HOTĂRÂRE nr. 1.711 din 6 decembrie 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 21/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 11 decembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 416 18/07/2001 ART. 28
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 310.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2006, familiilor şi persoanelor singure prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru refacerea locuinţelor distruse de inundaţii, intemperii, alunecări de teren şi incendii, precum şi pentru ajutorarea unor familii ai căror membri au decedat în urma unor accidente.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:───────────────Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe Barbup. Ministrul administraţiei şi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 6 decembrie 2006.Nr. 1.711.
 + 
Anexa

           
  Nr. crt. Nume şi prenume Adresa Judeţul Suma acordată lei
  1 Wirsching Iosif Com. Socodor, sat Socodor nr. 131 Arad 3.000
  2 Burcă Augustin Com. Socodor, sat Socodor nr. 497 Arad 3.000
  3 Lingurar Ioan Com. Socodor, sat Socodor nr. 752 Arad 3.000
  4 Demenenco Lina Com. Răteşti, sat Tigveni nr. 169 Argeş 4.000
  5 Timaru Elena Com. Balcani, sat Schitu-Frumoasa Bacău 5.000
  6 Hanu Profira Com. Lipova, sat Lipova Bacău 2.000
  7 Molnar Gyula Com. Salard, sat Hodoş nr. 269 Bihor 2.000
  8 Rus Grigore Com. Feldru, sat Feldru nr. 1343 Bistriţa-Năsăud 2.000
  9 Coţa Leon Com. Feldru, sat Feldru nr. 1340 Bistriţa-Năsăud 2.000
  10 Lari Leon Com. Feldru, sat Feldru nr. 1342 Bistriţa-Năsăud 2.000
  11 Moişanu Ştefan Com. Urmeniş, sat Urmeniş nr. 97B Bistriţa-Năsăud 600
  12 Archiudean Alexa Com. Urmeniş, sat Delureni nr. 114 Bistriţa-Năsăud 500
  13 Oprea Mărioara Com. Dumitriţa, sat Budacu de Sus nr. 443 Bistriţa-Năsăud 1.000
  14 Coroian Maria Com. Şanţ, sat Valea Mare nr. 67 Bistriţa-Năsăud 5.000
  15 Domide Sabina Com. Şanţ, sat Şanţ nr. 648 Bistriţa-Năsăud 2.000
  16 Todireanu Paraschiva Botoşani, str. Cişmele nr. 68 Botoşani 1.500
  17 Suleap Aspazia Com. Şanta Mare, sat Ringhileşti Botoşani 3.000
  18 Căiman Ioan Com. Vărădia nr. 483 Caraş-Severin 2.000
  19 Imbri Ionel Aurel Com. Vărădia, sat Mercina nr. 42 Caraş-Severin 1.500
  20 Muntean Virgil Anina, str. Tufenilor nr. 18 Caraş-Severin 2.000
  21 Ciocoiu Mircea Anina, str. Tufenilor nr. 18, ap. 1 Caraş-Severin 3.000
  22 Panduru Nicolae Com. Lăpuşnicel nr. 86 Caraş-Severin 3.000
  23 Neagu Neculai Anina, str. Sf. Varvarar nr. 1 Caraş-Severin 3.000
  24 David Vasile Florin Anina, str. Sf. Varvarar nr. 1 Caraş-Severin 2.000
  25 Căniceanu Grigore Com. Cornereva nr. 100 Caraş-Severin 2.500
  26 Florea Ana Com. Curcani nr. 154 Călăraşi 200
  27 Florea M. Ion Com. Curcani nr. 1258 Călăraşi 200
  28 Malanca Nat. Ilie Com. Curcani nr. 589 Călăraşi 200
  29 Costache Ştefania Com. Curcani nr. 1002 Călăraşi 200
  30 Lupu Floarea Com. Curcani nr. 258 Călăraşi 200
  31 Dinca Marina Com. Curcani nr. 2001 Călăraşi 200
  32 Dobreanu Maria Com. Curcani nr. 435 Călăraşi 200
