privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului de onoare al Ordinului Meritul pentru Învăţământ
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, aprobată prin Legea nr. 153/2005,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSe aprobă Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului de onoare al Ordinului Meritul pentru Învăţământ, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Şeful Cancelariei Primului-Ministru,Aleodor Marian FrâncuMinistrul educaţiei şi cercetării,Mircea MicleaBucureşti, 27 octombrie 2005.Nr. 1.313. +
Anexa REGULAMENTpentru organizarea şi funcţionarea Consiliuluide onoare al Ordinului Meritul pentru ÎnvăţământÎn temeiul dispoziţiilor Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi al reglementărilor prevăzute în Legea nr. 220/2004 privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ, se adoptă prezentul regulament. +
Articolul 1(1) Se constituie Consiliul de onoare al Ordinului Meritul pentru Învăţământ. … (2) Consiliul de onoare prevăzut la alin. (1) judecă faptele dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât faptele penale sancţionate cu o pedeapsă privativă de libertate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. … +
Articolul 2(1) Consiliul de onoare este format din 5 membri, după cum urmează: … a) un membru ales din rândul ordinului în grad de Cavaler; … b) un membru ales din rândul ordinului în grad de Ofiţer; … c) un membru ales din rândul ordinului în grad de Comandor; … d) 2 membri aleşi din rândul ordinului în grad de Mare Ofiţer. … (2) Preşedintele Consiliului de onoare va fi, de regulă, cel mai în vârstă membru din gradul de Mare Ofiţer. … (3) În cazul absenţei de la şedinţa Consiliului de onoare a preşedintelui ales, membrii prezenţi vor desemna, pentru şedinţa respectivă, ca preşedinte, pe cel mai în vârstă dintre aceştia având gradul cel mai înalt. … +
Articolul 3(1) Membrii Consiliului de onoare sunt aleşi pentru un mandat de 5 ani, cu prilejul primei întruniri a Cavalerilor ordinului, ce va avea loc de ziua ordinului. … (2) Până la alegerea consiliului de onoare potrivit alin. (1), competenţele acestuia vor fi îndeplinite de un consiliu numit prin decret al Preşedintelui României pe o perioadă de 3 ani. … (3) La expirarea mandatului Consiliului de onoare pot fi realeşi pentru un nou mandat cel mult 3 dintre membrii vechiului consiliu, dintre care cel puţin unul trebuie să provină din cele 3 grade inferioare; gradul de Cavaler, gradul de Ofiţer şi gradul de Comandor. … (4) În cazul decesului unui membru al Consiliului de onoare, numărul membrilor se completează cu o persoană care face parte din aceeaşi clasă a ordinului cu cel decedat. … +
Articolul 4(1) Consiliul de onoare judecă şi faptele persoanelor decorate cu Medalia Meritul pentru Învăţământ, prevăzute la art. 1 alin. (2), situaţie în care în consiliu vor fi cooptaţi şi 2 titulari ai medaliei, care vor avea drept de vot deliberativ. … (2) Nominalizarea celor două persoane va fi făcută prin tragerea la sorţi dintre cei cu cea mai mare vechime în distincţia respectivă. … +
Articolul 5(1) Cavalerii Ordinului Meritul pentru Învăţământ pot semnala Consiliului de onoare fapte comise de alţi membri ai ordinului, considerate că aduc prejudicii morale acestora. … (2) Ca urmare a sesizării, după înştiinţarea Cancelariei Ordinelor, se convocă Consiliul de onoare şi persoana învinuită, în termen de maximum 30 de zile de la sesizare. … +
Articolul 6(1) Cavalerii ordinului pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini şi fapte pe care le consideră dezonorante, comise de alţi Cavaleri ai ordinului, care le aduc prejudicii morale şi ating demnitatea şi onoarea ordinului. … (2) La primirea sesizării Cancelaria Ordinelor va convoca Consiliul de onoare şi va invita persoana învinuită, şedinţa urmând a avea loc în cel mult 45 de zile de la data primirii sesizării. … (3) În cazul în care persoana învinuită nu se prezintă la termenul fixat de Cancelaria Ordinelor, Consiliul de onoare o convoacă la alt termen, dar nu mai mare de 15 zile de la prima convocare, iar în cazul neprezentării şi a doua oară, cazul va fi judecat în lipsă. … (4) Consiliul de onoare adoptă hotărâri în prezenţa majorităţii membrilor acestuia. … (5) Consiliul de onoare deliberează şi poate decide imediat sau după cercetarea cazului, însă nu mai târziu de 60 de zile de la prima întrunire. … +
Articolul 7(1) Consiliul de onoare adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi. Votul este secret. … (2) Hotărârea consiliului de onoare, motivată, se comunică Cancelariei Ordinelor, cu propunerea de retragere a decoraţiei sau de respingere a sesizării, după caz. … +
Articolul 8Cancelaria Ordinelor ia act de hotărârea Consiliului de onoare şi înaintează Preşedintelui României spre aprobare decretul privind retragerea decoraţiei respective. +
Articolul 9(1) După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului de retragere a ordinului, Cancelaria Ordinelor va solicita persoanei căreia i s-a retras decoraţia să înapoieze însemnul împreună cu brevetul respectiv, solicitând pentru aceasta, dacă este cazul, şi sprijinul organelor de ordine. … (2) Cancelaria Ordinelor va comunică în scris membrilor Consiliului de onoare radierea din evidenţa ordinului a persoanei căreia i s-a retras decoraţia. … +
Articolul 10(1) Cheltuielile făcute pentru deplasare, cazare, diurnă şi altele asemenea, necesare pentru desfăşurarea şedinţelor de lucru ale consiliilor de onoare, vor fi suportate din bugetul ministerului de resort care va asigura şi spaţiul de lucru necesar. … (2) Cancelaria Ordinelor va ţine într-un dosar special procesele-verbale pentru constituirea Consiliului de onoare, realegerea membrilor acestuia, sesizările primite, convocările trimise, materialele şedinţelor şi hotărârile luate în cadrul fiecărei şedinţe. … +
Articolul 11(1) La şedinţele de lucru ale Consiliului de onoare poate participa fără drept de vot, în calitate de şef al tuturor ordinelor, Preşedintele României. … (2) La şedinţele de lucru ale Consiliului de onoare participă fără drept de vot cancelarul ordinelor sau altă persoană desemnată de acesta. … (3) Lucrările de secretariat ale Consiliului de onoare se asigură de Cancelaria Ordinelor. … +
Articolul 12Dispoziţiile prezentului regulament se completează cu prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare.––––