În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Achiziția echipamentelor pentru verificarea calității lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilității și siguranței traficului“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Finanțarea proiectului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, axa prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“, obiectivul specific 2.5 „Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului“, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, din sursele proprii ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. +
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Alexandru-Răzvan Cuc
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 29 martie 2019.Nr. 176. +
ANEXĂ
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții
„Achiziția echipamentelor pentru verificarea calității lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare
a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilității și siguranței traficului“1.Cadru național și internaționalCrearea unei infrastructuri rutiere sigure este una dintre condițiile fundamentale ale siguranței rutiere. În recomandările Comisiei Globale pentru Siguranță Rutieră cu privire la Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite care proclamă „Decada de Acțiune pentru Siguranță Rutieră 2011-2020“ este menționat ca principiu pentru statele în curs de dezvoltare ca 10% din valoarea tuturor proiectelor de infrastructură rutieră să fie dedicate siguranței rutiere, fiind demonstrat faptul că investițiile în siguranța infrastructurii aduc rezultate rapide în reducerea numărului și gravității accidentelor rutiere.Întreținerea infrastructurii rutiere și asigurarea condițiilor de siguranță a acesteia sunt absolut necesare pentru asigurarea unui trafic rutier sigur. În acest sens trebuie intensificate inspecțiile de siguranță asupra stării de viabilitate și a semnalizării rutiere, conform prevederilor legale, pentru identificarea, remedierea și, după caz, sancționarea nerespectării normelor în vigoare, avându-se în vedere în principal existența și menținerea, în conformitate cu standardele și normele în vigoare, a caracteristicilor suprafeței carosabile, a marcajelor și indicatoarelor rutiere amplasate pe drumurile publice.În urma accidentelor petrecute pe șoselele din Europa în cursul anului 2016 au murit 25.670 de oameni, adică cu 2% mai puțini decât în anul anterior, potrivit Raportului „Road Safety Performance Index“ întocmit de European Transport Safety Council (ETSC). Cu toate acestea, România rămâne țara din UE cu cea mai mare rată a deceselor provocate de accidente rutiere la un milion de locuitori. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în 2016 în România s-au produs în total 30.751 de accidente rutiere, soldate cu 39.562 de răniți și 1.913 morți.Potrivit Consiliului European de Siguranță în Transporturi, în anul 2016 în România erau 97 de victime ale accidentelor la un milion de locuitori, iar analiza comparativă a datelor statistice colectate între 2001 și 2016 a relevat insuficiența măsurilor luate privind reducerea numărului de accidente. Pe de altă parte, în perioada 2010-2016, numărul deceselor survenite în urma accidentelor rutiere s-a redus cu 19% la nivelul UE, ținta pentru anul 2020 fiind de 34%. În același interval de timp, România a înregistrat o scădere de puțin peste 20%.În ceea ce privește rata mortalității în 2016, în UE media a fost de 51 de decese la un milion de locuitori, comparativ cu 63 la un milion de locuitori în 2010.Proiectul pune accent pe valoarea adăugată europeană prin apropierea de obiectivul „zero decese“ în transportul rutier până în 2050 inclus în Cartea albă a transporturilor 2011. În această perspectivă, obiectivul UE este acela de a reduce la jumătate numărul victimelor accidentelor rutiere până în 2020.Proiectul se pliază pe cerințele Strategiei „Europa 2020“ privind consolidarea capacității instituționale și a unei administrații publice eficiente prin implementarea unor programe de monitorizare continuă a calității suprafeței de rulare pe rețeaua rutieră în sectoarele „punctelor negre“ ce provoacă disconfort și risc pentru populație. Astfel, utilizarea unor echipamente noi, eficiente și fiabile conduce la adoptarea unor măsuri adecvate pentru reducerea impactului asupra sănătății umane.Deși se prevăd intervenții de siguranță și securitate pentru toate modurile de transport, având în vedere faptul că cele mai multe probleme se reflectă la nivelul siguranței rutiere, prin măsurile propuse se așteaptă o reducere cu 20% a numărului de decese înregistrat în urma accidentelor rutiere, precum și contribuția la realizarea obiectivului stabilit la nivelul Masterplanului general de transport al României de reducere cu 50% a ratei accidentelor.Conform analizei masterplanului, problemele sectorului rutier sunt complexe: întreținerea inadecvată, deficitul de infrastructură, siguranța traficului și guvernanța.