HOTĂRÂRE nr. 1.338 din 26 august 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 31 august 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 416 18/07/2001 ART. 28
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă



În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 2.007,2 milioane lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2004, familiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru refacerea locuinţelor distruse de incendii, intemperii şi pentru acoperirea cheltuielilor datorate unui accident de circulaţie.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Dan Mircea PopescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 26 august 2004.Nr. 1.338.
 + 
Anexa

  Nr. crt. Nume şi Prenume Adresa Suma propusă (milioane lei)
  1. Cristea Rafila Comuna Poiana Vadului, sat Făgetul de Sus nr. 115, jud. Alba 30
  2. Munteanu Gheorghe Comuna Vultureşti, cătunul Valea Caselor, jud. Argeş 10
  3. Darlau Ion Comuna Magireşti, jud. Bacău 25
  4. Pandelea Gheorghe Comuna Glăvăneşti, sat Frumuşelu, jud. Bacău 15
  5. Tarhon Elena Comuna Lipova, sat Valea Hogei, jud. Bacău 50
  6. Câmpeanu Ioan Buhuşi, str. 8 Martie nr. 29, jud. Bacău 30
  7. Drăghici Elena Comuna Negri, sat Negri, jud. Bacău 20
  8. Maftei Neculai Comuna Lipova, sat Mîlaşu, jud. Bacău 5
  9. Rusu Ioan Comuna Negri, sat Negri, jud. Bacău 20
  10. Cristea Natalia Comuna Magireşti, sat Magireşti, jud. Bacău 20
  11. Paval Valentina Tg. Ocna, str. Galean nr. 40, jud. Bacău 25
  12. Danculea Elena Tg. Ocna, str. Galean nr. 6, jud. Bacău 25
  13. Ghiţă Georgeta Tg. Ocna, str. Galean nr. 40, jud. Bacău 20
  14. Alexandru Florica Oneşti, str. Tineretului 10/38, jud. Bacău 20
  15. Mişca Maria Comuna Bârsăneşti, sat Bârsăneşti, jud. Bacău 20
  16. Pal Elisabeta Loc. Valea lui Mihai, str. Brassai Samuel nr. 12, jud. Bihor 25
  17. Florea Bratu Oraşul Codlea, str. Plopului nr. 5, jud. Braşov 20
  18. Dănilă Marioara Oraşul Brăila, str. Rahovei nr. 144, jud. Brăila 20
  19. Fetecău Ileana Bianca Comuna Scorţoasa, sat Policiori, jud. Buzău 10
  20. Preda Nicolae Comuna Ciuchici, sat Macovişte nr. 34, jud. Caraş-Severin 30
  21. Andrei Dumitru Localitatea Oraviţa, str. Valea Aurului nr. 23, jud. Caraş-Severin 30
  22. Toma Achim Comuna Brebu, sat Valeadeni nr. 4, jud Caraş-Severin 30
  23. Naciu Elisaveta Comuna Glodeni, sat Guşoiu, jud. Dâmboviţa 10
  24. Băjan Nicolae Comuna Glodeni, sat Schela, jud. Dâmboviţa 10
  25. Nae Constantin Comuna Sălcioara, sat Ghineşti, jud. Dâmboviţa 40
  26. Anghel Maria Comuna Sălcioara, sat Ghineşti, jud. Dâmboviţa 10
  27. Duţă Vasile Oraşul Moreni, str. Intrarea Şcolii nr. 3, jud. Dâmboviţa 25
  28. Szukitsch Dumitru Oraşul Moreni, str. I. L. Caragiale nr. 6C, jud. Dâmboviţa 15
  29. Manole Fănica Comuna Calopăr, sat Sălcuţa, jud. Dolj 20
  30. Miruţ Gheorghiţă Comuna Afumaţi, sat Boureni, jud. Dolj 30
  31. Ştiucă Valeru Băileşti, str. Amza Pellea nr. 153, jud. Dolj 25
  32. Căldăruş Gheorghe Comuna Dioşti, sat Ciocăneşti, jud. Dolj 25
  33. Bigică Pandelea Comuna Vedea, jud. Giurgiu 30
  34. Stan Soare Giurgiu, str. Victor Babeş nr. 7A, jud. Giurgiu 15
  35. Tudorache Sorin Comuna Vărăşti, sat Dobreni, jud. Giurgiu 30
  36. Dinu Rada Comuna Vărăşti, sat Obedeni, jud. Giurgiu 30
  37. Bălănoiu Onorel Comuna Berleşti, sat Gâlceşti, jud. Gorj 15
  38. Vâlvoi Eugeniu Comuna Cruşeţ, sat. Cruşeţ, jud. Gorj 8
