HOTĂRÂRE nr. 1.339 din 18 noiembrie 2003

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 24 noiembrie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 366 10/07/2001
ActulREFERIRE LAOUG 118 30/06/1999 ART. 5
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare financiare



În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 5 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare financiare în sumă totală de 4.111 milioane lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2003, familiilor şi persoanelor singure din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Elena DumitruMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 18 noiembrie 2003.Nr. 1.339.
 + 
Anexă

  Nr. crt. Beneficiar Adresa Suma acordată (mii. lei)
  1 Popa Dorin municipiul Alba Iulia, str. Vasile Goldiş nr. 18, bl. 9BCD, ap. 1, judeţul Alba 25
  2 Modan Dorel comuna Vlădeşti, judeţul Argeş 5
  3 Galca Elena comuna Solonţ, judeţul Bacău 10
  4 Prisecaru Vasile comuna Filipeşti, judeţul Bacău 5
  5 Popa Gh. Constantin municipiul Bacău, str. Emil Racoviţă, bl. 1, ap. 16, judeţul Bacău 5
  6 Moian Mihaela municipiul Bacău, str. Costache Negri, bl. 10, ap. 8, judeţul Bacău 10
  7 Holban Mihai municipiul Bacău, str. Nicolae Titulescu nr. 6, judeţul Bacău 5
  8 Dascălu Alexandru comuna Bereşti-Bistriţa, sat Dumbrava, judeţul Bacău 10
  9 Decuseară Daniela comuna Dărmămeşti, sat Plopu, judeţul Bacău 30
  10 Radu Gheorghe comuna Filipeşti, sat Corneşti, judeţul Bacău 10
  11 Stanciu Nicolae municipiul Bacău, str. Izvoare nr. 21, judeţul Bacău 5
  12 Ghervase Ioan Aurel municipiul Bacău, str. Decebal nr. 2, bl. 2, ap. 1, judeţul Bacău 3
  13 Dorin Dumitrescu Camelia municipiul Bacău, str. Stadionului nr. 10, ap. 20, judeţul Bacău 20
  14 Hurubaş Viorel municipiul Bacău, str. Violetelor, bl. 3, ap. 12, judeţul Bacău 5
  15 Vântu Constantin municipiul Bacău, aleea Ghioceilor nr. 2, judeţul Bacău 5
  16 Mântuleasa Raviţa municipiul Bacău, str. Violetelor, bl. 3, ap. 5, judeţul Bacău 6
  17 Palade Lucica municipiul Oneşti, aleea Parcului, bl. 15B, ap. 62, judeţul Bacău 5
  18 Grigoriu Maria municipiul Oneşti, str. Chimistului nr. 6A, ap. 8, judeţul Bacău 10
  19 Burghel Petru municipiul Bacău, str. Mircea Eliade nr. 3, cam. 12, judeţul Bacău 10
  20 Bargau Mircea comuna Dealu Morii, sat Banca, judeţul Bacău 10
  21 Hritcu Elena comuna Boianu Mare nr. 172, judeţul Bihor 5
  22 Creţa Rodica municipiul Bistriţa, str. Iosif Vulcan nr. 2, bl. 2, ap. 2, judeţul Bistriţa Năsăud 10
  23 Mititean Saveta comuna Lunca Ilvei, str. Principală nr. 958, judeţul Bistriţa Năsăud 10
  24 Dranca Elvira municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu nr. 6, ap. 27, judeţul Bistriţa Năsăud 10
  25 Iftime Viorel comuna Gorbăneşti, sat Bătrineşti, judeţul Botoşani 10
  26 Şurubariu Duţa municipiul Botoşani, aleea Bucovina nr. 2, bl. F2, ap. 3, judeţul Botoşani 10
  27 Macovei Dumitru comuna Călăraşi, judeţul Botoşani 5
  28 Olescu Trandafira municipiul Săcele, str. Raului nr. 10, judeţul Braşov 9
  29 Cruceanu Steluţa municipiul Brăila, str. Petru Maior nr. 7, judeţul Brăila 2
  30 Baciu N. Şerban comuna Galbenu, sat Sătuc, judeţul Brăila 3
  31 Stoian Elena municipiul Brăila, calea Galaţi, bl. 3, ap. 66, judeţul Brăila 4
  32 Putere Rădiţa municipiul Brăila, str. Mihai Bravu nr. 5, judeţul Brăila 2
  33 Voineagu Maria municipiul Brăila, str. Industriei, bl. D2, ap. 9, judeţul Brăila 2
  34 Nicoară Tinca municipiul Brăila, str. Griviţa nr. 270, judeţul Brăila 4
  35 Iorga Olguţa municipiul Brăila, str. Ştefan cel Mare nr. 216, judeţul Brăila 4
  36 Sava Iulian municipiul Brăila, str. Prahovei nr. 1C, judeţul Brăila 2
  37 Zlotariu Maria municipiul Brăila, Calea Călăraşilor, km. 10, bl. E, ap. 15, judeţul Brăila 3
  38 Marin Mircea municipiul Brăila, str. Eftimie Murgu nr. 75, judeţul Brăila 2
  39 Radu Liliana municipiul Brăila, str. Pontonieri nr. 12, bl. 10, ap. 16, judeţul Brăila 5
  40 Cazacu Lucica municipiul Brăila, str. Baladei nr. 17, judeţul Brăila 4
  41 Dumitrescu Jana municipiul Brăila, str. Goleşti nr. 18, judeţul Brăila 3
  42 Zalău Angelica municipiul Brăila, str. Decebal nr. 79, judeţul Brăila 3
  43 Butoi R. Stănică comuna Stăncuţa, judeţul Brăila 3
  44 Topor Gabriela municipiul Brăila, str. Roşiori nr. 37, bl. B32, ap. 50, judeţul Brăila 5
  45 Drăgan Maria municipiul Brăila, str. Independenţei nr. 61, judeţul Brăila 3
  46 Gheorghe Mihaela municipiul Brăila, str. M. Sebastian nr. 21, judeţul Brăila 5
  47 Constantin Mihaela municipiul Brăila, str. Grădinilor nr. 30, judeţul Brăila 5
  48 Bratu Vasile municipiul Brăila, str. M. Kogălniceanu nr. 9C, bl. Neptun, ap. 7, judeţul Brăila 5
  49 Stoia Verginia municipiul Brăila, str. C. Negruzzi nr. 160, judeţul Brăila 3
  50 Onoae Radu municipiul Brăila, str. Policlinicii nr. 2, bl. G16, ap. 88, judeţul Brăila 3
  51 Mărgian Anişoara municipiul Brăila, str. Odessa nr. 10, bl. Cămin Constar, cam. 305, judeţul Brăila 4
  52 Decu Marieta municipiul Brăila, str. Grădinilor nr. 37, judeţul Brăila 6
  53 Gheorghe Ioana municipiul Brăila, str. Danubiului nr. 13, judeţul Brăila 5
  54 Pascu Anica municipiul Brăila, str. Plutina nr. 19, judeţul Brăila 5
  55 Mocanu Marioara municipiul Brăila, str. Prahova nr. 62, judeţul Brăila 4
  56 Şerban Rodica municipiul Brăila, str. Griviţa nr. 135, judeţul Brăila 4
  57 Berlescu Casandra municipiul Brăila, str. Braşoveni nr. 21, judeţul Brăila 6
  58 Verdeş Victor municipiul Carensebeş, str. Balta Sărată, bl. G3, ap. 34, judeţul Caraş Severin 10
  59 Vrabie Valentina municipiul Reşiţa, aleea Felix, bl. 4, ap. 16, judeţul Caraş Severin 10
  60 Nicolae Gheorghe municipiul Călăraşi, str. Călăraşilor bl. B40, ap. 1, judeţul Călăraşi 3
  61 Moise M. Nicolae municipiul Călăraşi, str. Speranţei nr. 45, judeţul Călăraşi 3
  62 Luţă Măndica municipiul Călăraşi, str. Bucureşti nr. 340, judeţul Călăraşi 3
  63 Tigău Elena municipiul Călăraşi, str. Salcâmilor nr. 12, judeţul Călăraşi 3
  64 Karani Geapon municipiul Călăraşi, str. Barsei nr. 29, judeţul Călăraşi 5
  65 Marin Marcela Mariana municipiul Călăraşi, aleea Constructorului, bl. J11, ap. 9, judeţul Călăraşi 20
  66 Cerchez Ghiulsem municipiul Călăraşi, str. Ec. Teodoroiu nr. 53, judeţul Călăraşi 5
  67 Brădăţanu Anişoara municipiul Călăraşi, str. Cloşca nr. 29, judeţul Călăraşi 5
  68 Constantin Geta municipiul Călăraşi, str. Năvodari, bl. C7, ap. 12, judeţul Călăraşi 10
  69 Dragomir Georgeta municipiul Călăraşi, str. Păcii nr. 6, judeţul Călăraşi 5
  70 Nedelcu Ionica municipiul Olteniţa, str. Viilor nr. 55B, judeţul Călăraşi 5
  71 Brebuţă Gheorghe municipiul Olteniţa, str. N. Bălcescu nr. 9, judeţul Călăraşi 8
  72 Cuti Irina municipiul Olteniţa, str. Mircea Eliade nr. 92, judeţul Călăraşi 10
  73 Ilie Ioana municipiul Olteniţa, str. prof. Dr. Florin Mandache nr. 13, bl. P5, ap. 19, judeţul Călăraşi 5
