HOTĂRÂRE Nr. 109 din 12 februarie 1955

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL DE MINISTRI
Publicat în: COLECŢIA DE HOTĂRÂRI ŞI DISPOZIŢII Nr. 10 din 12 februarie 1955
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECRET 511 22/11/1955

privind aprobarea tarifului republican pentru transporturile auto



Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române,1. Aproba tariful republican pentru transportul cu autovehicule, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.2. Aproba aplicarea prevederilor alineatelor 1-4 din punctul IV al cap. I, partea I-a, a tarifului republican pentru toate transporturile de coletărie şi mesagerie, indiferent de mijloacele cu care s-a făcut transportul (mecanice sau tracţiune animala).De asemenea, aproba în aceleaşi condiţii şi aplicarea taxelor de expediţie prevăzute în anexa nr. 9 a cap. I al acestui tarif, atît în cazul transporturilor de coletărie şi mesagerie, cît şi al vagoanelor complete.3. În termen de 15 zile de la aprobarea prezentei hotărîri, Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene va fixa cotele de reducere a tarifului pentru aplicarea lui la prestaţiile cu autovehicule particulare conform art. 22, cap. IV din tarif.4. Autoriza Ministerul Finanţelor sa reglementeze în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei hotărîri, modul de vărsare la bugetul statului, a diferenţelor provenite din aplicarea dispoziţiilor art. 22, cap. IV din tarif, asupra transporturilor executate cu parc particular.5. Tariful republican intră în vigoare în termen de 30 zile de la aprobarea lui.6. Pentru alte transporturi auto care nu se pot încadra în prevederile prezentei hotărîri, tarifele se vor stabili de către Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene cu avizul Comitetului de Stat al Planificarii şi al Ministerului de Finanţe, tinindu-se seama de nivelul tarifului republican pentru transporturi cu autovehicule.7. Pe data intrării în vigoare a tarifului republican se abroga hotărîrile Consiliului de Miniştri nr. 127/1951 *) şi nr. 2.739/1952 **) precum şi orice alte dispoziţii contrare, cu excepţia dispoziţiilor art. 2 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2.544/1954, care rămîn în vigoare.––––––Notă *) H.C.M. nr. 127 din 16 februarie 1951 a stabilit tarifele de transport cu mijloace auto, pentru mărfuri, călători şi bagaje.Notă **) H.C.M. nr. 2.739/1952, publicată în C.H.D. nr. 4 din 20 ianuarie 1953 a stabilit tarifele pentru transporturile cu autocamioane particulare.TARIF REPUBLICAN PENTRU TRANSPORTUL CU AUTOVEHICULE1. Pentru transportul ce efectuează, transportatorul are drept la taxele prevăzute în prezentul tarif. 2. Părţile componente ale prezentului tarif sînt:– Partea I-a: Tariful republican pentru transportul cu autovehicule care cuprinde: + 
Capitolul I – Tariful pentru transportul de mărfuri.
 + 
Capitolul II – Tariful pentru transportul de călători.
 + 
Capitolul III – Tariful pentru transportul de bagaje şi mesagerii.– Partea II-a: Nomenclatura şi clasificarea mărfurilor.
 + 
Partea I-aTariful republican pentru transportul cu autovehicule + 
Capitolul 1Taxarea transporturilor mărfurilor cu autovehiculeTransporturile de mărfuri executate cu autocamioane cu sau fără remorca, se taxeaza după următoarele tarife:1. Tariful general, calculat pe tona efectiv transportată, în funcţie de distanta kilometrica şi clasa de mărfuri.Se aplica pentru transportul mărfurilor de orice fel pe distanţe de transport de la 1 km, cu excepţia transporturilor taxate cu ora şi a celor taxate cu tariful special.Tariful general este cel prevăzut la anexa nr. 1 din Partea I-a, Cap. I.II. Tariful special, calculat pe kilometru în funcţie de capacitatea autocamionului (km/capacitate).Se aplica pentru:– transporturile efectuate cu autocamioane de capacitate peste 1 tona, la care nu se poate aplica tariful general, cu excepţia transporturilor care se taxeaza cu ora;– deplasarea autovehiculelor cu instalaţii speciale autoateliere, automacarale, etc.; – deplasarea autovehiculelor pentru a fi utilizate în alta localitate decît cea unde se afla locul de garare al autovehiculului (baza), atunci cînd se duc sau cînd se întorc goale;– deplasarea autocamioanelor goale pînă la primul loc de încărcare sau de la ultimul loc de descărcare, în condiţiile punctului 8 din Partea I-a, Cap. IV, "Dispoziţii tarifare privind transportul de mărfuri cu autovehicule".Tariful special este cel prevăzut la anexa nr. 2 din Partea I-a, Cap. I. III. Tariful pe ora, calculat pe ora în funcţie de capacitate autocamionului (ora/capacitate). Se aplica pentru:– transporturi uşoare sau perisabile executate cu autocamioane pînă la 1 tona capacitate. – transporturi la care se executa încărcări şi descărcări în cel puţin 4 locuri diferite de încărcare sau descărcare, la o singura cursa (colectari, distribuiri, etc.). Tariful pe ora este cel prevăzut la anexa nr. 3 din Partea I-a, Cap. I.IV. Tariful de coletărie şi pentru transporturile auto locale la vagoane complete. Tariful de coletărie se calculează la greutatea efectivă a mărfii, cel puţin însă 150 kg, şi la distanta medie de 8 km, la transporturile efectuate în oraşele de importanţa A şi la distanta medie de 5 km, la transporturile efectuate în oraşele de importanţa B, prevăzute în anexa nr. 9.Se aplica pentru transporturile de coletărie efectuate în interiorul oraşului (în interiorul liniei de demarcatie a localităţii).Transporturile de coletărie se taxeaza după clasa IV-a a tarifului general. Transporturile auto locale efectuate în vederea încărcării sau după descărcarea vagoanelor complete se taxeaza cu tariful general la distanţele medii menţionate în alineatul 1.Taxele de expediţie pentru transporturile de coletărie şi transporturile la vagoane complete sînt cele prevăzute în anexa nr. 9.În caz ca o întreprindere de transport executa transporturi de coletărie şi mesagerii cu autovehicule aparţinînd altor unităţi din sectorul socialist, va plati acestora după tariful general clasa IV-a tarifara la greutatea efectivă a mărfii transportată şi pe distanta medie arătată mai sus.În cazul cînd aceste transporturi se executa cu autovehicule particulare, plata către proprietarul particular al autovehiculului se va face pe baza tarifului arătat în alineatul de mai sus, cu aplicarea reducerilor prevăzute la Cap. IV, art. 22.V. Tariful pentru taxicamioane.Pentru transporturi cu autocamioane înzestrate cu aparate de taxat, tariful este cel prevăzut în anexa nr. 4 din Partea I-a, Cap. I.VI. Tariful pentru tractoare rutiere şi remorci.Transporturile de mărfuri executate cu tractoare rutiere şi remorci tractate cu tractoare, se taxeaza potrivit tarifului prevăzut în anexa nr. 10, Partea I-a, Cap. I.Prezentul tarif se aplică transporturilor efectuate cu tractoare din sectorul socialist şi din sectorul particular.
 + 
Capitolul 2Tariful pentru transporturi de călătoriI. Transporturile de călători executate cu autobuzele se taxeaza după tarife calculate pe loc şi zone kilometrice.Tariful pentru transportul de călători este cel prevăzut la anexa nr. 5 din Partea I-a, Cap. II.II. Tariful pentru autoturisme este cel prevăzut la anexa nr. 6 din Partea I-a, Cap. II.Transporturile de călători cu autoturismele se executa cu taximetre înzestrate cu aparate de taxat. În lipsa aparatelor de taxat, se admite şi taxarea cu kilometru sau cu ora pentru curse în interiorul sau în afară oraşului.După acelaşi tarif se vor taxa şi transporturile efectuate cu autocamionete pînă la o tona capacitate, înzestrate cu aparate de taxat.
 + 
Capitolul 3Tariful pentru bagaje şi mesageriiI. Transportul bagajelor care depăşesc 15 kilograme (admise gratuit la transport) se taxeaza după tarife calculate pe zone şi greutate.Tariful pentru bagaje este cel prevăzut la anexa nr. 7 din Partea I-a, Cap. III.II. Transporturile de mesagerii cu autobuzele se taxeaza după tariful de mesagerii, cantitatea minima admisă fiind de 10 kg şi maximum de 50 kg pentru un singur destinatar.Tariful de mesagerii este cel prevăzut la anexa nr. 8 din Partea I-a, Cap. III.
 + 
Anexa 1Partea I-a, Cap. ITARIF GENERAL

