HOTĂRÂRE nr. 1.295 din 14 octombrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 20 octombrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 366 10/07/2001
ActulREFERIRE LAOUG 118 30/06/1999 ART. 5
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare financiare



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare financiare în sumă totală de 1.264.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe anul 2008, familiilor şi persoanelor singure, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul muncii, familieişi egalităţii de şanse,Mariana CâmpeanuMinistrul internelor şireformei administrative,Cristian DavidMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 14 octombrie 2008.Nr. 1.295.
 + 
Anexa

*Font 7*
Nr.
crt.
Beneficiari

Adresa

Judeţul

Suma aprobată
– lei –
1 Laslo Mircea comuna Meteş, satul Tăuţi nr. 29 Alba 1.000
2 Ruje Tatiana Elena comuna Şpring, satul Vingard nr. 357 Alba 1.100
3 Kardoş Elisabeta-Adriana comuna Unirea, Str. Lăutarilor nr. 516A Alba 1.200
4 Cordoş Olga comuna Unirea, Str. Lăutarilor nr. 516 Alba 1.900
5 Morar Florica Arad, bd. Decebal nr. 24, ap. 11 Arad 3.000
6 Boboc Nicoleta comuna Bughea de Jos, satul Bughea de Jos, fără nr. casă Argeş 4.000
7 Bratu Paula comuna Stoeneşti, satul Slobozia, fără nr. casă Argeş 3.500
8 Breazu Ion Cristian comuna Leordeni, satul Ciulniţa, fără nr. casă Argeş 4.000
9 Dobrică Vasilica oraşul Ştefăneşti, str. Smărăndeşti nr. 21 Argeş 1.500
10

Fediuc Toader

oraşul Câmpulung, str. I.C. Frimu nr. 55, bl. 7, sc. A, ap.
4
Argeş

2.500

11 Filip Florentina oraşul Mioveni, str. Muntenia bl. M8, sc. C, ap. 15 Argeş 1.500
12 Ilie Cristofor Dumitru oraşul Mioveni, Str. Mănăstirii nr. 40 Argeş 10.000
13

Ivan Carmen

oraşul Câmpulung, str. Gen. C. Simionescu nr. 10, bl. 9,
sc. B, ap. 34
Argeş

2.500

14 Tănase Ilie Piteşti, Str. Egalităţii nr. 32 Argeş 10.000
15 Ana Maria comuna Mălureni, satul Topliţa, fără nr. casă Argeş 1.000
16 Datcu Eugenia Curtea de Argeş, str. Albeşti bl. E21, sc. A, ap. 6 Argeş 2.000
17 Doroghian Lucica oraşul Câmpulung, str. I. Ţicăloiu nr. 38A Argeş 1.500
18 Enea Florica Curtea de Argeş, str. Negru Vodă nr. 63 Argeş 2.000
19 Gulean Natalia Topoloveni, Str. Parcului nr. 9, bl. P26, sc. D, ap. 2 Argeş 1.500
20 Mărunţelu Mihai comuna Călineşti, satul Valea Corbului, fără nr. casă Argeş 3.000
21 Mărunţelu Făgăraş comuna Călineşti, satul Valea Corbului, fără nr. casă Argeş 1.200
22

Mitu Benone

oraşul Câmpulung, str. I.C. Brătianu nr. 7, bl. D32, sc. B,
ap. 11
Argeş

3.000

23 Onea Spiridon comuna Cetăţeni, satul Valea Cetăţuia, fără nr. casă Argeş 2.400
24 Prundaru Rozioara comuna Cetăţeni, satul Valea Cetăţuia, fără nr. casă Argeş 800
25 Uţă Georgeta Curtea de Argeş, str. Buşaga nr. 16 Argeş 1.500
26 Văduva Elena Alisa oraşul Ştefăneşti, bl. 13, sc. A, ap. 53 Argeş 2.000
27 Vişoiu Doina-Oltea oraşul Câmpulung, str. Traian nr. 112 Argeş 4.500
28 Donoiu Domnica comuna Pietroşani, satul Tetevoieşti, fără nr. casă Argeş 2.500
29 Ivan Iulia comuna Lunca Corbului, satul Pădureţi, fără nr. casă Argeş 3.500
30 Porumb Stan comuna Stâlpeni, satul Stâlpeni, fără nr. casă Argeş 4.000
31 Radu Ana Maria oraşul Ştefăneşti, bl. 6, sc. A, ap. 12 Argeş 2.500
32 Samoilă Doina comuna Cetăţeni, satul Valea Cetăţuia, fără nr. casă Argeş 1.000
33 Tinca Elisabeta comuna Cetăţeni, satul Valea Cetăţuia, fără nr. casă Argeş 1.000
34

