Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1146 din 29 noiembrie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 12 și 15 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări privind validarea mandatului de senator al domnului Levente Novak,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe validează mandatul de senator al domnului Levente Novak, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 28 Mureș, pe lista Uniunii Democrate Maghiare din România, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Novák Csaba-Zoltán.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 28 noiembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIUBucurești, 28 noiembrie 2022.Nr. 162.–-