      (in lei per tona neto transportata)
  Km Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV
  1. 5,16 6,45 8,72 12,90
  2. 7,03 8,79 11,88 17,57
  3. 8,48 1O,60 14,33 21,20
  4. 10,18 12,72 17,20 25,45
  5. 11,89 14,86 20,09 29,72
  6. 13,27 16,58 22,42 33,17
  7. 14,65 18,31 24,75 36,62
  8. 16,03 20,03 27,09 40,07
  9. 17,41 21,76 29,42 43,52
  10. 18,78 23,47 31,47 46,95
  11. 20,15 25,18 34,05 50,37
  12. 21,52 26,90 36,36 53,80
  13. 22,89 28,61 38,68 57,72
  14. 24,26 30,32 40,99 60,65
  15. 25,63 32,03 43,31 64,07
  16. 27,00 33,75 45,63 67,50
  17. 28,38 35,47 47,96 70,95
  18. 29,76 37,20 50,29 74,40
  19. 31,14 38,92 52,62 77,83
  20. 32,52 40,65 54,95 81,30
  21. 33,75 42,18 57,03 84,37
  22. 34,98 43,72 59,11 87,45
  23. 36,21 45,26 61,19 90,52
  24. 37,44 46,80 63,27 93,60
  25. 38,68 48,35 65,36 96,70
  26. 39,92 49,90 67,46 99,80
  27. 41,16 51,45 69,56 102,90
  28. 42,40 53,00 71,65 106,00
  29. 43,65 54,56 73,76 109,12
  30. 44,88 56,10 75,84 112,20
  31. 45,76 57,20 77,33 114,40
  32. 46,64 58,30 78,82 116,60
  33. 47,52 59,40 80,30 118,80
  34. 48,40 60,50 81,79 121,00
  35. 49,28 61,60 83,28 123,20
  36. 50,16 62,70 84,77 125,40
  37. 51,04 63,80 86,25 127,60
  38. 51,92 64,90 87,74 129,80
  39. 52,82 66,02 89,26 132,05
  40. 53,68 67,10 90,71 134,20
  41. 54,56 68,20 92,20 136,40
  42. 55,44 69,30 93,69 138,60
  43. 56,32 70,40 95,18 140,80
  44. 57,20 71,50 96,66 143,00
  45. 58,08 72,60 98,15 145,20
  46. 58,96 73,70 99,64 147,40
  47. 59,84 74,80 101,12 149,60
  48. 60,71 75,88 102,59 151,77
  49. 61,62 77,02 104,13 154,05
  50. 62,51 78,13 105,64 156,27
  51. 63,48 79,35 107,28 158,70
  52. 64,45 80,56 108,92 161,12
  53. 65,52 81,77 110,55 163,55
  54. 66,39 82,98 112,19 165,97
  55. 67,36 84,20 113,83 168,40
  56. 68,33 85,41 115,47 170,82
  57. 69,30 86,62 117,11 173,25
  58. 70,27 87,83 118,75 175,67
  59. 71,24 89,05 120,39 178,10
  60. 72,21 90,26 122,03 180,52
  61. 73,51 91,89 124,23 183,78
  62. 74,81 93,52 126,43 187,04
  63. 76,11 95,15 128,63 190,30
  64. 77,41 96,78 130,83 193,56
  65. 78,71 98,41 133,03 196,82
  66. 80,01 100,04 135,23 200,08
  67. 81,31 101,67 137,43 203,34
  68. 82,61 103,30 139,63 206,60
  69. 83,91 104,93 141,83 209,86
  70. 85,21 101,56 144,03 213,02
  71. 86,51 108,19 146,23 216,38
  72. 87,81 109,82 148,43 219,64
  73. 89,11 111,45 150,63 222,90
  74. 90,41 113,08 152,83 226,16
  75. 91,71 114,71 155,03 229,42
  76. 93,01 116,34 157,23 232,68
  77. 94,31 117,97 159,43 235,94
  78. 95,61 119,60 161,64 239,20
  79. 96,91 121,23 163,85 242,46
  80. 98,21 122,86 166,06 245,72
  81. 99,52 124,49 168,07 248,98
  82. 100,83 126,12 170,48 252,24
  83. 102,14 127,75 172,69 255,50
  84. 103,45 129,38 174,90 258,76
  85. 104,76 131,01 177,11 262,02
  86. 106,08 132,64 179,32 265,28
  87. 107,39 134,27 181,53 268,54
  88. 108,70 135,90 183,74 271,80
  89. 110,01 137,53 185,95 275,07
  90. 111,32 139,16 188,16 278,34
  91. 112,63 140,79 190,37 281,61
  92. 113,94 142,42 192,58 284,88
  93. 115,25 144,05 194,79 288,15
  94. 116,55 145,68 197,00 291,42
  95. 117,86 147,31 199,21 294,69
  96. 119,17 148,95 201,42 297,98
  97. 120,48 150,59 203,63 301,23
  98. 121,79 152,23 205,84 304,50
  99. 123,10 153,87 208,05 307,77
  100. 124,41 155,51 210,26 311,04
  De la 101 in sus:
    1,25 pentru fiecare tona km efectuata peste 100 km 1,56 pentru fiecare tona km efectuata peste 100 km 2,11 pentru fiecare tona km efectuata peste 100 km 3,12 pentru fiecare tona km efectuata peste 100 km

