În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul INormele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 21 iunie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 70 va avea următorul cuprins:"Art. 70. – (1) Instituţia publică implicată are obligaţia să dispună întocmirea unui raport de evaluare, întocmit de către un evaluator autorizat, în scopul determinării preţului de ofertă, în toate situaţiile în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a) vinde acţiunile unei societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 33% din totalul acţiunilor; … b) din situaţiile financiare ale anului anterior scoaterii la privatizare a societăţii comerciale şi din determinarea activului net contabil al aceluiaşi exerciţiu financiar rezultă că activul net contabil este mai mare decât jumătate din activul total. … (2) Prevederile alin. (1) sunt valabile şi pentru următoarele operaţiuni: … a) majorarea capitalului social al societăţilor comerciale cu capital de stat şi/sau al filialelor acestora prin aport în numerar sau în natură; … b) cesiunea acţiunilor deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat sau de filialele acestora la societăţi cu capital mixt. … (3) În cazurile în care pentru determinarea preţului de ofertă nu se întocmeşte raport de evaluare de către un evaluator autorizat, preţul de ofertă va fi egal cu cea mai mare dintre valorile calculate după cum urmează: … a) media cotaţiilor înregistrate în ultimele 12 luni calendaristice anterioare formulării ofertei de vânzare, atunci când sunt scoase la vânzare acţiuni ale societăţilor comerciale cotate şi tranzacţionate pe o piaţă reglementată; … b) valoarea calculată de instituţia publică implicată prin raport de evaluare simplificat, în baza datelor financiare furnizate de societatea comercială; … c) valoarea nominală a acţiunilor. … (4) Instituţia publică implicată poate propune un preţ de ofertă inferior valorii nominale a acţiunilor numai în următoarele situaţii: … a) din situaţiile financiare ale anului anterior scoaterii la privatizare a societăţii comerciale şi din determinarea activului net contabil al aceluiaşi exerciţiu financiar rezultă că activul net contabil este mai mic decât capitalul social subscris; … b) oferta instituţiei publice implicate având ca preţ valoarea nominală a acţiunilor nu s-a finalizat prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare de acţiuni şi valoarea calculată prin raport de evaluare întocmit conform art. 71 este mai mică decât valoarea nominală a acţiunilor. … (5) În cazul acţiunilor suplimentare emise în schimbul valorii terenurilor, care se vând persoanelor prevăzute la art. 12 alin. (6) din lege, preţul de ofertă, care este egal cu preţul de vânzare, va fi egal cu valoarea nominală a acţiunilor, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mare decât valoarea nominală a acţiunilor. În cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mic decât valoarea nominală a acţiunilor, preţul de ofertă se va determina în conformitate cu prevederile alin. (1) sau (3), după caz, iar preţul de vânzare va fi cel rezultat din negocierea directă dintre instituţia publică implicată şi cumpărător/succesorul în drepturi al acestuia." … 2. După alineatul (2) al articolului 71 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Societăţile comerciale au obligaţia să asigure evaluatorilor autorizaţi accesul la datele şi informaţiile necesare pentru întocmirea raportului de evaluare."3. Articolele 72-74 se abrogă. + Articolul IIProcedurile de privatizare şi vânzările de active aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri vor continua, potrivit reglementărilor în vigoare la data declanşării acestora, cu recunoaşterea valabilităţii modului de determinare a preţului de ofertă.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Preşedintele interimar al Autorităţiipentru Valorificarea Activelor Statului,Giliola Ciorteanup. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,Dan PetrescuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 22 decembrie 2005.Nr. 1.834.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.