HOTĂRÂRE nr. 1319 din 25 noiembrie 1996

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 335 din 11 decembrie 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulCOMPLETAT DEHG 965 26/08/2009
ART. 4ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ART. 6ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ART. 9ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ANEXA 1ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ANEXA 2ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 7293 20/12/2001
ActulACTUALIZEAZA PEHG 1319 25/11/1996
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulCOMPLETAT DEHG 965 26/08/2009
ART. 4ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ART. 6ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ART. 9ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ANEXA 1ABROGAT DEHG 967 25/08/2005
ANEXA 2ABROGAT DEHG 967 25/08/2005





Notă
Prin ORDINUL nr. 7.293 din 20 decembrie 2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 48 din 24 ianuarie 2002, se reînnoiește statutul de institut național de cercetare-dezvoltare al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea.
În temeiul Ordonanței Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 51/1996,Guvernul României hotărăște: + 
Articolul 1Se înființează Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea, persoana juridică română aflată în coordonarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, care funcționează după modelul regiilor autonome, conform Legii nr. 51/1996, prin reorganizarea Institutului de Criogenie și Separari Izotopice, care se desființează. + 
Articolul 2Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea are sediul în municipiul Rimnicu Vilcea (Casuta poștală nr. 10), județul Vilcea. + 
Articolul 3Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea are ca obiect principal de activitate: cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică cu caracter fundamental și aplicativ și valorificarea cercetărilor proprii printr-o activitate de transfer tehnologic, proiectare, microproducție, lucrări de investiții, asistența tehnica, consultanța de specialitate, participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului sau și la realizarea cu prioritate a obiectivelor științifice și tehnologice ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică. + 
Articolul 4Structura organizatorică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea este prevăzută în anexa nr. 1. + 
Articolul 5Patrimoniul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat la 30 septembrie 1996, este de 10.875.024 mii lei, din care: 7.501.127 mii lei – imobilizari corporale și necorporale și 2.537.116 mii lei – active circulante, și se preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Institutul de Criogenie și Separari Izotopice. + 
Articolul 6Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare, precum și cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2. + 
Articolul 7Personalul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea se preia prin transfer de la Institutul de Criogenie și Separari Izotopice și își păstrează salariile avute la data transferului, până la negocierea noului contract colectiv de muncă. + 
Articolul 8Ministerul Cercetării și Tehnologiei, în calitate de minister coordonator, va cuprinde în bugetul sau de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, aparatura, echipamente și instalații. + 
Articolul 9Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministrul cercetării și tehnologiei,
Doru Dumitru Palade
Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Florin Georgescu + 
Anexa nr. 1INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTAREPENTRU TEHNOLOGII CRIOGENICE ȘI IZOTOPICE -I.C.S.I. RÂMNICU VÂLCEA
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
 + 
Anexa nr. 2
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Tehnologii Criogenice și Izotopice – I.C.S.I. Rimnicu Vilcea, denumit în continuare institut, este persoana juridică română, aflată în coordonarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, care funcționează după modelul regiilor autonome, conform Legii nr. 51/1996, prezentului regulament, precum și a celorlalte prevederi legale în vigoare. + 
Articolul 2(1)Institutul are structura organizatorică cuprinsă în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.319 din 25 noiembrie 1996.(2)Institutul poate avea sau înființa în structura sa subunitati fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului sau de activitate.Modalitatea de constituire a acestora și relațiile lor în cadrul institutului și cu terții sunt reglementate prin prezentul regulament de organizare și funcționare.