 + 
Anexa 2Partea I-a, Cap. ITARIFUL SPECIAL(în lei pe km autovehicul)– Pentru autocamioane pînă la 1 tona inclusiv …. lei 1,80 pe km auto– Pentru autocamioane de 1 1/2 şi 2 tone ……… lei 2,10 pe km auto– Pentru autocamioane de 2 1/2 tone ………….. lei 2,25 pe km auto– Pentru autocamioane de 3 tone ……………… lei 2,40 pe km auto– Pentru autocamioane de 3 1/2 tone ………….. lei 2,60 pe km auto– Pentru autocamioane de 4 tone ……………… lei 2,80 pe km auto– Pentru autocamioane de 5 tone ……………… lei 3,00 pe km auto– Pentru autocamioane de 6 tone ……………….lei 3,20 pe km auto– Pentru autocamioane peste 6 tone …………… lei 3,60 pe km autoAutovehiculul cu instalatie specială se asimilează cu autocamionul al cărui sasiu este identic cu al autovehiculului considerat.În cazul cînd autocamioanele lucrează cu remorci ale întreprinderi de transport se taxeaza fiecare remorca cu 40% din tariful special corespunzător capacităţii remorcii.
 + 
Anexa 3Partea I-a, Cap. ITARIFUL PE ORA(în lei pe ora/capacitate)– Pentru autocamioane pînă la 1 tona inclusiv … lei 16,00 pe ora auto– Pentru autocamioane de 1 1/2 şi 2 tone …….. lei 20,00 pe ora auto– Pentru autocamioane de 2 1/2 tone …………. lei 23,50 pe ora auto– Pentru autocamioane de 3 tone …………….. lei 27,00 pe ora auto– Pentru autocamioane de 3 1/2 tone …………. lei 31,50 pe ora auto– Pentru autocamioane de 4 tone …………….. lei 36,00 pe ora autoPentru autocamioanele mai mari de 4 tone tariful se va calcula proporţional cu tonajul luindu-se de baza tariful pentru autocamionul de 4 tone (9 lei/tona).În cazul cînd autocamioanele lucrează cu remorci ale întreprinderii de transport se taxeaza fiecare remorca cu 40% din tariful pe ora, corespunzător capacităţii remorcii.
 + 
Anexa 4Partea I-a, Cap. ITARIFUL PENTRU TAXICAMIOANETaxicamioanele de la 1 1/2 – 3 tone înzestrate cu aparat de taxat vor avea tariful:– 5 lei pentru începutul cursei– 2 lei pentru fiecare 300 m parcursi– 30 lei ora de stationare.
 + 
Anexa 5Partea I, Cap. IITARIFUL PENTRU TRANSPORTUL INTERURBAN DE CĂLĂTORI

     
  Distanta in km zone de taxare Pretul biletului in lei
  1 – 5 1,50
  6 – 10 2,50
  11 – 15 3,50
  16 – 20 5,00
  21 – 25 6,00
  26 – 30 7,00
  31 – 35 8,00
  36 – 40 10,00
  41 – 45 11,00
  46 – 50 12,00
  51 – 55 13,00
  56 – 60 14,00
  61 – 65 15,00
  66 – 70 17,00
  71 – 75 18,00
  76 – 80 19,00
  81 – 85 20,00
  86 – 90 21,00
  91 – 95 22,00
  96 – 100 24,00
  101 – 110 26,00
  111 – 120 28,00
  121 – 130 31,00
  131 – 140 33,00
  141 – 150 35,00
  151 – 160 38,00
  161 – 170 40,00
  171 – 180 42,00
  181 – 190 45,00
  191 – 200 47,00

Pentru distanţe peste 200 km se va adauga cîte 0,23 lei pentru fiecare loc şi km.Pentru abonamentele şcolare, de serviciu şi convenţii, se vor putea acorda de către Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene o reducere de tarif de maximum 30% în raport cu distanta parcursă. + 
Anexa 6Partea I-a, Cap. IITARIFUL PENTRU AUTOTURISME ŞI AUTOCAMIONETE PÎNĂ LA 1 1/2 TONA CAPACITATEDupă aparatul de taxat:– 3 lei pentru începutul cursei– 1 leu pentru fiecare 300 m parcursi– 30 lei pentru ora de stationare.Fără aparat de taxat: – 2,50 lei km parcurs, plus 30 lei ora de stationare pentru curse în afară oraşului.– 45,00 lei ora auto pentru curse în interiorul oraşului (inclusiv stationari).
 + 
Anexa 7Partea I-a, Cap. IIITARIFUL PENTRU TRANSPORTUL BAGAJELOR

     
  Distanta in km zone de taxare Lei per 10 kg ce depasesc 15 kg admise gratuit la transport
  1 – 10 0,25
  11 – 20 0,50
  21 – 30 0,75
  31 – 40 1,00
  41 – 50 1,25
  51 – 60 1,50
  61 – 70 1,75
  71 – 80 2,00
  81 – 90 2,25
  91 – 100 2,50
  101 – 120 3,00
  121 – 140 3,50
  141 – 160 4,00
  161 – 180 4,50
  181 – 200 5,00

Pentru distanţe peste 200 km se va percepe pentru fiecare 10 kg începute şi fiecare zona de 20 km începută cîte 0,50 lei.  + 
Anexa 8Partea I-a, Cap. IIITARIFUL PENTRU TRANSPORTUL DE MESAGERII CU AUTOBUZE

       
  Distanta in km zone de taxare Alimente Alte marfuri
  lei per 10 kg
  0 – 10 0,30 0,40
  11 – 20 0,63 0,75
  21 – 30 1,00 1,20
  31 – 40 1,35 1,65
  41 – 50 1,70 2,10
  51 – 60 2,05 2,55
  61 – 70 2,40 3,00
  71 – 80 2,75 3,50
  81 – 90 3,10 4,00
  91 – 100 3,45 4,50
  101 – 120 3,80 5,00
  121 – 140 4,15 5,50
  141 – 160 4,50 6,00
  161 – 180 4,85 6,50
  181 – 200 5,20 7,00

 + 
Anexa 9Partea I-a, Cap. ITAXE PENTRU EXPEDIŢIE

           
  a) Pentru coletarie si mesagerii.
    pe 100 Kg.
  Orase categoria Orase categoria
  A. B. A. B.
  Sosiri Predari
  Coletarie si mesagerii de la si pentru magaziile C. F. R. 1,5 1,0 2,0 1,5
  b) Pentru vagoane complete.
    pe 100 Kg.
  Orase categoria Orase categoria
  A. B. A. B.
  Sosiri Predari
  Marfa din clasa I-a si a II-a 0,25 0,20 0,30 0,25
  Marfa din clasa III si a IV-a 0,90 0,60 1,60 1,10

