pentru modificarea şi completarea Deciziei Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/2005 privind adoptarea Statutului şi a Codului de deontologie medicală ale Colegiului Medicilor din România
În temeiul art. 425 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor din România hotărăşte: +
Articolul UNICDecizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/2005 privind adoptarea Statutului şi a Codului de deontologie medicală ale Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 mai 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:I. Anexa nr. 1 – Statutul Colegiului Medicilor din România – se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 24, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:"f) revocă din funcţie membrii aleşi pentru abateri de la prevederile legii şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor din România, care aduc prejudicii activităţii corpului profesional."2. Articolul 53 va avea următorul cuprins:"Art. 53. – Comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ urmăreşte şi controlează în activitatea sa realizarea obiectivelor profesionale ale medicilor din România, prin programe de educaţie continuă, specializare, stabilirea şi creşterea standardelor de practică profesională în vederea asigurării calităţii actului medical în unităţile sanitare."3. Articolul 55 va avea următorul cuprins:"Art. 55. – (1) Comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ elaborează ghiduri şi protocoale de practică medicală, pe niveluri de competenţe ale unităţilor sanitare, şi le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. Elaborarea ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală poate fi delegată asociaţiilor profesional-ştiinţifice ale medicilor.(2) În scopul creşterii performanţei serviciilor de sănătate, Comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ are drept obiectiv introducerea unor mecanisme de evaluare şi asigurare a calităţii pregătirii profesionale, cum ar fi: acreditare standardizare, certificare de calitate, ghiduri de practică profesională." … 4. Articolul 56 va avea următorul cuprins:"Art. 56. – Comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ analizează, în funcţie de necesitate, studii de analiză ocupaţională în domeniile medicale de specialitate în vederea stabilirii de standarde ocupaţionale şi delimitării competenţelor profesionale în virtutea titlurilor oficiale de calificare în medicină, potrivit Nomenclatorului de specialităţi medicale şi Catalogului de atestate de studii complementare."5. Articolul 57 va avea următorul cuprins:"Art. 57. – În realizarea competenţelor sale, Comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ îndeplineşte şi următoarele activităţi:a) promovează ridicarea continuă a nivelului profesional, facilitând participarea medicilor la programe de perfecţionare profesională din ţară sau din străinătate; … b) sprijină organizarea de manifestări profesionale şi ştiinţifice; … c) elaborează programe şi standarde de evaluare profesională periodică; … d) participă, împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cu Ministerul Sănătăţii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri în unităţile de învăţământ superior de profil medical acreditate, precum şi a numărului de locuri în rezidenţiat." … 6. La articolul 81, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:"h) stabileşte indemnizaţia de şedinţă a membrilor comisiei de disciplină."7. La articolul 82, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 82. – (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, are un număr de membri proporţional cu numărul medicilor înscrişi în evidenţa colegiului, la data organizării alegerilor, aleşi de adunarea generală conform proporţiilor stabilite de lege."8. Articolul 106 va avea următorul cuprins:"Art. 106. – (1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile.(2) Sancţiunile prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la lit. e), în termen de un an de la data expirării perioadei de interdicţie. … (3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, medicul poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de membru al colegiului după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă de interdicţie a exercitării profesiei sau după 2 ani de la data aplicării sancţiunii de către comisiile de disciplină. Redobândirea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se face în condiţiile prezentei legi. … (4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art. 447 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină. … (5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea noii sancţiuni." … 9. La articolul 109, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 109. – (1) Plângerea împotriva unui medic se adresează colegiului al cărui membru este medicul. Acesteia i se va da curs numai dacă conţine următoarele elemente de identificare:a) numele, prenumele, domiciliul şi calitatea petentului; … b) numele, prenumele şi locul de muncă ale medicului împotriva căruia se face plângerea; … c) descrierea faptei şi indicarea datei când aceasta a avut loc; … d) prejudiciul creat pacientului; … e) semnătura petentului." … 10. Articolul 112 va avea următorul cuprins:"Art. 112. – În baza deciziei biroului consiliului de declanşare a procedurii disciplinare, comisia de jurisdicţie va informa medicul împotriva căruia s-a formulat plângerea, comunicându-i o copie a plângerii, şi îi va comunică acestuia termenul până la care poate depune în scris apărările sale şi termenul la care se poate prezenta pentru a fi audiat şi a formula toate apărările pe care le consideră utile."11. Articolul 113 va avea următorul cuprins:"Art. 113. – (1) După cercetarea faptei, conform art. 112, de către comisia de jurisdicţie profesională, dosarul disciplinar însoţit de propunerea de sancţionare sau de stingere a acţiunii disciplinare se înaintează comisiei de disciplină a colegiului.(2) Acţiunea disciplinară în faţa comisiei de disciplină se susţine de către comisia de jurisdicţie profesională." … 12. Articolul 114 va avea următorul cuprins:"Art. 114. – După audierea medicului împotriva căruia s-a pornit acţiunea disciplinară, eventual a unor specialişti în domeniu, a martorilor şi a persoanei care a făcut plângerea, comisia de disciplină stabileşte printr-o decizie una dintre următoarele soluţii:a) stinge acţiunea disciplinară dacă fapta nu constituie abatere disciplinară; … b) aplică una dintre sancţiunile prevăzute la art. 104; … c) stinge acţiunea disciplinară dacă persoana care a făcut plângerea, deşi anunţată, în mod nejustificat nu se prezintă la audierea fixată de comisia de disciplină sau nu îşi precizează în scris poziţia faţă de solicitările comisiei de disciplină ori nu se prezintă la expertiza dispusă în cauză." … 13. La articolul 117, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:"(3) Contestaţia se formulează în scris şi va conţine în mod obligatoriu cel puţin următoarele elemente:a) numele şi prenumele contestatarului; … b) domiciliul, respectiv sediul contestatarului; … c) obiectul contestaţiei; … d) motivarea contestaţiei; … e) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia. … (4) În situaţia în care Comisia de jurisdicţie a Colegiului Medicilor din România apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la alin. (3), va cere contestatarului ca, în termen de 5 zile de la înştiinţarea prin care i se aduce la cunoştinţă această situaţie, acesta să completeze contestaţia. În cazul în care contestatarul nu se conformează solicitării Comisiei de jurisdicţie a Colegiului Medicilor din România sau dacă contestaţia nu conţine elementele prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b), contestaţia va fi înaintată de urgenţă Comisiei superioare de disciplină cu propunerea de respingere." … 14. Articolul 119 va avea următorul cuprins:"Art. 119. – Soluţionând contestaţia, Comisia superioară de disciplină analizează cauza sub toate aspectele, iar după ascultarea contestatarului şi, eventual, administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, poate pronunţa o decizie prin care să anuleze în tot sau în parte decizia pronunţată de comisia de disciplină de la nivel teritorial, dacă aceasta a fost nelegal pronunţată, sau poate adopta una dintre următoarele soluţii:a) aplică una dintre sancţiunile prevăzute de lege; … b) respinge contestaţia şi menţine decizia pronunţată de comisia de disciplină de la nivel teritorial; … c) respinge contestaţia ca nesusţinută dacă contestatarul, deşi anunţată, în mod nejustificat nu se prezintă la audierea fixată de comisia de disciplină sau nu îşi precizează în scris poziţia faţă de solicitările comisiei de disciplină ori nu se prezintă la expertiza dispusă în cauză." … 15. Articolul 121 va avea următorul cuprins:"Art. 121. – Dacă s-a formulat o plângere atât împotriva unui membru al unui organ de conducere, cât şi împotriva unui medic care nu ocupă o funcţie în cadrul colegiului, se vor forma două dosare ce vor fi soluţionate după cum urmează:a) unul de către Comisia de jurisdicţie a Colegiului Medicilor din România şi care se va soluţiona de către Comisia superioară de disciplină, pentru faptele ce privesc medicul membru al unui organ de conducere; … b) un al doilea dosar, de către comisia de disciplină de la nivel teritorial, pentru medicul care nu ocupă o funcţie de conducere, şi care se va soluţiona de către comisia teritorială de disciplină." … II. La anexa nr. 2 – Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România -, după capitolul VI se introduce un nou capitol, capitolul VI^1 "Publicitatea şi reclama", cu următorul cuprins:"CAPITOLUL VI^1Publicitatea şi reclamaArt. 125^1. – (1) Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este destinată să asigure publicului informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de acestea. Publicitatea trebuie să fie veridică, neînşelătoare, să respecte secretul profesional şi să fie realizată cu demnitate şi prudenţă.