  74 Cătălui Gheorghe municipiul Olteniţa, str. Durărca nr. 47, judeţul Călăraşi 5
  75 Tănase Iuliana municipiul Olteniţa, aleea Cuza-Vodă nr. 12, bl. Turol, ap. 54, judeţul Călăraşi 10
  76 Gogoaşă Ioana oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 4
  77 Mircea Daniela oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 3
  78 Pavel Iuliana oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 3
  79 Dincă Stana oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  80 Pătraşcu Gheorghe oraşul Budeşti, sat Crivăţ, judeţul Călăraşi 20
  81 Stan Andrei oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  82 Gurgu Dorina oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 3
  83 Simion Ilie oraşul Budeşti, sat Aprozi, judeţul Călăraşi 10
  84 Manolache Dumitra Mariana oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 10
  85 Oprea Mihail oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  86 Mihai Vasile oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  87 Neagu Maria oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  88 Spânu Ioana oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  89 Paraschiv Gheorghe oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi 5
  90 Mihalache Alexandrina oraşul Budeşti, sat Buciumeni, judeţul Călăraşi 5
  91 Uţică Vasilica oraşul Fundulea, str. Ciprian Porumbescu nr. 21, judeţul Călăraşi 3
  92 Pălăngeanu Maria oraşul Fundulea, str. Lavandei nr. 21, judeţul Călăraşi 5
  93 Panait Paraschiva oraşul Fundulea, str. Cicoarei, judeţul Călăraşi 3
  94 Barbu Valentina oraşul Fundulea, str. Ciprian Porumbescu, judeţul Călăraşi 7
  95 Ghica Stana comuna Dragalina, judeţul Călăraşi 4
  96 Toader Dănuţ comuna Dragalina, judeţul Călăraşi 8
  97 Purice Titi comuna Roseţi, judeţul Călăraşi 7
  98 Radef Vasile comuna Modelu, str. Dudului nr. 24, judeţul Călăraşi 10
  99 Croitoru Mircea – Florin comuna Ulmeni, judeţul Călăraşi 15
  100 Nistor Florin comuna Ştefan Vodă, judeţul Călăraşi 10
  101 Cristea Floarea comuna Ulmeni, judeţul Călăraşi 15
  102 Dragomir Nela municipiul Călăraşi, str. Dobrogei nr. 30, judeţul Călăraşi 3
  103 Coman Aneta municipiul Călăraşi, str. Ostrovului nr. 2, judeţul Călăraşi 3
  104 Buriceanu Aurel municipiul Călăraşi, str. Muşeţelului, bl. A8, ap. 13, judeţul Călăraşi 3
  105 Lazăr Angelica Iuliana municipiul Călăraşi, aleea Constructorului, bl. J28, ap. 1, judeţul Călăraşi 3
  106 Borş Antoaneta municipiul Călăraşi, str. Dimitrie Cantemir nr. 12 bis, judeţul Călăraşi 5
  107 Coruţ Vasilica municipiul Călăraşi, aleea Constructorului, bl. J25, ap. 58, judeţul Călăraşi 3
  108 Creţu Sofia municipiul Călăraşi, aleea Constructorului, bl. J26, ap. 57, judeţul Călăraşi 3
  109 Matac Luminiţa municipiul Călăraşi, aleea Constructorului nr. 11, bl. J28, ap. 79, judeţul Călăraşi 5
  110 Raclia Ion municipiul Călăraşi, str. Andrei Şaguna nr. 23 bis, judeţul Călăraşi 3
  111 Marinescu V. Maria municipiul Olteniţa, str. Traian nr. 13, judeţul Călăraşi 10
  112 Ilie Florentina comuna Alexandru Odobescu, judeţul Călăraşi 5
  113 Enache Maria comuna Dor Mărunt, sat Dalga, judeţul Călăraşi 5
  114 Constantin Gigi comuna Dor Mărunt, sat Dalga, judeţul Călăraşi 10
  115 Anghel Gheorghiţa comuna Dor Mărunt, sat Dalga, judeţul Călăraşi 5
  116 Luţă Gica comuna Roseţi, judeţul Călăraşi 5
  117 Lazăr Georgeta comuna Roseţi, judeţul Călăraşi 5
  118 Moroianu Nicolae comuna Roseţi, judeţul Călăraşi 5
  119 Enache Ecaterina comuna Roseţi, judeţul Călăraşi 7
  120 Ion Ion comuna Mogoşani, sat Mogoşani-Paneşti, judeţul Dâmboviţa 10
  121 Stan Adrian municipiul Târgovişte, str. Ion Ciorănescu, bl. 2A, ap. 25, judeţul Dâmboviţa 10
  122 Popa Ion comuna Tărtăşeşti, sat Baldana, judeţul Dâmboviţa 10
  123 Bănică Constantina comuna Doiceşti, str. Bisericii nr. 292, judeţul Dâmboviţa 7
  124 Pleşea Constantin comuna Şotânga, judeţul Dâmboviţa 7
  125 Mihalache Florida municipiul Galaţi, str. Gării nr. 24, judeţul Galaţi 3
  126 Palcu Tudorina comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu 6
  127 Dobre Florin comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu 5
  128 Drăguţ Dumitru comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu 5
  129 Negru Marian comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu 5
  130 Bratu Ilie comuna Letca Nouă, sat Letca Veche, judeţul Giurgiu 5
  131 Nidelea Marian comuna Letca Nouă, sat Letca Veche, judeţul Giurgiu 5
  132 Andrei Nicolae comuna Letca Nouă, sat Letca Veche, judeţul Giurgiu 5
  133 Bălosu Stanciu comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu 5
  134 Niculae Marian comuna Letca Nouă, sat Miclovăţ, judeţul Giurgiu 5
  135 Cristian Ionel comuna Letca Nouă, sat Miclovăţ, judeţul Giurgiu 5
  136 Iancu Vasilică comuna Letca Nouă, sat Miclovăţ, judeţul Giurgiu 5
  137 Cămăraşu Ion municipiul Giurgiu, str. 1 Decembrie 1918, bl. 9, ap. 6, judeţul Giurgiu 9
  138 Şerbănică Paul municipiul Giurgiu, str. Călugăreni nr. 14, judeţul Giurgiu 9
  139 Cazacu Rodica oraşul Bumbeşti-Jiu, str. Trandafirilor, cămin nr. 4, cam. 81, judeţul Gorj 5
  140 Feroiu Ilina oraşul Bumbeşti-Jiu, sat Pleşa, judeţul Gorj 15
  141 Sallo Enunţia municipiul Miercurea Ciuc, aleea Avântului nr. 8, ap. 15, judeţul Harghita 7
  142 Szarvas Iordana-Limpia municipiul Miercurea Ciuc, aleea Copiilor nr. 2, ap. 22, judeţul Harghita 10
  143 Aranyasz Elena Mariana municipiul Deva, str. Streiului, bl. 61, ap. 57, judeţul Hunedoara 3
  144 Braica Ana municipiul Deva, str. Micro-15, bl. 29, ap. 73, judeţul Hunedoara 3
  145 Căldăraş Stela municipiul Deva, str. Primăverii nr. 5, judeţul Hunedoara 5
  146 Doda Dorina municipiul Deva, str. T. Maiorescu, bl. Rempes, ap. 315, judeţul Hunedoara 5
  147 Moldovan Angelica municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr. 45B, judeţul Hunedoara 5
  148 Nicoară Lenuţa-Mariana municipiul Deva, str. D. Zamfirescu bl. Q, ap. 48, judeţul Hunedoara 5
  149 Niţă Adriana municipiul Deva, aleea Crişului bl. 50, ap. 57, judeţul Hunedoara 5
  150 Pipili V. Ioana municipiul Deva, str. Em. Gojdu, bl. P4, ap. 24, judeţul Hunedoara 5
  151 Sarbu Ioana municipiul Deva, str. N. Bălcescu, bl. 19A, ap. 32, judeţul Hunedoara 3
  152 Simedru Niculae municipiul Deva, aleea Teilor, bl. 46, ap. 33, judeţul Hunedoara 5
  153 Stăncescu Sabina municipiul Deva, str. T. Maiorescu, bl. E, ap. 59, judeţul Hunedoara 4
  154 Toma Georgeta municipiul Deva, aleea Streiului, bl. 1, ap. 14, judeţul Hunedoara 5
  155 Berchi Loredana municipiul Hunedoara, str. Trandafirilor, bl. 26, ap. 23, judeţul Hunedoara 3
  156 Birău Maria-Margareta municipiul Hunedoara, str. Independenţei nr. 1, ap. 99, judeţul Hunedoara 7
  157 Biro Rodica municipiul Hunedoara, str. Batiz, nr. 8, bl. L3, ap. 53, judeţul Hunedoara 3
  158 Bolea Neculai municipiul Hunedoara, str. Prutului nr. 7, bl. 81, ap. 20, judeţul Hunedoara 3
