HOTĂRÂRE nr. 1.397 din 27 noiembrie 2003

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 12 decembrie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 2ABROGA PEHG 979 04/10/2001
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCONTINE PEREGULAMENT 27/11/2003
ActulREFERIRE LALEGE 28 05/03/2001
ActulREFERIRE LAOUG 95 17/06/1999 ART. 1
ActulREFERIRE LAOUG 95 17/06/1999 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE 50 07/04/1999
ActulREFERIRE LAOG 122 28/08/1998 ART. 20
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 1APROBA PEREGULAMENT 27/11/2003
ART. 2ABROGA PEHG 979 04/10/2001
 Nu exista acte care fac referire la acest act

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor materiale scoase din funcţiune, precum şi a celor scoase din rezervele proprii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii



În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 1 lit. a) şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2001, şi al art. 20^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale, aprobată prin Legea nr. 50/1999, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor materiale scoase din funcţiune, precum şi a celor scoase din rezervele proprii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 979/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea licitaţiilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 12 octombrie 2001.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:_______________Directorul Serviciului Român de Informaţii,Alexandru Radu TimofteMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 27 noiembrie 2003.Nr. 1.397.
 + 
Anexa REGULAMENTprivind organizarea şi desfăşurarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor materiale scoase din funcţiune, precum şi a celor scoase din rezervele proprii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii + 
Capitolul IDispoziţii generale + 
Articolul 1(1) Bunurile materiale aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, care nu mai sunt necesare, sunt excedentare în raport cu prevederile normelor de înzestrare ori nu mai sunt prevăzute de acestea, cele a căror utilizare nu mai este oportună sau nu se mai justifică economic, cele atipice, precum şi cele pe care Serviciul Român de Informaţii nu mai are dreptul să le folosească, dar care pot fi utilizate în mod curent de alte persoane juridice ori fizice, se scot din funcţiune în condiţiile legii şi pot fi valorificate, în starea fizică în care se află sau sub forma rezultatelor obţinute din casarea acestora, prin:a) licitaţie publică cu strigare;b) valorificare directă fără organizare de licitaţie;c) selecţie de oferte sau negociere directă;d) transmitere, fără plată, la alte instituţii publice.(2) Bunurile materiale de natura armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor şi instalaţiilor speciale, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), se scot din funcţiune în condiţiile legii şi pot fi valorificare, în starea fizică în care se află sau sub forma rezultatelor obţinute din casarea acestora, prin agenţi economici români acreditaţi în producerea şi/sau comercializarea acestora, prin:a) selecţie de oferte;b) negociere directă;c) transmitere, fără plată, la alte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.(3) Bunurile materiale care fac obiectul rezervelor proprii se scot din rezerve în condiţiile legii şi se valorifică potrivit dispoziţiilor alin. (1) sau (2), în funcţie de natura acestora.(4) Mijloacele destinate obţinerii, verificării, prelucrării şi stocării informaţiilor privitoare la siguranţa naţională se valorifică numai sub forma rezultatelor obţinute din casarea acestora, prin agenţi economici specializaţi în colectarea şi reciclarea deşeurilor, pe bază de selecţie de oferte; prin excepţie, unele bunuri materiale de această natură pot fi valorificate prin procedurile prevăzute la alin. (1), numai dacă ordonatorul principal de credite constată că prin aceasta nu se aduce nici o atingere metodelor şi mijloacelor de muncă specifice Serviciului Român de Informaţii.(5) Produsele, ansamblurile, subansamblurile, piesele de schimb şi alte materiale aflate în existent, care nu mai sunt necesare, sunt excedentare în raport cu prevederile tabelelor de înzestrare, normelor şi normativelor de consum ori nu mai sunt prevăzute de acestea, cele a căror utilizare nu mai este oportună sau nu se mai justifică economic, cele atipice, precum şi cele pe care Serviciul Român de Informaţii nu mai are dreptul să le folosească, de natura celor care pot fi utilizate în mod curent de alte persoane juridice sau fizice, a armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor şi instalaţiilor speciale ori a mijloacelor destinate obţinerii, verificării, prelucrării şi stocării informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, pot fi valorificate potrivit dispoziţiilor alin. (1), (2) sau (4), în funcţie de natura acestora.(6) Deşeurile nerefolosibile nu se valorifică, ci se distrug.
