În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNICHotărârea Guvernului nr. 1.059/2005 privind asigurarea de sprijin prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere autorităților administrației publice locale din regiunile miniere, pe bază de grant, pentru implementarea programului de infrastructură prevăzut în Legea nr. 167/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socioeconomică, semnat la București la 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 23 septembrie 2005, se completează după cum urmează:1.La articolul 5, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:h)sprijinirea unor localități afectate de dezastre naturale pe teritoriul cărora au fost și/sau sunt activități miniere în curs de restructurare, prin finanțarea de subproiecte pentru realizarea unor lucrări de infrastructură de strictă necesitate, respectiv drumuri locale, poduri și podețe, alimentare cu apă. … … 2.După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins: + Articolul 6^1În cadrul subproiectelor de infrastructură pentru combaterea efectelor dezastrelor naturale vor fi finanțate următoarele tipuri de subproiecte: poduri, podețe, alimentare cu apă, precum și asistență tehnică – studii de fezabilitate, inclusiv planuri de management de mediu, proiectare, dirigenție de șantiere și verificări tehnice. … 3.După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins: + Articolul 7^1Decizia finală privind finanțarea subproiectelor revine ministrului economiei și comerțului, în calitate de coordonator al proiectului, conform prevederilor manualului de operare pentru infrastructură municipală. … PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și comerțului, Varujan Vosganian p. Ministrul afacerilor externe, Anton Niculescu, secretar de statBucurești, 21 decembrie 2006.Nr. 1.866.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.059/2005 privind asigurarea de sprijin prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere autorităților administrației publice locale din regiunile miniere, pe bază de grant, pentru implementarea programului de infrastructură prevăzut în Legea nr. 167/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socioeconomică, semnat la București la 28 ianuarie 2005
PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:Ministrul economiei și comerțului,Varujan Vosganianp. Ministrul afacerilor externe,Anton Niculescu,secretar de stat
wpDiscuz
0
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.