  159 Brînzea Vasilica-Adriana municipiul Hunedoara, str. Mureşului nr. 12, bl. C45, ap. 56, judeţul Hunedoara 5
  160 Chiroşcă Paulina municipiul Hunedoara, str. 22 Decembrie, bl. CM3, ap. 88, judeţul Hunedoara 5
  161 Ciolea Marieta Veronica municipiul Hunedoara, str. Independenţei, bl. 29, ap. 41, judeţul Hunedoara 5
  162 Coman Cristian municipiul Hunedoara, str. Eliberării nr. 1, bl. G9, ap. 16, judeţul Hunedoara 4
  163 Enache Mihai municipiul Hunedoara, str. Prutului nr. 5, bl. D1-1, ap. 37, judeţul Hunedoara 3
  164 Erdei Irina municipiul Hunedoara, str. Rândunicii, bl. 27, ap. 102, judeţul Hunedoara 3
  165 Florea Maria municipiul Hunedoara, str. Trandafirilor, bl. 19, ap. 1, judeţul Hunedoara 4
  166 Gălşan-Răducanu Petru municipiul Hunedoara, str. 22 Decembrie nr. 1, ap. 39, judeţul Hunedoara 3
  167 Grigoraş Aurora municipiul Hunedoara, str. George Enescu, bl. B1, ap. 9, judeţul Hunedoara 3
  168 Ispir Elena municipiul Hunedoara, str. Independenţei, bl. 28, ap. 9, judeţul Hunedoara 3
  169 Lăcătuş Florian municipiul Hunedoara, str. Ştrandului nr. 3, bl. N1, ap. 39, judeţul Hunedoara 4
  170 Mailat Margareta municipiul Hunedoara, str. Latureni nr. 20A, judeţul Hunedoara 5
  171 Malea Ana municipiul Hunedoara, str. Munteniei, bl. V3, ap. 34, judeţul Hunedoara 5
  172 Man Elisabeta municipiul Hunedoara, str. Eliberării nr. 12, ap. 8, judeţul Hunedoara 4
  173 Matei Victor municipiul Hunedoara, str. Batiz nr. 8, bl. 13, ap. 47, judeţul Hunedoara 5
  174 Muzur Reghina municipiul Hunedoara, str. Liliacului, nr. 10, judeţul Hunedoara 3
  175 Negreci Maria municipiul Hunedoara, str. Zambilelor, bl. 14, ap. 24, judeţul Hunedoara 5
  176 Onofrei Lidia municipiul Hunedoara, str. Mihai Viteazu, bl. B2, ap. 45, judeţul Hunedoara 5
  177 Racoţi Maria municipiul Hunedoara, str. Independenţei nr. 2, bl. 22A, ap. 41, judeţul Hunedoara 3
  178 Risteiu Constantin-Ispas municipiul Hunedoara, str. N. Bălcescu nr. 2-4, bl. CM3, ap. 167, judeţul Hunedoara 5
  179 Rozsa Francisc municipiul Hunedoara, str. Corbului nr. 3, judeţul Hunedoara 4
  180 Theiss Lăcrămioara municipiul Hunedoara, str. Brazilor nr. 18, judeţul Hunedoara 3
  181 Tismănaru Rodica municipiul Hunedoara, str. Pinilor nr. 2, bl. 41, ap. 63, judeţul Hunedoara 3
  182 Toader Elena municipiul Hunedoara, str. Trandafirilor, bl. 23, ap. 28, judeţul Hunedoara 5
  183 Toth Elena municipiul Hunedoara, str. Ştrandului nr. 5, bl. M, ap. 53, judeţul Hunedoara 3
  184 Trahimov Argentina-Colina municipiul Hunedoara, str. Batiz nr. 8, bl. L3, ap. 33, judeţul Hunedoara 5
  185 Zamfir Mariana municipiul Hunedoara, str. Pinilor nr. 2, bl. 41, ap. 4, judeţul Hunedoara 5
  186 Cioran Rafila oraşul Simeria, sat Uroi, nr. 25, judeţul Hunedoara 5
  187 Grancea Marioara oraşul Simeria, str. Fabricii, bl. 8, ap. 11, judeţul Hunedoara 3
  188 Chiriac Vasile oraşul Călan, str. M. Eminescu, bl. F, ap. 11, judeţul Hunedoara 4
  189 Trufia Elena oraşul Călan, str. Bradului, bl. 13, ap. 55, judeţul Hunedoara 3
  190 Muntean Aron comuna Cerbăl, sat Feregi nr. 45, judeţul Hunedoara 4
  191 Mathe Mihai comna Ghelari, str. Stadionului, bl. 2, ap. 1/2, judeţul Hunedoara 5
  192 Şoica Emil – Doru comuna Vaţa de Jos, sat Prăvăleni nr. 88, judeţul Hunedoara 15
  193 Năstasă Mureş oraşul Aninoasa, str. Vulculeşti, bl. A, ap. 2, judeţul Hunedoara 8
  194 Zavate Elena oraşul Aninoasa, str. Bujorului, bl. F, ap. 24, judeţul Hunedoara 3
  195 Albert Eva oraşul Lupeni, bd. Păcii, bl. 47, ap. 29, judeţul Hunedoara 3
  196 Avriş Leonuţa oraşul Lupeni, str. T. Vladimirescu, bl. 74, ap. 163, judeţul Hunedoara 4
  197 Bak Maria oraşul Lupeni, str. Gh. Şincai, bl. D9, ap. 24, judeţul Hunedoara 5
  198 Balint Iosif oraşul Lupeni, str. Frumoasă nr. 5, judeţul Hunedoara 3
  199 Băisan Niculina oraşul Lupeni, str. Păcii, bl. 31, ap. 58, judeţul Hunedoara 4
  200 Boldi Aneta oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. M1, ap. 25, judeţul Hunedoara 5
  201 Bud Ionel oraşul Lupeni, str. Revoluţiei nr. 22, judeţul Hunedoara 3
  202 Burciu Paraschiva oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. C3, ap. 67, judeţul Hunedoara 5
  203 Conon Elena-Cristina oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. C1, ap. 12, judeţul Hunedoara 3
  204 Constantin Maria oraşul Lupeni, aleea Narciselor, bl. 4, ap. 29, judeţul Hunedoara 3
  205 Covaci Mihail oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. D11, ap. 4, judeţul Hunedoara 4
  206 Csomos Ida oraşul Lupeni, str. Parângului, bl. A7, ap. 88, judeţul Hunedoara 5
  207 Daichend Viorica-Adriana oraşul Lupeni, str. Tineretului, bl. B10, ap. 12, judeţul Hunedoara 5
  208 Enache Somna-Nicoleta oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. F1, ap. 58, judeţul Hunedoara 3
  209 Ene Gheorghe oraşul Lupeni, str. Păcii, bl. 31, ap. 39, judeţul Hunedoara 5
  210 Ferar Fira-Susana oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. B5, ap. 43, judeţul Hunedoara 3
  211 Feraru Ema-Maria oraşul Lupeni, str. Minerilor nr. 1, judeţul Hunedoara 3
  212 Gârneţ Elena-Mariana oraşul Lupeni, str. Libertăţii nr. 10, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  213 Graur Cerasela-Ramona oraşul Lupeni, str. Nicuşor Gociu nr. 13, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  214 Grigoroiu Florica oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. M3, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  215 Iancu Elena oraşul Lupeni, str. Revoluţiei nr. 22, judeţul Hunedoara 4
  216 Izai Ioan oraşul Lupeni, str. Crinilor, bl. 49, ap. 52, judeţul Hunedoara 5
  217 Labsanczki Ştefan oraşul Lupeni, str. Păcii, bl. 32, ap. 13, judeţul Hunedoara 3
  218 Laco-Titi Susana oralul Lupeni, str. Viitorului, bl. B5, ap. 90, judeţul Hunedoara 4
  219 Lumpardean Monica-Daniela oraşul Lupeni, str. Bărbăteni, bl. 25, ap. 22, judeţul Hunedoara 3
  220 Lumperdean Ianoş oraşul Lupeni, str. Crinilor, bl. 49, ap. 16, judeţul Hunedoara 3
  221 Mako Eleonora oraşul Lupeni, str. T. Vladimirescu, bl. E4, ap. 1, judeţul Hunedoara 5
  222 Marcu Nicolae oraşul Lupeni, str. Dacilor nr. 8, judeţul Hunedoara 3
  223 Marin Ana oraşul Lupeni, str. Orhideelor, bl. 30, ap. 39, judeţul Hunedoara 3
  224 Martin Geta oraşul Lupeni, str. Tineretului, bl. D1, ap. 29, judeţul Hunedoara 4
  225 Michi Alexandru oraşul Lupeni, str. Păcii, bl. 14, ap. 26, judeţul Hunedoara 5
  226 Mihoc Erzsebet oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. C1, ap. 22, judeţul Hunedoara 3
  227 Morariu Eugenia oraşul Lupeni, str. Bărbăteni, bl. 24B, ap. 17, judeţul Hunedoara 5
  228 Muntean Ana oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. M1B, ap. 16, judeţul Hunedoara 4
  229 Pădurean Domenic oraşul Lupeni, str. Minerilor nr. 5, judeţul Hunedoara 4
  230 Polhac Smaranda oraşul Lupeni, str. Tineretului, bl. G2, ap. 7, judeţul Hunedoara 3
