HOTĂRÂRE nr. 127 din 26 februarie 2014

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 02/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 3 martie 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOG 26 21/08/2013 ART. 4
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ANEXA 1REFERIRE LAORDIN 2032 19/12/2013
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N.



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Viceprim-ministru,ministrul interimaral finanţelor publice,Victor-Viorel PontaMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaMinistrul interimar al muncii,familiei, protecţiei socialeşi persoanelor vârstnice,Adriana Doina PanăBucureşti, 26 februarie 2014.Nr. 127.
 + 
Anexa MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICEOperatorul economic: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFNSediul/Adresa: str. Ştefan Iulian nr. 38, sectorul 1, BucureştiCod unic de înregistrare: 14367083BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELIpe anul 2014

                                                                 – mii lei –
 
INDICATORI

Nr.
rd.

Propuneri
an curent
2014
0 1 2 3 4
I. VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.3+Rd.4) 1 271.376
1 Venituri din exploatare 2 155.660
2

Venituri din operaţiuni între IFN şi instituţiile
de credit
3

24.234

3 Venituri din provizioane şi recuperări creanţe 4 91.482
II CHELTUIELI TOTALE (Rd.5=Rd.6+Rd.18+Rd.19) 5 183.591
1 Cheltuieli de exploatare, din care: 6 34.720
A. Cheltuieli cu bunuri şi servicii 7 10.018
B.

Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate
8

400

C. Cheltuieli cu personalul, din care: 9 23.875
C0 Cheltuieli de natură salarială (Rd.10=Rd.11+Rd.12) 10 16.439
C1 Cheltuieli cu salariile 11 15.690
C2 Bonusuri 12 749
C3 Alte cheltuieli cu personalul, din care: 13 0
cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente
disponibilizărilor de personal
14

0

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a
altor organe de conducere şi control, comisii şi
comitete
15

2.265

C5

Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială,
fondurile speciale şi alte obligaţii legale
16

5.171

D. Alte cheltuieli de exploatare 17 427
2

Cheltuieli din operaţiuni între IFN şi instituţii
de credit, din care:
18

120

3

Cheltuieli cu provizioane şi pierderi din creanţe
nerecuperabile
19

148.751

III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) 20 87.785
IV IMPOZIT PE PROFIT 21 3.912
V

PROFIT CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI
PE PROFIT, din care:
22

83.873

1 Rezerve legale 23 4.389
2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale
prevăzute de lege
24

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii
precedenţi
25

0

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru
proiectele cofinanţate din împrumuturi externe,
precum şi pentru constituirea surselor necesare
rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor,
comisioanelor şi altor costuri aferente acestor
împrumuturi
26

0

5 Alte repartizări prevăzute de lege 27 0
6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de
la Rd. 23, 24, 25, 26, 27 (reîntregire cu
participare la profit cf. Ordin nr. 2032/2013)
28

79.484

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a
10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul
unui salariu de bază mediu lunar realizat la
nivelul operatorului economic în exerciţiul
financiar de referinţă
29

1.231

8

Minim 50% din profitul net vărsăminte la bugetul
de stat sau local în cazul regiilor autonome,
ori dividende cuvenite acţionarilor în cazul
societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor
cu capital integral sau majoritar de stat,
din care:
30

70.428

a) dividende cuvenite bugetului de stat 31 71.535
b) dividende cuvenite bugetului local 32 0
c) dividende cuvenite altor acţionari 33 0
9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la
Rd.29 şi Rd.30 se repartizează la alte rezerve şi
constituie sursă proprie de finanţare
34

7.949

VI SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 35 2.244
VII Surse proprii 36 2.244
VIII CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII 37 2.244
IX DATE DE FUNDAMENTARE 38
1 Nr. de personal prognozat la finele anului 39 174
2 Nr. mediu de salariaţi total 40 170
3

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)
determinat pe baza cheltuielilor de natură
salarială (Rd.10/rd.40/12 x 1000)
41

8.058

4

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe
baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană)
(Rd.11/rd.40/12 x 1000
42

7.691

5

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe
total personal mediu (mii lei/persoană)
(Rd.2/Rd.40)
43

916

6

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
(rd.5/rd.1) x 1000
44

677

7 Plăţi restante 45 0
8

Plăţi de garanţii (procent (%) din soldul
garanţiilor prognozate)
46

7,34

9 Creanţe restante 47 0

–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x