HOTĂRÂRE nr. 12 din 1 martie 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 06/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 13 martie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEHOTĂRÂRE 12 01/03/2017
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul prevederilor art. 6 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă componența nominală și conducerea Delegației permanente a Parlamentului României la Inițiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 1 martie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
București, 1 martie 2017.Nr. 12. + 
Anexă
COMPONENȚA NOMINALĂ ȘI CONDUCEREA
Delegației permanente a Parlamentului României la Inițiativa
Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară
I.Membri titulari1.Nasra Gabriel-Horia, deputat, membru al Grupului parlamentar PSD2.Găină Mihăiță, deputat, membru al Grupului parlamentar PSD3.Chiriac Viorel, deputat, membru al Grupului parlamentar PSD(la 09-02-2018,
Punctul 3, Capitolul I din Anexă a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 4 din 7 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 09 februarie 2018
)
4.Toma Vasilică, senator, membru al Grupului parlamentar PSD5.Cherecheș Florica, deputat, membru al Grupului parlamentar al PNL6.Pirtea Marilen-Gabriel, deputat, membru al Grupului parlamentar PNL(la 27-04-2017,
Punctul 6, Capitolul I din Anexă a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 32 din 26 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 27 aprilie 2017
)
7.Biro Rozalia-Ibolya, deputat, membru al Grupului parlamentar UDMR – președinte
II.Membri supleanți1.Babuș Radu, deputat, membru al Grupului parlamentar PSD(la 09-02-2018,
Punctul 1, Capitolul II din Anexă a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 4 din 7 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 09 februarie 2018
)
2.Tripa Florin-Dan, deputat, membru al Grupului parlamentar PSD3.Mazilu Liviu-Lucian, senator, membru al Grupului parlamentar PSD4.Calista Mara-Daniela, deputat, membru al Grupului parlamentar PNL5.Nicoară Marius-Petre, senator, membru al Grupului parlamentar PNL6.Dircă George-Edward, senator, membru al Grupului parlamentar USR7.Banias Mircea Marius, deputat, membru al Grupului parlamentar ALDE

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x