 + 
Articolul 2Valorificarea bunurilor materiale, în starea fizică în care se află sau sub forma rezultatelor obţinute din casarea acestora, precum şi procedurile de valorificare se aprobă de ordonatorul principal de credite, la propunerea unităţilor cu personalitate juridică stabilite prin instrucţiuni proprii.
 + 
Articolul 3Bunurile materiale care fac obiectul unor cauze administrative, civile sau penale pot fi valorificate numai după pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile în legătură cu acestea.
 + 
Articolul 4În sensul prezentului regulament, prin bunuri materiale se înţelege produsele, echipamentele şi orice alte obiecte de orice fel şi cu orice descriere, cu excepţia clădirilor şi terenurilor.
 + 
Articolul 5Pentru bunurile materiale scoase din funcţiune, aprobate pentru valorificare, se interzice efectuarea oricăror lucrări care determină consumuri de materiale, de energie sau de manoperă ori care urmăresc schimbarea stării tehnice avute la data scoaterii din funcţiune, cu excepţia celor destinate casării ori dezafectării de tehnica specific militară.
 + 
Capitolul IIEvaluarea bunurilor materiale + 
Articolul 6(1) Bunurile materiale care urmează să fie valorificate prin licitaţie publică cu strigare, valorificare directă fără organizare de licitaţie, selecţie de oferte, negociere directă sau care vor fi transmise, fără plată, la alte instituţii publice se evaluează de o comisie numită prin ordin al ordonatorului de credite în a cărui administrare nemijlocită se află acestea.(2) Comisia de evaluare se compune din cel puţin 3 persoane cu experienţă şi probitate morală, din care, în mod obligatoriu, fac parte un reprezentant al structurii financiar-contabile şi specialişti în domeniul bunurilor materiale care se vor valorifica.
 + 
Articolul 7(1) Comisia de evaluare stabileşte preţul iniţial de vânzare şi întocmeşte un raport de evaluare, care va fi supus aprobării ordonatorului de credite competent, în conformitate cu prevederile instrucţiunilor proprii.(2) Prin raportul de evaluare comisia va supune totodată spre aprobare ordonatorului de credite salturile de supralicitare şi eventualele preţuri diminuate, corespunzătoare situaţiilor prevăzute la art. 21 alin. (2) şi, respectiv, la art. 25 lit. b) şi c).(3) Evaluarea bunurilor materiale care se valorifică prin licitaţie publică cu strigare, valorificare directă fără organizare de licitaţie, selecţie de oferte şi negociere directă se face avându-se în vedere preţurile pieţei la bunuri de acelaşi fel şi, după caz, perioada de folosinţă, gradul de uzură şi starea tehnică în care se află, cu respectarea regulilor stabilite prin instrucţiunile proprii.(4) Bunurile materiale care se transmit fără plată la alte instituţii publice se evaluează la valoarea cu care sunt înregistrate în evidenţa contabilă.
 + 
Capitolul IIIValorificarea bunurilor materiale + 
Secţiunea 1Organizarea şi desfăşurarea procedurii de licitaţie publică cu strigare + 
Articolul 8(1) Licitaţiile publice cu strigare se organizează de unităţile cu personalitate juridică stabilite prin instrucţiuni proprii.(2) Şeful unităţii cu personalitate juridică organizatoare numeşte, cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii licitaţiei, comisia de licitaţie formată din minimum 3 persoane cu experienţă profesională şi probitate morală, în următoarea componenţă:a) preşedintele comisiei de licitaţie;b) secretarul comisiei de licitaţie;c) membri – specialişti în domeniile logistic, financiar şi juridic.(3) Nu pot face parte din comisia de licitaţie persoanele din componenţa comisiei de evaluare a bunurilor care fac obiectul procedurii respective.
 + 
Articolul 9(1) În vederea asigurării transparenţei, organizatorul licitaţiei va publică un anunţ de vânzare cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii licitaţiei.(2) Anunţul de vânzare se vizează de comisia de licitaţie înainte de a fi publicat.