Categoria oraşelor: În categoria A sînt cuprinse oraşele: Bucureşti, Oraşul Stalin, Timişoara, Iaşi, Cluj şi Arad.În categoria B sînt cuprinse restul oraşelor şi localităţilor. + 
Anexa 10Partea I-a, Cap. ITARIFUL PENTRU TRACTOARE RUTIERE ŞI REMORCI – tractor de 28 C.P. ……………… lei 18,50 ora– tractor de 40 C.P. ……………… lei 19,20 ora– tractor de 45 C.P. ……………… lei 22,40 ora– tractor de 60 C.P. ……………… lei 24,00 ora– remorca nebasculanta cu banda cauciuc lei 5,25 ora – remorca nebasculanta cu pneuri …… lei 7,70 ora + 
Capitolul 4Dispoziţii tarifare privind transportul de mărfuri cu autovehicule1. Distanţele pe care se executa transportul se determina după kilometrajul autocamionului, sau în lipsa acestuia, după harta regiunii, sau a raionului sau după planul oraşului în cazul transporturilor executate în interiorul oraşului.2. Minimum de greutate pentru care se aplică taxele tarifului general este de:– 1 tona pentru mărfurile din clasa I-a. – 0,8 tone pentru mărfurile din clasa II-a.– 0,6 tone pentru mărfurile din clasa III-a.– 0,4 tone pentru mărfurile din clasa IV-a.Fracţiunile de greutate se rotunjesc din 100 în 100 kg.3. În caz de incompleta folosire a capacităţii autovehiculelor din vina beneficiarului care prezintă la transport o cantitate mai mica decît cea prevăzută în cerere, se va percepe costul transportului după greutatea arătată în cerere, iar dacă autocamionul în care se incarca marfa este de capacitate mai mica decît prevede cererea, se va percepe taxa după capacitatea autocamionului. Dacă în parcurs capacitatea disponibilă a fost folosită de alt beneficiar, diferenţa încasată în plus se va restitui din oficiu primului beneficiar.4. Dacă într-un autocamion sînt transportate mărfuri de diferite clase pentru unul şi acelaşi beneficiar plata pentru transport se percepe după tariful clasei mărfii cu greutatea cea mai mare.5. Pentru transportul mărfurilor neprevăzute în tabloul de clasificare a mărfurilor, plata se va percepe după tariful prevăzut pentru mărfurile din clasa similară.6. Pentru un transport de marfa, aparţinînd aceluiaşi client la care se fac mai multe opriri pentru încărcare sau descărcare, plata transportului se percepe pentru cantitatea cea mai mare încărcată în masina de la primul punct de încărcare pînă la ultimul punct de descărcare.7. Dacă beneficiarul asigura marfa de transport în ambele direcţii (dus şi întors) şi dacă transportul se plăteşte după tariful general, în cazul transporturilor interurbane, se face o reducere de 20%, din suma totală a tarifului plătit pentru transport.Aceasta reducere nu se aplică:– dacă parcursul gol depăşeşte 10% din parcursul cu incarcatura în ambele direcţii;– dacă la folosirea tonajului autovehiculului în ambele direcţii se realizează o medie mai mica de 75%0 din capacitatea volumetrica a masinii, ţinînd seama de clasa mărfurilor.8. Dacă primul punct de încărcare sau ultimul punct de descărcare se afla pe teritoriul localităţii unde se găseşte garajul întreprinderii de transport respective, parcursul gol al autocamionului la primul punct de încărcare şi de la ultimul punct de descărcare nu se plăteşte de beneficiar.Dacă ambele puncte se afla în afară localităţii respective, întreprinderea de transport are dreptul sa perceapă plata pentru parcursul gol, pînă la cel mai apropiat punct de încărcare sau descărcare.9. În cazul aplicării tarifului special, parcursul efectuat se socoteşte de la ieşirea pînă la înapoierea autocamionului în garaj.10. În cazul aplicării tarifului cu ora se ia în consideraţie tot timpul folosirii autocamionului, de la ieşirea pînă la înapoierea sa în garaj.Timpul necesar parcurgerii distantei de la garaj la punctul de încărcare şi de la punctul de descărcare la garaj se stabileşte pe baza vitezei medii tehnice a autocamionului respectiv între 15 – 25 km).11. Timpul de folosire a autocamionului ce urmează a fi plătit cu ora se rotunjeste, fracţiunile mai mici de jumătate ora fiind considerate jumătăţi de ora, fracţiunile mai mari de jumătate ora se considera ora întreaga. 12. La decontarea transporturilor, fracţiunile mai mici de 0,5 k nu se plătesc, iar cele de 0,5 km sau mai mari se plătesc ca pentru 1 km întreg.13. Conducătorul auto este obligat să prezinte beneficiarului de transport la destinaţie odată cu predarea mărfii şi foaia de parcurs. Beneficiarul transportului este obligat sa certifice pe foaia de parcurs efectuarea transportului; în caz contrar va pierde dreptul de a contesta datele înscrise în foaia de parcurs.14. Denumirea mărfii transportate şi felul ambalajului cît şi greutatea mărfii, chiar şi în cazul cînd marfa este primită cu bucata, trebuie să fie arătate în actele de transport. Greutatea mărfii se înţelege inclusiv ambalajul precum şi cea a instalaţiilor şi inventarului instalat pentru transportarea mărfii respective.15. Beneficiarul transportului are drept sa dea un însoţitor pentru marfa fără obligaţia de a plati o taxa suplimentară pentru aceasta.În cazul cînd beneficiarul executa încărcarea şi descărcarea mărfii cu muncitori pe autovehicul, se admit la transport fără alte taxe cîte un însoţitor de fiecare tona transportată şi cel mult 4, dar numai pentru o distanta de pînă la 30 km.16. Transportul de ambalaje necesare încărcării autocamionului respectiv, pentru transporturi pînă la 30 km, se executa fără perceperea altor taxe decît a celor pentru transportul productiv (incarcatura realizată în ambalajele respective).17. Dacă se executa transporturi cu autovehicule închise: cisterne, dube izotermice, tarifele se majorează cu 15% .18. Cazurile excepţionale neprevăzute în tarif ca de exemplu transporturi care necesita mijloace speciale, transporturi de explozibile, transporturi ce se executa pe drumuri inguste unde autovehiculele nu se pot incrucisa, se taxeaza cu un spor de 15% .Constatarea în caz de divergenta se face printr-un proces-verbal încheiat cu delegatul sfatului popular.19. În cazul cînd transporturile ce se executa sînt indepartate de localitatea unde se afla sediul întreprinderii de transport, în contul beneficiarului se mai trec: – cheltuielile efectuate cu detasarea autovehiculului, calculate după tariful special; – cheltuielile de cazare pentru salariaţii întreprinderii de transport, dacă cazarea nu este asigurata de beneficiar;– cheltuielile efective avute în legătură cu procurarea combustibilului şi uleiurilor, în cazul cînd nu este posibila organizarea aprovizionarii la locul de muncă în condiţiuni normale, fără cheltuieli suplimentare;– cheltuielile efective pentru trecerea autovehiculului peste o apa, cu vase sau poduri plutitoare.20. Locul de stationare al autovehiculelor şi paza acestora se asigura gratuit de client, cînd staţionarea se face pe locuri de muncă depărtate de sediul autovehiculului.21. În cazul cînd transportul pentru care autovehiculele au fost trimise la punctul de încărcare şi la timpul stabilit transportul nu s-a efectuat din vina beneficiarului, acest parcurs este plătit cu o taxa de trei ori distanta de la garaj pînă la locul de încărcare, stabilită după tariful special.În cazul cînd astfel de transporturi se executa pe bază de plan operativ, beneficiarul suporta taxa de transport dus şi întors de la garaj pînă la locul de încărcare şi penalizările fixate prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 57/1952.22. Dacă întreprinderile de transport auto publice executa transporturi cu autovehicule particulare, vor incasa de la beneficiari costul transportului calculat după tariful republican şi vor plati posesorului autovehiculului potrivit aceluiaşi tarif, aplicind o cota de reducere fixată de Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene, care nu va putea fi mai mica de 15%, şi cel mult 50% .
 + 
Capitolul 5Norme şi taxe pentru staţionarea autocamioanelor23. Pentru staţionarea autocamioanelor peste norma la încărcare-descărcare, din vina beneficiarului, sau pentru orice alte stationari din vina beneficiarului, se vor aplica taxele prevăzute în tabloul anexa nr. 1 din Partea I-a, Cap. V.24. Timpul de stationare care se taxeaza se rotunjeste din 30 în 30 minute.25. Normele maximale pentru staţionarea autocamioanelor la operaţiunile de încărcare-descărcare manuală, sînt cele prevăzute în anexa nr. 2 din Partea I-a, Cap. V.26. La operaţiunile de încărcare-descărcare parţial mecanizate, adică la care una din operaţiuni (încărcarea sau descărcarea), se face mecanizat, normele stabilite la punctul 25, se reduc cu 30% .27. Pentru operaţiunile complet mecanizate, adică la care ambele operaţiuni (încărcare şi descărcare) se fac mecanizat, normele stabilite la punctul 25, se reduc cu 50% .28. În caz ca la transport se folosesc autocamioane cu remorci, norma timpului de încărcare-descărcare se măreşte cu 5 minute pentru încărcare şi 5 minute pentru descărcare. 29. Pentru încărcare-descărcare de autocamioane cu remorca, din sau în vagoane acoperite, se acordă o norma separată de timp pentru remorca, după capacitatea ei.30. Timpul pentru întocmirea documentelor este inclus în normele de mai sus. 31. Normele de timp pentru staţionarea autocisternelor la încărcare-descărcare de mărfuri lichide, pentru capacitatea întreaga a cisternei, se stabilesc după cum urmează:

