HOTĂRÂRE nr. 1.320 din 31 octombrie 2007

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 1 noiembrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUHG 1471 06/12/2007
ActulACTUALIZEAZA PEHG 1320 31/10/2007
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Având în vedere buna colaborare dintre Delegația Comisiei Europene în România și Guvernul României, din perioada de preaderare, și importanța continuării instrumentelor de comunicare dezvoltate de Delegația Comisiei Europene în România în perioada 1993-2006, spre cât mai buna informare a cetățenilor români privind statutul României de stat membru al Uniunii Europene,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Afaceri Europene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2007,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1(1)Departamentul pentru Afaceri Europene, în calitate de instituție desemnată a gestiona afacerile europene în România, preia de la Reprezentanța Comisiei Europene în România instrumentele de comunicare dezvoltate de aceasta în perioada de preaderare, respectiv Centrul Infoeuropa – cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 88, aripa SV, sectorul 1 – portalul www.infoeuropa.ro și Rețeaua Multiplicatorilor de Informație Europeană.(2)Imobilul care constituie sediul Centrului Infoeuropa, potrivit alin. (1), aflat în domeniul public al statului, se transmite parțial din administrarea Bibliotecii Centrale Universitare în administrarea Departamentului pentru Afaceri Europene, în vederea realizării activităților de coordonare a procesului de comunicare internă privind integrarea României în Uniunea Europeană și de informare a cetățenilor privind statutul de stat membru al Uniunii Europene, potrivit legii.(3)Datele de identificare ale imobilului care se transmite potrivit alin. (2) sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(la 12-12-2007,
Articolul 1 a fost modificat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.471 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 12 decembrie 2007
)
 + 
Articolul 2Deciziile privind orientările strategice ale dezvoltării acestor programe de comunicare vor fi luate de comun acord cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, inclusiv prin consultarea beneficiarilor acestor programe. + 
Articolul 3Reprezentanța Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European vor beneficia de acces la Centrul Infoeuropa pentru organizarea de evenimente de informare, iar Reprezentanța Comisiei Europene în România va contribui activ la dezvoltarea programului de comunicare adresat Rețelei Multiplicatorilor de Informație Europeană. + 
Articolul 4Bunurile aferente Centrului Infoeuropa, portalului www.infoeuropa.ro și Rețelei Multiplicatorilor de Informație Europeană, precum și pachetele informative privind administrarea Centrului Infoeuropa, a portalului www.infoeuropa.ro și a Rețelei Multiplicatorilor de Informație Europeană se transmit, fără plată, din administrarea Reprezentanței Comisiei Europene în România în administrarea Departamentului pentru Afaceri Europene, pe bază de protocol încheiat între instituțiile implicate. + 
Articolul 5Finanțarea instrumentelor de comunicare în anul curent se va face din sumele alocate în bugetul pe anul 2007 Departamentului pentru Afaceri Europene, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 20 "Bunuri și servicii".

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
p. Secretarul de stat al Departamentului
pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 31 octombrie 2007.Nr. 1.320. + 
Anexă
DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului aflat în domeniul public al statului,
care trece din administrarea Bibliotecii Centrale
Universitare în administrarea Departamentului
pentru Afaceri Europene

Adresa imobilului care se transmite Numărul de identificare atribuit de Ministerul Economiei și Finanțelor Persoana juridică la care se află în administrare imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului
Calea Victoriei nr. 88, sectorul 1, București, aripa SV 40095 parțial Ministerul Educației și Cercetării – Biblioteca Centrală Universitar Departamentul pentru Afaceri Europene Cod clasificație: 8.29.06 Descriere tehnică: Casă de patrimoniu Suprafață: 165,8 mp

(la 12-12-2007,
Actul a fost completat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.471 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 12 decembrie 2007
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x