 + 
Articolul 10(1) Anunţul de vânzare pentru bunurile materiale al căror preţ iniţial de vânzare este de peste 500 euro/produs se va publică într-o publicaţie cu difuzare la nivel naţional.(2) Anunţul prevăzut la alin. (1) se va afişa, la aceeaşi dată, atât la sediul organizatorului, cât şi la sediul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială funcţionează organizatorul licitaţiei.(3) În cazul bunurilor materiale al căror preţ iniţial de vânzare este sub 500 euro/produs, publicitatea se va face numai prin afişarea anunţului prevăzut la alin. (1) la sediul organizatorului licitaţiei şi la sediul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială funcţionează organizatorul licitaţiei.
 + 
Articolul 11Anunţul de vânzare la licitaţie va conţine următoarele date:a) denumirea şi adresa unităţii organizatoare a licitaţiei;b) obiectul licitaţiei;c) locul şi data la care se poate obţine caietul de sarcini;d) locul, data şi ora ţinerii licitaţiei, precum şi datele de desfăşurare a următoarelor licitaţii în caz de neadjudecare;e) numărul de telefon şi/sau fax la care pot fi obţinute informaţii suplimentare.
 + 
Articolul 12(1) Organizatorul licitaţiei va întocmi şi va pune la dispoziţia persoanelor juridice şi fizice interesate, contra cost, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării licitaţiei, următoarele documente:a) caietul de sarcini;b) fişele tehnice ale bunurilor scoase la licitaţie, în care se vor face şi precizări referitoare la starea tehnică de funcţionare a acestora;c) proiectul contractului de vânzare-cumpărare, conţinând şi clauzele asigurătorii pe care comisia de licitaţie le consideră necesare pentru a fi introduse, precum şi modelul declaraţiei participantului la licitaţie de acceptare a proiectului contractului de vânzare-cumpărare;d) liste, cataloage şi altele asemenea, dacă este cazul.(2) Caietul de sarcini cuprinde:a) obiectul licitaţiei;b) cantitatea oferită şi locul de depozitare/păstrare;c) preţul de începere a licitaţiei şi valoarea saltului de supralicitare;d) modalităţile de plată;e) termenul limită de prezentare a documentelor de către participanţii la licitaţie;f) data, locul şi ora de desfăşurare a licitaţiei;g) modul de desfăşurare a licitaţiei;h) data şi locul achitării taxei de participare la licitaţie şi de depunere a garanţiei de participare;i) condiţiile de admitere la licitaţie, precum şi clauzele asigurătorii privind pierderea garanţiei de participare.(3) Caietul de sarcini se aprobă de şeful unităţii cu personalitate juridică organizatoare.(4) Costul documentelor prevăzute la alin. (1) reprezintă contravaloarea redactării şi multiplicării acestora.
 + 
Articolul 13Organizatorul licitaţiei are obligaţia să răspundă în scris, prin telex sau fax, înainte de termenul de depunere a documentelor, la toate solicitările referitoare la documentele licitaţiei, formulate de persoanele care le-au achiziţionat, denumite în continuare licitatori.
 + 
Articolul 14Modificarea documentelor licitaţiei, efectuată de organizator din proprie iniţiativă sau la solicitarea justificată a licitatorilor, va fi notificată în scris tuturor licitatorilor cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de termenul limită de depunere a documentelor.
 + 
Articolul 15(1) Taxa de participare la licitaţie este stabilită de comisia de licitaţie, în funcţie de cheltuielile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei.(2) Taxa de participare la licitaţie achitată nu se restituie licitatorilor care, din orice motiv, nu s-au prezentat la licitaţie.
 + 
Articolul 16(1) Garanţia de participare este stabilită de comisia de licitaţie, reprezintă 5-10% din preţurile iniţiale de vânzare stabilite în urma evaluării bunurilor materiale şi se depune în contul unităţii organizatoare sau la casieria acesteia, până la data stabilită prin caietul de sarcini.(2) Licitatorii pierd garanţia de participare, dacă pe timpul desfăşurării licitaţiei nu oferă cel puţin preţul de pornire.(3) Garanţia de participare se restituie, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data desfăşurării licitaţiei, licitatorilor cărora, deşi au oferit cel puţin preţul de pornire, nu li s-au adjudecat bunurile sau celor care nu s-au prezentat la licitaţie.