Întreținere inadecvată. Numai 50% din rețeaua națională este considerată a fi de calitate bună, 30% de calitate medie, 20% de calitate slabă, iar peste 60% din rețeaua de drumuri naționale are perioada de viață expirată, din cauza lipsei fondurilor adecvate pentru întreținere și nerespectării regulilor privind greutatea pe osie. Principala cauză a accidentelor rutiere din România este viteza neadaptată la condițiile de drum, printre condiții numărându-se inclusiv starea precară a suprafeței de rulare, fapt evidențiat și de Forumul Economic Mondial într-un top realizat pentru perioada 2016-2017 unde România ocupă poziția 128 din 138 de țări privind calitatea drumurilor (conform pilonului 2 Infrastructură al indicelui global de competitivitate).O rețea rutieră bine întreținută contribuie la reducerea costurilor utilizatorilor, riscului de accidente și îmbunătățirea siguranței rutiere, evitarea riscului de închidere a rețelei pentru reparații capitale, reducerea impactului asupra mediului.Proiectul vizează implementarea de măsuri destinate protecției mediului, de îmbunătățire a siguranței traficului și securității transporturilor solicitate expres de reglementările naționale și europene.Proiectul se corelează cu strategia națională pentru siguranța rutieră 2016-2020 prin respectarea direcției principale de acțiune cu referire la siguranța infrastructurii rutiere.În conformitate cu prevederile strategiei, siguranța infrastructurii rutiere presupune îmbunătățirea managementului siguranței infrastructurii rutiere prin tratarea punctelor negre prin efectuarea de inspecții tehnice.Implementarea proiectului transpune prevederile Directivei 96/2008 a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere și urmărește:1.extinderea instrumentarului de verificare a realizării infrastructurii rutiere la standarde europene; … 2.creșterea siguranței cetățenilor și a calității serviciilor de transport, prin garantarea unei infrastructuri sigure și de calitate; … 3.reducerea numărului de accidente pe tronsoanele rutiere cu concentrarea cea mai mare de accidente, ce are ca efect scăderea costurilor implicate de la bugetul consolidat al statului, costuri ce se ridică în prezent la aproximativ 2,5% din PIB; … 4.inspecții de verificare a rețelei rutiere aflate în exploatare, cu identificarea eventualelor disfuncționalități sau deficiențe de proiectare, construcție, operare și/sau de întreținere a drumului, care pot conduce la producerea de accidente rutiere și suplimentare – au ca scop identificarea eventualelor cauze legate de infrastructură, care au favorizat sau au cauzat producerea unui accident rutier soldat cu victime. … În conformitate cu Masterplanul general de transport, costurile accidentelor rutiere fatale din România sunt îngrijorător de mari, fiind estimate la cel puțin 1,2 miliarde de euro (5,4 miliarde lei) pe an.Potrivit datelor referitoare la dinamica accidentelor rutiere grave furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția rutieră, în 2016 pe drumurile naționale și autostrăzi s-au produs în total 3.079 de accidente rutiere soldate cu 1.026 de morți.Se observă că pe rețeaua administrată de C.N.A.I.R. s-au produs 35,45% din accidentele rutiere grave ce au fost soldate cu 53,63% din morți, extrapolând, rezultă faptul că 52 de victime ale accidentelor la un milion de locuitori și-au pierdut viața pe această rețea, din diverse cauze.Beneficiul major obținut este siguranța sporită pe modul de transport rutier prin implementarea măsurilor din planul de acțiune al proiectului, în special prin reducerea numărului de puncte critice („negre“) pentru siguranța circulației și securitatea transporturilor prin intervenții pe termen mediu si scurt, asigurând