pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată, şi ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 7 iulie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 4 litera B, punctul 14 va avea următorul cuprins:"14. asigură administrarea, coordonarea şi monitorizarea implementării programelor finanţate din Fondul Social European, inclusiv a Iniţiativei Comunitare EQUAL."2. La articolul 4 litera D se introduce un nou punct, punctul 12, cu următorul cuprins:"12. coordonează implementarea componentei <> a Subprogramului PHARE <>, programe de tip Fond Social European, începând cu Programul PHARE 2003."3. Alineatul (1) al articolului 23 va avea următorul cuprins:"Art. 23. – (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este de 400 de posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor miniştrilor."4. După articolul 24 se introduc cinci noi articole, articolele 24^1-24^5, cu următorul cuprins:"Art. 24^1. – În cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei se constituie Unitatea de Coordonare a Programului pentru schemele de finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea resurselor umane din cadrul componentei <> a Subprogramului PHARE <>, denumită în continuare Unitatea de Coordonare a Programului (UCP).Art. 24^2. – Unitatea de Coordonare a Programului devine funcţională până la data de 31 decembrie 2003.Art. 24^3. – Unitatea de Coordonare a Programului (UCP) are, în calitate de autoritate de implementare, începând cu Programul PHARE 2003, următoarele atribuţii:a) de a asigura managementul tehnic al componentei de resurse umane a Programului PHARE pentru Coeziune Economică şi Socială 2003; … b) de pregătire a pachetului privind cererile de finanţare nerambursabilă pentru implementarea componentei <> a Subprogramului PHARE <>; … c) de promovare a pachetului privind schemele de finanţare nerambursabilă în colaborare cu Unităţile de Implementare a Programului înfiinţate la nivel regional în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă; … d) de coordonare a pregătirii contractelor şi înaintarea lor spre semnare la Ministerul Integrării Europene; … e) de monitorizare şi control al schemelor de finanţare nerambursabilă; … f) de aprobare şi de transmitere a rapoartelor de implementare a schemelor de finanţare nerambursabilă şi a cererilor de plată către Ministerul Integrării Europene; … g) de a asigura desfăşurarea componentei de resurse umane în conformitate cu procedurile de implementare a programelor PHARE şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. … Art. 24^4. – În cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Politică Socială şi Ocuparea Forţei de Muncă se constituie Autoritatea de Management pentru Iniţiativa Comunitară EQUAL.Art. 24^5. – Autoritatea de Management pentru Iniţiativa Comunitară EQUAL devine funcţională în anul 2004."5. La anexa nr. 3, punctul 1 din notă va avea următorul cuprins:"1. Numărul maxim de posturi pentru instituţiile publice prevăzute la lit. A pct. I poziţiile 4-8 este de 1.659 de posturi finanţate de la bugetul de stat."6. Anexele nr. 1 şi 2 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre. +
Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu modificările ulterioare şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Răzvan Cirică,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 23 decembrie 2003.Nr. 1.579. +
