În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3 alin. (5) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Prezenta hotărâre reglementează numărul și condițiile de preluare de către România a unor persoane aflate pe teritoriul altor state, care au fost recunoscute ca refugiați potrivit Convenției privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, denumită în continuare Convenția de la Geneva, și Protocolului privind statutul refugiaților, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, denumit în continuare Protocol, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991. +
Articolul 2În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)cotă de relocare – numărul maxim de refugiați stabilit de autoritățile române pentru a fi relocat în România într-o perioadă determinată; … b)criterii de selecție – ansamblul de indicatori stabiliți de autoritățile române în vederea selectării refugiaților aflați pe teritoriul altor state, care au fost recunoscuți potrivit Convenției de la Geneva, precum și a candidaților propuși pentru relocare în România de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, denumit în continuare UNHCR; … c)operațiune de relocare – ansamblul de activități desfășurate de Oficiul Român pentru Imigrări, denumit în continuare ORI, în cooperare cu alte autorități, precum și cu organizații internaționale și organizații neguvernamentale, în vederea selectării și transferării în România a refugiaților în nevoie de relocare; … d)procedură de selecție – ansamblul de activități prin care autoritățile române determină în mod individual refugiații în nevoie de relocare ce urmează să fie transferați în România; … e)procedură de transfer – ansamblul de activități prin care refugiații în nevoie de relocare selectați sunt transferați în România; … f)refugiat în nevoie de relocare – străinul aflat pe teritoriul altui stat, care a fost recunoscut ca refugiat potrivit Convenției de la Geneva, sau străinul recunoscut ca refugiat de UNHCR în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenția de la Geneva și cu art. 1 pct. 2 din Protocol, care nu beneficiază de protecție efectivă, nu are posibilitatea integrării pe teritoriul statului de azil și nu are posibilitatea de repatriere voluntară în condiții de siguranță și demnitate;(la 10-08-2012,
Lit. f) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
… g)relocare – procedura de selecție și transferare a unor refugiați aflați în nevoie de relocare în România; … h)selecție pe bază de dosare – metoda de selecție individuală a refugiaților în nevoie de relocare pe baza informațiilor transmise de UNHCR, fără intervievarea candidaților; … i)selecție pe bază de interviu – metoda de selecție a refugiaților în nevoie de relocare pe baza intervievării directe și individuale în statul de azil de către autoritățile române competente; … j)stat de azil – statul pe teritoriul căruia se află refugiații în nevoie de relocare. … +
Articolul 3România acceptă în perioada 2008 – 2010 un număr de 120 de refugiați în nevoie de relocare, repartizați în tranșe anuale de câte 40 de persoane. +
Articolul 3^1(1)România acceptă, în perioada 2012-2013, un număr de 40 de refugiați în nevoie de relocare, repartizați în tranșe anuale de câte 20 de persoane.(1^1)România acceptă, în perioada 2014-2015, un număr de 40 de refugiați în nevoie de relocare, repartizați în tranșe anuale de câte 20 de persoane.(la 03-07-2014,
Alin. (1^1) al art. 3^1 a fost introdus de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 530 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 3 iulie 2014.