astfel reducerea accidentelor în rețeaua națională multimodală. Factorul drum include natura și caracteristicile acestuia: starea tehnică a drumului (gropi, denivelări), caracteristicile geometrice (în pantă, lungime, lățime, sens de mers, număr de benzi pe sens), semnalizare rutieră (semne de circulație, marcaje, semafoare), nivelul de iluminare, intensitatea traficului, elemente suplimentare (trotuare, refugii, treceri de pietoni, piste speciale pentru bicicliști și persoane cu handicap), acoperit cu polei/mâzgă, în reparații, stâlpi și copaci pe margine etc. … 2.Necesitatea și importanța implementării proiectuluiÎn perioada 2014-2020 se derulează Programul operațional Infrastructură mare (P.O.I.M.) care are ca obiectiv global dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie și prevenirea riscurilor la standard europene, în vederea creării premiselor unei creșteri economice sustenabile, în condiții de siguranță și utilizare eficientă a resurselor naturale.Programul operațional Infrastructură mare este răspunsul la două dintre cele cinci provocări de dezvoltare identificate în Acordul de parteneriat: Infrastructura și Resursele. Intervențiile programului vizează trei sectoare: transport, mediul înconjurător și energie, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și la îndeplinirea obiectivelor României în aceste domenii.Programul finanțează activitățile din sectoarele menționate și vizează atingerea obiectivelor specifice propuse în cadrul celor 8 axe prioritare ale P.O.I.M.: – AP 1: Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a metroului; … – AP 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient; … – AP 3: Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor; … – AP 4: Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminarea siturilor poluate istoric; … – AP 5: Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor; … – AP 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon; … – AP 7: Creșterea eficienței energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în orașele selectate; … – AP 8: Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale. … Primele două axe prioritare vizează sectorul transporturilor, sunt concepute în conformitate cu Masterplanul general de transport, ambele contribuind la un singur obiectiv tematic, și anume OT 8 „Promovarea transportului durabil și eliminarea blocajelor apărute în infrastructura rețelelor importante“. Cea de-a doua AP vizează atingerea a șapte obiective specifice:– Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală; … – Creșterea accesibilității zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T; … – Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor; … – Creșterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale și porturi; … – Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului; … – Reducerea timpului de staționare la punctele de comunicare transnațională; … – Creșterea sustenabilității și calității transportului feroviar. … În cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020 axa prioritară nr. 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“ se pot derula și implementa proiecte ai căror beneficiari eligibili sunt:– administratorii de infrastructură rutieră, feroviară, navală, portuară, aeroportuară și de metrou, desemnați conform legii; … – autorități ale administrației publice centrale, cu atribuții în gestionarea birourilor vamale; … – instituții responsabile cu reforma structurală în acest sector de transport; … – autorități publice locale; … – centrele intermodale (validate de M.P.G.T.), Ministerul Transporturilor, unitățile din coordonarea sau sub autoritatea MT; … – siguranța rutieră, instituții de cercetare, universități; … – custozi/administratori ai ariilor naturale protejate etc. … De asemenea, pentru conformarea României în calitate de stat membru UE față de condiționalitățile ex-ante impuse de către Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul perioadei de programare P.O.I.M. 2014-2020, s-a promovat documentul strategic de referință – Masterplanul general de transport, document programatic aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au aprobat la data de 28.03.2012 „Regulamentul privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea Rețelei transeuropene de transport“. Orientările privind infrastructura