Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 8 martie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 5 lit. c) și al art. 7 din Legea datoriei publice nr. 313/2004,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă Acordul-cadru de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 78,2 milioane euro, destinat finanțării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România, semnat la București la 12 decembrie 2006 și la Paris la 18 decembrie 2006. +
Articolul 2(1)Aplicarea prevederilor Acordului-cadru de împrumut va fi realizată de Ministerul Culturii și Cultelor, desemnat ca agenție de implementare, care va înființa în acest scop o unitate de management al Proiectului.(2)Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Culturii și Cultelor un acord de împrumut subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Acordului-cadru de împrumut.(3)Începând cu 1 ianuarie 2009, acordul de împrumut subsidiar prevăzut la alin. (2) se modifică sub formă de acord subsidiar și cuprinde drepturile și obligațiile părtilor în aplicarea acordului-cadru de împrumut, conform prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007, privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.(la 28-11-2008,
Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. 56 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008.
)
+
Articolul 3Sumele necesare acoperirii contribuției părții române la finanțarea proiectului, taxele și impozitele aferente acestuia, datorate și plătibile pe teritoriul României, precum și sumele necesare rambursării împrumutului, achitării dobânzilor și a altor costuri aferente împrumutului vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, aprobat în condițiile legii. +
Articolul 3^1Începând cu 1 ianuarie 2009, cheltuielile aferente proiectului, reprezentând cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de utilizat și de tras din împrumut și a contribuției părții române la finanțarea proiectului, inclusiv taxele și impozitele aferente, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.(la 28-11-2008,
Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. 56 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008.
)
+
Articolul 4(1)Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să convină de comun acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei amendamente la conținutul acordului-cadru de împrumut prevăzut la art. 1, în funcție de condițiile de derulare a acestuia.(2)Amendamentele la acordul-cadru de împrumut convenite conform alin. (1) se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul
finanțelor publice,
Alice Cezarina Bîtu,
secretar de stat
Ministrul
culturii și cultelor,
Adrian Iorgulescu
p. Ministrul
afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de statBucurești, 20 februarie 2007.Nr. 191.F/P 1562 (2006)ACORD – CADRU DE ÎMPRUMUT între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei