Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 23 aprilie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, cu completările ulterioare,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se instituie Comisia comună specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi, denumită în continuare Comisia. +
Articolul 2(1)Comisia se compune din 15 membri desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat.(2)Comisia este condusă de un birou alcătuit din președinte, vicepreședinte și secretar.(3)Componența nominală a Comisiei și a biroului acesteia sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(4)Deputații și senatorii desemnați ca membri ai Comisiei își păstrează și calitatea de membri ai comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, respectiv ale Senatului. +
Articolul 3Comisia va funcționa până la sfârșitul legislaturii parlamentare 2020-2024. +
Articolul 4(1)Rapoartele Comisiei, întocmite ca urmare a controlului execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi, vor fi prezentate Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în termenul stabilit de acestea.(2)După primirea rapoartelor, Birourile permanente reunite le vor pune la dispoziția grupurilor parlamentare și le vor înscrie pe ordinea de zi, pentru a fi supuse dezbaterii plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 23 aprilie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
ALFRED-ROBERT SIMONIS
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
VIRGIL GURANBucurești, 23 aprilie 2024.Nr. 10. +
ANEXĂ
COMPONENȚA NOMINALĂ
a Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de ConturiI.Componența comisiei1.Domnul deputat Țuțuianu Marius-Horia, Grupul parlamentar al PSD … 2.Doamna deputat Paraschiv Rodica, Grupul parlamentar al PSD … 3.Doamna deputat Sandu Viorica, Grupul parlamentar al PSD … 4.Domnul senator Cuc Alexandru-Răzvan, Grupul parlamentar al PSD … 5.Domnul senator Mihai Alfred-Laurențiu-Antonio, Grupul parlamentar al PSD … 6.Domnul senator Mureșan Claudiu-Marinel, Grupul parlamentar al PSD … 7.Domnul deputat Roman Florin-Claudiu, Grupul parlamentar al PNL … 8.Domnul deputat Pirtea Marilen-Gabriel, Grupul parlamentar al PNL … 9.Domnul senator Fenechiu Cătălin-Daniel, Grupul parlamentar al PNL … 10.Domnul senator Neagu Nicolae, Grupul parlamentar al PNL … 11.Domnul deputat Ilie Victor, Grupul parlamentar al USR … 12.Doamna senator Dinică Silvia-Monica, Grupul parlamentar al USR … 13.Domnul deputat Andrușceac Antonio, Grupul parlamentar al AUR … 14.Domnul deputat Miklós Zoltán, Grupul parlamentar al UDMR … 15.Domnul deputat Firczak Iulius Marian, Grupul parlamentar al minorităților naționale … … II.Componența biroului comisieiPreședinte – Țuțuianu Marius-Horia, deputat, Grupul parlamentar al PSDVicepreședinte – Fenechiu Cătălin-Daniel, senator, Grupul parlamentar al PNLSecretar – Ilie Victor, deputat, Grupul parlamentar al USR … ––