  231 Ponti Cati-Cruciţa oraşul Lupeni, str. Bărbăteni, bl. 23, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  232 Roşca Paraschiva oraşul Lupeni, aleea Gorunului, bl. 4, ap. 75, judeţul Hunedoara 3
  233 Sava Doina-Claudia oraşul Lupeni, str. Paringului, bl. A6, ap. 84, judeţul Hunedoara 3
  234 Spaniol Augustina oraşul Lupeni, aleea Gorunului, bl. 3, ap. 4, judeţul Hunedoara 3
  235 Stoican Maria oraşul Lupeni, str. Trandafirilor, bl. 10, ap. 54, judeţul Hunedoara 5
  236 Szasz Andraş oraşul Lupeni, str. Gh. Şincai, bl. 200, ap. 186, judeţul Hunedoara 3
  237 Tanţi Rozalia-Sofia oraşul Lupeni, str. Nicuşor Gociu nr. 11, judeţul Hunedoara 3
  238 Varga Piroska-Tunde oraşul Lupeni, str. Păcii, bl. 48, ap. 24, judeţul Hunedoara 3
  239 Varga Rodica oraşul Lupeni, str. Cernei nr. 3, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  240 Vass Ilona oraşul Lupeni, str. Bucura, bl. G6, ap. 21, judeţul Hunedoara 3
  241 Văsăi Tereza oraşul Lupeni, str. Viitorului, bl. K2, ap. 18, judeţul Hunedoara 3
  242 Zamfiroiu Angelica-Simona oraşul Lupeni, str. Tineretului, bl. G2, ap. 74, judeţul Hunedoara 4
  243 Arsan Elena oraşul Petrila, str. 8 Martie, bl. 34, ap. 22, judeţul Hunedoara 5
  244 Bejinaru Mircea oraşul Petrila, str. 8 Martie, bl. 41, ap. 4, judeţul Hunedoara 4
  245 Căldărar Marinela oraşul Petrila, str. Muncii, bl. B12, ap. 27, judeţul Hunedoara 5
  246 Ciurcui Aurelia oraşul Petrila, str. Republicii, bl. 103 A, ap. 36, judeţul Hunedoara 5
  247 Gîtlan Daniela-Cristina oraşul Petrila, str. Muncii, bl. 3, ap. 19, judeţul Hunedoara 5
  248 Iftode Gheorghe oraşul Petrila, str. 8 Martie, bl. 41, ap. 22, judeţul Hunedoara 5
  249 Muntean Ana-Maria oraşul Petrila, str. Muncii, bl. 1, ap. 8, judeţul Hunedoara 5
  250 Muntean Dumitru-Marcel oraşul Petrila, str. 8 Martie, bl. 42, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  251 Muntean Simona oraşul Petrila, str. Muncii, bl. 6, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  252 Pîrvu Cristian oraşul Petrila, str. 8 Martie, bl. 40, ap. 22, judeţul Hunedoara 5
  253 Poruşca Ioana-Emilia oraşul Petrila, str. Parângului, bl. 18, ap. 13, judeţul Hunedoara 5
  254 Stratan Dumitru oraşul Petrila, str. 8 Martie, bl. 12, ap. 35, judeţul Hunedoara 3
  255 Adok Ana municipiul Petroşani, str. Aradului nr. 6, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  256 Balazs Amalia municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 52, ap. 42, judeţul Hunedoara 3
  257 Balazs Maria municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 52, ap. 46, judeţul Hunedoara 5
  258 Bulbucan Maria-Gabriela municipiul Petroşani, str. Viitorului, bl. 38, ap. 5, judeţul Hunedoara 3
  259 Bumbu Constantin municipiul Petroşani, str. Dacia, bl. K1, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  260 Carol Maria municipiul Petroşani, str. Mioriţa nr. 3, judeţul Hunedoara 3
  261 Cătălina Simona municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 52, ap. 55, judeţul Hunedoara 3
  262 Ciurariu Vasilica municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 15C, ap. 25, judeţul Hunedoara 5
  263 Costache Iuliana municipiul Petroşani, str. Aradului nr. 48, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  264 Coşciug Mihaela municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 20, ap. 26, judeţul Hunedoara 5
  265 Dan-Om Anica municipiul Petroşani, str. C-tin Mille, bl. 7, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  266 Duraina Claudia-Livia municipiul Petroşani, str. George Enescu, bl. 19, ap. 2, judeţul Hunedoara 5
  267 Fodor Ottika municipiul Petroşani, str. Micu Klein nr. 18, ap. 1, judeţul Hunedoara 5
  268 Ghituică Iulian municipiul Petroşani, str. George Enescu nr. 21, ap. 3, judeţul Hunedoara 3
  269 Gogota Mariana municipiul Petroşani, str. Radu Şapcă nr. 27, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  270 Hapliuc Marinela municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 19B, ap. 46, judeţul Hunedoara 5
  271 Hercuţ Gyongyi municipiul Petroşani, str. Dacia nr. 49, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  272 Ionescu Ileana municipiul Petroşani, str. Cuza-Vodă nr. 3, ap. 10, judeţul Hunedoara 3
  273 Kalanyos Maria-Eva municipiul Petroşani, str. Saturn, bl. 2, ap. 25, judeţul Hunedoara 5
  274 Kapas Irena municipiul Petroşani, str. Saturn, bl. 9, ap. 36, judeţul Hunedoara 4
  275 Laib Elena municipiul Petroşani, str. Progresul nr. 3, ap. 6, judeţul Hunedoara 3
  276 Marica Camelia-Mariana municipiul Petroşani, str. Matei Basarab nr. 7, ap. 4, judeţul Hunedoara 3
  277 Matac Sidor municipiul Petroşani, str. Venus, bl. 3, ap. 34, judeţul Hunedoara 3
  278 Menegoni Carmen-Maria municipiul Petroşani, str. Micu Klein nr. 40, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  279 Moiş Maria municipiul Petroşani, str. Păcii, bl. 8, ap. 14, judeţul Hunedoara 5
  280 Muntean Frunzina municipiul Petroşani, str. Dacia nr. 5, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  281 Nemeti Loredana municipiul Petroşani, str. Cuza Vodă nr. 61, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  282 Pali Estera municipiul Petroşani, str. Vişinelor nr. 2, ap. 1, judeţul Hunedoara 5
  283 Pocsai Gabriela municipiul Petroşani, str. Venus, bl. 8, ap. 23, judeţul Hunedoara 3
  284 Pop Domnica municipiul Petroşani, str. Zorilor, bl. 2, ap. 23, judeţul Hunedoara 3
  285 Pop Lucreţia-Mariana municipiul Petroşani, str. G-ral V. Milea, bl. 31, ap. 8, judeţul Hunedoara 5
  286 Radics Berta municipiul Petroşani, str. Radu Şapcă nr. 53, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  287 Radics Ileana municipiul Petroşani, str. Radu Şapcă nr. 54, judeţul Hunedoara 5
  288 Sandu Alida-Ecaterina municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 52, ap. 73, judeţul Hunedoara 5
  289 Sava Valentin municipiul Petroşani, str. Saturn, bl. 11, ap. 22, judeţul Hunedoara 3
  290 Stoica Scumpina municipiul Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 50, ap. 25, judeţul Hunedoara 3
  291 Szekeres Ileana-Aurelia municipiul Petroşani, str. Matei Basarab nr. 3, ap. 3, judeţul Hunedoara 3
  292 Tănase Claudia municipiul Petroşani, str. Aurel Vlaicu nr. 21, ap. 4, judeţul Hunedoara 4
  293 Totor Valeria municipiul Petroşani, str. Funicularului nr. 30, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  294 Zbora Eugen municipiul Petroşani, str. Aradului nr. 9, ap. 1, judeţul Hunedoara 5
  295 Balint Tereza oraşul Uricani, aleea Progresului, bl. 32B, ap. 18, judeţul Hunedoara 3
  296 Bulai Gheorghe oraşul Uricani, str. Muncii, bl. 2, ap. 26, judeţul Hunedoara 5
  297 Iacob Elena oraşul Uricani, aleea Progresului, bl. 18, ap. 18, judeţul Hunedoara 5
  298 Mânzat Ioan oraşul Uricani, str. Muncii, bl. 1A, ap. 58, judeţul Hunedoara 3
  299 Rusu Ion oraşul Uricani, str. Muncii, bl. 4, ap. 27, judeţul Hunedoara 3
  300 Szilvassy Maria oraşul Uricani, aleea Teilor, bl. 33, ap. 39, judeţul Hunedoara 4
  301 Beldescu Anica oraşul Vulcan, str. Traian, bl. 6, ap. 19, judeţul Hunedoara 3
  302 Berbecaru Liliana oraşul Vulcan, str. M. Viteazu, bl. B3, ap. 4, judeţul Hunedoara 4
  303 Bodi Laios oraşul Vulcan, str. A. Mureşan nr. 6, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  304 Cisma Tiberiu Bogdan oraşul Vulcan, aleea Muncii, bl. 4a, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  305 Creţu Maria oraşul Vulcan, str. Republicii, bl. S63, ap. 56, judeţul Hunedoara 3
  306 Cruceru Mihail-Ovidiu oraşul Vulcan, str. M. Viteazu, bl. 19, ap. 25, judeţul Hunedoara 8
  307 Fodor Andrei oraşul Vulcan, str. Barierei nr. 2, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  308 Gyapyas Şandor oraşul Vulcan, str. M. Eminescu, bl. 6, ap. 50, judeţul Hunedoara 5
  309 Ilie Eugenia oraşul Vulcan, str. Traian, bl. A5, ap. 38, judeţul Hunedoara 4
  310 Ivan Carmen-Mihaela oraşul Vulcan, str. Traian, bl. 13, ap. 22, judeţul Hunedoara 3
  311 Kalanyos Stela oraşul Vulcan, str. Şt. O. Iosif, bl. 7, ap. 35, judeţul Hunedoara 4
  312 Lungu Florentina oraşul Vulcan, str. Şt. O. Iosif, bl. 5, ap. 26, judeţul Hunedoara 3
  313 Mihalache Lăcrămioara oraşul Vulcan, str. Traian, bl. 6, ap. 8, judeţul Hunedoara 3
  314 Mititelu Tania oraşul Vulcan, str. Traian, bl. 7, ap. 1, judeţul Hunedoara 4
  315 Moldovan Ana-Cristina oraşul Vulcan, str. V. Alecsandri, bl. 7, ap. 22, judeţul Hunedoara 4
  316 Moldovan Leontina oraşul Vulcan, str. Merişori nr. 9, ap. 1, judeţul Hunedoara 5
  317 Negoiţă Dumitru-Daniel oraşul Vulcan, bd. M. Viteazu, bl. C24, ap. 6, judeţul Hunedoara 5
  318 Popa Ana oraşul Vulcan, str. Traian, bl. 6, ap. 4, judeţul Hunedoara 4
  319 Robu Angelica-Mariana oraşul Vulcan, str. M. Eminescu, bl. 6, ap. 59, judeţul Hunedoara 3
  320 Stamatin Grigore oraşul Vulcan, str. Şt. O. Iosif, bl. 7, ap. 36, judeţul Hunedoara 4
  321 Strama Ferdinand oraşul Vulcan, str. Fântânelelor nr. 20, ap. 1, judeţul Hunedoara 3
  322 Tokes Maria oraşul Vulcan, str. M. Eminescu, bl. 4, ap. 59, judeţul Hunedoara 4
  323 Ursu Mariana-Alina oraşul Vulcan, str. Barierei nr. 1, ap. 2, judeţul Hunedoara 3
  324 Zabacinschi Mihaela-Lenuţa oraşul Vulcan, str. M. Eminescu, bl. 4, ap. 8, judeţul Hunedoara 5
  325 Cristea Ion comuna Manasia, judeţul Ialomiţa 5
  326 Mirea Elisabeta municipiul Slobozia, str. Traian, bl. T4, ap. 5, judeţul Ialomiţa 10
  327 Bran Petre municipiul Slobozia, str. Nordului, bl. V11, ap. 11, judeţul Ialomiţa 5
  328 Isac Elena comuna Siretel, sat Berezlogi, judeţul Iaşi 10
  329 Lamban Georgeta municipiul Iaşi, str. Ciurchi nr. 121, bl. Q2, ap. 20, judeţul Iaşi 10
  330 Dutcovici Costachi comuna Bălţaţi, sat Podişul, judeţul Iaşi 7
  331 Michere Tomiţa comuna Bălţaţi, sat Madarjesti, judeţul Iaşi 8
  332 Ciubotaru Aurica oraşul Tg. Frumos, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 1, judeţul Iaşi 7
  333 Ispas Sanda municipiul Iaşi, str. Vlădiceni nr. 14, bl. C1, ap. 12, judeţul Iaşi 9
  334 Chiriac Ştefan municipiul Iaşi, str. M. Sadoveanu nr. 2, judeţul Iaşi 7
  335 Daila Marinela comuna Aroneanu, sat Dorobant, judeţul Iaşi 8
  336 Pasan Elena comuna Tibana, sat Girbesti, judeţul Iaşi 10
  337 Baboi Stelian municipiul Iaşi, bd. Independenţei nr. 1, ap. 4, judeţul Iaşi 10
  338 Talica Mircea comuna Birnova, sat Cercu, judeţul Iaşi 6
  339 Ferariu Elena comuna Stolniceni-Prajescu, sat Cozmeşti, judeţul Iaşi 10
  340 Lupu Anica comuna Tibana, judeţul Iaşi 10
  341 Pinzariu Elena comuna Mogoşeşti-Siret, judeţul Iaşi 10
  342 Rotaru Cornelia municipiul Iaşi, bd. Tutora nr. 9A, bl. G3, ap. 7, judeţul Iaşi 5
  343 Turita Ioan municipiul Iaşi, str. 30 Decembrie nr. 7, bl. L16, ap. 14, judeţul Iaşi 7
  344 Postolache Natalia municipiul Iaşi, str. Splai Bahlui nr. 6, bl. 5, ap. 9, judeţul Iaşi 8
  345 Yehia Cornelia municipiul Iaşi, bd. Tutora nr. 9A, bl. G3, ap. 7, judeţul Iaşi 10
  346 Rotaru Luminiţa Elena municipiul Iaşi, bd. Tutora nr. 9A, bl. G3, ap. 7, judeţul Iaşi 10
  347 Marcu Zevastiţa comuna Trifeşti, sat Trifeşti, judeţul Iaşi 5
  348 Farcaş Maria comuna Heleşteni, sat Harmaneasa, judeţul Iaşi 8
  349 Busuioc Vasilina comuna Ţibăneşti, sat Glodenii Gandului, judeţul Iaşi 5
  350 Onofrei Maria municipiul Iaşi, str. Sălciilor nr. 8, bl. 828, ap. 6, judeţul Iaşi 5
  351 Iordache Elena municipiul Iaşi, str. Oancea nr. 36, bl. D1, ap. 7, judeţul Iaşi 30
  352 Caradan Mariea municipiul Iaşi, cartier Dancu, bl. H3, ap. 3, judeţul Iaşi 8
  353 Burdujanu Vergina comuna Deleni, sat Maxut, judeţul Iaşi 10
  354 Secrieru Iohan municipiul Iaşi, str. I. Creangă nr. 21, bl. H2, ap. 4, judeţul Iaşi 15
  355 Angheluţă Maria municipiul Iaşi, str. Primăverii nr. 17, bl. G5, ap. 2, judeţul Iaşi 8
  356 Morariu Parachiva comuna Dolheşti, sat Dolheşti, judeţul Iaşi 5
  357 Pruteanu Elena municipiul Iaşi, cartier Lunca Cetăţuii, bl. L23, ap. 18, judeţul Iaşi 8
  358 Călin Elena municipiul Iaşi, str. 30 Decembrie nr. 14, bl. L23, ap. 8, judeţul Iaşi 9
  359 Dediu Elisabeta comuna Siretel, sat Siretel, judeţul Iaşi 9
  360 Păduraru Mireca comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi 5
  361 Scripcaru Viorica comuna Siretel, sat Siretel, judeţul Iaşi 10
  362 Mesteru C. Elena comuna Scinteia, sat Borosesti, judeţul Iaşi 5
  363 Ştefanache Vasile comuna Ţigăneşti, sat Mihail Kogălniceanu, judeţul Iaşi 5
  364 Bejenaru Florin comuna Chiajna, sat Dudu, str. Salcâmilor nr. 2, judeţul Ilfov 6
  365 Dragomir Gheorghe comuna Bragadiru, str. Drăganului nr. 40, judeţul Ilfov 6
  366 Vasile Elena comuna Pantelimon, str. Livezilor II nr. 40, judeţul Ilfov 8
  367 Petrica Floarea comuna Gruiu, str. Lipia, judeţul Ilfov 4
  368 Bălan Rita comuna Gruiu, str. Lipia, judeţul Ilfov 5
  369 Petrica Sorina comuna Gruiu, str. Lipia, judeţul Ilfov 4
  370 Angheluş Parachiva comuna Voluntari, str. Harghita nr. 23, judeţul Ilfov 2
  371 Vijulan Mariana Cristina comuna Dobroeşti, str. 22 Decembrie nr. 20, judeţul Ilfov 3
  372 Dinu Maria comuna Pantelimon, intr. Răsăritului nr. 6, judeţul Ilfov 3
  373 Costache Gelu comuna Ganeasa, sat Sindrilita, judeţul Ilfov 4
  374 Copilu Ionica comuna Pantelimon, str. Duzilor nr. 46, judeţul Ilfov 8
  375 Cimpoeşu Constantin municipiul Piatra Neamţ, str. Iulian Antonescu, bl. T16, ap. 27, judeţul Neamţ 20
  376 Macovei Liliana municipiul Piatra Neamţ, str. Dărmăneşti, bl. B3, ap. 18, judeţul Neamţ 15
  377 Iftimiciuc Ion oraşul Târgu Neamţ, str. Vulturului nr. 11, judeţul Neamţ 15
  378 Amaiei Irina oraşul Târgu Neamţ, str. Comuna din Paris nr. 401, judeţul Neamţ 9
  379 Bogonos Geta comuna Costişa, judeţul Neamţ 15
  380 Afrăsiloaia Mihai comuna Podoleni, judeţul Neamţ 15
  381 Mărie Aurica comuna Cindesti, judeţul Neamţ 15
  382 Neagu Elena comuna Horia, sat Horia, judeţul Neamţ 10
  383 Rătanu Maria comuna Secuieni, sat Secuieni, judeţul Neamţ 15
  384 Avram Adriana comuna Horia, sat Horia, judeţul Neamţ 10
