Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 29 octombrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Traian Băsescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentLa data de 26 octombrie 2009 a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul Voicu Zdrenghea împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 22/D din 22 octombrie 2009 privind înregistrarea candidaturii domnului Traian Băsescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 7.903F/2009, la care au fost ataşate propunerea de candidatură a domnului Traian Băsescu împreună cu decizia contestată, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. J5.842 din 22 octombrie 2009.În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.În motivarea contestaţiei, domnul Voicu Zdrenghea susţine că domnul Traian Băsescu nu îndeplineşte condiţiile de fond pentru a candida la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României, pentru următoarele motive: a încălcat jurământul prevăzut de art. 82 din Constituţie, violând drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, prin promovarea unei acţiuni în constatare a calităţii contestatorului de colaborator al Securităţii, acţiune respinsă ca neîntemeiată, dar necomunicată; a încălcat în mod flagrant deontologia funcţiei, "comportându-se fie neglijent, fie abuziv în raport cu prerogativele constituţionale, fiind şi lipsit de celeritate"; nu a reuşit "să dezamorseze protestul justiţiei, aducând imense prejudicii drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor"; dispreţuieşte Parlamentul. Totodată, arată că "legislaţia naţională privind domeniul electoral este neconstituţională", deoarece nu obligă candidaţii să îşi dovedească starea de sănătate mintală.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestaţiei, ca fiind tardiv introdusă, deoarece a fost depusă la Curtea Constituţională cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 11^2 alin. (1) din Legea nr. 370/2004.CURTEA,examinând contestaţia în raport cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, precum şi celor ale art. 11^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 22/D din 22 octombrie 2009 privind înregistrarea candidaturii domnului Traian Băsescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.Examinând contestaţia, Curtea constată următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 11^2 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, „(1) În cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 11 alin. (2), […] candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor […]. Contestaţiile se fac în scris şi se depun la Curtea Constituţională.”, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, „(2) Înregistrarea şi respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora”.Aşa cum rezultă din actele dosarului, Partidul Democrat Liberal a depus la Biroul Electoral Central la data de 21 octombrie 2009 cererea de înregistrare a candidaturii domnului Traian Băsescu, candidatură înregistrată prin Decizia Biroului Electoral Central nr. 22/D din 22 octombrie 2009, iar împotriva acestei înregistrări domnul Voicu Zdrenghea a depus contestaţie la Curtea Constituţională la data de 26 octombrie 2009, după expirarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 11^2 alin. (1) din Legea nr. 370/2004.Faţă de prevederile de lege citate şi situaţia mai sus arătată, Curtea constată că fiind tardiv introdusă contestaţia formulată de domnul Voicu Zdrenghea împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii domnului Traian Băsescu şi urmează a o respinge ca atare.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 11^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia formulată de domnul Voicu Zdrenghea împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 22/D din 22 octombrie 2009 privind înregistrarea candidaturii domnului Traian Băsescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–––