  33 Pascu Constantin Com. Curcani nr. 892 Călăraşi 200
  34 Tudoran Grigore Com. Curcani nr. 769 Călăraşi 200
  35 Banu Verginia Com. Curcani nr. 924 Călăraşi 200
  36 Lican Maria Com. Nana nr. 423 Călăraşi 700
  37 Ungureanu Ion Com. Luica nr. 852 Călăraşi 300
  38 Anghel Elena Com. Chiseleţ nr. 345 Călăraşi 300
  39 Cristea Nicolae Com. Lehliu, sat nr. 1344 Călăraşi 5.000
  40 Vloga Ştefan Com. Luica nr. 1023 Călăraşi 400
  41 Ion Georgeta Com. Plătăreşti, sat Dorobanţi nr. 258 Călăraşi 600
  42 Jitaru Ion Com. Cobadin, sat Conacu, str. Iasomiei nr. 24 Constanţa 800
  43 Jitaru Ioana Com. Cobadin, sat Conacu, str. Iasomiei nr. 2 Constanţa 600
  44 Vrabie Elena Com. Cobadin, sat Conacu, str. Iasomiei nr. 7 Constanţa 600
  45 Poantă Alexandrina Com. Chirnogeni, sat Credinţa, str. Zorelelor nr. 16 Constanţa 600
  46 Tănase Gheorghe Com. Chirnogeni, sat Credinţa, str. Zorelelor nr. 18 Constanţa 800
  47 Onofrei Constantin Com. Amzacea, sat Casicea Constanţa 800
  48 Călin Profira Com. Amzacea, sat Casicea Constanţa 800
  49 Neagu Lăcrămioara Com. Amzacea, sat Casicea Constanţa 800
  50 Paraipan Diogenia Com. Amzacea, sat Casicea Constanţa 800
  51 Dediu Constantin Com. 23 August, sat Dulceşti Constanţa 800
  52 Zainea Eugen Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23 Constanţa 600
  53 Martiş Ionel Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23 Constanţa 600
  54 Bucureşteanu Rada Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23 Constanţa 600
  55 Călărău Gheorghe Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23 Constanţa 600
  56 Armeanu C. Cristina Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23 Constanţa 600
  57 Ali M. Kadrie Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23, baraca 11, ap. 8 Constanţa 600
  58 Panait I. Aurel Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23, baraca 11, ap. 12 Constanţa 600
  59 Mircea I. Cristiana Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23, baraca 11, ap. 6 Constanţa 600
  60 Pătraşcu C. Coleta Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23, baraca 11, ap. 2 Constanţa 600
  61 Encică P. Eugen Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23, baraca 11, ap. 9 Constanţa 600
  62 Bucureşteanu I. Maria Or. Cernavodă, str. Avram Iancu nr. 23, baraca 11, ap. 4 Constanţa 600
  63 Botogan Vasile Com. Răzvad, sat Gorgota nr. 69 Dâmboviţa 4.000
  64 Alexuţan Roza Com. Vişineşti, sat Sultanu nr. 35 Dâmboviţa 2.500
  65 Ştefan Vasilica Com. Vulcana Băi, sat Vulcana Băi, Intr. Zorilor nr. 12A Dâmboviţa 1.000
  66 Zaharia Aurica Com. Vulcana Băi, sat Vulcana Băi, Intr. Zorilor nr. 12 Dâmboviţa 1.000
  67 Barbu Gheorghe Com. Melineşti, sat Bodăeşti nr. 50 Dolj 1.000
  68 Lupu Iuliana Craiova, str. Lebedei nr. 42 Dolj 400
  69 Cică Mărinică Craiova, str. Râului nr. 60 Dolj 400
  70 Marinescu Nicolae Com. Dobroteşti nr. 195 Dolj 1.000
  71 Bărănescu Viorel Com. Bratovoieşti, sat Bratovoieşti Dolj 800
  72 Iovan Ion Craiova, str. Popoveni, nr. 21 Dolj 1.000
  73 Mihai Mazilu Com. Coşoveni, sat Coşoveni Dolj 800