de transport rutier prevăd, în secțiunea 3 articolul 22, că la promovarea proiectelor de interes comun, legate de infrastructură rutieră, este necesară:– acordarea priorității aspectelor privind îmbunătățirea sau menținerea calității infrastructurii din punctul de vedere al siguranței, securității și eficienței, al rezistenței în fața dezastrelor, al performanțelor de mediu, al accesibilității pentru toți utilizatorii, al calității serviciilor și al continuității fluxurilor de trafic; … – promovarea dezvoltării tehnologiilor inovatoare, promovarea siguranței rutiere, utilizarea informării multimodale și gestionarea traficului pentru a permite funcționarea sistemelor integrate de comunicare; … – asigurarea unui spațiu de parcare adecvat pentru conducătorii vehiculelor comerciale, în condiții de siguranță și securitate. … La ora actuală, pe cea mai mare parte din rețeaua de drumuri naționale administrată de C.N.A.I.R. – S.A., în soluția existentă nu se asigură capacități de circulație corespunzătoare și nici condiții optime de siguranță la nivelul desfășurării circulației rutiere. Principala rețea de drumuri este formată în mod predominant (92%) din drumuri cu două benzi de circulație.În cadrul listei proiectelor eligibile din cadrul P.O.I.M. pentru sectorul de siguranță și protecția mediului pe toate modurile de transport identificăm acest obiectiv de investiții „Achiziția echipamentelor pentru verificarea calității lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilității și siguranței traficului“ la capitolul OS 2.5 „Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului“, Proiecte noi de investiții, la poziția 13. Implementarea proiectului conduce la eliminarea circumstanțelor favorizante de producere a accidentelor rutiere prin aplicarea următoarelor măsuri corective pe tronsoanele de drum identificate cu o concentrație mare de accidente:– îmbunătățirea aderenței/rugozității suprafeței de rulare a drumului; … – reabilitarea și mărirea capacității portante a drumurilor; … – îmbunătățirea coerenței, vizibilității, lizibilității și poziționării marcajelor rutiere; … – îmbunătățirea vizibilității în diferite condiții meteorologice și de luminozitate. … Achiziția unor echipamente și software-uri, inclusiv software-uri de management integrat, care prelucrează datele furnizate de echipament și instituirea unui sistem de alertă cu privire la posibilitatea apariției de accidente pe sectoarele de drum/poduri pentru care indicatorii de stare determinați au valori necorespunzătoare.Obiectivul principal este monitorizarea și luarea unor decizii rapide de intervenție, atunci când este cazul, în scopul prevenției și reducerii numărului de accidente rutiere prin reducerea procentuală majoră a influenței factorului drum.Introducerea unui sistem de identificare și de prioritizare a lucrărilor de întreținere în baza unor parametri caracteristici (capacitate portantă, planeitate, rugozitate și stare de degradare) determinați în baza unor măsurători nedistructive de mare randament, sistem calibrat corespunzător pe întreaga rețea națională de drumuri.Proiectul contribuie la asigurarea monitorizării și intervenției rapide în cadrul sistemului de transport rutier care devine astfel mai sigur și durabil, integrat în rețelele de transport ale Uniunii Europene.Proiectul îmbunătățește capacitatea C.N.A.I.R. – S.A., în calitatea sa de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, de a acționa eficient pentru diminuarea efectelor generate atât de calitatea lucrărilor executate, cât și de starea tehnică a rețelei de drumuri, care conduc la blocarea, restricționarea sau îngreunarea traficului rutier pe rețeaua administrată.Proiectul îmbunătățește capacitatea de circulație a rețelei de transport rutier, reducând timpii de parcurs și, astfel, impactul asupra mediului datorat reducerii emisiilor generate de transporturile rutiere de persoane și mărfuri.Proiectul implementat asigură condițiile de monitorizare și intervenție necesare pentru optimizarea gradului de siguranță a participanților la trafic.Achiziția de echipamente se va face luând în considerare posibilitatea monitorizării cu mijloace de mare randament a elementelor care țin de siguranța circulației, respectiv marcaje orizontale și verticale.