privind intrarea, şederea şi ieşirea în/de pe teritoriul României a personalului străin încadrat în Comandamentul Forţei Multinationale de Pace din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) şi a membrilor de familie ai acestuia
În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 3 din Al treilea protocol adiţional la Acordul cu privire la Forta Multinationala de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Atena la 21 iunie 2000, ratificat prin Legea nr. 69/2001, şi al art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + Articolul 1În cuprinsul prezentei hotărâri, expresiile: Comandamentul SEEBRIG, personal şi membri de familie au înţelesul prevăzut de dispoziţiile lit. c), d) şi e) ale art. 1 din Al treilea protocol adiţional la Acordul cu privire la Forta Multinationala de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Atena la 21 iunie 2000, ratificat prin Legea nr. 69/2001. + Articolul 2Personalul străin încadrat în Comandamentul SEEBRIG şi membrii de familie ai acestuia sunt scutiţi de obligativitatea obţinerii vizelor pe toată durata funcţionarii comandamentului în România. + Articolul 3(1) Pe timpul şederii în România personalului care este încadrat în Comandamentul SEEBRIG şi membrilor de familie ai acestuia li se eliberează cartea personală de identitate care face dovada calităţii menţionate în faţa autorităţilor române. … (2) Cartea personală de identitate cuprinde: … a) numele; … b) prenumele; … c) data şi locul naşterii; … d) cetăţenia; … e) gradul; … f) funcţia; … g) perioada de valabilitate; … h) data eliberării; … i) seria (doua litere) şi numărul (şase cifre); … j) fotografia; … k) ştampila şi semnatura şefului autorităţii emitente; … l) timbru sec. … (3) Forma şi conţinutul cărţii personale de identitate sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. … (4) Confecţionarea şi eliberarea cărţii personale de identitate se fac prin structura de specialitate a Ministerului Apărării Naţionale. … (5) Cheltuielile aferente confectionarii cărţilor personale de identitate se asigura din bugetul aprobat Ministerului Apărării Naţionale. … PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul apărării naţionale,Ioan Mircea PascuMinistru de interne,Ioan RusMinistrul afacerilor externe,Mircea GeoanaMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 30 ianuarie 2003.Nr. 120. + Anexa Forma şi conţinutul cărţii personale de identitate ┌────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │╔══════════════════════════════════════════════════════════════╗│ │║ ║│ │║ R O M A N I A ║│ │║ ║│ │║ ┌──────────┐ MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ║│ │║ │ │ ║│ │║ │ │ ║│ │║ │ │ CARTE PERSONALĂ DE IDENTITATE ║│ │║ │ │ PERSONAL IDENTITY CARD ║│ │║ │ │ ║│ │║ │ │ Seria. Nr. ║│ │║ │ │ ║│ │║ └──────────┘ COMANDAMENTUL SEEBRIG ║│ │║ ║│ │║ L.S. Numele/Surname …………………….. ║│ │║ Prenumele/First name ………………. ║│ │║ Data şi locul naşterii/Date, place of birth ║│ │║ …………………………………. ║│ │║ Cetăţenia/Naţionality ……………… ║│ │║ Gradul/Rank ………………………. ║│ │║ Funcţia/Position ………………….. ║│ │║ Valabilitate/Validity ……………… ║│ │║ Şeful autorităţii Data eliberării/Date of issue ………. ║│ │║ emitente ║│ │╚══════════════════════════════════════════════════════════════╝│ └────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ● Format tip cartela, tiparita pe o singura faţa, cu dimensiunile: 110 mm lungime; 75 mm latime, cu text şi alte inscriptionari ● Fotografia: color, având dimensiunile de 40 x 30 mm, aplicată direct pe suportul cărţii de identitate ● Elemente de particularizare a cărţii de identitate: a) drapelul: realizat în culorile naţionale, în partea superioară a cărţii de identitate; b) stema: realizată color, conform prevederilor Legii nr. 102/1992 privind stema tarii şi sigiliul statului, având dimensiunile de 55 x 45 mm, pozitionata în centrul spaţiului rezervat textului; c) spaţiu pentru semnatura şi ştampila emitentului, pozitionat sub fotografie ● Elemente de securizare a cărţii de identitate: a) timbru sec; b) ştampila şi semnatura şefului autorităţii emitente ● Text tipărit cu caracterele alfabetului latin. ––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.