Informatii Document
Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 16 februarie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-22/48 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 8 februarie 2022, Camera Deputaților:1.susține abordarea și acțiunile propuse pentru noul Bauhaus european, frumos, durabil și pentru toți; … 2.atrage atenția asupra faptului că aplicarea inițiativei noului Bauhaus european trebuie să se realizeze într-o măsură cât mai mare prin cadrul instituțional și normativ existent, astfel încât să nu fie sporită povara administrativă și fiscală; … 3.subliniază că implicarea întreprinderilor mici și mijlocii este esențială pentru a atinge obiectivele prevăzute pentru noul Bauhaus european în mod echilibrat în profil teritorial; … 4.recomandă susținerea cu prioritate a proiectelor noului Bauhaus european din mediul rural, în special a acelora din zone îndepărtate sau greu accesibile; … 5.recomandă sprijinirea inițiativelor cu privire la pregătirea profesională adecvată pentru noul Bauhaus european și a educației culturale a elevilor din învățământul preuniversitar, de la vârste cât mai mici, precum și a educației nonformale în domeniu; … 6.recomandă integrarea obiectivelor privind creșterea rezilienței la dezastre în noul Bauhaus european; … 7.subliniază relevanța tehnicilor artizanale și a menținerii soluțiilor tradiționale de construcție din mediul rural, precum și a sistematizării responsabile a suprafețelor destinate construcțiilor, astfel încât să fie susținute abordările și relațiile sociale tradiționale din comunități, cum ar fi locuințele multigeneraționale; … 8.consideră necesară includerea în strategia de dezvoltare a noului Bauhaus european a unor obiective distincte privind conservarea biodiversității solului și creșterea suprafeței zonelor verzi urbane; … 9.recomandă susținerea cercetării în științele educației, prin programele Orizont Europa, derulate de organizații publice, private sau ale cetățenilor, pentru a răspunde cerințelor de asigurare a resursei umane necesare noului Bauhaus european. … Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 15 februarie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE-DANIEL SUCIUBucurești, 15 februarie 2022.Nr. 10.