Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 28 octombrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la contestaţia privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentLa data de 25 octombrie 2009 a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, prin reprezentanţii săi Dinu Constantin – secretar general şi Gheorghe Vasile Cornel Ilie – preşedinte de onoare şi preşedinte al Comisiei juridice a partidului, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 25 octombrie 2009 privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 7.899F/2009, la care au fost ataşate decizia contestată şi un extras al poziţiei nr. 9 din Registrul partidelor politice, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. J5.944 din 25 octombrie 2009.În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.În motivarea contestaţiei, Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, prin reprezentanţii săi, susţine că cererea de înregistrare a candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu este semnată de secretarul general al partidului, domnul Dinu Constantin, astfel că aceasta respectă condiţia impusă de dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora propunerile de candidatură se fac în scris şi vor fi primite numai dacă sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestaţiei, arătând că în mod corect Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu, întrucât aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, propunerea sa de candidatură nefiind semnată de conducerea partidului.CURTEA,examinând contestaţia în raport cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi celor ale art. 11^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu pentru funcţia de Preşedinte al României.Curtea constată că prin decizia contestată a Biroului Electoral Central s-a reţinut că, în condiţiile în care dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004 prevăd că propunerile de candidatură se fac în scris şi vor fi semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, întrucât domnul Dinu Constantin, care a semnat cererea privind propunerea de candidatură a domnului Nicolae-Doru Popescu, nu se regăseşte în conducerea Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale, aşa cum aceasta apare la poziţia nr. 9 din Registrul partidelor politice aflat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, a fost respinsă înregistrarea candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu pentru funcţia de Preşedinte al României.Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004, „Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă: a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;”.În temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii […]", Curtea reţine că Legea partidelor politice nr. 14/2003 reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un partid politic pentru a lua fiinţă şi a-şi desfăşura activitatea în mod legal. Astfel, art. 25 alin. (2) din lege prevede că orice modificare a statutului sau a programului partidului politic se comunică Tribunalului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data adoptării, cu îndeplinirea prevederilor legale, instanţa urmând a o examina potrivit procedurii stabilite de lege. În cazul în care modificările nu sunt comunicate sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acţionează în baza statutului modificat, dispoziţiile art. 26 din lege instituie sancţiunea nerespectării prevederilor legale: Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice, care este instrumentul legal de evidenţă a partidelor politice din România.În ceea ce priveşte organele împuternicite să prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, prevederile art. 10 lit. j) din Legea nr. 14/2003 stabilesc expres că acestea trebuie prevăzute în mod obligatoriu în statutul partidului politic. Respectând dispoziţiile legale, Statutul Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale prevede, la art. 53 pct. 14, atribuţia Comitetului director de a stabili candidaţii Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale care vor fi înscrişi pe listele electorale în vederea alegerii în organele centrale ale puterii de stat, inclusiv Preşedinţia României, şi, la art. 55 pct. 7, stabileşte competenţa preşedintelui Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale de a semna listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare hotărâte de Consiliul Naţional şi a candidatului pentru Preşedinţie.Aşa fiind, examinând extrasul din Registrul partidelor politice, Curtea reţine că funcţia de preşedinte al Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale este deţinută de domnul Dan Claudiu Tănăsescu. Prin urmare, cererea privind înregistrarea candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi de statut, fiind semnată de domnul Dinu Constantin, persoană care are calitatea de secretar general al partidului.Faţă de prevederile de lege citate şi situaţia mai sus arătată, aşa cum rezultă din actele dosarului, Curtea Constituţională constată că respingerea de către Biroul Electoral Central a înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Preşedintele României este legală, iar contestaţia formulată împotriva deciziei privind respingerea înregistrării candidaturii este nefondată.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 11^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia formulată de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, prin reprezentanţii săi Dinu Constantin – secretar general şi Gheorghe Vasile Cornel Ilie – preşedinte de onoare şi preşedinte al Comisiei juridice a partidului împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 25 octombrie 2009 privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu__________