  74 Toader Pătruş Calafat, sat Basarabi, str. Craiovei nr. 104 Dolj 800
  75 Goronoiu Smaranda Com. Castranova, sat Puţuri Dolj 1.000
  76 Vancea Ion Com. Calopăr, sat Calopăr nr. 38 Dolj 800
  77 Constantin Julieta Com. Bârca, str. Vlad Ţepeş nr. 1 Dolj 800
  78 Pâslaru Angelica Com. Radovan, sat Radovan, str. Întorsurii nr. 8 Dolj 800
  79 Marin Adrian Com. Radovan, sat Radovan, str. Bisericii nr. 43 Dolj 1.000
  80 Ciurel Eugenia Com. Terpeziţa, sat Lazu Dolj 800
  81 Andrei Eugenia Com. Terpeziţa, sat Lazu Dolj 800
  82 Buzduceanu Costică Craiova, str. Albăstrele nr. 11 Dolj 1.000
  83 Chişu Marian Craiova, str. Bucovăţ nr. 139 Dolj 1.000
  84 Cocu Dionisie Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  85 Anghel Petru Com. Fărţăneşti, fară nr. casă Galaţi 400
  86 Caraghin Contantin Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  87 Ursu D. Tinca Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  88 Vicol St. Ioniţă Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  89 Tabus Niculina Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  90 Elisei Ştefana Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  91 Popa Nicuşor Com. Fărţăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  92 Dumitraşcu Constantin Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  93 Jalba Aurica Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  94 Jalba Jenica Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  95 Nour Adela Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  96 Gălăţeanu Costică Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  97 Roşca Ion Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  98 Negru Maria Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  99 Iorga Gheorghe Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  100 Banu Sterian Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  101 Manole Dionisie Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 800
  102 Nour Alexandra Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  103 Antohi Vasile Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  104 Macovei Ilie Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  105 Jalbă Ion Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  106 Scrivăţ Constanţa Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  107 Jalbă Vasile Com. Vlădeşti, sat Brăneşti, fără nr. casă Galaţi 400
  108 Anghel Dorina Giurgiu, str. Pietrelor nr. 22 Giurgiu 1.000
  109 Delu Ileana Giurgiu, str. Pietrelor nr. 14 Giurgiu 300
  110 Vişan Elena Giurgiu, str. Rozelor nr. 23 Giurgiu 200
  111 Simcea Petra Giurgiu, Fdt. Bujorului nr. 9 Giurgiu 300
  112 Vişan Ioana Giurgiu, str. Rozelor nr. 27 Giurgiu 300
  113 Udrea Elena Giurgiu, Fdt. Bujorului nr. 1 Giurgiu 500
  114 Militaru Viorica Giurgiu, str. Rozelor nr. 25 Giurgiu 200
  115 Ţiniu Maria Giurgiu, str. Rozelor nr. 27 Giurgiu 300
  116 Ursaru Petruţa Giurgiu, str. Rozelor nr. 27A Giurgiu 300
  117 Ursaru Ioana Giurgiu, str. Rozelor nr. 27A Giurgiu 500
  118 Dumitru Mariana Giurgiu, str. Rozelor nr. 79 Giurgiu 800