)
(1^2)România acceptă, în perioada 2016-2017, un număr de 80 de refugiați în nevoie de relocare.(la 07-04-2016,
Alin. (1^2) al art. 3^1 a fost introdus de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 239 din 6 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
)
(1^3)România acceptă în perioada 2018-2019 un număr de 109 refugiați în nevoie de relocare.(la 12-02-2018,
Articolul 3^1 a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 40 din 8 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 12 februarie 2018
)
(1^4)România acceptă în perioada 2020-2021 un număr de 200 de refugiați în nevoie de relocare.(la 02-05-2019,
Articolul 3^1 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 253 din 24 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 02 mai 2019
)
(1^5)România acceptă în perioada 2022-2023 un număr de 200 de refugiați în nevoie de relocare.(la 29-10-2021,
Articolul 3^1 a fost completat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.138 din 22 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1032 din 29 octombrie 2021
)
(1^6)România acceptă în perioada 2024-2025 un număr de 200 de refugiați în nevoie de relocare.(la 12-02-2024,
Articolul 3^1 a fost completat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 87 din 8 februarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 12 februarie 2024
)
(2)Procedurile de selecție și transfer a refugiaților din cota aferentă unui an pot fi realizate și în anul următor.(la 10-08-2012,
Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
+
Articolul 4(1)Poate fi selectat pentru transferul în România refugiatul în nevoie de relocare care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a)este recunoscut ca refugiat în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenția de la Geneva și cu art. 1 pct. 2 din Protocol de către un stat sau de către UNHCR, conform mandatului său; … b)nu se bucură de protecție efectivă pe teritoriul statului de azil; … c)nu are perspective de integrare în statul de azil; … d)nu are perspective de repatriere voluntară în statul de origine, în condiții de siguranță și demnitate; … e)nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea națională, sănătatea ori morala publică; … f)își manifestă expres acceptul de a fi relocat în România. … (2)Operațiunile de relocare se stabilesc avându-se în vedere următoarele criterii:a)necesitățile internaționale de relocare a refugiaților stabilite de UNHCR; … b)politica externă a României; … c)necesitățile de relocare stabilite la nivelul Uniunii Europene. … (la 10-08-2012,
Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
+
Articolul 5(1)În scopul stabilirii statelor în care urmează să fie desfășurate operațiuni de relocare, a numărului de refugiați în nevoie de relocare și a statelor de origine a acestora se constituie Comitetul pentru relocarea refugiaților în România, organism cu caracter consultativ, fără personalitate juridică, denumit în continuare Comitet, compus din reprezentanți ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ai Ministerului Afacerilor Externe.(2)Conducerea Comitetului este asigurată de directorul general al ORI, care este și președintele acestuia.(3)Comitetul este alcătuit din 9 membri, inclusiv președintele. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, fiecare minister reprezentat desemnează câte 4 membri.(4)Comitetul se reunește în ședințe bianuale sau, ori de câte ori este necesar, în ședințe extraordinare, la solicitarea președintelui.(5)La reuniunile Comitetului pot fi invitați reprezentanți ai altor autorități publice, instituții din țară și organizații naționale și internaționale. Invitații nu au drept de vot și nu pot participa la adoptarea deciziilor.(la 10-08-2012,
Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
(6)Secretariatul Comitetului se asigură de către ORI.(7)Comitetul își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare, care se aprobă în prima ședința de lucru.(8)Reuniunile Comitetului sunt legal constituite dacă se desfășoară în prezența a cel puțin două treimi din numărul total al membrilor. Prezența președintelui este obligatorie.(9)Deciziile Comitetului se adoptă cu unanimitatea membrilor prezenți și trebuie să stabilească statul/statele în care urmează să fie desfășurate operațiuni de relocare, numărul de refugiați în nevoie de relocare care urmează să fie acceptați și statele de origine a acestora. În situația în care nu se ajunge la unanimitate în luarea unei decizii, se propun soluții alternative, decizia finală urmând a fi adoptată în cadrul unei reuniuni a Comitetului, convocată în termen de 10 zile.(10)Deciziile prevăzute la alin. (9) se supun aprobării ministrului internelor și reformei administrative și ministrului afacerilor externe și se aplică de către ORI numai după obținerea acestor aprobări.(11)Deciziile prevăzute la alin. (9) stau la baza stabilirii numărului de refugiați în nevoie de relocare.(la 12-02-2018,
Articolul 5 a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 40 din 8 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 12 februarie 2018
)
+