În proiect sunt luate în considerare următoarele variabile de durabilitate:– privind mediul înconjurător: utilizarea patrimoniului mediului fără a pune în pericol subzistența generațiilor viitoare; … – economice: eficiența, eficacitatea și creșterea economică; … – sociale: valorarea drepturilor omului; … – politice: implicarea diverselor autorități; … – culturale: ideile, practicile și tehnicile utilizate de către comunitatea participanților la trafic; … – tehnologice: corespunzătoare naturii, nevoilor și potențialului echipamentelor achiziționate; … – internaționale: forme și norme în vederea promovării interacțiunii în arena internațională. … Necesitatea, oportunitatea și viabilitatea au fost identificate și cuantificate la nivel general prin M.P.G.T., prin identificarea zonelor din rețeaua de drumuri naționale în care se înregistrează un număr mare de accidente și au fost identificate măsurile care pot fi luate pe termen scurt și mediu. Acestea se pot realiza cu un nivel mai scăzut al investițiilor, dar cu beneficii foarte mari în ceea ce privește siguranța rutieră, respectând în acest mod principiul acordării priorității îmbunătățirii și promovării siguranței rutiere din Reglementarea UE nr. 1.315/2013, art. 19 pct. a). Recomandările privind intervențiile de eliminare a punctelor negre (locații cu cel mai crescut număr de accidente) reprezintă măsuri imediate de îmbunătățire a gradului de siguranță al pietonilor și vehiculelor, înainte de implementarea investițiilor semnificative de dezvoltare a rețelei de drumuri rapide din România.Prin intermediul activităților implementate de către acest proiect se prevede diminuarea accidentelor rutiere generate pe fondul unei stări tehnice precare a îmbrăcăminții asfaltice și salvarea de vieți omenești.Fiecare obiectiv strategic al proiectului preconizează prin intermediul indicatorilor de impact efectele produse prin derularea activităților proiectului și beneficiile obținute, suplimentar fiind identificați și indicatori de impact conecși:– generarea de venituri și asigurarea finanțării pentru investițiile viitoare în transporturi; … – inițierea unor demersuri vizând limitarea vitezei maxime a vehiculelor pentru a reduce consumul de energie și a mări siguranța rutieră; … – reducerea costurilor de operare a vehiculelor (întreținere). … Se înțelege astfel că prezentul proiect a fost elaborat considerându-se continuitatea sa în timp.Prin implementarea proiectului se prevede diseminarea acestor informații la nivelul utilizatorilor drumurilor ce pot afecta în mod pozitiv întreaga dinamică a accidentelor rutiere. Includerea datelor culese pe teren aferente programului de monitorizare din cadrul proiectului în sistemul de administrare al drumurilor reprezentă o garanție a continuității acestui proces până la atingerea indicatorilor de program.Laboratorul mobil echipat pentru efectuarea încercărilor necesare stabilirii calității lucrărilor de execuție a autostrăzilor, respectiv a calității lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale și autostrăzilor existente este solicitat atât în timpul execuției, cât și la finalizarea lucrărilor în cadrul recepției la terminarea lucrărilor, respectiv al recepției finale a lucrărilor.Proiectul propune o abordare integrată în vederea soluționării nevoilor de monitorizare identificate, prin dezvoltarea de activități destinate reducerii incidenței accidentelor cu efecte grave.După implementare considerăm că proiectul își va atinge scopul final, reprezentat prin toate obiectivele generale și specifice prezentate mai sus, îndeplinind totodată obiectivele specificate în M.P.G.T. și P.O.I.M. … 3.Descrierea proiectului Obiectivul general al acestui proiect îl reprezintă implementarea măsurilor care contribuie la îmbunătățirea siguranței traficului și securității transporturilor, în conformitate cu strategiile naționale în domeniu și cu planurile de dezvoltare urbană. Obiectivul specific al proiectului este reducerea cu 20% până la sfârșitul anului 2020 a numărului de decese înregistrate în urma accidentelor rutiere la un milion de locuitori pe autostrăzi și drumuri naționale, a căror cauză o reprezintă infrastructura, după implementarea măsurilor propuse de investigațiile realizate de către echipamentele achiziționate.Activitatea principală ce va fi îndeplinită de către prestatori (fără însă a se limita la aceasta) este furnizarea unui număr de 25 de echipamente pentru investigarea