  119 Bordei Ion Giurgiu, Fdt. Bujorului nr. 3 Giurgiu 300
  120 Gavrilă Ilie Giurgiu, str. Rozelor nr. 35bis Giurgiu 300
  121 Marin Stana Giurgiu, str. Rozelor nr. 33 Giurgiu 200
  122 Gaură Vancea Giurgiu, str. Rozelor nr. 27A Giurgiu 200
  123 Vişan Adriana Giurgiu, Fdt. Bujorului nr. 13 Giurgiu 200
  124 Repauzu Ileana Com. Daia nr. 214 Giurgiu 2.500
  125 Liculescu Dumitru Com. Gostinu nr. 117 Giurgiu 2.000
  126 Pitulice Gheorghe Giurgiu, str. Apusului nr. 8 Giurgiu 500
  127 Chiţu Ion Com. Băneasa, sat Pietrele nr. 145 Giurgiu 1.000
  128 Udrescu Juncu Ion Motru, str. Frasinului nr. 2, bl. G4, sc. 3, et. 4, ap. 20 Gorj 700
  129 Pop Irina Petroşani, str. Independenţei, bl. 18, sc. 1, ap. 14 Hunedoara 3.000
  130 Dăescu Daniela-Cornelia Aninoasa, str. Vulculeşti, bl. B, ap. 4 Hunedoara 150
  131 Horincariu-Butuza Nicu Aninoasa, str. Vulculeşti, nr. 16, ap. 2 Hunedoara 300
  132 Năstase Cătălin Com. Andrăşeşti nr. 484 Ialomiţa 800
  133 Purice Anghel Com. Jilavele nr. 623 Ialomiţa 800
  134 Costea Ioan Com. Ţuţora, sat Ţuţora Iaşi 15.000
  135 Creţu Dumitru Paşcani, str. Dealul Spirei nr. 11 Iaşi 1.000
  136 Candalea Neculai Com. Scobinţi, sat Scobinţi Iaşi 5.000
  137 Cojocaru Gheorghe Com. Sireţel, sat Sireţel Iaşi 1.400
  138 Cozma Alexandru Com. Dolheşti, sat Dolheşti Iaşi 1.500
  139 Dordea Florizel Or. Pantelimon, str. Viilor nr. 89 Ilfov 1.500
  140 Iscru Constantin Com. Afumaţi, str. Bucureşti-Urziceni nr. 7 Ilfov 2.000
  141 Bivolaru Dumitra Com. Mogoşoaia, str. Islaz nr. 11 Ilfov 1.000
  142 Sandu Dumitra Com. Clinceni, str. Solare nr. 59 Ilfov 1.000
  143 Vasilescu Gheorghiţa Com. Mogoşoaia, str. Islaz nr. 13 Ilfov 800
  144 Chivu Victoria Or. Buftea, str. Agricultori nr. 4 Ilfov 800
  145 Damian Viorel Com. Mogoşoaia, str. Islaz nr. 15 Ilfov 1.000
  146 Togoi Siţa Com. Mogoşoaia, str. Puţu cu Brad nr. 37 Ilfov 1.000
  147 Răducanu Vasile Com. Baloteşti, str. I.C. Brătianu nr. 15 Ilfov 1.000
  148 Ion Vasile Or. Pantelimon, str. Câmpului nr. 3 Ilfov 1.000
  149 Stoican Dumitra Or. Pantelimon, str. Vlăsiei nr. 27 Ilfov 1.000
  150 Ciuraru Damiean Com. Făurei, sat Budeşti, fără nr. casă Neamţ 2.500
  151 Văduva Cristi Com. Urzica nr. 103 Olt 1.500
  152 Constantin Minodora Nineta Com. Fălcoiu, sat Cioroiu nr. 1470 Olt 1.000
  153 Ivan Olga Com. Rafov, sat Antofiloaia nr. 14 Prahova 10.000
  154 Drugă Maria Com. Maneciu, sat Pământeni Prahova 8.000
  155 Maeschi Petrea Com. Brebu, sat Brebu, str. Creţoi nr. 602 Prahova 10.000
  156 Suţa Alexe Com. Brebu, sat Brebu Megieşesc, nr. 605 Prahova 6.000
  157 Grigore Dumitra Com. Rafov, sat Palanca, nr. 321 Prahova 10.000
  158 Macovei Mariea Com. Ceraşu, nr. 184 Prahova 600
  159 Banu Gh. Mircea Com. Ceraşu, sat Slon Prahova 800
  160 Banu Gh. Gheorghe Com. Ceraşu, sat Slon nr. 685 Prahova 800
  161 Marin E. Trandafir Com. Ceraşu, sat Slon, nr. 682 Prahova 800
  162 Bajenaru Maria Com. Ceraşu, nr. 167 Prahova 600
  163 Marin Stelian Com. Ceraşu, sat Slon nr. 683 Prahova 800
  164 Bajenaru Eugenia Com. Ceraşu nr. 185 Prahova 600
  165 Cojocaru I. Vasile Com. Ceraşu nr. 187 Prahova 600