Articolul 6(1)După îndeplinirea condiției prevăzute la art. 5 alin. (9), ORI poate informa, după caz, autoritățile statului de azil sau UNHCR, Biroul din România, cu privire la decizia adoptată și solicită propuneri privind posibili candidați. Informarea trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente:a)condițiile de selecție prevăzute la art. 4 alin. (1); … b)statul/statele din care urmează să fie selectați refugiații în nevoie de relocare; … c)statul/statele de origine a refugiaților în nevoie de relocare; … d)numărul persoanelor care urmează să facă obiectul procedurilor de transfer. … (2)Pentru inițierea procedurii de relocare, ORI solicită autorităților statului de azil sau UNHCR întocmirea, pentru fiecare dintre posibilii candidați, a unui dosar care trebuie să cuprindă:a)datele de identificare ale refugiatului în nevoie de relocare; … b)cererea de relocare în România, semnată de refugiatul în nevoie de relocare; … c)descrierea situației refugiatului în nevoie de relocare și a membrilor familiei sale, care trebuie să cuprindă datele de identificare ale tuturor membrilor familiei, motivele pentru care au fost recunoscuți ca refugiați, situația din statul de azil, existența unor rude care locuiesc în România sau în alte state europene, precum și orice alte informații relevante; … d)raport medical. … (2^1)Ministerul Sănătății transmite, în termen de 20 de zile de la solicitarea ORI, cerințele minime din punct de vedere medical pe care trebuie să le îndeplinească refugiații în nevoie de relocare pentru a fi selectați, ținând cont de situația din țara de azil sau din țara de origine, după caz, prin implicarea UNHCR în furnizarea acestor informații medicale.(la 10-08-2012,
Alin. (2^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
(3)ORI poate solicita autorităților statului de azil sau UNHCR orice alte informații suplimentare relevante.(4)Pe baza dosarelor primite, având în vedere condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) și după consultarea instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, ORI realizează o preselecție a refugiaților în nevoie de relocare.(5)Forma și conținutul documentelor care compun dosarul prevăzut la alin. (2) se stabilesc de ORI. +
Articolul 7(1)Refugiații în nevoie de relocare preselectați potrivit art. 6 alin. (4) sunt intervievați în statele de azil de către ofițerii ORI.(2)Interviul prevăzut la alin. (1) are ca scop evaluarea situației refugiaților în nevoie de relocare în funcție de condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1). Rezultatul evaluării se consemnează într-un raport individual.(la 10-08-2012,
Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
(3)Procedura de selecție se finalizează prin emiterea de către ORI a deciziei de acceptare a refugiaților în nevoie de relocare care îndeplinesc criteriile de selecție. Decizia se poate comunica, după caz, statului de azil sau UNHCR.(4)În vederea informării refugiaților privind activitățile de integrare în România și pregătirea programelor de integrare, organizațiile neguvernamentale care desfășoară proiecte privind integrarea refugiaților în România, finanțate prin Fondul European pentru Refugiați, pot participa la misiunile de selecție realizate de ORI.(la 10-08-2012,
Alin. (4) al art. 7 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
+
Articolul 8(1)În cazul în care nu se pot organiza misiuni de selecție în statul de azil, prin decizie motivată a directorului general ORI, se poate stabili derularea procedurii de selecție numai pe baza dosarelor remise de UNHCR și, după caz, a informațiilor suplimentare transmise de UNHCR.(2)Dispozițiile art. 7 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. +
Articolul 9(1)Pentru intrarea pe teritoriul României, refugiații în nevoie de relocare menționați în decizia ORI prevăzută la art. 7 alin. (3) sunt exceptați de la regimul obligativității vizelor.(2)Persoanelor care fac obiectul prezentei hotărâri li se permite intrarea pe teritoriul României în baza deciziei ORI prevăzute la art. 7 alin. (3) și a documentelor de călătorie acceptate de statul român.(2^1)Copiii refugiaților acceptați pentru relocare în România, născuți în țara de azil după emiterea deciziei de acceptare prevăzută la art. 7 alin. (3), sunt considerați refugiați acceptați pentru relocare în România și transferați împreună cu părinții lor.(la 10-08-2012,
Alin. (2^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
(3)În aplicarea art. 10 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate permite intrarea pe teritoriul României și pe baza următoarelor documente de călătorie:a)certificatul de refugiat emis de UNHCR; … b)documentul de călătorie emis de Comitetul Internațional al Crucii Roșii; … c)documentul de călătorie eliberat de ORI, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7 lit. d) la Hotărârea Guvernului nr. 898/2011 privind stabilirea formei și conținutului permiselor de ședere, ale documentelor de călătorie, precum și ale altor documente care se eliberează străinilor.(la 29-09-2011,
Lit. c) a alin. (3) al art. 9 a fost modificată de pct. 1 al art. 8 din HOTĂRÂREA nr. 898 din 7 septembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 29 septembrie 2011.