 + 
Articolul 17(1) La licitaţiile publice cu strigare poate participa orice persoană juridică sau fizică, dacă prezintă următoarele documente:a) chitanţa de achitare a taxei de participare la licitaţie, eliberată de casieria unităţii cu personalitate juridică organizatoare;b) dovada depunerii garanţiei de participare;c) declaraţia de acceptare a modelului contractului de vânzare-cumpărare;d) copie de pe certificatul de înmatriculare în registrul comerţului sau de pe certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, după caz, şi de pe codul fiscal, pentru persoanele juridice, iar pentru persoanele fizice, copie de pe actul de identitate.(2) Documentele de participare la licitaţie se primesc de organizator până la data stabilită în caietul de sarcini.(3) Licitatorii pot participa la licitaţie şi prin reprezentanţi desemnaţi de aceştia, prin procură autentificată de un notar public.
 + 
Articolul 18(1) Solicitanţilor care prezintă chitanţele de plată a taxelor de participare la licitaţie li se va permite să examineze bunurile materiale, fără punerea în funcţiune şi fără efectuarea probelor de rulaj.(2) Cu ocazia examinării bunurilor materiale, potrivit alin. (1), nu se admit consumuri de energie, de carburanţi şi lubrifianţi sau de piese de schimb şi alte materiale.
 + 
Articolul 19(1) La licitaţie nu pot participa, în calitate de licitatori, persoanele din componenţa comisiei de evaluare, a comisiei de licitaţie şi nici soţul sau rudele ori afinii acestora, până la gradul IV inclusiv.(2) Înainte de începerea licitaţiei, persoanele care alcătuiesc comisia de licitaţie vor semna, pe propria răspundere, o declaraţie prin care se angajează să respecte prevederile alin. (1).
 + 
Articolul 20Comisia de licitaţie analizează documentele prezentate şi întocmeşte lista cu licitatorii acceptaţi, cu două zile înainte de data desfăşurării licitaţiei, excluzându-i de la participare pe cei care nu au prezentat, în totalitate şi până la termenul stabilit, documentele de participare prevăzute în caietul de sarcini.
 + 
Articolul 21(1) Licitaţia se desfăşoară în prezenţa tuturor membrilor comisiei, şedinţa fiind condusă de preşedintele comisiei de licitaţie.(2) În ziua şi la ora stabilite pentru începerea licitaţiei, în cazul în care sunt cel puţin 2 licitatori, preşedintele comisiei de licitaţie verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea licitaţiei, inclusiv cele de publicitate, face prezenţa licitatorilor prin completarea unui tabel cu datele de identificare ale acestora, citeşte lista celor excluşi şi motivele excluderii, după care anunţă obiectul licitaţiei şi preţul iniţial de vânzare de la care se porneşte strigarea, cu precizarea salturilor de supralicitare stabilite de comisia de licitaţie.(3) Licitatorii vor prezenta oferta de preţ prin strigare; oferta de preţ trebuie să respecte condiţiile de salt precizate la deschiderea licitaţiei; preşedintele comisiei de licitaţie anunţă cu glas tare şi clar suma oferită de licitator.(4) Dacă la a treia strigare a ultimei oferte nu se strigă o sumă mai mare, preşedintele comisiei de licitaţie anunţă adjudecarea bunului licitat în favoarea licitatorului care a oferit ultima sumă.(5) După anunţarea verbală a câştigătorului, preşedintele comisiei de licitaţie declară închisă licitaţia, iar secretarul comisiei întocmeşte un proces-verbal care se semnează de membrii comisiei de licitaţie şi de licitatori.(6) Procesul-verbal împreună cu documentele privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei se arhivează la sediul organizatorului, constituind baza legală a încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
 + 
Articolul 22(1) Eventualele contestaţii formulate de licitatori se depun la sediul organizatorului licitaţiei, în termen de 24 de ore de la încheierea acesteia.(2) Organizatorul este obligat să soluţioneze contestaţiile în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea acestora şi să comunice hotărârea în scris; în acest sens va fi numită o comisie formată din 3-5 persoane, altele decât cele care fac parte din comisia de licitaţie.
