Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 1 iunie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 49/2011 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICHotărârea Senatului nr. 49/2011 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 10 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La anexa nr. II "Componenţa Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital", domnul senator Dumitru Constantin – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal – se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Mustăţea Vasile – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.2. La anexa nr. V "Componenţa Comisiei pentru politică externă", domnul senator Geoană Mircea-Dan – senator independent – se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Corlăţean Titus – Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.3. La anexa nr. XII "Componenţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi", domnul senator Rasaliu Marian-Iulian – Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal – se retrage din componenţa comisiei.4. La anexa nr. XIII "Componenţa Comisiei pentru egalitatea de şanse", domnul senator Dumitru Constantin – Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal – se include în componenţa comisiei.5. La anexa nr. XVIII "Componenţa Comisiei românilor de pretutindeni", domnul senator Corlăţean Titus – Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat – se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Bota Marius-Sorin-Ovidiu – Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 mai 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE SENATULUIVASILE BLAGABucureşti, 29 mai 2012.Nr. 17.––-