             
    Capacitatea de incarcare a cisternei Grupele de incarcaturi
  I II III
    3 tone 30 40 45 minute
    4 tone 35 45 50 minute
    5 tone 40 50 60 minute
    peste 5 tone 45 55 65 minute
  Observatii: in grupa I-a intra lichidele;
    in grupa II-a intra materialele viscoase;
    in grupa III-a intra incarcaturi de vidanjare.

Pe intervalul 1 noiembrie – 1 martie, normele de timp pentru grupa II-a de incarcaturi (materiale vîscoase), se majorează cu 50% . 32. La încărcarea şi descărcarea unor materiale de diferite categorii, norma maximala a timpului se stabileşte după materialul cu norma cea mai mare.33. Pentru cintarirea cu bascule a încărcăturii autovehiculelor, se stabileşte o norma suplimentară de timp de 5 minute, separat pentru punctul de încărcare şi separat pentru punctul de descărcare.34. În cazul aplicării tarifului pe ora, stationarile peste norma nu se mai calculează separat.35. În cazul aplicării tarifului special, staţionarea autocamionului peste norma la încărcare-descărcare, sau staţionarea pentru orice alte cauze la dispoziţia beneficiarului, se suporta de acesta, potrivit taxelor de stationare.36. La staţionarea autovehiculelor în garaj în asteptarea reprezentanţilor sau încărcătorilor beneficiarului, acesta din urma plăteşte o penalizare pentru tot acest timp, calculată după taxele pentru depăşirea timpului de stationare la încărcare-descărcare.37. În cazul cînd primirea sau predarea mărfurilor a provocat stationari din vina beneficiarului acesta plăteşte pentru staţionarea efectivă a autocamionului aceleaşi penalizări ca cele arătate la punctul 35.38. În vederea micsorarii timpului de stationare a autovehiculelor la încărcare-descărcare faţă de normele maximale stabilite la punctul 25, se acordă beneficiarului pentru fiecare 10 minute cîştigate faţă de norma de stationare stabilită, o reducere de 10 lei, care se va deduce din taxele de transport. + 
Anexa 1Partea I-a, Cap. VTAXELE DE STATIONARE

       
  Capacitatea in tone a autocamionului Pentru primele 3 ore Peste 3 ore
  Pina la 1 tona inclusiv 15 lei pe ora 30 lei pe ora
  1 1/2 si 2 tone 20 lei pe ora 40 lei pe ora
  2 1/2 tone 23 lei pe ora 46 lei pe ora
  3 tone 25 lei pe ora 50 lei pe ora
  3 1/2 tone 30 lei pe ora 60 lei pe ora
  4 tone 35 lei pe ora 70 lei pe ora
  5 tone 50 lei pe ora 100 lei pe ora
  6 tone 60 lei pe ora 120 lei pe ora
  Peste 6 tone 80 lei pe ora 160 lei pe ora

 + 
Anexa 2Partea I-a, Cap. VNORME DE STATIONARE PENTRU ÎNCĂRCARE-DESCĂRCARE MANUALĂSemnificatia literelor:A – IncarcareB – DescarcareC – Total