Anexa 1 MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE ŞI FAMILIEI Numar maxim de posturi: 400 (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor ministrilor) ┌──────────────────┐ │ MINISTRU │ ├──────────────────┤ │ CABINET MINISTRU │ └─────────┬────────┘ │┌────────────────────────┐ ││ MINISTRU-DELEGAT │ │ ┌──────────────────┐├────────────────────────┼─────────────┤ │Compartiment Presa││CABINET MINISTRU-DELEGAT│ ├───────────────────┤ şi Informaţii │└─┬──────────────────────┘ │ │ Publice │ │ │ └──────────────────┘ │ ┌────────────────┬─────────────┴───┬───────┬───────────────┬────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌───┴────┐ ┌─────┴──────┐ ┌──────┴────┐ │ ┌──────┴─────┐ │ │ │SECRETAR│ │SECRETAR DE │ │SECRETAR DE│ │ │SECRETAR DE │ │ │ │DE STAT │ │ STAT – │ │ STAT │ │ │ STAT – │ │ │ └────┬───┘ │PRESEDINTELE│ └┬──────────┘ │ │PRESEDINTELE│ │ │ │ │ ANOFM │ │ │ │ CNPAS │ │ │ │ └───┬────────┘ │ │ └───────────┬┘ │ │ │ │ : │ │ : │ │ │ │ │ : │ │ : │ │ │ │ │ ….. │ ┌────────┴──┐ ….. │ │ │ │ │ : a : │ │ SECRETAR │ : b : │ │ │ │ │ :…: │ │ GENERAL │ :…: │ │ │ …┼───────┐ │ │ └────────┬──┘ │ │ │ : │ │ │ │ | │ │ │┌–––│––-│––│––––-│––––-│–––––––│–-┐| │ |: │ | │ │| | ┌──────┤| | | │ | | | │| │|| │ |: │ ┌─────┴──┐ │|┌────┴────┐ │| | | │ | | | │| │|| │ …..│ │Directia│ │|│Directia │ │| ┌|──|┬──┴─|────────┬|───┐| │| │|| │ : c :│ │Generală│ │|│Generală │ │| │| |│┌───────────┐│| │| │| │|| │ :…:│ │Afaceri │ │|│Politici │ │| │| |││Directia ││| │| │| │|| │ : d :│ │Europene│ │|│Asistenţa│ │| │| |││Generală ││| │| │| │|| │ …..│ └────┬───┘ │|│Sociala │ │| │| |││Economica şi│| │| │| │|| │ │ │ │|└───┬─────┘ │| │| |││Financiară ││| │| │| │|| │ │ │ │| │ │| │| |│└─────┬─────┘│| │| │| │||┌┴─┐ │ ┌─┴─┐ │| ┌─┴─┐ │| │| |│ ┌─┴─┐ │| │| │| │|┌┴┐┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐│A││B│ │C│ │D│ │E│ │F│ │G│ │H│ │I│ │J│ │K│ │L│ │M│ │N│ │O│ │P│ │Q│└─┘└─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └┬┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ | … :f: …a = Agentia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncăb = Casa Naţionala de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurari Socialec = Autoritatea de Management Program Operational Sectorial pentru Politica Sociala şi de Ocuparea Forţei de Muncăd = Autoritatea de Management pentru Iniţiativa Comunitara EQUALA = Directia Dialog SocialB = Directia Relatii cu Parlamentul şi MetodologieC = Directia Relatii Externe şi Organizaţii InternationaleD = Directia Negocieri de Aderare şi Preluare Acquis ComunitarE = Unitatea de Coordonare a Asistentei de Preaderare*)F = Directia Politici Forta de Muncăf = Unitatea de Coordonare a Programului (UCP)G = Directia Politici, Strategie şi Metodologie Asistenţa SocialaH = Directia Programe, Finanţare Servicii şi Prestatii SocialeI = Directia Politici pentru FamilieJ = Directia Management Resurse UmaneK = Directia Legislatia MunciiL = Directia Investitii şi PatrimoniuM = Directia BugeteN = Directia Politici SalarialeO = Directia Coordonare Proiecte Finantate din Imprumuturi RambursabileP = Directia Politici Asigurari SocialeQ = Directia Audit Intern şi Control––––*) Organizata la nivel de direcţie. +
Anexa 2 CADRUL INSTITUTIONAL Structura Autorităţii de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Politică Socială şi de Ocuparea Forţei de Muncă (POSPSOFM) ┌─────────────┐ │ Ministrul │ │ muncii, │ │solidaritatii│ ┌─────────────────────────┤ sociale şi │ │ │ familiei │ v └─────────────┘ ┌──────────────────────────────────┐ │ Secretar de stat │ │coordonator al afacerilor europene│ │ şi relatiilor externe │ └─────────────────┬────────────────┘ │ v ┌──────────────────────────────────────────┐ │ Autoritatea de Management │ │ POSPSOFM │ │(organizata la nivel de direcţie generală)│ └─────────────────────┬────────────────────┘ ┌────────────────┬─────────┴───────┬───────────────┐ │ │ │ │ v v v v ┌─────────────┐ ┌───────────────┐ ┌──────────┐ ┌─────────────────┐ │ Directia │ │ Directia │ │ Directia │ │ Autoritatea │ │Programare şi│ │Monitorizare şi│ │ Control │ │ de Management │ │ Coordonare │ │ Evaluare │ │ │ │Pentru Iniţiativa│ └─────────────┘ └───────┬───────┘ └──────────┘ │Comunitara EQUAL │ │ └─────────────────┘ v ┌─────────────┐ │ Serviciul │ │Informatizare│ │ │ └─────────────┘–––––