  166 Berechet Casiana Or. Ocna Sibiului, str. Băilor nr. 27 Sibiu 1.000
  167 Aga Silvia Com. Putna nr. 215 Suceava 10.000
  168 Beleagă Vasile Or. Gura Humorului, str. Voroneţ nr. 79 Suceava 9.500
  169 Eţcu Ioan Com. Cacica nr. 1015 Suceava 9.500
  170 Dolinschi Paraschiva Com. Arbore nr. 268 Suceava 150
  171 Pahomi Vasile Com. Arbore nr. 805 Suceava 900
  172 Tiperciuc I. Teodor Com. Arbore nr. 1113 A Suceava 600
  173 Maxim Viorica Com. Arbore, sat Clit nr. 406 Suceava 150
  174 Paşcaniuc Mihai Com. Arbore, sat Clit nr. 340 Suceava 150
  175 Lăcătuş Constantin Com. Arbore, sat Clit nr. 311 Suceava 300
  176 Mailat Ecaterina Com. Arbore, sat Clit nr. 399 Suceava 300
  177 Mantea Radu Com. Scurtu Mare, sat Scurtu Mare Teleorman 1.500
  178 Drăgoi Tănase Com. I.C. Brătianu, şos. Galaţiului nr. 164 Tulcea 800
  179 Tudorache Constantin Com. I.C. Brătianu, şos. Galaţiului nr. 166 Tulcea 400
  180 Găină Ilie Com. Fereşti, sat Fereşti nr. 26 Vaslui 2.000
  181 Bălan Safta Com. Alex. Vlahuţă, sat Alex. Vlahuţă nr. 37 Vaslui 5.000
  182 Pricope Aurica Com. Drănceni, sat Ghermăneşti nr. 37 Vaslui 1.500
  183 Streamtă Mirela-Novica Com. Epureni, sat Bărlaleşti nr. 25 Vaslui 2.500
  184 Chiriţoiu Mariea Com. Stănileşti, sat Stănileşti nr. 33 Vaslui 2.000
  185 Mocanu Mitică Com. Pochidia, sat Pochidia nr. 23 Vaslui 2.000
  186 Stescu Anghelina Com. Ştefan cel Mare, sat. Bârzeşti nr. 29 Vaslui 6.500
  187 Matei Maria Com. Runcu, sat Vărateci nr. 49 Vâlcea 800
  188 Rohneanu Elena Com. Vaideeni, sat Izvorul Rece nr. 29 Vâlcea 1.500
  189 Nemulescu V. Elena Com. Lădeşti nr. 68 Vâlcea 800
  190 Creţu Maria Com. Berislăveşti, sat Dinceşti nr. 53 Vâlcea 2.000
  191 Gheorghescu Valeriana Or. Horezu, str. Alex. I. Cuza nr. 29 Vâlcea 2.000
  192 Dumitraşcu Vasile Com. Câmpineanca, str. Grâului nr. 22 Vrancea 3.000
  193 Vişan Anica Com. Ţifeşti, sat Bătineşti Vrancea 1.500
  194 Roşca Anica Com. Boloteşti, sat Boloteşti Vrancea 800
  195 Duţă Ştefan Com. Moviliţa nr. 16 Vrancea 800
  196 Şerban V. Nicu Com. Moviliţa nr. 76 Vrancea 800
  197 Ţibrea Sanda Com. Mera, sat Vulcăneasa Vrancea 800
  198 Mihalcea Gheorghe Com. Mera, sat Vulcăneasa Vrancea 800
  199 Tomiţă Constantin Com. Păuneşti nr. 5 Vrancea 800
  200 Başno Maria Com. Păuneşti nr. 42 Vrancea 800
  201 Dinică Costică Com. Păuneşti nr. 17 Vrancea 800
  202 Mihalache D. Maria Com. Păuneşti nr. 15 Vrancea 800
  203 Ismană Emil Or. Odobeşti, str. Libertăţii nr. 14 Vrancea 800
  204 Stîngă Nicolae Or. Odobeşti, str. Smîrdan nr. 1 Vrancea 800
  205 Boboc Rucsanda Or. Odobeşti, str. B.Şt. Delavrancea nr. 20 Vrancea 800
  206 Dragomir Radu Or. Odobeşti, str. Ştefan cel Mare nr. 95 Vrancea 800
  207 Velniţă Aneta Or. Odobeşti, str. Smîrdan nr. 1 Vrancea 800
  208 Tufaru Toader Mărăşeşti, sat Călimăneşti, str. Zăvoi nr. 8 Vrancea 800
  209 Ţonţoroi Costel Mărăşeşti, sat Călimăneşti, str. Zăvoi nr. 10 Vrancea 800
  210 Turceanu Ioan Mărăşeşti, sat Haret, şos. Naţională nr. 20 Vrancea 800
  TOTAL 310.000

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x