  CAPACITATEA AUTOCAMIONULUI
  Categoria incarcaturii Pina la 1 tona inclusiv 1 1/2 si 2 tone 2 1/2 tone 3 tone
    A B C A B C A B C A B C
  I 10 10 20 15 15 30 20 20 40 25 20 45
  II 15 10 25 20 15 35 25 20 45 25 25 50
  III 20 15 35 25 20 45 30 25 55 30 30 60
  IV 20 20 40 25 25 50 30 30 60 35 30 65
  3 1/2 tone 4 tone 5 tone 6 tone Peste 6 tone
  A B C A B C A B C A B C A B C
  25 25 50 30 25 55 30 30 60 35 30 65 35 35 70
  30 25 55 30 30 60 35 30 65 35 35 70 40 35 75
  35 30 65 35 35 70 40 35 75 40 40 80 45 40 85
  35 35 70 40 35 75 40 40 80 45 40 85 45 45 90

Clasificarea incarcaturilor pe categorii este prevăzută la Partea II-a, Cap. IX:Taxele pentru depăşirea timpului de stationare se calculează pentru fiecare autocamion în parte, după normativul total de timp stabilit pentru încărcare-descărcare, la fiecare cursa.Staţionarea autocamioanelor se socoteşte din momentul sosirii autocamionului la punctul de încărcare-descărcare. + 
Capitolul 6Dispoziţii tarifare privind transportul de călători cu autobuze39. Tariful pentru transportul de călători cu autobuzele se aplică pe distanta parcursă în raport de zonele de taxare cuprinse în tarif.40. În tarif sînt incluse şi primele de asigurare.41. Călătorii gasiti în neregula vor plati costul biletului calculat cu tariful dublu al întregului traseu, dar în nici un caz o sumă mai mica decît 20 lei, în următoarele cazuri:a) cînd nu au legitimatie de călătorie;b) cînd poseda o legitimatie de călătorie nevalabila.Legitimatia de călătorie se considera nevalabila cînd:– are adăugiri, corecturi sau ştersături;– se constată că a fost traficata;– aparţine altei persoane.Pentru refuz de plată călătorul va fi legitimat spre a i se dresa acte de dare în judecata şi va fi imediat coborît din autobuz.42. Copii în vîrsta pînă la 4 ani inclusiv, dacă nu ocupa un loc separat, sînt scutiţi de plată taxei.43. Pentru cursele speciale efectuate cu autobuzele, se va aplica tariful pe zona, după distanta efectiv parcursă, taxarea facindu-se minimum la totalitatea locurilor aşezate ale autobuzului. Fiecare persoana în plus peste numărul locurilor aşezate se va taxa separat după acelaşi tarif.La închirierea autobuzelor pentru curse speciale, minimum la taxare este de 60 km de parcurs pentru o utilizare de 11 ore în care sînt cuprinse o ora pentru masa şi odihnă personalului de bord şi 3 ore de stationare.Depăşirea celor 3 ore de stationare se va taxa pe fiecare ora începută, după tabloul indicat mai jos:

       
  Nr. locurilor asezate ale autobuzului Pentru primele 3 ore Peste 3 ore
  Pina la 16 locuri 25 lei pe ora 30 lei pe ora
  De la 17-21 locuri 35 lei pe ora 45 lei pe ora
  De la 22-29 locuri 50 lei pe ora 75 lei pe ora
  De la 30-35 locuri 60 lei pe ora 90 lei pe ora
  Peste 35 locuri 70 lei pe ora 105 lei pe ora

44. Fiecare călător din autobuz are drept la transportul gratuit a unei cantităţi de 15 kg bagaje personale. Orice greutate în plus ce depăşeşte cele 15 kg admise gratuit la transport se taxeaza pe baza tarifului de bagaje. + 
Capitolul 7Dispoziţii tarifare privind transportul bagajelor45. Tariful de bagaje se percepe pentru transportul bagajelor cu autobuzele. Se aplica după zona corespunzătoare distantei călătoriei, pentru fiecare 10 kg începute, peste greutatea admisă gratuit la transport (15 kg).46. Sînt considerate ca bagaje efectele şi obiectele destinate uzului personal al călătorului. Se mai considera bagaje, cu condiţia ca ele sa servească pentru uzul călătorului, următoarele: – fotolii portative sau pe rotite, pentru bolnavi; – carucioare pentru copii; – instrumente de muzica în cutii sau alte invelisuri; – valize cu esantioane; – biciclete. 47. Ciinii de vinatoare se pot transporta chiar în interiorul autobuzului, dacă au botnite şi dacă sînt însoţiţi de vinatori. Pentru transportul lor se vor percepe taxele corespunzătoare unei cantităţi de 30 kg bagaje.
 + 
Capitolul 8Dispoziţii tarifare privind transportul de mesagerii48. Tariful de mesagerii se aplică transporturilor de marfa şi alimente efectuate cu autobuzele, în cantităţi maxime de 50 kg pentru un destinatar.Taxarea se va face după zona corespunzătoare distantei între statia de încărcare şi statia de destinaţie, după felul transportului pentru fiecare 10 kg începute, cantitatea minima admisă fiind de 10 kg.Minimum de taxare este de 1,50 lei. 49. Se primesc transporturi de mesagerii cu condiţia ca ele să fie ridicate de destinatari în timpul stationarii prevăzută în mersul oficial al autobuzelor. În caz de neridicare, coletul va fi readus predatorului care va suporta taxele de transport şi pentru inapoiere.Mesageriile înapoiate la staţiile de predare vor fi reavizate predatorului, aplicindu-se costul avizului de 1 leu.Transportul înapoiat şi nepreluat în ziua respectiva, se va supune la plata unei taxe de magazinaj de 1 leu de colet pe zi.
 + 
Partea II-aNOMENCLATURA ŞI CLASIFICAREA MĂRFURILOR + 
Capitolul 950. Toate mărfurile se clasifica în:a) 4 clase după:– felul mărfii;– greutatea volumetrica;– gradul de uzura produs autocamionului în funcţie de drumurile pe care se executa transporturile;b) 4 categorii, după însuşirile fizice, posibilităţile de încărcare-descărcare, care determina timpul necesar acestor operaţiuni.51. Clasele de mărfuri determina tariful de aplicat.52. Categoriile de mărfuri determina norma de stationare a autocamionului la încărcare-descărcare.La transporturile mărfurilor care nu sînt trecute în lista anexată, categoriile acestor mărfuri se stabilesc după mărfurile analoage din clasificator.NOMENCLATURA ŞI CLASIFICAREA MĂRFURILOR