  385 Achiţei I. Angela municipiul Piatra Neamţ, str. Progresului nr. 92, bl. D33, ap. 73, judeţul Neamţ 10
  386 Trifan Constantin municipiul Roman, aleea Revoluţiei nr. 6, ap. 9, judeţul Neamţ 8
  387 Samson Elena comuna Bozieni, sat Bozieni, judeţul Neamţ 10
  388 Chiriac Gh. Gheorghe municipiul Piatra Neamţ, str. Lt. Drăghescu nr. 7, bl. E5, ap. 12, judeţul Neamţ 10
  389 Iosifescu-Enescu Niculae oraşul Breaza, aleea Parcului, bl. 22, ap. 15, judeţul Prahova 10
  390 Lefter Jenica comuna Berceni, sat Moara Nouă nr. 149, judeţul Prahova 5
  391 Silaghi Vasile municipiul Satu Mare, str. Dara nr. 3, judeţul Satu Mare 10
  392 Csaki Elena localitatea Horoatu Crasnei, judeţul Sălaj 10
  393 Sabou Florian comuna Valcău de Jos, sat Preoteasa nr. 226, judeţul Sălaj 10
  394 Handorean Maria comuna Poiana Sibiului nr. 662, judeţul Sibiu 10
  395 Tichindelean Monica comuna Altina nr. 201, judeţul Sibiu 10
  396 Florea Gheorghe municipiul Sibiu, str. Henri Coandă nr. 57, bl. 12, ap. 213, judeţul Sibiu 6
  397 Răducan Vasilica oraşul Mediaş, str. Buziaş nr. 3, ap. 13, judeţul Sibiu 5
  398 Ivăncuş Ioana comuna Altina, sat Ghijasa de Sus nr. 42, judeţul Sibiu 10
  399 Lăcătuş Viorica municipiul Sibiu, str. 9 Mai nr. 63, judeţul Sibiu 10
  400 Marandulescu Elena municipiul Sibiu, str. Olteniei nr. 3, bl. 7, ap. 10, judeţul Sibiu 15
  401 Badalac Viorica municipiul Sibiu, str. Alexandru Odobescu nr. 6, judeţul Sibiu 6
  402 Giorgica Rodica municipiul Sibiu, aleea Crăiţelor nr. 3, ap. 33, judeţul Sibiu 10
  403 Nichie Traian municipiul Sibiu, str. Luptei nr. 37, ap. 29, judeţul Sibiu 8
  404 Suciu Filoftia municipiul Sibiu, str. Semaforului nr. 13, ap. 5, judeţul Sibiu 10
  405 Bucurenciu Viorica municipiul Sibiu, str. I.L. Caragiale nr. 66, judeţul Sibiu 6
  406 Hatnean Lucia comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava 10
  407 Chirilă Mihaela comuna Bogdăneşti, judeţul Suceava 15
  408 Ostaficiuc Despina municipiul Suceava, str. Slătioara nr. 11, bl. C10, ap. 18, judeţul Suceava 6
  409 Big Nastasia comuna Stulpicani, sat Vadu Negrilesei, judeţul Suceava 10
  410 Gologan Maria oraşul Gura Humorului, str. Cucului nr. 4, judeţul Suceava 8
  411 Gheorghe Elena comuna Orbeasca, sat Laceni, judeţul Teleorman 3
  412 Dulceanu Emil municipiul Alexandria, str. Dunării nr. 222, bl. 811, ap. 18, judeţul Teleorman 10
  413 Dănică Petru comuna Becicherecu Mic nr. 368, judeţul Timiş 60
  414 Chiriloi Sofia localitatea Luncaviţa, judeţul Tulcea 5
  415 Filomencu Elena municipiul Tulcea, str. Taberei nr. 38, bl. 100, ap. 7, judeţul Tulcea 5
  416 Holod Ecaterina comuna C.A. Rosetti, localitatea Letea, judeţul Tulcea 5
  417 Tudor Ştefana municipiul Tulcea, aleea Labirintului, bl. C3B, ap. 71, judeţul Tulcea 5
  418 Tănase Marcela municipiul Tulcea, str. Taberei nr. 36, bl. 120, ap. 4, judeţul Tulcea 5
  419 Nicolae Ion municipiul Tulcea, str. Labirintului, bl. C3B, ap. 28, judeţul Tulcea 5
  420 Calciu Mihalache municipiul Tulcea, aleea Ciocârliei nr. 5, bl. X4, ap. 8, judeţul Tulcea 10
  421 Pisarencu Maria municipiul Tulcea, str. Isaccei nr. 79, bl. U1, ap. 2, judeţul Tulcea 5
  422 Gărneaţă Anica municipiul Tulcea, str. Jupiter nr. 5, judeţul Tulcea 5
  423 Manea Chiruţa municipiul Tulcea, str. Gavrilov Corneliu nr. 174, bl. A8, ap. 12, judeţul Tulcea 10
  424 Drezaliu Aduta municipiul Tulcea, str. Milcov nr. 10, judeţul Tulcea 5
  425 Agrigoroae Lucia Ştefana municipiul Tulcea, str. 1848 nr. 5, bl. 4, ap. 3, judeţul Tulcea 3
  426 Hubati Alexandra comuna C.A. Rosetti, localitatea Letea, judeţul Tulcea 5
  427 Chisilev Ana comuna C.A. Rosetti, localitatea Periprava, judeţul Tulcea 15
  428 Iovu Elena comuna Topolog, judeţul Tulcea 5
  429 Ţipu Ştefan comuna Topolog, sat Calfa, judeţul Tulcea 5
  430 Stanciu Viorica municipiul Tulcea, str. Taberei nr. 38, bl. C3, ap. 204, judeţul Tulcea 5
  431 Roşca Vasile comuna Stejaru, sat Altân-Tepe, judeţul Tulcea 15
  432 Ciofu Gheorghe municipiul Vaslui, str. Ioanesei Adrian nr. 65, judeţul Vaslui 10
  433 Pricop Cristina municipiul Vaslui, str. Libertăţii bl. 323, ap. 18, judeţul Vaslui 10
  434 Micu Otilia municipiul Bârlad, str. Lirei nr. 27, bl. K3, ap. 1, judeţul Vaslui 5
  435 Toderică Viorica municipiul Vaslui, str. Filaturii nr. 114, bl. 428, ap. 13, judeţul Vaslui 10
  436 Bursucanu Costică municipiul Bârlad, str. Vasile Lupu nr. 12, bl. 4, ap. 41, judeţul Vaslui 30
  437 Mamai Ionel comuna Murgeni, judeţul Vaslui 6
  438 Mărăcine Dolănescu comuna Murgeni, judeţul Vaslui 7
  439 Tănase Georgeta comuna Murgeni, judeţul Vaslui 7
  440 Tănase Cireşan comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  441 Tănase Aurel comuna Murgeni, judeţul Vaslui 7
  442 Marin Pavdelian comuna Murgeni, judeţul Vaslui 8
  443 Marin Dragomir comuna Murgeni, judeţul Vaslui 5
  444 Mărăcine Năsturel comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  445 Ştefan Tiberiu comuna Murgeni, judeţul Vaslui 8
  446 Tănase Marin comuna Murgeni, judeţul Vaslui 8
  447 Florea Cantemir comuna Murgeni, judeţul Vaslui 6
  448 Marin Vasile comuna Murgeni, judeţul Vaslui 9
  449 Dumitru Neculai comuna Murgeni, judeţul Vaslui 6
  450 Marin Belgian comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  451 Sandu Virgil comuna Murgeni, judeţul Vaslui 5
  452 Mărăcine Nicu comuna Murgeni, judeţul Vaslui 9
  453 Sandu Decebal comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  454 Ştefan Vasile comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  455 Şainea Dumitru comuna Murgeni, judeţul Vaslui 6
  456 Şainea Florin Piersic comuna Murgeni, judeţul Vaslui 5
  457 Florea Victoria comuna Murgeni, judeţul Vaslui 5
  458 Fotache Dardanel comuna Murgeni, judeţul Vaslui 4
  459 Marin Ioana comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  460 Apostolache Remus comuna Murgeni, judeţul Vaslui 7
  461 Sandu Grigore comuna Murgeni, judeţul Vaslui 5
  462 Şainea Lenuţa comuna Murgeni, judeţul Vaslui 6
  463 Mirea Liviu comuna Murgeni, judeţul Vaslui 8
  464 Sandu Mihai comuna Murgeni, judeţul Vaslui 10
  465 Costache Constantin comuna Murgeni, judeţul Vaslui 9
  466 Mărăcine Mircea comuna Murgeni, judeţul Vaslui 8
  467 Iovu Florin comuna Şuletea, judeţul Vaslui 10
  468 Leancă Maria Mia municipiul Vaslui, str. Republicii, bl. 380, ap. 15, judeţul Vaslui 15
  469 Bumbu Ion comuna Zătreni, judeţul Vâlcea 10
  470 Bran Florea comuna Zătreni, sat Zătrenii de Sus, judeţul Vâlcea 10
  471 Dochiţa Lenuţa oraşul Mărăşeşti, str. Plevnei nr. 16, judeţul Vrancea 3
  472 Serea Domnica oraşul Mărăşeşti, str. Republicii, bl. 19, ap. 14, judeţul Vrancea 10
  473 Cadar Ioana municipiul Focşani, bd. Unirii nr. 48, ap. 6, judeţul Vrancea 5
  474 Comirlă Mariana oraşul Mărăşeşti, str. Modruzeni nr. 34, judeţul Vrancea 5
  475 Lefter Maricela comuna Năneşti, judeţul Vrancea 20
  476 Niţă Ion oraşul Mărăşeşti, str. Crângului nr. 4, judeţul Vrancea 3