Văduva Ion

comuna Valea Mare-Pravăţ, satul Valea Mare-Pravăţ,
fără nr. casă
Argeş

3.500

35 Aanei Violeta Bacău, str. Ştefan cel Mare nr. 40, sc. A, ap. 5 Bacău 1.500
36 Andrei Rândunica Bacău, str. Erou Marius Hasan bl. 26, sc. A, ap. 6 Bacău 1.500
37 Ciosu Dănuţ Bacău, str. Victor Babeş nr. 2, ap. 25 Bacău 3.000
38 Ciuraru Magdalena comuna Cleja, fără nr. casă Bacău 2.500
39 Coţofană Elena Bacău, str. Pictor Theodor Aman bl. 8, sc. A, ap. 5 Bacău 2.500
40 Macovei Lenuţa comuna Negri, satul Poiana, fără nr. casă Bacău 3.000
41 Marin Ion comuna Horgeşti, satul Răcătău, fără nr. casă Bacău 1.500
42 Turcan Aurelia comuna Horgeşti, satul Sohodor, fără nr. casă Bacău 1.000
43 Apostu Grigore Bacău, str. Bicaz bl. 144, sc. A, ap. 27 Bacău 3.000
44 Barbu Stelian Bacău, str. Bucegi bl. 115, sc. C, ap. 9 Bacău 2.500
45 Corabie Elisabeta Bacău, Str. Castanilor bl. 7, sc. D, ap. 13 Bacău 1.500
46 Flutur Manoilă Bacău, str. Ştefan cel Mare bl. 27, sc. A, ap. 1 Bacău 3.000
47 Gasner Elena Bacău, str. Mioriţa nr. 13, bl. 13, sc. C, ap. 9 Bacău 1.500
48 Gologan Cristinel Constantin Bacău, str. Pictor Theodor Aman bl. 14, sc. C, ap. 13 Bacău 3.000
49 Hanganu Constantin Bacău, str. Ştefan cel Mare nr. 25, sc. E, ap. 23 Bacău 3.000
50 Iftimi Mihai comuna Măgireşti, fără nr. casă Bacău 2.000
51 Onofrei Elisabeta Bacău, str. Cornişa Bistriţa nr. 16, sc. B, ap. 4 Bacău 1.500
52 Păgănu Viorel Bacău, str. Milcov nr. 67, sc. C, ap. 14 Bacău 3.000
53 Popoi Tincuţa comuna Măgireşti, satul Valea Arinilor, fără nr. casă Bacău 1.500
54 Schifirneţ Tapalagă Elena Bacău, str. Cornişa Bistriţa bl. 29, sc. A, ap. 31 Bacău 1.500
55 Smău Elena Bacău, str. Mihai Viteazu nr. 12, sc. D, ap. 16 Bacău 1.000
56 Solomon Mihai Bacău, str. Cornişa Bistriţa bl. 8, sc. B, ap. 30 Bacău 4.000
57 Surugiu Costică comuna Livezi, satul Orasa, fără nr. casă Bacău 2.500
58 Arteni Constantin oraşul Buhuşi, str. Văioaga bl. 1, sc. A, ap. 9 Bacău 1.000
59 Bărbuţă Maria Bacău, str. Oţelarilor bl. 5, sc. B, ap. 19 Bacău 1.500
60 Bodolică Aurel Bacău, str. Mircea Eliade nr. 7, bl. 7, sc. A, ap. 18 Bacău 3.000
61 Căldăraru Vasile comuna Izvorul Berheciului, fără nr. casă Bacău 2.000
62 Cojan Giurgi Bacău, Str. Panselelor bl. 12, sc. C, ap. 14 Bacău 2.000
63 Nichita Liliana comuna Ungureni, satul Bibireşti, fără nr. casă Bacău 2.000
