privind acordarea unor premii pentru obţinerea de către echipa naţională de polo a României a locului IV la Campionatul European de Polo Masculin, Serbia 2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se autorizează Agenţia Naţională pentru Sport să efectueze premierea pentru locul IV la Campionatul European de Polo Masculin, Serbia 2006, obţinut de echipa naţională de polo a României, în sumă de 300 mii lei, suplimentar faţă de sumele prevăzute în Normele privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 484/2003. … (2) Cuantumul premiilor individuale pentru sportivi, antrenori şi celelalte categorii de specialişti se aprobă de Agenţia Naţională pentru Sport, la propunerea Federaţiei Române de Polo. … + Articolul 2(1) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 1, se suplimentează bugetul Cancelariei Primului-Ministru, cu suma de 300 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, la capitolul 67.01 "Cultură, recreere şi religie", titlul "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", pentru Agenţia Naţională pentru Sport. … (2) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2006. … + Articolul 3Agenţia Naţională pentru Sport răspunde de modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:p. Şeful CancelarieiPrimului-Ministru,Ion-Mircea PlânguPreşedintele AgenţieiNaţionale pentru Sport,Florian GheorgheMinistrul finanţelor publice,Sebastian TeodorGheorghe VlădescuBucureşti, 11 octombrie 2006.Nr. 1.400.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.