privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru lucrări de dragaj la confluenţa Canalului Dunăre-Marea Neagră cu Dunărea şi în bieful I al acestuia
Având în vedere prevederile art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 519/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A. Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 884/2003 privind alocarea unor surse financiare pentru lucrări de dragaj la confluenţa cu Dunărea a Canalului Dunăre-Marea Neagră şi în bieful I al acestuia şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.106/2003 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru lucrări de dragaj la confluenţa Canalului Dunăre marea Neagră cu Dunărea şi în bieful I al acestuia,în temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 30 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 19 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă alocarea din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, a sumei de 10 miliarde lei pentru finanţarea de la bugetul de stat a lucrărilor de dragaj la confluenţa Canalului Dunăre-Marea Neagră cu Dunărea şi în bieful I al acestuia, aparţinând domeniului public al statului şi concesionat Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" – S.A. Constanţa, din totalul sumei de 97,2 miliarde lei, prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 884/2003 privind alocarea unor surse financiare pentru lucrări de dragaj la confluenţa cu Dunărea a Canalului Dunăre-Marea Neagră şi în bieful I al acestuia, în vederea asigurării accesului navelor din canal în şenalul navigabil al Dunării şi a prelevării debitelor de apă necesare funcţionării Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă şi a apei necesare pentru irigaţii şi alte folosinţe. … (2) Execuţia lucrărilor prevăzute la alin. (1) se efectuează în perioada octombrie-decembrie 2003. … + Articolul 2Cu suma prevăzută la art. 1 alin. (1) se suplimentează bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pe anul 2003. + Articolul 3Documentaţia tehnico-economică pentru executarea lucrărilor de dragaj şi contractarea lucrărilor a fost realizată de către Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" – S.A. Constanţa, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în conformitate cu reglementările legale privind achiziţiile publice. + Articolul 4Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:────────────────Ministrul transporturilor,construcţiilor şi turismului,Miron Tudor MitreaMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 18 noiembrie 2003.Nr. 1.345.────────────────
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.