  39. Drăgan Ioan Comuna Sânta Maria Orlea, sat Bărăştii Haţegului, nr. 25, jud. Hunedoara 10
  40. Stănămiresc Ion Comuna Lunca Cernii de Jos, sat Lunca Cernii de Sus, nr. 96, jud. Hunedoara 10
  41. Giurgiu Augustin Comuna Baia de Criş, sat Rişculiţa, nr. 29, jud. Hunedoara 10
  42. Almaciu Nicolae Deva, str. Primăverii, nr. 5, jud. Hunedoara 15
  43. Bob Mirabela- Ştefania Lupeni, str. Viitorului, bl. C1/ap. 80, jud. Hunedoara 15
  44. Gheghel Vasile Lupeni, str. Viitorului nr. 32, bl. D11/ap. 29, jud. Hunedoara 15
  45. Tudor Aurora-Nuţi Petroşani, str. Saturn, bl. 11/ap. 44, jud. Hunedoara 15
  46. Ion Niculina Slobozia, str. B-dul Unirii, Bl. Z11, sc. B, ap. 31, jud. Ialomiţa 15
  47. Păun Nicolae Comuna Gheorghe Lazăr, jud. Ialomiţa 25
  48. Rotaru Vasile Comuna Coarnele Caprei, sat Arama, jud. Iaşi 15
  49. Dumitran Gheorghe Aurelian Comuna Cocorăştii Mislii, sat Cocorăştii Mislii nr. 294, jud. Prahova 150
  50. Sician Aurel Zalău, str. Aleea Tineretului nr. 4, bl. G-210, sc. B, et. 4, ap. 98, jud Sălaj 20
  51. Hamzo Estera Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 115, jud. Satu Mare 10
  52. Hamzo Ecaterina Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor nr. 14, jud. Satu Mare 7
  53. Gaspar Serena Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului nr. 52, jud. Satu Mare 7
  54. Gaspar Iudith Comuna Viile Satu Mare nr. 54, jud. Satu Mare 8,5
  55. Gaspar Andras Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 54, jud. Satu Mare 8
  56. Erdei Julieta Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 324, jud. Satu Mare 5
  57. Erdei Florica Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor nr. 17, jud. Satu Mare 8
  58. Berki Ghizela Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 121, jud. Satu Mare 6,5
  59. Berki Elena Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 102, jud. Satu Mare 10
  60. Boros Gheorghe Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 212, jud. Satu Mare 6,5
  61. Cardos Elerner Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor nr. 14, jud. Satu Mare 8,5
  62. Cardos Viorica Comuna Viile Satu Mare, nr. 14, jud. Satu Mare 6
  63. Chereji Cornelia Lucia Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 52, jud. Satu Mare 8
  64. Varga Rita Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului nr. 54, jud. Satu Mare 6,7
  65. Caraba Maria Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor f.n, jud. Satu Mare 10
  66. Samoc Erno Comuna Viile Satu Mare, str. Codrului nr. 44, jud. Satu Mare 10
  67. Szucs Eugen Comuna Viile Satu Mare, nr. 4, jud. Satu Mare 6
  68. Cardos Marton Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor nr. 14, jud. Satu Mare 8
  69. Fogarasi Ioanda Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti f.n, jud. Satu Mare 10
  70. Kardos Ela Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului nr. 62, jud. Satu Mare 5,5
  71. Horvat Elvira Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 317, jud. Satu Mare 5
  72. Kovacs Katalin Comuna Viile Satu Mare, nr. 51, jud. Satu Mare 6,5
  73. Mezei Gyula Comuna Viile Satu Mare, nr. 7, jud. Satu Mare 6
  74. Pinczes Cristina Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 115, jud. Satu Mare 10
  75. Pinczes Elisabeta Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 115, jud. Satu Mare 5,5
