pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.518/2002 privind aprobarea mecanismului de acordare a primelor de export de la bugetul de stat pentru produsele agroalimentare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 1.518/2002 privind aprobarea mecanismului de acordare a primelor de export de la bugetul de stat pentru produsele agroalimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 8 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:1. După alineatul (1) al articolului 3 se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:"(2) Operaţiunile de export cu produse agroalimentare care beneficiază de primă de export se efectuează în baza certificatului de export, eliberat potrivit prevederilor Legii nr. 300/2005 privind instituirea sistemului de certificate de import şi de export pentru produse agricole, cu modificările ulterioare.(3) Operaţiunile de export prevăzute la alin. (2) sunt supuse constituirii unei garanţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 299/2005 privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole, cu modificările ulterioare.” … 2. Alineatul (2) al articolului 7 va avea următorul cuprins:"(2) Documentele anexate la cererea-tip se vor prezenta în original şi în copie, cu excepţia certificatului de export sau a extrasului din acesta, a documentului administrativ de import din ţara de destinaţie a mărfurilor şi a documentului de transport, care se vor prezenta potrivit cerinţelor prevăzute în anexa nr. 1."3. Alineatul (6) al articolului 8 va avea următorul cuprins:"(6) Prima de export primită nejustificat, actualizată cu nivelul indicelui ratei inflaţiei, însoţită de penalizările prevăzute de legislaţia în vigoare, se recuperează de la beneficiarul acesteia şi se varsă la bugetul de stat."4. Anexele nr. 1 şi 2 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre. +
Articolul IIPrezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 martie 2006.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul delegat pentru comerţ,Iuliu WinklerMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 5 ianuarie 2006.Nr. 11. +
Anexa 1CEREREpentru acordarea unei prime de export Denumirea agentului economic ………………………………… Sediul ……………………………………………………. Codul fiscal ………………………………………………. Numărul de înmatriculare în registrul comerţului ………………. Contul ……………………………………………………. Trezoreria ………………………………………………… I. Agentul economic ……….. din localitatea ……, judeţul ……, reprezentat prin domnul/doamna ………, posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria …….. nr. ….., codul numeric personal ……, solicit acordarea unei prime de export în valoare de ….. mii lei. II. Am livrat la export/am exportat cantitatea de …… cu …, în baza Ordinului …. nr. ….. din data de …… . III. Anexez la prezenta cerere: 1. decontul justificativ; 2. actele doveditoare ale producerii şi/sau achiziţionării produsului agroalimentar care a fost livrat la export/exportat şi certificatul de origine, care să facă dovada că marfa este de origine românească; 3. actele doveditoare ale efectuării exportului: – Declaraţia vamală nr. …….. din data de ………; – Factura externă nr. ………. din data de ………; – certificatul de export sau extrasul din acesta, în original; – documentul administrativ de import din ţara de destinaţie a mărfii, în copie sau fotocopie; această copie sau fotocopie trebuie să fie autentificată ca fiind conformă cu originalul de către instituţia care a andosat documentul original; – documentul de transport, în copie; 4. actele doveditoare ale încasării contravalorii exportului: – declaraţia de confirmare a încasării valutei aferente exportului, certificată de bancă; 5. declaraţia pe propria răspundere că cele completate sunt conforme cu realitatea. Manager Director economic (director general), (contabil-Şef), ………………….. ………………….. (numele şi prenumele) (numele şi prenumele) +
Anexa 2DECLARAŢIEde confirmare a încasării valutei aferente exportului
Denumirea agentului economic …………………………………
Sediul …………………………………………………….
Codul fiscal ……………………………………………….
Numărul de înmatriculare în registrul comerţului ……………….
Banca ……………………………………………………..
Certificăm exactitatea datelor.
Director,
L.S.
Declarăm că derularea încasării exporturilor până la data prezentei
solicitări s-a făcut de către Banca …….(denumirea completă)……,
care certifică încasarea contravalorii exportului după cum urmează:
┌────────────────────┬─────────┬────────────┬──────────────┬──────────────┐│ Numărul │ │ │ │ Valoarea ││ facturii externe │ Data │ Produsul │ Cantitatea │ în valută │├────────────────────┼─────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤├────────────────────┼─────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤├────────────────────┼─────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤│TOTAL: │ │ │ │ │└────────────────────┴─────────┴────────────┴──────────────┴──────────────┘ Manager Director economic (director general), (contabil-Şef), …………………. …………………. (numele şi prenumele) (numele şi prenumele)–––––