 + 
Capitolul IIScopul și obiectul de activitate + 
Articolul 3Institutul este înființat în scopul desfășurării activităților de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică cu caracter fundamental și aplicativ și de valorificare a cercetărilor proprii printr-o activitate de transfer tehnologic, producție, asistența tehnica, participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului și la realizarea cu prioritate a obiectivelor Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică. + 
Articolul 4Obiectul de activitate al institutului cuprinde:A.Activități de cercetare-dezvoltare:Institutul efectuează cercetări fundamentale și aplicative care fac parte din Programul național de cercetare-dezvoltare ORIZONT 2000.a)Programul de apa greaReactorii nucleari de tip CANDU, cu combustibil uraniu natural, utilizează ca moderator apa grea. Problemele ridicate de apa grea în cadrul acestei filiere, în care ea este moderator și agent termic primar, sunt:– producerea apei grele;– gospodărirea (managementul) apei grele în reactorii nucleari;– controlul instalațiilor de separare, analize și etaloane izotopice;– dezvoltare.În acest scop, institutul efectuează cercetări pentru:– dezvoltarea de tehnologii nepoluante pentru separarea apei grele;– creșterea siguranței de funcționare prin elaborarea de studii de fiabilitate, disponibilitate și risc și implementarea acestora în cadrul Regiei Autonome "Romag" Drobeta-Turnu Severin;– elaborarea de soluții tehnologice pentru prelungirea duratei de viața a coloanelor de schimb izotopic GS (repiritizari, conservari, legături tehnologice etc.);– realizarea de echipamente tehnologice;– dezvoltarea aparaturii de analiza specifică a apei grele (densitate, conductivitate, viscozitate, concentrație izotopica etc.);– verificarea comportării în timp a elementelor de contact pentru procesul distilarii apei grele (DW);– transferul tehnologic către țările care își introduc în programele nucleare reactoarele CANDU.b)Programul de tritiuPentru menținerea calității apei grele într-un reactor CANDU, gospodărirea (managementul) ei formează parte componenta din exploatarea reactorului și consta în:– reconcentrarea moderatorului;– recuperarea apei grele;– purificarea chimica;– detritierea apei grele.În cadrul programului de tritiu, institutul efectuează cercetări fundamentale și aplicative cu privire la:– dezvoltarea procesului de distilare criogenica a hidrogenului lichid pentru separarea tritiului;– dezvoltarea procesului de schimb izotopic apa-hidrogen pentru separarea tritiului;– elaborarea de noi tipuri de catalizatori hidrofobi specifici reactiilor de schimb izotopic apa-hidrogen;– recuperarea și stocarea tritiului din compuși gazosi, solizi și lichizi pe compuși metalici și intermetalici;– echilibrarea catalitica a speciilor hidrogenului (HT, HD);– elaborarea și asimilarea de analizoare izotopice pentru tritiu;– elaborarea metodelor de urmărire a operarii unei instalații de separare a tritiului prin analize izotopice;– asimilarea și implementarea normelor de radioprotectie la manipularea produsilor tritiati;– comportarea utilajelor dinamice și statice în condițiile contactului cu apa tritiata;– metodele și procedeele de decontaminare a personalului și materialelor contaminate cu produși tritiati.c)Programul de criogeniePentru susținerea Programului național de energetica nucleara, prin rezolvarea problemelor specifice proceselor criogenice de separare a deuteriului și tritiului, institutul efectuează cercetări fundamentale și aplicative pentru:– caracterizarea proprietăților fizice ale gazelor în domeniul criogenic;– studiul teoretic și experimental al echilibrelor și proceselor de separare a izotopilor hidrogenului;– studiul teoretic și experimental al echilibrelor și proceselor de separare a gazelor rare, a hidrogenului și aerului;– stabilirea de tehnologii pentru separarea și purificarea gazelor;– realizarea de aparatura de măsura și control specifică proceselor criogenice;– realizarea de instalații și componente criogenice necesare efectuării testelor de supraconductibilitate;– proiectarea și realizarea echipamentelor specifice pentru instalațiile de criopompaj și echiparea sistemelor de vid ultrainalt;– realizarea de instalații criogenice pentru determinarea caracteristicilor mecanice ale materialelor la temperaturi criogenice;– transportul la distanta al gazelor lichefiate;– instalații experimentale;– pilotul criogenic.d)Programul de separari și purificari de gazeInstitutul efectuează studii și cercetări experimentale pentru:– elaborarea și dezvoltarea metodelor de analiza a gazelor în general și a gazelor rare în special, individual și în amestecuri;– obținerea datelor de proiectare și realizarea instalațiilor experimentale în vederea stabilirii performantelor la adsorbtia fizica a gazelor;– separarea gazelor rare din sursele de gaze reziduale industriale;– prelucrarea adsorbantilor și determinarea caracteristicilor de separare a gazelor;– realizarea și modificarea structurii interne a adsorbantilor selectivi pe bază de cărbune, cu