  76. Pinczes Estera Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 115, jud. Satu Mare 15
  77. Raita Emeric Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor f.n, jud. Satu Mare 6
  78. Samoc Hermina Emilia Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor f.n, jud. Satu Mare 10
  79. Sarga Gyongyi Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 113, jud. Satu Mare 5,5
  80. Sarga Francisc Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 121, jud. Satu Mare 6,5
  81. Sarga Margit Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 121, jud. Satu Mare 10
  82. Suciu Adalbert Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului nr. 54, jud. Satu Mare 5,5
  83. Szucs Adalbert Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 53, jud. Satu Mare 8
  84. Szucs Alexandru Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 123, jud. Satu Mare 6
  85. Szucs Etelka Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 55 jud. Satu Mare 6,5
  86. Szucs Varga Vasile Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor f.n, jud. Satu Mare 6,5
  87. Varga Maria Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului nr. 54, jud. Satu Mare 6,5
  88. Varga Matild Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului f.n, jud. Satu Mare 11
  89. Horvat Timea Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 36, jud. Satu Mare 9
  90. Hamzo Ferenc Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor nr. 7, jud. Satu Mare 10
  91. Kardos Elisabeta Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 62, jud. Satu Mare 8
  92. Kiss Eva Comuna Viile Satu Mare, str. Codrului nr. 55, jud. Satu Mare 8
  93. Balog Irina Comuna Viile Satu Mare, str. Tătărăştiului nr. 60, jud. Satu Mare 5,5
  94. Leleti Iuliu Comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti nr. 318, jud. Satu Mare 12,5
  95. Cardos Ignatiu Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor nr. 7, jud. Satu Mare 5,5
  96. Szucs Varga Nicolae Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor f.n, jud. Satu Mare 15
  97. Varga Olga Comuna Viile Satu Mare, str. Muzicanţilor f.n, jud. Satu Mare 8
  98. Carolea Traian Comuna Târnava, str. Fântânilor nr. 18, jud Sibiu 3,5
  99. Ţabrean Vasile Oraşul Gura Humorului, str. Ştefan cel Mare nr. 134bis, jud. Suceava 85
  100. Begean Constantin Comuna Frasin, sat Frasin, jud. Suceava 18
  101. Danciu Iulia Roşiorii de Vede, str. Artei nr. 1, jud. Teleorman 20
  102. Liga A. Maghiţa Marinela Bârlad, str. Principatele Unite nr. 29, jud. Vaslui 50
  103. Crâşmaru Adrian Comuna Lipovăţ, sat Chiţoc, jud. Vaslui 50
  104. Chiric Petru Comuna Lipovăţ, sat Corbu, jud. Vaslui 30
  105. Răuţă Lina Comuna Tutova, sat Sălceni, jud. Vaslui 25
  106. Ilie Ana Viorica Huşi, str. Cişmeaua Drăgoi nr. 17, jud. Vaslui 25
  107. Grosu Elena Huşi, str. Pavel Ţacu nr. 6, jud. Vaslui 10
  108. Trancă Victor Comuna Făureşti, sat Mileşti, jud. Vâlcea 50
  109. Ifrim Mitică Comuna Tătăranu, sat Bordeasca Nouă, jud. Vrancea 15
  110. Mănăilă Spiru Comuna Tătăranu, sat Bordeasca Nouă, jud. Vrancea 50
  111. Bălan Ion Comuna Gura Caliţei, sat Plopu, jud. Vrancea 30
  112. Mihai Nicu Comuna Vidra, sat Şerbeşti, jud. Vrancea 10
  113. Pascu Daniel Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 27, bl. Z33, ap. 53, sector 6 10
  TOTAL 2007,2

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x