)
… (4)Documentul de călătorie prevăzut la alin. (3) lit. c) se emite de ORI în baza deciziei ORI prevăzute la art. 7 alin. (3), exclusiv în scopul realizării transferului.(5)După stabilirea detaliilor procedurii de transfer, dar nu mai puțin de 24 de ore până la momentul transferului, ORI comunică Inspectoratului General al Poliției de Frontieră următoarele:a)data și ora previzionate pentru sosirea în România a refugiaților în nevoie de relocare; … b)mijlocul de transport și punctul de frontieră prin care se intenționează intrarea în România; … c)datele de identitate ale refugiaților în nevoie de relocare ce urmează a fi transferați în România; … d)decizia ORI prevăzută la art. 7 alin. (3). … +
Articolul 10(1)În vederea pregătirii transferului, ORI poate organiza sau contracta pentru refugiații în nevoie de relocare selectați servicii de orientare culturală și consiliere în statele de azil, în condițiile prevăzute de lege.(2)Activitatea de transfer se realizează de către ORI în parteneriat cu o organizație specializată pe acest segment.(la 10-08-2012,
Art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
+
Articolul 11(1)Pentru realizarea activităților de selecție și transfer, Ministerul Afacerilor Externe, prin reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare, oferă spijin reprezentanților ORI aflați în statele de azil.(2)În situația în care statul român nu are misiune diplomatică în statul de azil în care urmează să se deruleze o operațiune de relocare, Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea ORI, desemnează un reprezentant care să se deplaseze în statul de azil împreună cu ofițerii ORI. +
Articolul 12(1)După intrarea pe teritoriul României, ORI emite, în termen de maximum 30 de zile, hotărâri prin care persoanelor transferate li se recunoaște statutul de refugiat în România și le eliberează acestora documente, potrivit legii.(2)Refugiații transferați în România prin procedura de relocare parcurg etapele de înregistrare și eliberare de documente în aceleași condiții ca și refugiații recunoscuți în România.(la 10-08-2012,
Art. 12 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
+
Articolul 13Cheltuielile necesare pentru aplicarea dispozițiilor prezentei hotărâri se suportă din bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative – Oficiul Român pentru Imigrări, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație, din fondurile alocate României de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Refugiați, precum și din alte surse, în condițiile prevăzute de lege. +
Articolul 14(1)Prin excepție de la art. 5, în baza principiului împărțirii responsabilității cu statele membre ale Uniunii Europene aflate în dificultate, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor, după consultarea Ministerului Afacerilor Externe, primul-ministru poate aproba relocarea în România a străinilor aflați pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.(2)Străinii prevăzuți la alin. (1) nu se includ în cota de relocare prevăzută la art. 3.(3)Criteriile care trebuie îndeplinite cumulativ de străinii prevăzuți la alin. (1) sunt următoarele:a)au obținut statutul de refugiat într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenția de la Geneva și cu art. 1 pct. 2 din Protocol; … b)nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea națională, sănătatea ori morala publică; … c)își manifestă expres acceptul de a fi relocați în România. … (4)ORI adaptează procedurile de selecție și transfer în România a străinilor prevăzuți la alin. (1) la condițiile din statele membre de unde vor fi preluate aceste persoane, cu respectarea criteriilor prevăzute la alin. (3).(5)Art. 12 se aplică în mod corespunzător străinilor prevăzuți la alin. (1).(la 10-08-2012,
Art. 14 a fost introdus de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
+
Articolul 15(1)În vederea facilitării integrării refugiaților relocați în societatea românească, organizațiile beneficiare ale finanțărilor acordate prin Fondul European pentru Refugiați în acest scop implementează proiecte adaptate nevoilor refugiaților relocați.(2)Proiectele prevăzute la alin. (1) sunt derulate complementar activităților de integrare desfășurate de autorități conform legii și includ, în principal, măsuri de asigurare de locuințe, acces la serviciile de îngrijire a sănătății, educație și ocupare a unui loc de muncă pentru refugiații transferați în România.(la 10-08-2012,
Art. 15 a fost introdus de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 810 din 31 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 august 2012.
)
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul internelor și reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan VosganianBucurești, 4 decembrie 2008.Nr. 1.596. +
ANEXĂAbrogată.(la 29-09-2011,
Anexa a fost abrogată de pct. 2 al art. 8 din HOTĂRÂREA nr. 898 din 7 septembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 29 septembrie 2011.
)
––-