proprietăți de sita moleculara;– separarea gazelor prin adsorbtii selective: O2/N2 din aer, CO2 din gaze naturale, H2 și He din gaze reziduale industriale;– prelucrarea gazelor subterane în scopul imbogatirii în metan și lichefierii acestuia;– dezvoltarea proceselor necriogenice pentru separarea și purificarea gazelor – adsorbantii la presiune variabila (PSA);– determinarea coeficienților de difuzie în structuri microporoase și stabilirea selectivitatii adsorbantilor;– prepararea amestecurilor de gaze, determinarea compoziției acestora și utilizarea lor în scopuri analitice și tehnice sudurilor;– realizarea structurilor compacte de carbon-fulereni.e)Programe de risc industrialInstitutul desfășoară activități cu privire la:– investigarea, identificarea și evaluarea riscului prin sisteme expert pentru analiza structurată, tehnici de identificare și evaluare probabilistica a riscului și baza de date;– prevenirea riscului și sisteme de siguranță;– dezvoltarea unui sistem conex de control în scopul rezolvarii riscurilor inerente.B.Activități conexe activității de cercetare-dezvoltare pe care le desfășoară institutul:– asistența tehnica pentru proiectarea și execuția utilajelor și instalațiilor pentru separarea gazelor;– expertize privind starea tehnica a utilajelor, echipamentelor și instalațiilor GS din Regia Autonomă "Romag" Drobeta-Turnu Severin;– îmbunătățirea funcționarii instalațiilor Regiei Autonome "Romag" Drobeta-Turnu Severin și a creșterii siguranței în funcționare a acestora;– evaluarea producției de apa grea și reducerea prețurilor de cost;– asistența tehnica și consultanța de specialitate pentru punerea în funcțiune a aparaturii de analiza a izotopilor hidrogenului;– verificarea periodică a etaloanelor de D2O de la Regia Autonomă "Romag" Drobeta-Turnu Severin și Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda;– reducerea conținutului de tritiu și a impactului generat de acesta la Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda;– influența biologica a deuteriului;– soluții tehnice și programe de calcul, metodologii de experimentare, proiectare și execuție de aparatura de laborator și dispozitive.Institutul, în calitate de Institut național de cercetare-dezvoltare și în consens cu Sistemul național de certificare a calității implementeaza sistemul calității în laboratoare.În acest sens, institutul elaborează:– certificari de calitate pentru microproductia ce se livreaza la Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda;– certificari de calitate pentru gama de produse realizate;– certificari de calitate a gazelor și a amestecurilor de gaze.C.Activitatea de formare și specializare profesională în domeniul propriu de activitate: În institut se desfășoară activitatea de pregătire profesională prin doctorantura.D.Activitatea de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării din domeniul criogenic, separarilor izotopice, separarilor și purificarilor de gaze:– elemente de contact pentru instalații de distilare și tehnologii de activare a acestora;– tehnologia de curatare chimica a instalațiilor de schimb apa-hidrogen sulfurat în vederea repiritizarii instalațiilor GS de la Regia Autonomă "Romag" Drobeta-Turnu Severin;– etansari mecanice cu lichid de baraj-apa compresoarele etajelor I GS de la Regia Autonomă "Romag" Drobeta-Turnu Severin;– turbodetentor criogenic;– echipamente pentru vid ultrainalt (10^-7 – 10^-10 bar;– tehnologii de separare și purificare a gazelor, cu utilizări în scopuri criogenice, analitice și tehnica sudurii.E.Valorificarea rezultatelor cercetării proprii prin realizarea:– instalațiilor de purificare înaintată a hidrogenului în scopuri analitice și pentru alimentarea instalațiilor criogenice;– instalațiilor pentru producerea amestecurilor de gaze pentru sudura;– aparaturii de măsurare a temperaturilor foarte coborâte;– pompelor turbomoleculare;– catalizatorilor pentru instalațiile de schimb izotopic apa-hidrogen și conversia catalitica a hidrogenului la apa din pilotul criogenic;– umpluturilor mixte;– liniei de producere a apei saracite în deuteriu sub 50 ppm;– etansarilor mecanice cu inel alunecator dublu și fluid de baraj-apa, destinate compresoarelor ce vehiculeaza hidrogenul sulfurat în etajele I GS de la Regia Autonomă "Romag" Drobeta-Turnu Severin;– compresoarelor cu membrana metalică destinate vehicularii și/sau imbutelierii gazelor pure și ultrapure (excepție oxigenul).F.Activitatea de execuție și producție a unei game largi de produse:– sulfura de sodiu;– gaze ultrapure (H2, CO2, Ar, He etc.);– amestecuri de gaze pentru sudura;– robinete de izolare și reglare (pentru hidrogen sulfurat și hidrogen);– etaloane de apa grea și apa ușoară;– pompe turbomoleculare;– compresoare cu membrana metalică;– etansari mecanice cu inel alunecator dublu și lichid de baraj-apa, destinate compresoarelor care vehiculeaza hidrogenul sulfurat;– pompe dozatoare su sifon sau cu membrana.Activitățile menționate la lit. A-F pot fi efectuate și în cadrul unor colaborări internaționale.G.Institutul poate efectua și activități de import-export.