 + 
Articolul 23(1) Câştigătorul licitaţiei are obligaţia să semneze contractul de vânzare-cumpărare şi să achite integral preţul bunului adjudecat, în termen de 10 zile de la data licitaţiei.(2) Dacă s-a formulat o contestaţie la licitaţie, contractul de vânzare-cumpărare va fi semnat în termen de 5 zile de la soluţionarea acesteia, în condiţiile stabilite prin hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
 + 
Articolul 24(1) Câştigătorul licitaţiei, care nu se prezintă sau refuză să semneze contractul de vânzare-cumpărare în condiţiile stabilite la art. 23, pierde garanţia de participare la licitaţie.(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), organizatorul licitaţiei va negocia vânzarea bunurilor materiale cu ceilalţi licitatori, în ordinea descrescătoare a preţului licitat de aceştia pentru fiecare dintre bunurile materiale în cauză, şi va încheia contractul de vânzare-cumpărare cu cel care a oferit preţul cel mai mare.(3) Preţul negociat nu poate fi mai mic decât preţul oferit cu ocazia licitaţiei.
 + 
Articolul 25În cazul în care la licitaţie nu s-au prezentat minimum 2 licitatori, se va proceda după cum urmează:a) dacă s-a prezentat un singur licitator, a cărui ofertă este corespunzătoare, comisia adjudecă bunurile în favoarea acestuia, la preţul iniţial; se întocmeşte un proces-verbal de adjudecare semnat de ambele părţi, care va constitui temeiul legal al încheierii contractului de vânzare-cumpărare;b) dacă nu s-a prezentat nici un licitator, licitaţia se va repeta după trecerea a cel puţin 15 zile de la data organizării precedentei licitaţii, iar preţul iniţial va fi diminuat cu până la 20%; dacă la licitaţia repetată s-a prezentat un singur licitator, a cărui ofertă este corespunzătoare, se procedează conform prevederilor de la lit. a), preţul de adjudecare fiind preţul iniţial diminuat cu până la 20%;c) dacă la a doua licitaţie nu s-a prezentat nici un licitator, licitaţia va fi repetată după cel puţin 5 zile, iar preţul iniţial va fi diminuat cu până la 40%; dacă s-a prezentat un singur licitator, a cărui ofertă este corespunzătoare, se procedează în conformitate cu prevederile lit. a), preţul de adjudecare fiind preţul iniţial diminuat cu până la 40%;d) dacă la licitaţia repetată după 5 zile nu s-a prezentat cel puţin un licitator, comisia de licitaţie va informa în scris ordonatorul de credite-şef al unităţii cu personalitate juridică organizatoare, pentru ca acesta să dispună măsuri în vederea valorificării bunurilor materiale prin celelalte modalităţi.
 + 
Articolul 26(1) Organizatorul licitaţiei poate să anuleze licitaţia, până la închiderea acesteia, în una dintre următoarele situaţii:a) nici un licitator nu a oferit preţul de pornire;b) nu au fost întrunite condiţiile de calificare de nici unul dintre licitatori;c) nu a fost asigurat nivelul corespunzător al concurenţei în urma descalificării unor licitatori.(2) Decizia de anulare a licitaţiei obligă organizatorul să comunice în scris tuturor licitatorilor următoarele date:a) încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au asumat prin depunerea documentelor;b) motivul anulării procedurii;c) restituirea garanţiei de participare, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (1) lit. a).
 + 
Secţiunea a 2-aOrganizarea şi desfăşurarea procedurilor de valorificare prin selecţie de oferte şi prin negociere directă + 
Articolul 27(1) Procedura selecţiei de oferte de preţ constă în solicitarea, fără publicarea unui anunţ, a unor oferte de preţ de la cel puţin 2 potenţiali cumpărători, denumiţi în continuare ofertanţi.(2) Invitaţiile de participare la această procedură trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:a) obiectul selecţiei de oferte;b) cantitatea oferită;c) informaţii privind starea bunurilor ce fac obiectul valorificării;d) preţul minim de începere a procedurii;e) modalitatea de depunere sau de transmitere a ofertei;f) locul şi termenul limită de depunere sau de transmitere a ofertei;g) data şi locul depunerii garanţiei de participare la selecţia de oferte.(3) Fiecare ofertant are voie să prezinte o singură ofertă de preţ, pe care nu o poate schimba.(4) Ofertele de preţ, semnate de ofertant, se depun sau se transmit la sediul organizatorului selecţiei de oferte, în plic închis şi sigilat.(5) Cuantumul garanţiei de participare reprezintă 5-10% din preţurile iniţiale de vânzare, stabilite în urma evaluării bunurilor.
