privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.538/2003 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2, art. 3 alin. (3) şi al art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 1.538/2003 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 1. – (1) Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, cele care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală."2. La articolul 2, alineatele (1), (3), (4) şi (5) vor avea următorul cuprins:"Art. 2. – (1) Garda Financiară este condusă de un comisar general, funcţionar public, numit în condiţiile legii.…………………………………………………………………………….(3) Comisarul general reprezintă Garda Financiară în relaţiile cu terţii, numeşte, angajează, promovează, sancţionează şi eliberează din funcţii personalul din structura Gărzii Financiare, potrivit legii, cu avizul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru funcţiile de conducere. … (4) Comisarul general asigură, prin deciziile luate, îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce revin Gărzii Financiare potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi răspunde în faţa ministrului finanţelor publice şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de întreaga activitate desfăşurată de unităţile din structura Gărzii Financiare. … (5) Comisarul general este ajutat în activitate de 3 comisari generali adjuncţi. În absenţa comisarului general, Garda Financiară este reprezentată de unul dintre comisarii generali adjuncţi, pe baza mandatului expres dat prin decizie de comisarul general. Comisarii generali adjuncţi sunt numiţi prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală." … 3. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) Numărul total de posturi pentru Garda Financiară este de 1.005, din care 120 de posturi pentru aparatul Comisariatului general."4. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, numărul total de posturi pentru Garda Financiară este de 1.305, din care 150 pentru aparatul Comisariatului general, prin preluarea unui număr de 300 de posturi vacante din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al unităţilor subordonate acestora. Posturile sunt alocate funcţiilor publice specifice şi generale şi personalului contractual, cu respectarea dispoziţiilor legale. Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară vor stabili, pe bază de protocol, posturile care vor fi preluate de Garda Financiară."5. La articolul 3, alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) Numărul de posturi pentru fiecare comisariat regional şi pentru Comisariatul Municipiului Bucureşti se distribuie din numărul total prevăzut la alin. (3^1), prin decizie a comisarului general, cu avizul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."6. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Comisariatul general are structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 2. În cadrul diviziilor se pot organiza servicii, birouri, compartimente funcţionale, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 2, prin decizie a comisarului general, cu avizul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."7. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 5. – (1) Comisariatele regionale se organizează ca unităţi zonale care coordonează, din punct de vedere administrativ şi în vederea exercitării atribuţiilor de ordonator terţiar de credite, în limita competenţelor stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare, activitatea secţiilor arondate. Numărul comisariatelor regionale şi secţiile judeţene arondate fiecărui comisariat regional sunt prevăzute în anexa nr. 2. Sediile comisariatelor regionale, al Comisariatului Municipiului Bucureşti şi ale secţiilor judeţene arondate sunt prevăzute în anexa nr. 3."8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. – Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se stabilesc relaţiile de coordonare, colaborare şi răspundere pentru toate structurile Gărzii Financiare."9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. – Secţiile judeţene se organizează ca unităţi fără personalitate juridică, în subordinea Comisariatului general, arondate din punct de vedere administrativ comisariatelor regionale şi Comisariatului Municipiului Bucureşti, conform anexei nr. 2."10. