pentru aprobarea cuantumului taxelor pentru activitatea prestată de Comisia de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping şi Comisia de apel din cadrul Agenţiei Naţionale Anti-Doping
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin. (4) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă Decizia Consiliului director al Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 3 din 17 iulie 2006 prin care se stabileşte cuantumul taxelor pentru activitatea prestată de Comisia de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping şi Comisia de apel, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2Sumele încasate din taxele prevăzute la art. 1 se constituie ca venituri proprii la bugetul Agenţiei Naţionale Anti-Doping.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,Ion-Mircea PlânguPreşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,Graziela Elena VâjialăMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 1 noiembrie 2006.Nr. 1.523. + Anexa AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPINGCONSILIUL DIRECTORDECIZIA Nr. 3din 17 iulie 2006În temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 15 iunie 2006,având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.091/2005 privind aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale Antidoping, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 28 septembrie 2005,ca urmare a Procesului-verbal al Consiliului director nr. 4 din 17 iulie 2006,Consiliul director al Agenţiei Naţionale Anti-Doping emite următoarea decizie: + Articolul 1Se aprobă cuantumul taxelor percepute pentru activitatea prestată de Comisia de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping şi Comisia de apel, după cum urmează:– 250 lei pentru activitatea prestată de Comisia de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping;– 500 lei pentru activitatea prestată de Comisia de apel. + Articolul 2Agenţia Naţională Anti-Doping va duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,Graziela Elena Vâjială––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.