           
  Nr. crt. Denumirea marfii Ambalajul Clasa tarifara a marfurilor Categoria marfurilor la incarcare- descarcare
  1. Acumulatoare lazi 1 III
  2. Acizi baloane de sticla 2 III
  3. Alcool sticle in lazi 2 III
  4. Ambalaje orice fel in vrac 4 IV
  5. Amidon in lazi 2 II
  6. Animale domestice in custi 4 IV
  7. Argila in vrac 1 II
  8. Ape minerale in lazi 2 II
  9. Aparate, ceasuri impachetate 3 III
  10. Aparate neimpachetate 4 IV
  11. Aparate de radio impachetate 3 IV
  12. Araci pina la 4 m in vrac 1 III
  13. Armaturi electrice impachetate 2 III
  14. Articole de aluminiu in lazi 3 III
  15. Articole abrazive in lazi 1 III
  16. Articole ceramice in lazi 2 III
  17. Articole ceramice in vrac 3 IV
  18. Articole de cauciuc impachetate 2 III
  19. Articole de cauciuc in vrac 3 III
  90. Articole cosmetice impachetate 2 III
  21. Articole electrice impachetate 3 III
  22. Articole de hirtie impachetate 3 III
  23. Articole de gips in lazi 1 III
  24. Articole de gips in vrac 2 IV
  25. Articole din lemn in lazi 3 III
  26. Idem in vrac 4 IV
  27. Articole de pisla in lazi 2 III
  28. Articole de pisla in vrac 3 III
  29. Articole de piatra in vrac 1 III
  30. Articole de piele in lazi 2 III
  31. Articole de masa plastica impachetate 2 III
  32. Articole de paie (impletit) impachetate in vrac 4 IV
  33. Articole de masa plastica in vrac 3 IV
  34. Articole de pluta in vrac sau impachetate 4 IV
  35. Articole de portelan si faianta impachetate 2 II
  36. Idem in vrac 3 IV
  37. Articole de sticla impachetate 3 IV
  38. Articole de sticla in vrac 4 IV
  39. Articole de tinichea in lazi 3 III
  40. Articole de tinichea in vrac 4 IV
  41. Articole zaharoase impachetate 2 III
  42. Asfalt, bitum, gudron in butoaie 1 II
  43. Ata in lazi 3 III
  44. Asbest in legaturi 1 II
  45. Balast in vrac 1 III
  46. Balegar in vrac 3 III
  47. Baloane de gaze plin si gol in vrac 3 IV
  48. Baril brut sau macinat in saci 2 II
  49. Bauturi spirtoase in lazi 2 II
  50. Becuri electrice impachetate 3 IV
  51. Bere in lazi sau butoaie 2 II
  52. Beton si produse in vrac 1 III
  53. Biciclete in vrac 3 III
  54. Biscuiti impachetati 3 III
  55. Bitumin in saci 2 III
  56. Blanuri prelucrate si nelucrate in vrac 3 IV
  57. Blocuri si placi constr. piatra in vrac 1 III
  58. Bobine in vrac 4 IV
  59. Borhot de orice fel in vrac 2 III
  60. Bostanarie (pepeni rosii si galbeni) in vrac 1 IV
  61. Bumbac in baloturi in vrac 2 III
  62. Brinzeturi impachetate 2 II
  63. Busteni pina la 4 m in vrac 1 III
  64. Busteni peste 4 m in vrac 2 III
  65. Cablu pentru bobine de lemn impachetate 2 III
  66. Cabluri izolate in vrac 2 II
  67. Cafea in saci 2 III
  68. Calorifere in parti in vrac 2 II
  69. Cilti, cinepa presata in vrac 2 III
  70. Carbid in butoaie 3 II
  71. Carton si mucava in vrac 3 III
  72. Carbuni de lemn in vrac si pachete 3 III
  73. Carbuni de piatra in vrac 2 III
  74. Cirpe in baloturi 4 IV
  75. Cartofi in vrac 1 I
  76. Caramizi diferite in vrac 1 IV
  77. Carne de vita etc. in vrac 1 III
  78. Carton bitumat si linoleum in suluri 2 III
  79. Cauciuc in baloturi in baloturi 2 III
  80. Carti in lazi 2 III
  81. Cenuse in vrac 2 III
  82. Cereale in vrac sau saci 1 II
  83. Celofan impachetate 2 III
  84. Ceai impachetat 2 III
  85. Ceapa in vrac 1 III
  86. Ceara in butoaie 2 II
  87. Ciuperci uscate sau marinate impachetate 3 III
  88. Chituri in butoaie 2 II
  89. Cherestea pina la 4 m in vrac 1 III
  90. Idem, peste 4 m in vrac 2 III
  91. Celuloza varsat 2 III
  92. Chibrituri impachetate 3 III
  93. Ciment in saci 1 II
  94. Chimicale in lazi si butoaie impachetate 2 II
  95. Clei butoaie 2 II
  96. Copaci (arbusti, puieti) in vrac 3 IV
  97. Confectii de matase si lina impachetate 3 IV
  98. Covoare diferite in vrac 2 III
  99. Cocs in vrac 2 III
  100. Conserve diferite impachetate 2 III
  101. Coaje in vrac 3 III
  102. Combustibil de lemne in vrac 2 III
  103. Coarne in vrac 3 III
  104. Colofoniu in butoaie 2 II
  105. Coloniale impachetate 2 II
  106. Crema de ghete impachetate 2 II
  107. Creta impachetate 2 II
  108. Crupe in vrac 1 II
  109. Culori chimice si de pamint in butoaie lazi 2 II
  110. Cuie in vrac 4 IV
  111. Damigene si sticle goale in lazi 2 III
  112. Deseuri si ramasite de orice fel in vrac 4 IV
  113. Dextrina in butoaie 2 II
  114. Doage in vrac 1 II
  115. Dranite impachetate 3 III
  116. Drojdie in lazi 2 II
  117. Droguri impachetate 2 II
  118. Efecte de stramutare in vrac 4 IV
  119. Electromotoare in vrac 1 I
  120. Electrozi impachetate 2 II
  121. Extracte de tabacit impachetate 2 II
  122. Faina in saci 1 II
  123. Fin presat in vrac 3 III
  124. Fin nepresat in vrac 4 IV
  125. Feldspat brut sau macinat in saci 2 II
  126. Fier brut in vrac 1 I
  127. Fier vechi in vrac 4 IV
  128. Fire vegetale de orice fel in lazi 2 II
  129. Fonta bruta in vrac 1 I
  130. Fringherie de orice fel in vrac 2 II
  131. Fructe proaspete in cosuri sau lazi 1 III
  132. Fructe uscate in vrac 2 IV
  133. Frunze si plante in baloturi 3 III
  134. Furaje concentrate in saci 2 III
  135. Furaje neconcentrate in vrac 4 IV
  136. Galanterie impachetate 3 III
  137. Galosi impachetati 3 IV
  138. Geamuri impachetate 1 I
  139. Ghiata in vrac in vrac 2 III
  140. Ghips in vrac 2 IV
  141. Glaspapir impachetate 2 III