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. – (1) Comisarii din comisariatele regionale, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi ai secţiilor judeţene au competenţă de control pe teritoriul judeţului în care îşi desfăşoară activitatea.(2) Din dispoziţia comisarului general sau cu aprobarea scrisă a acestuia, la cererea comisarilor-şefi, pentru anumite operaţiuni de control, pot participa comisari din oricare dintre comisariatele regionale, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi din oricare dintre secţiile judeţene. În situaţiile operative care nu suportă amânare, aprobarea scrisă poate fi obţinută ulterior începerii controlului." … 11. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – (1) Atribuţiile Gărzii Financiare, stabilite potrivit legii, se aduc la îndeplinire de către comisarii Gărzii Financiare, cu respectarea deontologiei funcţionarilor publici învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice.(2) În exercitarea atribuţiilor sale Garda Financiară efectuează controlul operativ şi inopinat, sub forma controlului curent sau tematic, după caz, cu privire la: … a) participarea, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii specializate, la acţiuni de depistare şi de combatere a activităţilor ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală; … b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite; … c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea operatorilor economici; … d) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege, conform competenţei materiale. … (3) Garda Financiară poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale care constituie mijloace de probă, potrivit legii." … 12. La articolul 11, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) Pentru perfecţionarea personalului Gărzii Financiare, susţinerea tematică la diferite acţiuni organizate de Garda Financiară sau la invitaţia organismelor similare din alte state, comisarul general desemnează persoanele competente, cu acordul ministrului finanţelor publice."13. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:"(4) Comisarii nou-angajaţi vor efectua un curs de pregătire profesională specifică în cadrul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă. Durata cursului, programa de studiu şi modalitatea de evaluare a cunoştinţelor dobândite se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare."14. La articolul 18, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) Numărul maxim de autoturisme şi mijloace de transport speciale pentru comisariatele regionale, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi secţiile judeţene se aprobă prin decizie a comisarului general, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute în anexa nr. 6."15. La articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Garda Financiară prevede, în bugetul de venituri şi cheltuieli, cheltuieli pentru manipularea, transportul şi depozitarea mărfurilor sau bunurilor supuse confiscării."16. Modelul insignei metalice înseriate, pe suport din piele, ataşabilă la uniformă, modelul legitimaţiei de control şi modelul ordinului de serviciu, prevăzute la punctele 4.5, 4.7 şi 4.9 din anexa nr. 4, se înlocuiesc cu modelele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.17. Anexele nr. 1, 5 şi 6 se înlocuiesc cu anexele nr. 2, 3 şi 4 la prezenta hotărâre. +
Articolul IIÎn termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se va elabora Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare şi se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul IIISe autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului acestuia. +
Articolul IVHotărârea Guvernului nr. 1.538/2003 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––-Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaBucureşti, 6 decembrie 2006.Nr. 1.757. +
Anexa 1

+
