pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 147/1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 147/1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Litera i) a articolului 2 va avea următorul cuprins:"i) coordonează, îndrumă şi îndeplineşte, prin mijloace şi metode specifice, sarcinile ce revin autorităţii vamale pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, arme, muniţii, explozivi, obiecte din patrimoniul cultural naţional; urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale; încheie, pe baza de mandat, acorduri de cooperare cu alte administraţii vamale privind schimbul de informaţii în domeniul combaterii fraudelor vamale;"2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. – Structura organizatorică a Direcţiei Generale a Vămilor este prevăzută în anexa nr. 1. Ocuparea posturilor de director general adjunct, director şi director adjunct se face prin concurs, în condiţiile legii, iar numirea acestora în funcţie se face prin ordin al ministrului finanţelor.Compartimentele din structura Direcţiei Generale a Vămilor, organizate la nivel de serviciu (brigada) şi de birou, se stabilesc prin decizie a directorului general, cu respectarea prevederilor legale.Directorii generali adjuncţi coordonează în mod direct activitatea unor direcţii din aparatul propriu şi un număr de direcţii regionale vamale, pe baza deciziei directorului general."3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. – Direcţiile regionale vamale Arad, Braşov, Bucureşti, Bucureşti-Zona Aeroportuară, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Oradea şi Timişoara îşi desfăşoară activitatea în subordinea Direcţiei Generale a Vămilor şi coordonează birourile vamale care funcţionează în raza lor de activitate.Structura organizatorică, numărul şi nivelul funcţiilor de execuţie pentru direcţiile regionale vamale şi pentru birourile vamale se stabilesc de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, cu respectarea prevederilor legale.Direcţiile regionale vamale şi birourile vamale nu au personalitate juridică.Brigăzile de supraveghere şi control vamal, organizate la nivel de serviciu, fac parte din structura organizatorică a Direcţiei supraveghere şi control vamal şi sunt subordonate operativ conducerilor direcţiilor regionale vamale."4. Articolul 9 se abrogă.5. Articolul 11 se abrogă.6. Articolul 12 va avea următorul cuprins:"Art. 12. – Direcţia Generală a Vămilor are în dotare mijloace de transport aeriene, navale şi terestre, pentru desfăşurarea de activităţi specifice, în structura, numărul şi consumul de carburanţi prevăzute la pct. I din anexa nr. 2. Pentru acţiuni de control antidrog şi materiale explozive Direcţia supraveghere şi control vamal se dotează cu câini dresaţi, potrivit pct. II din anexa nr. 2.În termen*) de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, Direcţia Generală a Vămilor va elabora norme pentru dresajul şi hrana câinilor prevăzuţi la pct. II din anexa nr. 2, care se stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor. Repartizarea la direcţiile regionale vamale şi la birourile vamale a mijloacelor fixe prevăzute la alin. 1 şi 2 se realizează prin decizie a directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor."──────────*) Termenul curge de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 152/2000.──────────7. Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. – Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia recrutare, şcolarizare şi formare profesională a personalului vamal, organizează la nivel central şi teritorial cursuri în specialitatea vamală, cu durata maximă de un an pentru personalul încadrat, cu aprobarea Ministerului Finanţelor.Finanţarea activităţilor prevăzute la alin. 1 se va face din fondurile alocate cu aceasta destinaţie prin bugetul de stat." +
Articolul IINumărul maxim de posturi de specialitate prevăzut la nr. crt. 2 de la pct. I din anexa nr. 2 "Unităţile în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Finanţelor" la Hotărârea Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 18 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Hotărârea Guvernului nr. 529/1999 privind trecerea activităţii de prelucrare şi raportare statistica a datelor cuprinse în declaraţiile vamale de export şi de import de la Centrul Român de Comerţ Exterior la Direcţia Generală a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 2 iulie 1999, este de 6.649. +
Articolul IIIHotărârea Guvernului nr. 1.127/1996 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 147/1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor, precum şi pentru reorganizarea unor direcţii regionale vamale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 13 noiembrie 1996, se abrogă. +
Articolul IVAnexele nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 147/1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre. +
