privind mandatarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. să semneze Contractul de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2003 pentru aprobarea demarării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma Bechtel International Inc., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, şi al art. 70 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă Contractul de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, în forma negociată în condiţiile legii de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. şi firma Bechtel International Inc., prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2Se mandatează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. să semneze Contractul de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş cu investitorul selecţionat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2003. + Articolul 3Sumele aferente plăţii taxelor vamale pentru importul de echipamente tehnologice, maşini şi utilaje folosite de antreprenor în vederea derulării contractului prevăzut la art. 1 se plătesc de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin intermediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. + Articolul 4Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va depune toate diligenţele în vederea obţinerii avizelor, permiselor şi autorizaţiilor necesare pentru derularea contractului prevăzut la art. 1.––––Notă … *) Anexa se comunică Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Ministrul transporturilor,construcţiilor şi turismului,Miron Tudor MitreaMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 18 decembrie 2003.Nr. 1.513.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.