 + 
Articolul 28(1) Şeful unităţii organizatoare numeşte, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării selecţiei de oferte, comisia de selecţie formată din minimum 3 persoane cu experienţă profesională şi probitate morală, în următoarea componenţă:a) preşedintele comisiei de selecţie;b) secretarul comisiei de selecţie;c) membri-specialişti în domeniile logistic, financiar şi juridic.(2) În comisia de selecţie de oferte nu pot fi numite persoanele care au alcătuit comisia de evaluare a bunurilor respective.
 + 
Articolul 29(1) Ofertele se deschid la data şi în locul indicate în invitaţia de participare, în prezenţa completului comisiei de selecţie.(2) După verificarea modului de respectare a regulilor formale de depunere şi prezentare a ofertelor şi a documentelor care le însoţesc, preşedintele comisiei de selecţie va proceda la deschiderea plicurilor, având obligaţia de a anunţa următoarele:a) denumirea (numele) ofertanţilor;b) retragerile de oferte;c) existenţa documentelor solicitate;d) preţul oferit;e) orice alte detalii şi precizări pe care comisia de selecţie le consideră necesare.
 + 
Articolul 30(1) Comisia de selecţie are obligaţia de a analiza ofertele depuse, de a le evalua pe cele corespunzătoare şi de a stabili oferta câştigătoare.(2) Evaluarea ofertelor se va face pe baza criteriului "preţul cel mai mare" şi se va realiza prin compararea preţurilor ofertelor; se va întocmi clasamentul, în ordinea descrescătoare a preţurilor, stabilindu-se astfel oferta câştigătoare.(3) Rezultatele analizei şi evaluării se consemnează într-un proces-verbal.
 + 
Articolul 31Contractul de vânzare-cumpărare se încheie cu ofertantul care a oferit preţul cel mai mare.
 + 
Articolul 32(1) Eventualele contestaţii formulate de ofertanţi se depun la sediul organizatorului procedurii, în termen de 24 de ore de la încheierea acesteia.(2) Contestaţiile depuse se soluţionează, iar contractele, în astfel de situaţii, se încheie prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 22 alin. (2) şi, respectiv, ale art. 23 alin. (2).
 + 
Articolul 33(1) Câştigătorul selecţiei de oferte este obligat să semneze contractul de vânzare-cumpărare şi să achite integral preţul bunului adjudecat, în termen de 10 zile de la data desfăşurării procedurii.(2) Câştigătorul selecţiei de oferte, care nu se prezintă sau refuză să semneze contractul de vânzare-cumpărare, în termenul prevăzut la alin. (1), pierde garanţia de participare.(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), organizatorul selecţiei de oferte va negocia preţul cu ceilalţi ofertanţi, în ordinea descrescătoare a preţurilor oferite de aceştia pentru fiecare dintre bunurile materiale în cauză, şi va încheia contractul de vânzare-cumpărare cu cel care a oferit preţul cel mai mare.(4) Preţul negociat nu poate fi mai mic decât cel oferit de fiecare ofertant cu ocazia selecţiei de oferte.
 + 
Articolul 34(1) În cazul în care la selecţia de oferte ofertanţii oferă acelaşi preţ, egal sau mai mare decât cel de evaluare a bunurilor materiale, comisia consemnează situaţia într-un proces-verbal şi va asigura organizarea şedinţei de negociere directă, în cel mult 10 zile de la organizarea selecţiei de oferte.(2) Negocierea directă se desfăşoară după cum urmează:a) consultarea ofertanţilor, negocierea preţului şi stabilirea conţinutului clauzelor contractuale, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal care se semnează de ofertanţi şi de comisia de selecţie;b) încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu ofertantul care a oferit preţul cel mai mare.(3) Preţul negociat nu poate fi mai mic decât cel oferit cu ocazia selecţiei de oferte.
 + 
Articolul 35(1) În cazul în care la selecţia de oferte a răspuns solicitării un singur ofertant, bunurile materiale se valorifică prin negociere directă către acesta.(2) Rezultatele negocierii privind preţul bunului şi clauzele contractuale se consemnează într-un proces-verbal semnat de ambele părţi.
