privind aprobarea organizării cursului pentru auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori
Având în vedere prevederile:– art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,luând în considerare Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, cu modificările şi completările ulterioare, şi Nota Departamentului de admitere, pregătire continuă şi stagiari înregistrată cu nr. 1.290 din 23 ianuarie 2014 privind organizarea cursurilor pentru auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi procesul-verbal al şedinţei Biroului permanent din data de 23 ianuarie 2014, înregistrat cu nr. 28 din data de 23 ianuarie 2014,Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 21 februarie 2014, hotărăşte: + Articolul 1Se aprobă organizarea cursului pentru auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, în baza Protocolului încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) şi Ministerul Fondurilor Europene (MFE). + Articolul 2Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a testului de verificare a cunoştinţelor susţinut în cadrul cursului pentru auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 3Pentru organizarea testului de verificare a cunoştinţelor susţinut în cadrul cursului pentru auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene, se aprobă componenţa următoarelor comisii:– Comisia pentru elaborarea subiectelor pentru proba scrisă şi pentru proba orală;– Comisia de examinare şi de selectare a subiectelor pentru proba scrisă şi proba orală;– Comisia de corectare pentru proba scrisă;– Comisia de examinare pentru proba orală;– Comisia de soluţionare a contestaţiilor. + Articolul 4Se aprobă modelul de Certificat de absolvire a cursului şi de promovare a testului de verificare a cunoştinţelor privind auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 5(1) Se aprobă echivalarea cursului şi a testului de verificare a cunoştinţelor privind auditarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, pentru persoanele care şi-au adus contribuţia la îndeplinirea prevederilor Protocolului de colaborare încheiat între CAFR şi MFE privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, cuprinse în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. … (2) Pentru persoanele cuprinse în anexa nr. 3 se aprobă acordarea aceluiaşi model de certificat de absolvire prevăzut la art. 4. … + Articolul 6Departamentul admitere, pregătire continuă şi stagiari va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. + Articolul 7Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PreşedinteleCamerei Auditorilor Financiari din România,Horia NeamţuCluj-Napoca, 21 februarie 2014.Nr. 16. + Anexa 1REGULAMENT 21/02/2014 + Anexa 2CERTIFICAT DE ABSOLVIRE + Anexa 3LISTApersoanelor cărora li se va elibera Certificatul privindauditarea proiectelor finanţate din fonduri europenea) Membrii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România … 1. prof. univ. dr. Neamţu Ion Horia, preşedinte2. Dincă Ana, prim-vicepreşedinte3. Petre Georgeta, vicepreşedinte4. prof. univ. dr. Morariu Ana, vicepreşedinte5. prof. univ. dr. Năstase Pavel, vicepreşedinte6. Iordache Elena, membru al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România7. Orzescu Scarlat, membru al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România8. prof. univ. dr. Dănescu Tatiana, membru al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România9. Bozga Mircea, membru al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România10. conf. univ. dr. Botez Daniel, membru al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din Româniab) Membrii Comisiei de auditori statutari … 1. prof. univ. dr. Ungureanu Aristotel2. Voiculescu Octavia3. Manole Ionc) Preşedintele de onoare … – prof. univ. dr. Ion Mihăilescud) Membrii Comitetului de excelenţă … 1. Ali Eden2. Culda Emil3. Groza Alexandru4. Iuga Vasile5. Manolescu Maria6. Moldovanu Urania7. Ruşanu Dan Radu8. Nicolaescu Eugen Gheorghe9. Munteanu Victor10. Teculescu Constantin11. Trow Davide) Membrii comisiilor stabilite prin art. 3 din hotărâre … 1. prof univ. dr. Gheorghe Mirela2. Grecea Anne Marie3. prof. univ. dr. Ioanas Corina4. lector univ. dr. Jinga Gabriel5. conf. univ. dr. Oancea Mirela6. lector univ. dr. Paunescu Mirela7. Broju Angela8. conf. univ. dr. Popa Irimie Emil9. prof. univ. dr. Popescu Gheorghe10. lector univ. dr. Radu Gabriel11. conf. univ. dr. Roman Aureliana Geta12. lector univ. dr. Stoian Flavia13. Streangă Smaranda14. prof. univ. dr. Turlea Eugeniu15. prof. univ. dr. Bunget Ovidiu Constantin16. prof. univ. dr. Domnişoru Sorinel17. conf. univ. dr. Ştefănescu Aurelia18. Cercel Tanţi19. prof. univ. dr. Feleagă Lilianaf) Membrii Grupului de lucru care elaborează materialele profesionale în baza Protocolului … (emiterea de instrucţiuni în ceea ce priveşte formatul standard de contract, modelul scrisorii de angajament, al raportului de audit, al listei de verificare, precum şi al documentaţiei de atribuire)1. Alexander Madeline – Deloitte2. Bulata Vasile – BDO Audit3. Dănilă Teodora Daria – E amp;Y4. Furtuna Cezar Gabriel – KPMG5. Gherasim Sergiu – PWC6. Kiss Clemente – KPMG7. Manta Andreea Elena – KPMG8. Roşu Mihaela – Deloitte9. Rusu Nicoleta – KPMG10. Stoica Filip – Elf Expert11. Zgreabăn Alin – Win Audit A.V.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.