Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 11 martie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.149/2003 privind participarea României la Expoziţia Mondială EXPO 2005 „Înţelepciunea Naturii” Aichi, Japonia
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICHotărârea Guvernului nr. 1.149/2003 privind participarea României la Expoziţia Mondială EXPO 2005 „Înţelepciunea Naturii” Aichi, Japonia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 8 octombrie 2003, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:1. Articolul 1 se completează cu două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:"(2) Pavilionul naţional al României la expoziţia mondială, pus la dispoziţie de către organizatorii japonezi sub formă brută, este o construcţie cu caracter provizoriu care nu intră în categoria mijloacelor fixe şi care se redă organizatorilor, la închiderea expoziţiei, în forma în care a fost atribuit.(3) Roata de lemn din interiorul pavilionului României este un element decorativ care nu intră în categoria mijloacelor fixe." … 2. După alineatul (5) al articolului 6 se introduc cinci noi alineate, alineatele (6), (7), (8), (9) şi (10), cu următorul cuprins:"(6) În bugetul prevăzut la alin. (1) sunt incluse şi cheltuielile cu diurnele legale, cazarea şi transportul ziariştilor, al membrilor colectivelor artistice, sportive, ştiinţifice şi altele asemenea, care vor participa la evenimentele organizate de România pe toată durata expoziţiei mondiale.(7) Cheltuielile prevăzute la alin. (6) se suportă de la titlul "Cheltuieli materiale şi servicii". … (8) Se autorizează Ministerul Afacerilor Externe să închirieze sau să primească în folosinţă, în ţară şi în Japonia, autovehicule şi echipamente necesare participării la expoziţia mondială, pe durata desfăşurării acesteia, precum şi să efectueze cheltuieli legate de asigurarea, utilizarea, întreţinerea şi repararea acestora din bugetul prevăzut la alin. (1). … (9) Organizarea acţiunilor de protocol şi reprezentare în Japonia, pe durata desfăşurării expoziţiei mondiale, se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 325/1996 privind modul şi condiţiile în care misiunile diplomatice, oficiile consulare şi celelalte reprezentanţe oficiale ale României în străinătate pot să organizeze acţiuni de protocol şi reprezentare, şi se efectuează cu aprobarea comisarului general al Secţiunii române. … (10) Scăderea din contabilitate a pagubelor care apar în timpul participării la expoziţia mondială şi care nu se datorează culpei vreunei persoane se face în baza aprobării ordonatorului principal de credite." … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul afacerilor externe,Teodor Baconschi,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 9 martie 2005.Nr. 173.–––-