HOTĂRÂRE nr. 1.328 din 19 august 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 2 septembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEHG 52 13/01/2005
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 9
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 38
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 59
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 114
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 17
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 25
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 38
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 89
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 94
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 97
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 9
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 38
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 59
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 114
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 17
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 25
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 38
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 89
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 94
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 97
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 9
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 38
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 59
ActulCOMPLETEAZA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 114
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 17
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 25
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 38
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 89
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 94
ActulMODIFICA PEHG 1485 11/12/2003 ART. 97
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 9
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 38
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 59
ActulCOMPLETEAZA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 114
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 17
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 25
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 38
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 89
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 94
ActulMODIFICA PECONTRACT CADRU 11/12/2003 ART. 97
ActulREFERIRE LAHG 261 17/04/2000 ART. 2
ActulREFERIRE LAOG (R) 124 29/08/1998
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEHG 52 13/01/2005

pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.485/2003



În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICContractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.485/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 22 decembrie 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:"Art. 9^1. – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va elabora norme pentru recuperarea sumelor aferente serviciilor medicale acordate unei persoane ca urmare a prejudiciilor sau daunelor cauzate sănătăţii acesteia de alte persoane."2. Alineatul (2) al articolului 17 va avea următorul cuprins:"(2) Cabinetele medicale din mediul rural pot avea puncte secundare de lucru în localităţile rurale, în situaţia în care asiguraţii de pe lista proprie a medicilor respectivi au răspândire mare în teritoriu. Cabinetele medicale din mediul urban pot avea puncte secundare de lucru în localităţile rurale numai dacă acestea sunt deficitare în ceea ce priveşte existenţa medicilor de familie, pentru perioada în care nu este acoperit necesarul de servicii medicale. Lista localităţilor rurale în care cabinetele medicale din mediul urban pot avea puncte secundare de lucru se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la propunerea direcţiilor de sănătate publică, cu avizul caselor de asigurări de sănătate. Autorizaţia sanitară este obligatorie atât pentru cabinetele medicale, cât şi pentru punctele secundare de lucru ale acestora."3. Alineatul (1) al articolului 25 va avea următorul cuprins:"Art. 25. – (1) Asiguraţii în vârstă de peste 18 ani au dreptul şi obligaţia de a efectua un control medical anual pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în ceea ce priveşte morbiditatea şi mortalitatea, control care se va efectua în luna de naştere a fiecărui asigurat înscris pe lista medicului de familie. Pentru cadrele didactice controlul medical anual se efectuează la începutul anului şcolar. Excepţie fac situaţiile în care asiguratul nu se prezintă la control din motive obiective pe care trebuie să le justifice în scris medicului de familie, situaţie în care asiguratul va fi reprogramat. Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să informeze public asiguraţii despre obligativitatea efectuării acestui control. Neefectuarea acestor controale medicale din cauza medicului de familie, în proporţie de peste 20% din totalul programărilor şi/sau reprogramărilor pe trimestru, atrage diminuarea cu 10% a veniturilor medicului de familie pentru trimestrul respectiv, în condiţiile stabilite prin norme."4. Alineatul (5) al articolului 38 va avea următorul cuprins:"(5) Medicul de specialitate care are contract de muncă sau integrare clinică într-o secţie a unui spital aflat în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate poate acorda servicii medicale ambulatorii de specialitate în cadrul unui program de activitate stabilit în afara celui din spital şi care, pentru specialităţile clinice, să nu depăşească 50% din numărul de ore prevăzut la alin. (1), după