  477 Necoară Vasile comuna Vrâncioaia, sat Muncei, judeţul Vrancea 5
  478 Stănculescu Dumitru municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 78, bl. 36, ap. 82, sector 2 10
  479 Măslină Mihaela municipiul Bucureşti, str. Furtunii nr. 40, sector 6 10
  480 Marin Ecaterina municipiul Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 120, bl. OD1, ap. 45, sector 6 8
  481 Sandu Ştefania municipiul Bucureşti, str. Drumul Creţeştilor nr. 19, bl. F4, ap. 17, sector 4 5
  482 Dumitru Mirela municipiul Bucureşti, aleea Nehoiu nr. 1, bl. F4, ap. 42, sector 4 6
  483 Nedelea Mircea municipiul Bucureşti, str. Măceşului nr. 22, sector 4 7
  484 Costache Ştefania municipiul Bucureşti, str. Dumbrăveşti nr. 15, sector 4 6
  485 Ion Victoria municipiul Bucureşti, str. Drumul Creţeştilor nr. 15, bl. B, ap. 83, sector 4 5
  486 Zlătaru Lenuţa municipiul Bucureşti, str. Ristea Ion nr. 27, sector 4 9
  487 Pasăre Constantina municipiul Bucureşti, str. Viitorului nr. 133, sector 2 8
  488 Radu Leana municipiul Bucureşti, str. Viitorului nr. 133, ap. 15, sector 2 4
  489 Săvulescu Florica municipiul Bucureşti, str. Herţa nr. 4, bl. 64A, ap. 68, sector 2 10
  490 Dumitru Mariana municipiul Bucureşti, str. Ivo Andric nr. 4, ap. 1, sector 3 10
  491 Roşu Frusina municipiul Bucureşti, str. Mântuleasa nr. 5, sector 3 7
  492 Stancu Elena municipiul Bucureşti, str. Plt. Petre Ionescu nr. 51, bl. 7, ap. 318, sector 3 5
  493 Macovei Anişoara municipiul Bucureşti, str. Căuzaşi nr. 28, sector 3 8
  494 Feraru Pârva municipiul Bucureşti, Calea Vitan nr. 231, bl. 6, ap. 149, sector 3 10
  495 Zaharia Alexandru municipiul Bucureşti, aleea Râmnicu Vâlcea nr. 11, bl. S30, ap. 53, sector 3 7
  496 Duia Victoria municipiul Bucureşti, str. Căzăneşti nr. 30, sector 3 10
  497 Bârgheaua Semonica municipiul Bucureşti, str. Popa Soare nr. 58, sector 2 10
  498 Simioana Dorina municipiul Bucureşti, şos. Mihai Bravu nr. 3, bl. 3, ap. 182, sector 2 5
  499 Niculae Elena municipiul Bucureşti, str. Sfinţilor nr. 13, sector 2 10
  500 Nica Jenica municipiul Bucureşti, str. Gorgan Spătaru nr. 82, sector 2 5
  501 Tache Leanca municipiul Bucureşti, str. Nucşoara nr. 8, bl. 41, ap. 74, sector 6 10
  502 Petria Ioana municipiul Bucureşti, aleea Zorelelor nr. 6A, bl. M10, ap. 45, sector 6 5
  503 Ciumeică Vera municipiul Bucureşti, str. Virtuţii nr. 4, bl. R12A, ap. 11, sector 6 10
  504 Bejan Maria municipiul Bucureşti, str. Crinul de Pădure nr. 5, bl. GIIb4/5, ap. 183, sector 6 5
  505 Grannas Mărioara municipiul Bucureşti, str. Valea Argeşului nr. 16, bl. M27, ap. 39, sector 6 8
  506 Enculescu Maria municipiul Bucureşti, Calea Giuleşti nr. 123, ap. 7, sector 6 5
  507 Popa Adelina-Iuliana municipiul Bucureşti, str. Avrig nr. 14, bl. P6, ap. 81, sector 2 10
  508 Tomuleasa Violeta municipiul Bucureşti, str. Olteni nr. 5, sector 3 10
  509 Zbaric Doina municipiul Bucureşti, bd. 1 Decembrie 1918 nr. 27C, bl. PM75, ap. 49, sector 3 6
  510 Burdea Roza-Maria municipiul Bucureşti, Calea Griviţei nr. 47-49, sector 1 9
  511 Zărnescu Ioan municipiul Bucureşti, str. Crinului nr. 38, sector 1 10
  512 Niculae Olimpia municipiul Bucureşti, str. Pajurei nr. 6, bl. 8, ap. 81, sector 1 10
  513 Iordache Elena municipiul Bucureşti, str. Alunului nr. 42, sector 1 6
  514 Niţă Viorica municipiul Bucureşti, str. Constantin Bălăcescu nr. 26, sector 1 7
  515 Roman Mariana municipiul Bucureşti, str. Ing. Zabloschi nr. 42, sector 1 10
  516 Răducan Gheorghe municipiul Bucureşti, str. Marmurei nr. 17, sector 1 5
  517 Burcea Maria municipiul Bucureşti, str. Barbu Delavrancea nr. 51, sector 1 7
  518 Petre Gheorghe municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 203, sector 6 6
  519 Petre Ana municipiul Bucureşti, str. 9 Mai nr. 7, bl. 24, ap. 12, sector 6 5
  520 Munteanu Gheorghe municipiul Bucureşti, str. Vintilă Mihăilescu nr. 3, bl. 59, ap. 124, sector 6 5
  521 Iacob Gheorghe municipiul Bucureşti, str. Ileana Cosânzeana nr. 9, bl. P2, ap. 150, sector 5 7
  522 Ioviţă Florica municipiul Bucureşti, şos. Alexandria nr. 68, bl. L8, ap. 3, sector 5 6
  523 Cornigeanu Maria municipiul Bucureşti, str. Iancu Jianu nr. 6, bl. M192, ap. 67, sector 5 8
  524 Chira Niculina municipiul Bucureşti, str. Iacob Andrei nr. 21, bl. 3, ap. 16, sector 5 10
  525 Nicolae Olga municipiul Bucureşti, str. Radu Constantin nr. 8, bl. Z7, ap. 14, sector 5 8
  526 Dulgheru Constantina municipiul Bucureşti, str. Zamfir Olaru nr. 6, bl. 87C, ap. 46, sector 5 8
  527 Buf Jenica municipiul Bucureşti, str. Crăişorului nr. 3, bl. M136, ap. 9, sector 5 5
  528 Răducan Maria municipiul Bucureşti, str. Zăbrăuţiului nr. 7, bl. P4, ap. 53, sector 5 5
  529 Balaban Florica municipiul Bucureşti, şos. Viilor nr. 92, bl. 4B, ap. 51, sector 5 15
  530 Niţă Elena municipiul Bucureşti, str. Zăbrăuţiului nr. 5, bl. P3, ap. 11, sector 5 6
  531 Feraru Mihaela municipiul Bucureşti, str. Pieptănari, bl. P8, ap. 75, sector 5 5
  532 Calit Viorica municipiul Bucureşti, str. Greaca nr. 11, ap. 4, sector 5 5
  533 Păulescu Maria municipiul Bucureşti, Calea Ferentari nr. 72, bl. 9C, ap. 20, sector 5 10
  534 Vlăsceanu Valeriu municipiul Bucureşti, Calea Rahovei nr. 322, bl. 67, ap. 43, sector 5 5
  535 Neagu Nicoleta municipiul Bucureşti, şos. Iancului nr. 27, bl. 105D, ap. 100, sector 2 5
  536 Dinu Cornelia municipiul Bucureşti, aleea Pantelimon nr. 20, bl. B9, ap. 14, sector 2 8
  537 Stancu Aurelia municipiul Bucureşti, Calea Griviţei nr. 37, ap. 3, sector 1 7
  538 Sociu Magdalena municipiul Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 20, sector 1 5
  539 Radu Ion municipiul Bucureşti, str. Pătraşcu Vodă nr. 8, ap. 4, sector 3 4
  540 Enache Dina Vasilica municipiul Bucureşti, str. Rândunelelor nr. 5, sector 3 5
  541 Mihalache Anastasia municipiul Bucureşti, Bd. Iuliu Maniu nr. 73, bl. 3, ap. 190, sector 6 7
  542 Stan Gheorghiţa municipiul Bucureşti, str. Tufănelelor nr. 3, bl. P31, ap. 13, sector 6 7
  543 Zisu Carmen municipiul Bucureşti, str. Cărămidăriei nr. 1A, sector 6 5
  544 Roşca Floarea municipiul Bucureşti, aleea Valea Salciei nr. 2, bl. M8, ap. 47, sector 6 9
  545 Drugă Daniela municipiul Bucureşti, str. George Vâlsan nr. 12, bl. 109, ap. 42, sector 6 9
  546 Mihai Victoria municipiul Bucureşti, str. Jiului nr. 2-4, bl. C3, ap. 206, sector 1 10
  547 Murguleţ Elena municipiul Bucureşti, str. Moldovei nr. 46A, sector 1 10
  548 Dumitra Gheorghiţa municipiul Bucureşti, str. Matei Corvin nr. 20, sector 1 10
  549 Pandele Nina municipiul Bucureşti, str. N. Giuleştean nr. 2, sector 1 7
  550 Dumitru Cristina municipiul Bucureşti, str. Blănari nr. 13, sector 3 6
  551 Bratu Georgeta municipiul Bucureşti, str. sold. Marin Marin nr. 10, sector 3 5
  552 Chiţan Gherghina municipiul Bucureşti, str. Danubiu nr. 6, bl. 6E, ap. 25, sector 3 9