 + 
Secţiunea a 3-aOrganizarea şi desfăşurarea procedurii de valorificare directă fără organizare de licitaţie + 
Articolul 36(1) Valorificarea directă fără organizare de licitaţie constă în schimbarea bunului material cu un altul nou având aceeaşi valoare de întrebuinţare şi cel puţin aceiaşi parametri, acceptată de producător sau de alt ofertant.(2) Eventualele diferenţe de preţ, solicitate de producătorul bunului nou sau de alt ofertant, se aprobă de ordonatorul principal de credite, pe baza propunerilor formulate de unităţile cu personalitate juridică stabilite prin instrucţiuni proprii, vizate pentru control financiar preventiv propriu.
 + 
Articolul 37Valorificarea directă fără organizare de licitaţie poate fi aprobată înainte de desfăşurarea procedurilor prevăzute de secţiunile 1 şi a 2-a, la propunerea motivată a unităţilor cu personalitate juridică stabilite prin instrucţiuni proprii.
 + 
Secţiunea a 4-aOrganizarea şi desfăşurarea procedurii de valorificare prin transmitere, fără plată, la alte instituţii publice + 
Articolul 38(1) Bunurile materiale în legătură cu care se apreciază că prezintă interes pentru alte instituţii publice pot fi propuse pentru valorificare prin transmitere fără plată.(2) Listele cu bunurile materiale prevăzute la alin. (1) se transmit instituţiilor publice potenţial interesate, cărora li se comunică şi termenul până la care pot formula răspunsul.(3) În cazul în care răspunsul instituţiilor publice nu este transmis în termenul stabilit, unităţile cu personalitate juridică care administrează bunurile materiale în cauză vor formula propuneri de valorificare prin celelalte proceduri prevăzute de prezenta hotărâre, cu respectarea regulilor stabilite prin instrucţiuni proprii.
 + 
Articolul 39Transmiterea, fără plată, la altă instituţie publică se face pe bază de proces-verbal de predare-preluare, aprobat de ordonatorii de credite competenţi, stabiliţi de ordonatorii de credite principali ai instituţiilor publice care preiau şi, respectiv, care predau.
 + 
Articolul 40La cererea expresă a unor instituţii publice şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite, bunurile materiale pot fi transmise, fără plată, înainte de organizarea oricărei alte proceduri de valorificare.
 + 
Capitolul IVDispoziţii finale + 
Articolul 41(1) Bunurile materiale de natura celor care pot fi utilizate în mod curent de alte persoane juridice sau fizice, care nu au putut fi valorificate în starea fizică în care se află prin nici una dintre modalităţile prevăzute la art. 1 alin. (1), se casează cu aprobarea ordonatorului de credite competent.(2) Rezultatele obţinute în urma casării se valorifică conform procedurilor prevăzute la art. 1 alin. (1).(3) Rezultatele obţinute în urma casării, care nu au putut fi valorificate potrivit alin. (2), se valorifică prin agenţi economici specializaţi în colectarea şi reciclarea deşeurilor, pe bază de selecţie de oferte.
 + 
Articolul 42(1) Bunurile materiale de natura armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor şi instalaţiilor speciale care nu au putut fi valorificate, în starea fizică în care se află, prin procedurile prevăzute la art. 1 alin. (2), se casează cu aprobarea ordonatorului de credite competent, stabilit prin instrucţiuni proprii.(2) Rezultatele obţinute în urma casării se valorifică prin agenţi economici acreditaţi în producerea şi/sau comercializarea bunurilor materiale din care provin, prin procedurile prevăzute la art. 1 alin. (2).(3) Rezultatele obţinute în urma casării armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor şi instalaţiilor speciale care nu au putut fi valorificate în conformitate cu prevederile alin. (2), precum şi rezultatele casării mijloacelor prevăzute la art. 1 alin. (4) se valorifică prin agenţi economici specializaţi în colectarea şi reciclarea deşeurilor, pe bază de selecţie de ofertă, cu condiţia ca unitatea cu personalitate juridică să asigure luarea tuturor măsurilor astfel încât, prin operaţiile efectuate, deşeurile să nu poată fi utilizate în scopul reconstituirii bunurilor materiale din care provin.
 + 
Articolul 43Veniturile realizate din valorificarea bunurilor materiale se înregistrează ca venituri bugetare şi se virează la bugetul de stat.
 + 
Articolul 44Organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu, precum şi înregistrările contabile ale modificărilor patrimoniale determinate de procesul valorificării bunurilor materiale se efectuează potrivit legii.
 + 
Articolul 45În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, se emit şi se aprobă, prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii, instrucţiuni de aplicare a acestuia.______

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x