privind aprobarea transferului managementului asistenţei medicale al Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor de la Consiliul Local al Oraşului Târgu Bujor la Consiliul Judeţean Galaţi
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă transferul managementului asistenţei medicale al Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în oraşul Târgu Bujor, strada General Eremia Grigorescu nr. 97, judeţul Galaţi, aflat în reţeaua sanitară a Consiliului Local al Oraşului Târgu Bujor, de la Consiliul Local al Oraşului Târgu Bujor la Consiliul Judeţean Galaţi. … (2) Predarea-preluarea se efectuează pe bază de protocol încheiat între autorităţile administraţiei publice implicate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit modelului prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 910/2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice, adaptat la condiţiile specifice de realizare a transferului. … + Articolul 2La data împlinirii termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), textul corespunzător nr. crt. 160 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"160. Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor – Consiliul Judeţean Galaţi" PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: ––––– Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu Ministrul sănătăţii, Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu Ministrul finanţelor publice, Anca Dana DraguBucureşti, 23 martie 2016.Nr. 181.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.