Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1003 din 18 decembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/602 din 4.12.2017,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Senatul:1.consideră că propunerea de regulament respectă principiul subsidiarității deoarece obiectivul propunerii, respectiv eficientizarea CERS și consolidarea coordonării macroprudențiale în UE, poate fi îndeplinit prin completarea legislației UE deja existente, fiind vorba de un obiectiv care poate fi cel mai bine realizat mai degrabă la nivelul UE, decât prin diverse inițiative naționale.În plus, prin contribuția sa substanțială la reciprocitatea măsurilor macroprudențiale naționale, CERS ajută autoritățile naționale să abordeze riscurile sistemice care apar la nivel național.De asemenea, propunerea de regulament respectă principiul proporționalității deoarece propunerea modifică un regulament deja existent. Modificările au un scop bine definit și vizează clarificarea sau consolidarea dispozițiilor existente, fiind, prin urmare, proporționale cu problemele identificate, iar structura de bază a CERS va rămâne, în linii mari, neschimbată; … 2.apreciază măsurile luate în vederea consolidării controlului democratic și a transparenței prin transmiterea avertismentelor și a recomandărilor către Parlamentul European și agențiile europene de supraveghere. … +
Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 13 decembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Iulian-Claudiu Manda București, 13 decembrie 2017.Nr. 132.––