 + 
Capitolul IIIPatrimoniul + 
Articolul 5Institutul, conform bilanțului contabil încheiat la data de 30 septembrie 1996, are un patrimoniu în valoare de 10.875.024 mii lei, din care: imobilizari corporale și necorporale 7.501.127 mii lei și active circulante 2.537.116 mii lei. + 
Articolul 6(1)Institutul administrează, cu diligenta unui bun proprietar, bunuri proprietate publică, precum și alte bunuri dobîndite în condițiile legii. Bunurile proprietate publică, precum și cele dobîndite se afla în administrarea institutului și se evidențiază distinct în patrimoniul acestuia.(2)Rezultatele cercetărilor concretizate în active corporale și necorporale, efectuate și finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, sunt bunuri dobîndite, dacă prin contract nu se prevede altfel, și se înregistrează în evidența contabilă a institutului.(3)În exercitarea drepturilor sale, institutul poseda și folosește bunurile aflate în patrimoniul sau și, după caz, dispune de acestea în condițiile legii, în scopul realizării obiectului sau de activitate, beneficiind de rezultatele utilizării acestora.(4)Concesionarea sau închirierea unor subunitati, servicii sau activități se poate face numai în scopul stimulării transferului rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare, în condițiile prevederilor legale corespunzătoare și cu aprobarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.(5)Patrimoniul institutului poate fi modificat conform prevederilor legale.
 + 
Capitolul IVStructura organizatorică și funcțională + 
Articolul 7(1)Institutul poate avea în structura subunitati, secții, laboratoare și alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului sau de activitate.(2)În funcție de specificul activității se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare.
 + 
Articolul 8Directorul general stabilește relațiile dintre subunitatile aflate în structura institutului, precum și relațiile acestora cu terții și le poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele institutului, cu avizul consiliului de administrație. + 
Articolul 9Subunitatile din structura institutului răspund în fața consiliului de administrație și a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuțiilor, responsabilităților și competentelor încredințate de aceștia.
 + 
Capitolul VOrganele de conducere + 
Articolul 10(1)Conducerea institutului este asigurata de către:– consiliul de administrație;– comitetul de direcție;– directorul general.(2)Orientarea și coordonarea activității tehnico-științifice din institut sunt asigurate de consiliul științific.
 + 
Articolul 11(1)Consiliul de administrație este format din 7 membri, numiți pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.(2)Structura consiliului de administrație este alcătuită din:– 1 președinte;– 1 vicepreședinte;– 5 membri.