  553 Ghiţă Alexandrina municipiul Bucureşti, aleea Barajul Sadului nr. 2, bl. Z11, ap. 89, sector 3 4
  554 Vasile Romica municipiul Bucureşti, bd. Lacul Tei nr. 119, bl. 5A2, ap. 10, sector 2 10
  555 Lazăr Valentina Constanţa municipiul Bucureşti, str. Agricultori nr. 30, sector 2 10
  556 Mirea Olimpia Maria municipiul Bucureşti, şos. Mihai Bravu nr. 64-88, bl. P7, ap. 174, sector 2 8
  557 Anghel Consuela municipiul Bucureşti, str. Despot Vodă nr. 9, sector 2 3
  558 Păun Stan municipiul Bucureşti, str. Radu Constantin nr. 9, bl. Z12, ap. 43, sector 5 8
  559 Brănescu Stelea municipiul Bucureşti, str. Echinocţiului nr. 37, sector 5 10
  560 Neagu Carmen municipiul Bucureşti, str. Iacob Andrei nr. 40, bl. 6, ap. 54, sector 5 10
  561 Toma Daniela municipiul Bucureşti, str. Sold. Petre Tunsu nr. 18, bl. D, ap. 9, sector 5 10
  562 Mocanu Aurelia municipiul Bucureşti, str. Paltinilor nr. 41, sector 5 10
  563 Cherciu Ecaterina municipiul Bucureşti, str. Lacul Orza nr. 31, sector 5 9
  564 Eftimie Cornelia-Ioana municipiul Bucureşti, str. Livezilor nr. 37, sector 5 8
  565 Costea Lucia municipiul Bucureşti, str. Amurgului nr. 28, bl. P-7, ap. 98, sector 5 5
  566 Dumitru Aurica municipiul Bucureşti, str. Ciuboţica Cucului nr. 47, sector 5 7
  567 Pirtea Maria municipiul Bucureşti, str. Srg. Turturică nr. 43, sector 5 10
  568 Tudorică Vasilica municipiul Bucureşti, Calea Rahovei nr. 360, bl. 10A, ap. 67, sector 5 10
  569 Bonta Marian municipiul Bucureşti, sos. Alexandriei nr. 112, bl. M1, ap. 49, sector 5 10
  570 Mârzacu Milică municipiul Bucureşti, Calea Rahovei nr. 303, bl. 66, ap. 30, sector 5 5
  571 Dinuţ Rodica municipiul Bucureşti, str. Petre Ispirescu nr. 16, bl. P22B, sector 5 5
  572 Stavre Camelia municipiul Bucureşti, str. Boian nr. 67, sector 4 7
  573 Albu Elena-Romelia municipiul Bucureşti, str. Boian nr. 50, sector 4 5
  574 Ursaru Mariana municipiul Bucureşti, str. Măceşului nr. 35, sector 4 5
  575 Dumitru Carmen municipiul Bucureşti, str. Petre Ispirescu nr. 16, bl. P22B, ap. 19, sector 5 10
  576 Bamfi Valentina municipiul Bucureşti, str. Iacob Andrei nr. 21, bl. 3, ap. 9, sector 5 10
  577 Ion Tudora municipiul Bucureşti, str. Amurgului nr. 8, bl. 4, ap. 6, sector 5 7
  578 Bugeau Florian municipiul Bucureşti, intr. Nicolae Musca nr. 10, sector 5 10
  579 Bivolan Elena municipiul Bucureşti, str. Elev Popovici Nicolae nr. 6, bl. P51, ap. 56, sector 5 6
  580 Varga Ion municipiul Bucureşti, Aleea Pricopan nr. 3, bl. 13, ap. 38, sector 5 10
  581 Raicu Ion municipiul Bucureşti, str. Amurgului nr. 4, bl. C6, ap. 40, sector 5 7
  582 Dobrică Constanţa municipiul Bucureşti, str. Sold. Modoran Ene nr. 6, bl. M94, ap. 146, sector 5 6
  583 Gheorghe Daniela municipiul Bucureşti, str. Mitropolit Dosoftei nr. 22A, sector 5 6
  584 Marin Mirela municipiul Bucureşti, str. Oltului nr. 47, sector 5 7
  585 Drăgan Florica municipiul Bucureşti, str. Tunsu Petre nr. 16, bl. 2, ap. 27, sector 5 10
  586 Dumitrescu Ana municipiul Bucureşti, aleea Imaşului nr. 7, bl. 42-44, ap. 72, sector 5 8
  587 Bălaşa Florica municipiul Bucureşti, str. Amurgului nr. 4, bl. 3, ap. 13, sector 5 5
  588 Bănică Leonard municipiul Bucureşti, str. Zăbrăuţiului nr. 7, bl. P4, ap. 1, sector 5 5
  589 Petrache Victoria municipiul Bucureşti, str. Dumbrava Nouă nr. 11, bl. M5, ap. 1, sector 5 8
  590 Şuteu Elena municipiul Bucureşti, str. Pricopan nr. 26, bl. 51, ap. 36, sector 5 10
  591 Ilie Stela municipiul Bucureşti, str. Zăbrăuţiului nr. 11, bl. P2, ap. 2, sector 5 10
  592 Vorga Iuliana municipiul Bucureşti, prel. Ferentari nr. 52-60, bl. B, ap. 40, sector 5 6
  593 Gosman Maria municipiul Bucureşti, şos. Giurgiului nr. 104-116, bl. A, ap. 121, sector 4 7
  594 Radu Sandu municipiul Bucureşti, Calea Şerban Vodă nr. 111, ap. 3, sector 4 5
  595 Antonescu Ana municipiul Bucureşti, bd. Mărăşeşti nr. 32, sector 4 7
  596 Pentiuc Elena municipiul Bucureşti, str. Luică nr. 13, bl. 3, ap. 63, sector 4 6
  597 Boscov Elena municipiul Bucureşti, str. Sld. Ionescu Florea nr. 5, bl. 2, ap. 7, sector 4 7
  598 Maianu Floarea municipiul Bucureşti, str. Mitropolit Iosif nr. 33, sector 4 6
  599 Rupiţă Marcela municipiul Bucureşti, str. Soldat Ristea Ion nr. 39-43, sector 4 6
  600 Simion Cezarina municipiul Bucureşti, str. Drumul Creţeştilor nr. 17, bl. C1, ap. 121, sector 4 5
  601 Epure Eugenia municipiul Bucureşti, aleea Nehoiu nr. 1, bl. F4, ap. 51, sector 4 7
  602 Mitroi Daniela municipiul Bucureşti, str. Comisani nr. 38, sector 4 6
  603 Zamfir Maria municipiul Bucureşti, str. Drumeagului nr. 63, sector 3 7
  604 Stan Niculae municipiul Bucureşti, bd. 1 Decembrie 1918 nr. 17, bl. 1, ap. 16, sector 3 7
  605 Buhuş Gheorghe municipiul Bucureşti, str. Plt. Petre Ionescu nr. 51, bl. 7, ap. 232, sector 3 10
  606 Căilean Gabriela municipiul Bucureşti, str. Sold. Matei Spiridon nr. 2, bl. 12, ap. 46, sector 3 5
  607 Constantinescu Gabriel Radu municipiul Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 43, bl. M16, ap. 6, sector 3 8
  608 Feraru Elvira municipiul Bucureşti, intr. Patinoarului nr. 36, sector 3 5
  609 Dragomir Marcela municipiul Bucureşti, str. Delfinului nr. 24, bl. 40, ap. 103, sector 2 8
  610 Chiaţă Ion municipiul Bucureşti, str. Vasile Lascăr nr. 137, sector 2 8
  611 Dumitru Valeria municipiul Bucureşti, str. Silvestru nr. 49, sector 2 10
  612 Ioniţă Gheorghe municipiul Bucureşti, str. Maica Domnului nr. 47A, sector 2 5
  613 Tudor Petre Marius municipiul Bucureşti, str. Latină nr. 12, ap. 2, sector 2 10
  614 Voicilă Adrian municipiul Bucureşti, str. Delfinului nr. 2, bl. 42, ap. 56, sector 2 8
  615 Dinu Visa municipiul Bucureşti, Intr. Metalului nr. 2, sector 3 5
  616 Podaru Alexandra municipiul Bucureşti, str. Barajul Bistriţei nr. 1, bl. G4, ap. 24, sector 3 5
  617 Drăgan Ştefana municipiul Bucureşti, str. Rândunelelor nr. 5, sector 3 10
  618 Dinu Angela municipiul Bucureşti, str. Labirint nr. 147, sector 3 10
  619 Ştefănescu Cornelia municipiul Bucureşti, str. C-tin Brâncoveanu nr. 120, bl. 8, ap. 26, sector 4 6
  620 Ciulică Ioan municipiul Bucureşti, str. Fecioarei nr. 15, sector 2 15
  621 Andrei Florina municipiul Bucureşti, str. Agapia nr. 15, sector 1 10
  622 Sandu Gheorghe municipiul Bucureşti, aleea Someşul Rece nr. 4-12, bl. 5, ap. 54, sector 1 10
  623 Răducanu Elena municipiul Bucureşti, str. Grăuntelui nr. 1, sector 1 7
  624 Enache Mirela municipiul Bucureşti, Centrul maternal "Sf. Andrei" – Str. Cosmeşti nr. 15, sector 1 5
  625 Marchidan Elena municipiul Bucureşti, str. Lotru nr. 59, ap. 3, sector 1 10
  626 Blîndescu Mirela Daniela municipiul Bucureşti, str. Lotru nr. 59, ap. 2, sector 1 8
  627 Vlase Maria municipiul Bucureşti, str. Rallet Dimitrie nr. 8, sector 3 5
  628 Cărbunescu Anişoara Carmen municipiul Bucureşti, str. Franceză nr. 30, sector 3 5
    TOTAL   4111

––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x