Informatii Document
Emitent: COLEGIUL NATIONAL AL ASISTENTILOR SOCIALI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 11 mai 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, cu modificările ulterioare, şi al dispoziţiilor art. 53 alin. (1) lit. m) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, adoptat prin Hotărârea Congresului Naţional al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali nr. 1/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul executiv al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali hotărăşte: +
Articolul 1Se aprobă Registrul naţional al asistenţilor sociali din România, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Notă …
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficialˮ, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. +
Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali,
Doru BuzduceaBucureşti, 16 decembrie 2016.Nr. 197.