Articolul VHotărârea Guvernului nr. 147/1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISĂRESCUContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor,Decebal Traian RemeşMinistrul munciişi protecţiei sociale,Smaranda DobrescuBucureşti, 1 martie 2000.Nr. 152. +
Anexa 1*Font 7* (numărul total de posturi în aparatul propriu şi la unităţile subordonate, exclusiv demnitarul = 6.649) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Direcţiei Generale a Vămilor ┌──────────────────────┐ │ DIRECTOR GENERAL │ └───────────┬──────────┘ │ ┌──────────────┐ ├────┤ CONSILIERI │ ┌──────────────────┐ │ └──────────────┘ │DIRECŢIA INSPECŢIE│ │ │ŞI CONTROL INTERN ├────┤ │PENTRU ACTIVITATE │ │ │ VAMALĂ │ │ └──────────────────┘ │ ┌────────────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┼─────────────┬─────────────┬────────────┬─────────────┐┌──────┴─────┐┌─────┴──────┐┌─────┴─────┐┌──────┴───────┐┌─────┴──────┐ │ ┌─────┴─────┐┌─────┴─────┐┌──────┴──────┐│ ││ ││ ││ DIRECŢIA ││ DIRECŢIA │ │ │ DIRECŢIA ││DIRECŢIA DE││ ││ ││ ││ ││ INTEGRARE ││ RECRUTARE, │ │ │ BUGET, ││TEHNOLOGIE ││ DIRECŢIA ││ DIRECŢIA ││ DIRECŢIA ││ DIRECŢIA ││ VAMALĂ ││ŞCOLARIZARE │ │ │GESTIUNE ŞI││ A ││ ORGANIZARE ││REGLEMENTĂRI││SUPRAVEGHERE││JURIDICĂ ŞI││ EUROPEANĂ, ││ ŞI FORMARE │ │ │ POLITICĂ ││INFORMAŢIEI││ GENERALĂ ŞI ││ŞI PROCEDURI││ ŞI CONTROL ││LEGISLAŢIE ││ RELAŢII ││PROFESIONALĂ│ │ │ GENERALĂ ││ ŞI ││ADMINISTRAREA││ VAMALE*) ││ VAMAL*) ││ VAMALĂ ││INTERNAŢIONALE││ A │ │ │ DE ││STATISTICII││ SERVICIILOR ││ ││ ││ ││ ŞI IMAGINE ││PERSONALULUI│ │ │PERSONAL*) ││ VAMALE ││ ││ ││ ││ ││ PUBLICĂ ││ VAMAL │ │ │ ││ ││ │└────────────┘└────────────┘└───────────┘└──────────────┘└────────────┘┌─────┴──────┐└───────────┘└───────────┘└─────────────┘ │ SERVICIUL │ │ CONTROL, │ │INVESTIGAŢII│ │ ŞI FRAUDĂ │ │ FINANCIARĂ │ │ DE │ │ GESTIUNE │ │ VAMALĂ │ └────────────┘──────────*) Coordonate de directorii generali adjuncţi.────────── +
Anexa 2DOTĂRII. Mijloace de transport: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Con─ ma─ su─ xim mul a─ ma─ Nr. Tipul mijlocului de pro─ xim crt. Unitatea transport bat de (bc) car─ burant ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Direcţia Generală Autoturisme 6 350 litri a Vămilor Autovehicule pentru transport de 3 350 litri marfă şi de persoane (activităţi de aprovizionare, deplasare a personalului operativ 2. Direcţia supraveghere şi Autoturisme 68 500 litri control vamal (inclusiv brigăzile de supraveghere Autospeciale (activităţi pentru 12 500 litri vamală şi control ulte─ depistare de droguri şi de alte rior, precum şi activi─ substanţe cu regim special, tatea de supraveghere inclusiv pentru transportul câinilor) în zonele speciale prevă─ zute la art. 17 din Autoturisme pentru 46 500 litri Legea nr. 141/1997 supraveghere în zonele privind Codul vamal speciale al României Elicopter 1 Consum mediu de 50 l/h pentru ma─ ximum 75 de ore de zbor lunar 3. Birouri vamale Autoturisme (câte unul pentru 106 350 litri fiecare birou vamal) Autovehicule pentru transport de 26 500 litri persoane şi de valori la birourile vamale de interior şi de frontieră, cu sucursale situate între 5─70 km Autoturisme pentru birourile 2 500 litri vamale din aeroporturile internaţionale Bucureşti─Otopeni şi Bucureşti─Băneasa Autovehicule pentru birourile 24 1.100 litri vamale de frontieră necesare în vederea asigurării transportului salariaţilor la şi de la serviciu (birourile vamale situate la 5─70 km faţă de localităţile de referinţa) Şalupe pentru patrulare, 22 Consum mediu control şi supraveghere pe ora/nava în teritoriul de supra─ de 100 litri veghere vamală pentru maximum 100 de ore de funcţionare lunar a fiecărei nave 4. Direcţiile regionale vamale Autoturisme (câte unul pentru 12 350 litri fiecare direcţie regională vamală) Autovehicule pentru transport de 12 500 litri marfa şi de persoane (activităţi de aprovizionare, deplasare a personalului operativ) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────II. Câini: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Numărul crt. Unitatea Denumirea maxim ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. Direcţia supraveghere şi Câini dresaţi pentru Serviciul 60 control vamal antidrog şi materiale explozive ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────NOTA:Lista cuprinzând birourile vamale de frontieră situate în afară localităţilor, la distanţe de 5─70 km de acestea, şi birourile vamale cu puncte vamale se aprobă de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, la propunerea directorilor direcţiilor regionale vamale.Nu se consideră depăşiri la consumul normat la mijloacele de transport consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita carburantului normat în raport cu numărul de mijloace de transport aprobat pentru Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale.––-