infrastructurii rutiere și software-uri, inclusiv software-uri de management integrat, care prelucrează datele furnizate de echipamente, precum și instruirea privind utilizarea acestora, după cum urmează: – echipamente pentru măsurarea planeității și rugozității suprafeței de rulare a drumurilor; … – echipamente pentru determinarea planeității (longitudinal/transversal), rugozității și a geometriei drumurilor; … – echipamente pentru determinarea rugozității suprafeței de rulare a drumurilor prin măsurarea coeficientului de frecare GRIP NUMBER; … – echipamente pentru determinarea capacității portante tip Falling Weight Deflectometer (FWD); … – echipamente pentru evaluarea stării de degradare cu sistem de prelucrare automată/manuală a imaginilor; … – echipamente pentru determinarea continuă a coeficientului de luminanță retroreflectată RL a marcajelor rutiere; … – echipamente pentru determinarea vizibilității pe timp de noapte pentru indicatoarele de semnalizare rutieră. … … 4.Valoarea proiectului și sursa de finanțareScopul prezentului proiect este de a achiziționa echipamente pentru verificarea calității lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilității și siguranței traficului, după cum urmează:– echipamente pentru măsurarea planeității și rugozității suprafeței de rulare a drumurilor – 3 bucăți; … – echipamente pentru determinarea planeității (longitudinal/ transversal), rugozității și a geometriei drumurilor – 2 bucăți; … – echipamente pentru determinarea rugozității suprafeței de rulare a drumurilor prin măsurarea coeficientului de frecare GRIP NUMBER – 8 bucăți; … – echipamente pentru determinarea capacității portante tip Falling Weight Deflectometer (FWD) – 3 bucăți; … – echipamente pentru evaluarea stării de degradare cu sistem de prelucrare automată/manuală a imaginilor – 2 bucăți; … – echipamente pentru determinarea continuă a coeficientului de luminanță retroreflectată RL a marcajelor rutiere – 2 bucăți; … – echipamente pentru determinarea vizibilității pe timp de noapte pentru indicatoarele de semnalizare rutieră – 5 bucăți. … Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA mii lei 36.780 Durata de realizare a investiției luni 12Finanțarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, axa prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“, obiectivul specific 2.5 „Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului“, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, din sursele proprii ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. … 5.PropunerePrin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016 a fost aprobat documentul strategic Masterplanul general de transport al României.Strategia de implementare a Masterplanului general de transport al României pentru perioada 2014-2030, prevăzută în anexa acestei hotărâri, reprezintă cadrul general de prioritizare și implementare a proiectelor ce vizează infrastructura de transport, constituit în baza valorilor estimative. Necesitatea, oportunitatea și viabilitatea au fost identificate și cuantificate la nivel general prin M.P.G.T., prin identificarea zonelor din rețeaua de drumuri naționale în care se înregistrează un număr mare de accidente și au fost identificate măsurile care pot fi luate pe termen scurt și mediu. Acestea se pot realiza cu un nivel mai scăzut al investițiilor, dar cu beneficii foarte mari în ceea ce privește siguranța rutieră, respectând în acest mod principiul acordării priorității îmbunătățirii și promovării siguranței rutiere din Reglementarea UE nr. 1.315/2013, art. 19 pct. a). Recomandările privind intervențiile de eliminare a punctelor negre (locații cu cel mai crescut număr de accidente) reprezintă măsuri imediate de îmbunătățire a gradului de siguranță al pietonilor și vehiculelor, înainte de implementarea investițiilor semnificative de dezvoltare a rețelei de drumuri rapide din România.În cadrul listei proiectelor eligibile din cadrul P.O.I.M. pentru sectorul de siguranță și protecția mediului pe toate modurile de transport identificăm acest obiectiv de investiții „Achiziția echipamentelor pentru verificarea calității lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilității și siguranței traficului“ la capitolul OS 2.5 „Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului“, Proiecte noi de investiții, la poziția 13. … ––