 + 
Articolul 12(1)Din consiliul de administrație fac parte, în mod obligatoriu:– directorul general al institutului – președinte;– un reprezentant al Ministerului Cercetării și Tehnologiei;– un reprezentant al Ministerului Muncii și Protecției Sociale;– un reprezentant al Ministerului Finanțelor;– președintele consiliului științific.(2)Ceilalți membri ai consiliului de administrație pot fi ingineri, economiști, juriști, alți specialiști din institut, precum și reprezentanți ai agenților economici de profil.(3)Consiliul de administrație își desemnează vicepreședintele.(4)Numirea membrilor consiliului de administrație se face prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei.(5)Revocarea membrilor consiliului de administrație pentru abateri grave sau pentru lipsa de activitate în executarea mandatului se face de același organ care a făcut numirea. + 
Articolul 13Membrii consiliului de administrație sunt cetățeni români și:a)își păstrează calitatea de angajați la instituția sau unitatea de la care provin și toate drepturile și obligațiile derivînd din aceasta calitate;b)sunt plătiți pentru activitatea desfășurată în aceasta calitate cu o indemnizație lunară stabilită de consiliul de administrație;c)nu pot face parte din mai mult de doua consilii de administrație sau participa, în aceeași calitate, la societățile comerciale cu care institutul are relații contractuale sau interese contrare;d)sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administrație cei care, personal ori soțul, sotia, copiii sau rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt, în același timp, patroni sau asociați la societăți comerciale cu capital privat cu același profil sau cu care institutul se afla în relații comerciale directe. + 
Articolul 14Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de funcționare și cu respectarea legislației în vigoare. El hotărăște în problemele privind activitatea institutului, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt date în competența altor organe. + 
Articolul 15(1)Consiliul de administrație se întrunește o dată pe luna sau ori de cîte ori interesele institutului o cer, convocarea acestuia facindu-se de către președinte sau la solicitarea a cel puțin o treimi din numărul membrilor consiliului.(2)Dezbaterile consiliului de administrație sunt conduse de președintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreședinte.
 + 
Articolul 16(1)Consiliul de administrație poate hotărî în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită aceasta condiție pentru adoptarea hotărîrilor, ședința consiliului de administrație se poate reprograma într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeași ordine de zi.(2)Hotărârile consiliului de administrație se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dar nu mai puțin de jumătate plus unul din numărul total al membrilor.
 + 
Articolul 17La ședințele consiliului de administrație este invitat reprezentantul sindicatului. + 
Articolul 18Membrii consiliului de administrație răspund individual sau solidar, după caz, față de institut pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la regulament sau pentru greșeli în administrarea institutului. În astfel de situații ei pot fi revocați prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei. + 
Articolul 19(1)Membrii Consiliului de administrație sunt răspunzători pentru îndeplinirea tuturor atribuțiilor și a obligațiilor ce le revin.(2)Membrii consiliului de administrație care s-au impotrivit luării unei decizii care s-a dovedit păgubitoare pentru institut nu răspund, dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de ședințe al consiliului de administrație și au anuntat în scris, despre aceasta, Ministerul Cercetării și Tehnologiei.(3)Membrii consiliului de administrație care nu au respectat prevederile art. 12 lit. c) și d) vor răspunde pentru daunele ce au rezultat, din acestea, pentru institut. + 
Articolul 20Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:a)analizează modificarea structurii organizatorice și functionale a institutului, înființarea, desființarea și comasarea de compartimente, respectiv de subunitati din structura institutului;b)aproba, la propunerea consiliului științific, strategia și programele concrete de dezvoltare a institutului, de introducere a unor tehnologii de virf și de modernizare a celor existente, în concordanta cu strategia generală a domeniului propriu;c)propune programul anual de cercetare-dezvoltare pe care îl înaintează Colegiului Consultativ pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică;d)analizează și avizează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, pe care îl depune la Ministerul Cercetării și Tehnologiei în vederea aprobării prin hotărâre a Guvernului;e)analizează și avizează bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, pe care le supune aprobării Ministerului Finanțelor, și aproba raportul de gestiune asupra activității desfășurate de institut în anul precedent;f)analizează raportarea trimestriala privind activitatea realizată de institut, aproba măsuri pentru desfășurarea acesteia în condiții de echilibru al bugetului de venituri și cheltuieli;g)analizează, aproba sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investițiile care urmează a fi realizate de institut;h)propune spre aprobare, în condițiile legii, majorarea sau diminuarea patrimoniului, concesionarea, închirierea sau locația de gestiune a unor bunuri, servicii, subunitati de producție din patrimoniul institutului;i)aproba asocierea institutului cu terțe persoane juridice în vederea realizării de activități comune care prezintă interes pentru asociați și care se încadrează în obiectul de activitate al institutului, cu respectarea prevederilor legale;j)aproba valorificarea bunurilor dobîndite, cu respectarea prevederilor legale;k)fundamentează și prezintă Ministerului Cercetării și Tehnologiei propuneri pentru asigurarea de fonduri, prin bugetul de venituri și cheltuieli al acestuia, pentru finanțarea obiectivelor de interes public specifice activității institutului;l)aproba volumul creditelor bancare prevăzute la art. 35 și stabilește modul de rambursare a acestora;m)aproba utilizarea disponibilităților în valută;n)aproba mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;o)executa orice alte atribuții stabilite potrivit prevederilor legale.