Anexa 2(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.538/ 2003)Numărul maxim de posturi = 1.005, din care 120 în cadrul Comisariatului general*)STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A GĂRZII FINANCIARE*Font 9* ┌───────────────────────┐ │ │ │ COMISAR GENERAL │ └───────────┬───────────┘ │ ┌───────────┴───────────┐ │ │ │ COMISARIAT GENERAL │ └─┬─────────────────────┘ │ │ ┌─────────────────┐ ┌──────────────────────────┐ │ ┌┤Serviciul juridic│ │Compartiment de colaborare│ │ ││şi contencios │ │europeană şi relaţii ├─┐ │ │└─────────────────┘ │internaţionale │ │ │ │ └──────────────────────────┘ │ │ │ ┌──────────────────────────┐ ├───┼───────────────────────┤┌──────────────────┐ │Compartiment organizare şi│ │ │ ││Compartiment audit│ │managementul resurselor ├─┘ │ └┤public intern şi │ │umane │ │ │inspecţie internă │ └──────────────────────────┘ │ └──────────────────┘ │ ┌───────────────────┼────────────┬──────────────────────────────┐ │ │ │ │ ┌──────────┴────────────┐ │ ┌──────────┴────────────┐ ┌──────────┴────────────┐ │COMISAR GENERAL ADJUNCT│ │ │COMISAR GENERAL ADJUNCT│ │COMISAR GENERAL ADJUNCT│ └──────────┬────────────┘ │ └──────────┬────────────┘ └──────────┬────────────┘ │ │ │ │ ┌──────┴─────────┐ │ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴──────┐ ┌─────┴───────┐ ┌─────┴──────┐ │┌────┴──────┐┌─────┴──────┐ ┌──────┴─────┐┌──────┴────┐ │DIVIZIA 1 │ │DIVIZIA 6 │ ││DIVIZIA 2 ││DIVIZIA 3 │ │DIVIZIA 4 ││DIVIZIA 5 │ │de control │ │intervenţie │ ││de control ││de control │ │-analize, ││Financiar- │ │operativ- │ │rapidă │ ││operativ- ││operativ- │ │sinteze, ││contabili- │ │inopinat │ │colaborare │ ││inopinat ││inopinat │ │metodologii,││tate, │ │în dome- │ │şi interope-│ ││în domeniul││în domeniul │ │proceduri, ││execuţie │ │niile: │ │rabilitate │ ││produselor ││produselor │ │norme ││bugetară, │ │-producţiei, │ │cu alte │ ││accizate: ││generale de │ │-control ││investiţii │ │distribuţiei │ │instituţii │ ││tutun şi ││larg consum,│ │operativ ││şi logis- │ │şi │ │de stat │ ││cafea; ││târguri şi │ │inopinat ││tică, │ │transportului│ │-serviciul │ ││operaţiuni ││oboare │ │-tehnologia ││adminis- │ │alcoolului │ │de luptă │ ││de import- ││-jocuri de │ │informaţiei ││trativ- │ │şi petrolului│ │antifraudă │ ││export ││noroc │ │şi ││protocol, │ └─────────────┘ └────────────┘ │└───────────┘└────────────┘ │gestiunea ││relaţii │ │ │datelor ││cu publicul│ │ └────────────┘│-control │ │ │operativ │ ┌──────────┬─┴─────┬────────────────────┐ │inopinat │ ┌─────────────┴───────┐ ┌───────────┴─────────────┐ └───────────┘ │COMISARIATE REGIONALE│ │ │ │COMISARIATUL MUNICIPIULUI│ └────────┬────────────┘ │ BUCUREŞTI │ │ │ │ └─────────────┬───────────┘ ┌──────┴────────┐ ┌───────┴───────┐ │Secţii judeţene├––┘ └–––––┤Secţii judeţene│ └───────────────┘ └───────────────┘NOTĂ: Diviziile se organizează la nivel de direcţie.Notă …
*) Începând cu 01.01.2007 numărul maxim de posturi = 1.305, din care 150 în cadrul Comisariatului General. +
Anexa 3(Anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003)NORMA 06/12/2006 +
Anexa 4(Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003)NUMĂRUL MAXIMde autoturisme, mijloace de transportspeciale şi consumul lunar de carburanţi aprobat ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Tipul mijlocului de transport Numărul maxim aprobat Consumul maxim lunar (bucăţi) de carburanţi aprobat ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Autoturisme pentru transportul 497 400 litri/autovehicul comisarilor în operaţiuni specifice de control Microbuze persoane 3 400 litri/autovehicul Ambarcaţiuni fluviale: – cu o capacitate de 4 locuri 1 800 litri/ambarcaţiune plus echipaj – cu o capacitate de 8-10 locuri 1 1000 litri/ambarcaţiune plus echipaj ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: 502 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────NOTĂ:1. Alocarea de drepturi, repartizarea, detalierea transferul mijloacelor de transport, indiferent de categoria lor, se fac numai cu aprobarea comisarului general al Gărzii Financiare.2. Nu se consideră depăşiri la consumul normat la mijloacele de transport consumul care la nivelul anului se încadrează în limita carburantului normat în raport cu numărul de mijloace de transport aprobat pentru Garda Financiară.3. Numărul de autoturisme achiziţionate în perioada 1991-2005 este de 300, din care 171 sunt fabricate în perioada 1988-2000 şi îndeplinesc condiţiile de casare, urmând a fi scoase din uz şi înlocuite prin achiziţii în perioada imediat următoare.4. Personalul navigant şi de întreţinere al ambarcaţiunilor fluviale va fi prevăzut în statul de funcţii aprobat.–-