  142. Glicerina in baloane de sticla 2 II
  143. Glucoza in butoaie 2 II
  144. Gogosi de matase in vrac sau balot 4 III
  145. Grasimi, unt etc. in lazi 2 III
  146. Grafit brut in butoaie 2 II
  147. Gresie in lazi 2 II
  148. Gunoi in vrac 3 III
  149. Halva in lazi 2 II
  150. Hirtie in lazi sau baloturi 2 II
  151. Iarba de mare in vrac 4 IV
  152. Instrumente muzicale, fanfare armonii impachetate 3 IV
  153. Instrumente muzicale cu strune si piane impachetate 4 IV
  154. Insecticide impachetate 2 II
  155. Incaltaminte in lazi 2 III
  156. Ingrasaminte in vrac 2 II
  157. Imprimate in lazi 2 II
  158. Ipsos in saci 2 II
  159. Jucarii in vrac sau lazi 4 IV
  160. Lina presata sau nepresata in vrac 3 III
  161. Lapte si derivate in garnite si impachetate 3 III
  162. Legume in vrac sau lazi 1 III
  163. Lemne de foc in vrac 1 III
  164. Lemn rotund de celuloza in vrac 1 III
  165. Lemn de constructii pina la 4 m lungime in vrac 1 III
  166. Lemn de mina in vrac 1 III
  167. Lobde industriale in vrac 1 III
  168. Maculatura de hirtie in vrac 3 III
  169. Malt in butoaie 2 III
  170. Mangal in vrac 3 III
  171. Manuale si materiale didactice in lazi 3 III
  172. Marmelada si magiun in lazi 2 II
  173. Marmura in vrac 1 I
  174. Masini neambalate in vrac 2 IV
  175. Masini si piese in lazi 2 IV
  176. Mate in lazi sau butoaie 2 II
  177. Matase bruta in vrac 2 III
  178. Medicamente impachetate in cosuri, sticla 3 IV
  179. Metale diferite in vrac 1 III
  180. Minereuri diferite in vrac 1 III
  181. Mezeluri in pachete sau in vrac 2 III
  182. Melasa in butoaie 2 II
  183. Medicamente impachetate in lazi 3 III
  184. Minium in vrac 2 II
  185. Miere in borcane si butoaie 2 III
  186. Mobila diferita in vrac 4 IV
  187. Motociclete in vrac 3 III
  188. Negru de fum in butoaie 2 II
  189. Nisip si pietris in vrac 1 III
  190. Nuci si ghinda in vrac 2 III
  191. Nutret in vrac 2 III
  192. Oase in vrac 2 III
  193. Oglinzi in lazi 2 II
  194. Olane si ardezii de acoperis in vrac 2 IV
  195. Orez in saci 1 II
  196. Oua in lazi 2 IV
  197. Otet in sticle, in lazi 2 II
  198. Ovaz in vrac sau saci 1 III
  199. Ozocherita in butoaie 2 II
  200. Piine in lazi 1 III
  201. Piine in vrac 1 IV
  202. Palarii si sepci in pachete 4 IV
  203. Pasari taiate in vrac 2 III
  204. Parfumuri in lazi 2 III
  205. Parchet in legaturi 1 III
  206. Patefoane in lazi 2 III
  207. Pasta de lemne impachetate 3 III
  208. Paste fainoase in lazi 1 III
  209. Patiserie in cutii impachetate 4 IV
  210. Pamint in vrac 1 II
  211. Pisla de constructii in vrac 3 IV
  212. Pastai in saci sau vrac 1 II
  213. Pap cismarie in butoaie 2 II
  214. Parafina in lazi 3 III
  215. Par de animale in vrac 3 III
  216. Pinzeturi in baloturi sau lazi 2 II
  217. Peste proaspat in cosuri 1 III
  218. Peste uscat in lazi 3 IV
  219. Peste produse in lazi 3 IV
  220. Pilitura si aschii metalice in vrac 4 IV
  221. Piei diferite in vrac 2 IV
  222. Perii diferite in lazi 2 III
  223. Perii diferite in vrac 3 IV
  224. Pietris in vrac 1 III
  225. Pesmeti in lazi 2 II
  226. Petrol si derivate in butoaie 2 II
  227. Pluta in vrac 4 IV
  228. Placi teracota si faianta in vrac 2 IV
  229. Piei crude in vrac 3 IV
  230. Porumb in ciocalai in vrac 3 IV
  231. Porumb in vrac 1 IV
  232. Placaje in vrac 1 III
  233. Prundis in vrac 1 II
  234. Puf si pene impachetate in baloturi 4 IV
  235. Portelanuri in lazi 3 III
  236. Pucioasa in lazi 3 III
  237. Rafie in vrac 4 IV
  238. Rahat in lazi 2 II
  239. Rame de lemn in lazi 3 III
  240. Rasina vegetala in butoaie 2 II
  241. Rezervoare metalice in vrac 2 III
  242. Rechizite de birou in lazi 2 III
  243. Rogojini in vrac 3 III
  244. Rufe diferite in lazi sau cosuri 3 III
  245. Rumegus si talas in vrac    
    de lemn sau cosuri 4 III
  246. Saci de orice fel in vrac 3 III
  247. Sare in vrac 1 III
  248. Sapun in lazi 2 III
  249. Samota bruta in lazi sau saci 2 II
  250. Sirma si cabluri diferite in vrac 2 II
  251. Selarie si harnasamente in vrac 3 IV
  252. Seminte in vrac sau saci 2 III
  253. Sfecla in vrac 1 III
  254. Sfoara in lazi 3 III
  255. Sgura in vrac 2 III
  256. Sindrila in vrac 3 IV
  257. Slanina in lazi 2 II
  258. Smoala in butoaie 2 II
  259. Stilpi P.T.T. in vrac 1 III
  260. Stearina in butoaie 2 III
  261. Sticlarie impachetata 4 IV
  262. Sfoara si tesaturi in lazi sau baloturi 2 II
  263. Stupuri de albine in vrac 4 IV
  264. Sulfat de cupru si fier in butoaie 2 II
  265. Surogat de cafea in lazi 2 II
  266. Tabla de fier in vrac 2 II
  267. Talas in vrac 4 IV
  268. Talc brut macinat in butoaie 2 II
  269. Tarite in vrac sau saci 3 II
  270. Terpentina in butoaie 2 II
  271. Tesaturi in vrac 2 IV
  272. Tevi de fier in vrac 2 II
  273. Textile in lazi sau baloturi 2 IV
  274. Tocile in lazi 2 II
  275. Tort brut sau uscat in vrac 2 III
  276. Trasa macinata in butoaie 2 II
  277. Traverse din lemn in vrac 1 III
  278. Tricotaje in lazi sau vrac 2 IV
  279. Tuburi Bergman in vrac 3 III
  280. Tutun si produse impachetate 3 IV
  281. Turte oleaginoase in vrac 3 III
  282. Uleiuri in butoaie 2 II
  283. Unelte agricole in vrac 3 III
  284. Valize si saci de calatorie in vrac 3 III
  285. Var in vrac 2 II
  286. Vase smaltuite in lazi 2 II

––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x