 + 
Articolul 21În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administrație prezintă organului coordonator un raport asupra activității desfășurate în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs. + 
Articolul 22Secretariatul consiliului de administrație este asigurat de institut; atribuțiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de funcționare a consiliului de administrație. + 
Articolul 23Activitatea curenta a institutului este condusă de directorul general, numit prin ordin al ministrului coordonator, cu acordul ministrului cercetării și tehnologiei, la propunerea Colegiului Consultativ pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, dintre cercetatorii științifici principali care lucrează în domeniu și au pregătire managerială. + 
Articolul 24Directorul general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:a)reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului în relațiile cu celelalte organe, organizații și agenți economici, precum și cu persoane fizice, din țara și din străinătate;b)stabilește atribuțiile, competentele și relațiile compartimentelor de la toate nivelurile organizatorice ale institutului, precum și relațiile acestora cu terții;c)propune modificarea structurii organizatorice și functionale a institutului;d)asigura negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului și a salariilor personalului din institut prin comitetul de direcție; aproba salariile rezultate din negocierea directa;e)numește și revoca pe conducătorii compartimentelor de muncă din aparatul propriu, precum și pe directorii din structura organizatorică a institutului, cu avizul consiliului de administrație;f)angajează și concediază personalul propriu al institutului;g)aproba comisiile de concurs pentru promovarea în funcțiile de cercetator științific principal gradul I, II și III și cercetator științific, la propunerea consiliului științific;h)are atribuții și raspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului de la buget, în condițiile art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 51/1996;i)răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;j)adopta măsuri și urmărește realizarea operațiunilor de comerț exterior, prin compartimentele proprii specializate;k)exercita atribuțiile și are răspunderile care îi revin din prevederile legale, aproba și ia măsuri privind activitatea institutului, cu excepția celor date, potrivit reglementărilor legale, în competența altor organe;l)exercita orice alte atribuții ce îi sunt delegate de consiliul de administrație;m)poate delega, în condițiile legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului.
 + 
Articolul 25Conducerea operativă a institutului este asigurata de un comitet de direcție, compus din directorul general și directorii din structura organizatorică a institutului. + 
Articolul 26Comitetul de direcție stabilește acțiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:– strategia programelor de dezvoltare a institutului;– programul anual de cercetare-dezvoltare;– bugetul de venituri și cheltuieli;– programul de investiții;– sistemul de asigurare a calității;– alte obligații. + 
Articolul 27Comitetul de direcție se întrunește decadal și ori de cîte ori interesele institutului o impun. + 
Articolul 28(1)La nivelul subunitatilor din institut se organizează și funcționează comitetul de conducere care își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare și funcționare aprobat de consiliul de administrație al institutului și este prezidat de directorul subunitatii respective.(2)Comitetul de conducere exercita atribuții și are raspunderi în limita competentelor stabilite de conducerea institutului și aprobate de consiliul de administrație.
 + 
Articolul 29(1)Consiliul științific este format din 11 membri reprezentind toate direcțiile științifice din cadrul institutului.(2)Consiliul științific poate fi alcătuit din cercetători cu realizari deosebite, cu capacitate de sinteza și de prospectare în domeniu, cadre didactice din învățământul superior, salariați ai institutului sau din afară acestuia, aleși prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institut.(3)Consiliul științific este condus de un președinte și un vicepreședinte, aleși de către membrii consiliului pe o durată de 2 ani, prin vot secret. Din consiliul științific fac parte, de drept, directorul general și directorul științific al institutului.(4)Consiliul științific se organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul propriu.