(2) Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, toate menţiunile laudative sau comparative şi toate indicaţiile referitoare la identitatea pacienţilor sunt interzise. … (3) Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclamă în scopul dobândirii de clientelă. … Art. 125^2. – (1) Formele de exercitare a profesiei de medic pot utiliza una sau mai multe mijloace de publicitate, respectiv:a) plasarea unei firme; … b) anunţuri de publicitate potrivit prezentului Cod de deontologie; … c) anunţuri şi menţiuni în anuare şi cărţi de telefon; … d) invitaţii, broşuri şi anunţuri de participare la conferinţe, colocvii etc. profesionale şi de specialitate; … e) corespondenţă profesională şi cărţi de vizită profesionale; … f) adresă de internet. … (2) Nu este permisă utilizarea următoarelor mijloace de publicitate: … a) oferirea serviciilor prin prezentare proprie ori prin intermediar la domiciliul sau reşedinţa unei persoane ori într-un loc public; … b) propunerea personalizată de prestări de servicii efectuată de o formă de exercitare a profesiei, fără ca aceasta să fi fost în prealabil solicitată în acest sens, indiferent dacă aceasta este făcută sau nu în scopul racolării de pacienţi; … c) acordarea de consultaţii medicale realizate pe orice suport material, precum şi prin orice alt mijloc de comunicare în masă, inclusiv prin emisiuni radiofonice sau televizate, cu excepţia acelora avizate de Colegiul Medicilor din România sau de alte organisme acreditate de acesta în acest scop. … (3) În cadrul apariţiilor în mediile de informare medicul va putea prezenta procedee de diagnostic şi tratament, tehnici medicale specifice ori alte procedee şi mijloace de investigare, dar nu va putea folosi acest prilej pentru a-şi face reclamă pentru sine sau pentru orice altă firmă implicată în producţia de medicamente sau dispozitive medicale. … Art. 125^3. – (1) Firma trebuie să aibă dimensiunile maxime de 40 X 80 cm şi va fi amplasată la intrarea imobilului şi/sau a spaţiului ocupat în care forma de exercitare a profesiei îşi are sediul profesional principal sau secundar ori birou de lucru.(2) Firma cuprinde următoarele menţiuni: … a) Colegiul Medicilor din România; … b) structura teritorială a Colegiului Medicilor din România; … c) denumirea formei de exercitare a profesiei; … d) menţiuni privind identificarea sediului (etaj, apartament); … e) menţiuni privind titlurile profesionale, academice, ştiinţifice, specialităţile şi competenţele medicale; … f) menţiuni privind sediul principal şi sediul secundar. … Art. 125^4. – (1) Formele de exercitare a profesiei pot publică anunţuri în mica sau în marea publicitate.(2) Anunţurile publicate în anuarele profesionale privesc activitatea formelor de exercitare a profesiei, numele şi principalele specialităţi şi competenţe în care medicii îşi desfăşoară activitatea, precum şi programul de activitate. … Art. 125^5. – (1) Corespondenţa formei de exercitare a profesiei poate cuprinde:a) numărul de telefon, fax, adresa de internet şi adresa electronică (e-mail); … b) indicarea sediului principal şi, după caz, a sediului secundar şi/sau a altui loc de muncă; … c) specialităţile şi competenţele medicale; … d) titlurile academice, ştiinţifice sau profesionale; … e) sigla formei respective de exercitare a profesiei. … (2) Cărţile de vizită profesionale ale medicului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul formei respective de exercitare a profesiei pot cuprinde menţiunile permise corespondenţei, precum şi calitatea medicului în forma de exercitare a profesiei. … Art. 125^6. – (1) Medicii, precum şi formele de exercitare a profesiei pot avea adresă proprie de internet, care poate cuprinde menţiuni referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi cele permise corespondenţei.(2) Conţinutul şi modul de prezentare ale adresei de internet trebuie să respecte demnitatea şi onoarea profesiei, precum şi secretul profesional. … (3) Adresa de internet nu poate cuprinde nicio intercalare cu caracter de reclamă sau menţiune publicitară pentru un produs sau serviciu diferit de activităţile pe care are dreptul să le furnizeze medicul sau respectiva formă de exercitare a profesiei. … (4) Adresa de internet nu poate conţine legături către alte adrese de internet (//n/f-uri) al căror conţinut ar fi contrar principiilor esenţiale ale profesiei de medic. … (5) Pentru a se asigura respectarea prevederilor alin. (4), medicul sau forma de exercitare a profesiei deţinătoare a adresei de internet trebuie să asigure în mod regulat vizitarea şi evaluarea paginilor proprii şi a paginilor la care este permis accesul pe baza legăturilor realizate prin intermediul adresei proprii şi trebuie să dispună fără întârziere eliminarea lor, dacă conţinutul şi forma acestora sunt contrare principiilor esenţiale privind exercitarea profesiei de medic." … PreşedinteleColegiului Medicilor din România,Vasile AstărăstoaeBucureşti, 14 martie 2008.Nr. 1._________