cum urmează:a) într-un cabinet organizat conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu completările ulterioare;b) în ambulatoriul de specialitate al spitalului, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare, în cazul în care casa de asigurări de sănătate nu are încheiat, pentru specialitatea respectivă în localitatea în care funcţionează spitalul, nici un alt contract cu un furnizor de servicii medicale ambulatorii de specialitate organizat conform legii. Fac excepţie situaţiile în care cererea de servicii medicale pentru anumite specialităţi nu este acoperită şi pentru care comisia constituită conform art. 31 alin. (2) poate propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate situaţiile concrete privind specialităţile neacoperite în vederea creării posibilităţii spitalelor de a încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, pentru specialităţile respective. Pentru aprobarea situaţiilor concrete, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor avea în vedere respectarea obligaţiei de asigurare a valorii minime garantate pentru un punct."5. După alineatul (5) al articolului 38 se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Acordarea serviciilor medicale în cazurile prevăzute la alin. (5) lit. a) şi b) se face în baza unui singur contract de furnizare de servicii medicale ambulatorii de specialitate, iar nerespectarea acestei prevederi atrage măsuri mergând până la rezilierea contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate."6. Articolul 59 se completează cu litera c) cu următorul cuprins:"c) cheltuielile de personal aferente medicilor şi celuilalt personal sanitar, care furnizează servicii medico-sanitare în unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare pentru copii distrofici, de recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi de HIV/SIDA, reorganizate potrivit prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2000, încadrat la spitalul judeţean sau la alt spital public cel mai apropiat, în cazul unităţilor sanitare transferate integral la serviciile publice specializate.”7. Articolul 89 va avea următorul cuprins:"Art. 89. – (1) Suma maximă care se suportă de casele de asigurări de sănătate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru fiecare medicament corespunzător denumirii comune internaţionale (DCI) din listă, este preţul de referinţă.(2) Preţul de referinţă se obţine prin aplicarea cotei procentuale de 90%, 65% respectiv 50%, la preţul cel mai mic corespunzător unităţii terapeutice aferente aceleiaşi forme farmaceutice din cadrul aceleiaşi denumiri comune internaţionale şi pentru fiecare concentraţie. Pentru pensionarii care nu realizează alte venituri decât cele provenite din pensie/pensii cumulate în cuantum de până la 6.000.000 lei lunar, nivelul de compensare este de 90%. În înţelesul actelor normative care reglementează materia asigurărilor sociale de sănătate, prin «pensii cumulate» se înţelege veniturile nete obţinute din pensie cumulate cu alte venituri nete permanente realizate în condiţiile legii."8. Alineatul (1) al articolului 94 va avea următorul cuprins:"Art. 94. – (1) Modalităţile de prescriere, eliberare şi de decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se stabilesc prin norme. Pentru fiecare boală cronică asiguratul are dreptul la o singură prescripţie medicală pe lună, cu maximum 3 medicamente care să acopere necesarul întregii luni, cu excepţia situaţiilor prevăzute în norme. În situaţia în care există asiguraţi care au beneficiat de mai mult de o prescripţie medicală pe o lună, la comunicarea casei de asigurări de sănătate, medicii nu mai acordă o nouă prescripţie medicală pentru boala cronică respectivă, pentru perioada comunicată de casa de asigurări de sănătate. În situaţia în care unii medici eliberează prescripţii medicale pentru perioada comunicată de casa de asigurări de sănătate, în care nu trebuia să se mai acorde prescripţii medicale pentru asigurat, medicii respectivi suportă contravaloarea prescripţiilor medicale respective, care va fi încasată de casele de asigurări de sănătate şi care va reîntregi Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate."9. Alineatul (2) al articolului 94 va avea următorul cuprins:"(2) Pentru persoanele prevăzute în legi speciale, care beneficiază de gratuitate suportată din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii, casele de asigurări de sănătate suportă integral contravaloarea medicamentelor cu preţul cel mai mic corespunzătoare fiecărei denumiri comune internaţionale (DCI) cuprinse în listă, pentru aceeaşi concentraţie şi formă farmaceutică."10. Alineatul (1) al articolului 97 va avea următorul cuprins:"Art. 97. – (1) Dispozitivele medicale se acordă de către furnizorii de dispozitive medicale avizaţi de Ministerul Sănătăţii şi acreditaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Lista cuprinzând furnizorii de dispozitive medicale acreditaţi se aprobă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin decizie a preşedintelui acesteia."11. Articolul 114 se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:"(2) Recomandările pentru tratament de recuperare în staţiunile balneoclimatice se întocmesc în două exemplare, dintre care unul rămâne la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar celălalt este prezentat de către asigurat furnizorului de servicii medicale de recuperare."PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:––––-Ministrul sănătăţii,Ovidiu BrînzanMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 19 august 2004.Nr. 1.328.–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x