 + 
Articolul 30Atribuțiile principale ale consiliului științific sunt următoarele:a)participa la elaborarea strategiei de dezvoltare a activității de cercetare-dezvoltare și la elaborarea Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, în domeniul propriu de activitate;b)contribuie la realizarea obiectivelor științifice și tehnologice ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;c)examinează și avizează proiectele de cercetare științifică, precum și realizarea acestora;d)avizează hotărârile care implica politica de cercetare a institutului și a ramurii; e)propune măsuri pentru perfecționarea profesională și pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;f)face propuneri privind modul de organizare a concursurilor de încadrare și promovare a personalului de cercetare;g)propune comisiile de concurs pentru promovarea în funcțiile atestabile și confirma rezultatele concursului pentru funcțiile de cercetator științific principal gradul I, II, III și cercetator științific;h)organizează și coordonează desfășurarea acțiunilor cu caracter științific;i)avizează acțiunile de cooperare, interne și internaționale, cu scop științific;j)avizează acordarea de burse de studii și stagii de perfecționare în străinătate.
 + 
Capitolul VIBugetul de venituri și cheltuieli și administrarea acestuia.Relații financiare + 
Articolul 31(1)Institutul întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.(2)Bilanțul contabil anual se supune spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
 + 
Articolul 32(1)Veniturile și cheltuielile institutului se stabilesc prin buget pentru fiecare exercițiu financiar.(2)Bugetul de venituri și cheltuieli se aproba de Guvern, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, cu avizul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
 + 
Articolul 33Corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programata, institutul determina anual volumul de venituri de realizat și cheltuielile totale de efectuat. + 
Articolul 34Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor cuprinse în contractul colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plății salariilor. + 
Articolul 35Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite cu societățile comerciale bancare, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute, în termeni reali, realizate în anul precedent. Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea Ministerului Finanțelor. + 
Articolul 36(1)Institutul hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului sau de activitate, finanțarea efectuindu-se din surse proprii și din credite bancare, cu excepția investițiilor care intra sub incidența prevederilor art. 6 și 11 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993.(2)În cazul investițiilor, altele decît cele prevăzute la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, limita de finanțare se aproba o dată cu legile de adoptare a acestora, iar institutul are obligația ca în execuția bugetului de venituri și cheltuieli să se încadreze în alocațiile bugetare aprobate.(3)Execuția investițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se adjudeca pe bază de licitație publică, potrivit legislației privind achizițiile publice.(4)Contractarea de credite mai mari de 500 milioane lei la nivelul anului anterior, în vederea realizării de investiții de natura celor prevăzute la alin. (1) și (2), se efectuează cu aprobarea organului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor.
 + 
Articolul 37(1)Operațiunile de încasări și plati ale institutului se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România.(2)Institutul poate efectua operațiuni de încasări și plati în lei și în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casa și a normativelor de disciplina financiar-valutară stabilite prin actele normative în vigoare.
 + 
Articolul 38Institutul își va organiza controlul financiar preventiv și controlul financiar de gestiune, potrivit legii.
 + 
Capitolul VIIReglementarea litigiilor + 
Articolul 39Litigiile institutului cu persoane fizice sau juridice, nesolutionate pe cale amiabila, sunt supuse spre rezolvare instanțelor de judecată române competente, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
 + 
Capitolul VIIIDispoziții finale + 
Articolul 40(1)Prezentul regulament de organizare și funcționare se completează cu celelalte reglementări legale care se referă la activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare.(2)Modificările și completările regulamentului de organizare și funcționare se pot face la propunerea consiliului de administrație, cu respectarea actelor normative în vigoare, cu aprobarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
 + 
Articolul 41Pentru toate aspectele nereglementate prin prezentul regulament se aplică prevederile care, potrivit dispozițiilor legale, sunt aplicabile regiilor autonome. + 
Articolul 42Statutul de institut național de cercetare-dezvoltare se reînnoiește prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x