Informatii Document
Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 20 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind demisia unui deputat
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) şi ale art. 71 alin. (2) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 7 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICCamera Deputaţilor ia act de cererea de demisie, începând cu data de 25 martie 2008, prezentată de domnul Gheorghiof Titu Nicolae, ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi declară vacant locul de deputat deţinut de acesta.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 18 martie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUBucureşti, 18 martie 2008.Nr. 14.________