În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul conform al Ministerului Justiției,având în vedere solicitările de rearondare înaintate Consiliului Superior al Magistraturii de către autoritățile publice locale din județele Sibiu și Covasna, motivate de necesitatea asigurării accesului facil al cetățeanului la serviciul public prestat de instanțele de judecată, precum și punctele de vedere exprimate de instanțe și parchete,luând în considerare solicitările formulate de instanțele judecătorești și, după caz, de parchetele de pe lângă acestea din circumscripțiile tribunalelor Botoșani, Teleorman și Timiș și respectând echilibrul între volumul de activitate al judecătoriilor din circumscripția aceluiași tribunal și ținând cont de principiul apropierii justiției de cetățean,Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e: + Articolul IAnexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:1.La județul Botoșani, comuna Blândești intră în circumscripția Judecătoriei Botoșani. … 2.La județul Covasna, orașul Covasna și comunaZagon trec din circumscripția Judecătoriei Întorsura Buzăului în circumscripția Judecătoriei Târgu Secuiesc, județul Covasna. … 3.La județul Sibiu:a)comunele Sadu și Râu Sadului trec din circumscripția Judecătoriei Avrig în circumscripția Judecătoriei Sibiu, județul Sibiu; … b)comunele Cristian și Păuca trec din circumscripția Judecătoriei Săliște în circumscripția Judecătoriei Sibiu, județul Sibiu; … c)comunele Biertan și Laslea trec din circumscripțiaJudecătoriei Agnita în circumscripția Judecătoriei Mediaș, județul Sibiu.4.La județul Teleorman, comuna Purani trece din circumscripția Judecătoriei Alexandria în circumscripția Judecătoriei Videle, județul Teleorman. … 5.La județul Timiș, comuna Bucovăț trece din circumscripția Judecătoriei Făget în circumscripția Judecătoriei Timișoara, județul Timiș. … … … + Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Mihai-Bogdan MateescuBucurești, 21 octombrie 2021.Nr. 148.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.