64 Panaite Elena Cornelia oraşul Buhuşi, Str. Libertăţii bl. 227, sc. A, ap. 2 Bacău 2.000
65 Pantiru Mărioara oraşul Buhuşi, str. Văioaga bl. 4, sc. A, ap. 4 Bacău 2.500
66 Patachi Victoria Bacău, Str. 6 Martie bl. 3, sc. D, ap. 2 Bacău 2.000
67 Baciu Vasile Moineşti, str. Costache Negri bl. 1, ap. 6 Bacău 1.500
68 Belciu Ana Lăcrămioara Moineşti, Str. Luminii bl. F3, ap. 4 Bacău 2.500
69 Botezatu Maria Moineşti, str. Ion Creangă bl. D4, ap. 19 Bacău 2.000
70 Dumbravă Viorica comuna Podu Turcului, fără nr. casă Bacău 1.500
71 Enea Gabriela Bacău, str. Prelungirea Bradului bl. 123, sc. B, ap. 9 Bacău 2.000
72 Gondoş Elena Oneşti, str. Jupiter bl. 5, sc. D, ap. 131 Bacău 1.500
73 Gudruman Angela-Monica Oneşti, str. Jupiter bl. 5, sc. F, ap. 209 Bacău 3.000
74 Hriscu Mariana comuna Filipeşti, satul Oniscani, fără nr. casă Bacău 4.000
75 Moisa Otilia Bacău, str. Pictor Thedor Aman bl. 4, sc. D, ap. 13 Bacău 2.500
76 Pascu Natalia comuna Coloneşti, satul Zăpodia, fără nr. casă Bacău 1.500
77 Scorţeanu Costel comuna Măgura, satul Crihani, fără nr. casă Bacău 1.500
78 Şerban Eugenia comuna Dofteana, satul Dofteana, fără nr. casă Bacău 3.000
79 Stoica Geta Oneşti, Str. Libertăţii bl. 7A, sc. B, ap. 34 Bacău 1.000
80 Rădulescu Olga Oradea, Str. Cerbului nr. 5, bl. C18, ap. 7 Bihor 2.000
81 Maxim-Cociuban Rodica Oradea, Str. Braşovului nr. 37, ap. 1 Bihor 2.000
82 Hendre Floare comuna Sânmartin, satul Ronţău nr. 53 Bihor 1.500
83 Mureşan Carmen Alina comuna Lechinţa, satul Lechinţa nr. 433 Bistriţa-Năsăud 600
84 Târşu Laura Floarea Bistriţa, cart. Sigmir nr. 107 Bistriţa-Năsăud 4.000
85 Părăleşte Ioana Daniela comuna Prundu Bârgăului, bl. 38, sc. D, ap. 33 Bistriţa-Năsăud 500
86 Poancă Ileana comuna Dumitriţa, satul Dumitriţa nr. 156 Bistriţa-Năsăud 2.000
87 Tinca Eugen comuna Dumitriţa, satul Budacu de Sus nr. 390 Bistriţa-Năsăud 2.000
88 Moldovan Adela comuna Dumitriţa, satul Budacu de Sus nr. 217 Bistriţa-Năsăud 1.000
89 Bucur Ilie comuna Milaş, satul Orosfaia nr. 122 Bistriţa-Năsăud 3.000
90 Oprea Sabin comuna Feldru, satul Feldru nr. 85 Bistriţa-Năsăud 1.500
91 Natarîş Lenuţa Bistriţa, str. V. Lupu bl. 6, sc. A, ap. 3 Bistriţa-Năsăud 2.500
92 Cristea Ramona Daniela Bistriţa, str. Gh. Pop Debăseşti bl. 3, sc. C, ap. 5 Bistriţa-Năsăud 7.000
93 Pop Georgeta Bistriţa, str. Iosif Vulcan bl. 3, sc. H, ap. 7 Bistriţa-Năsăud 1.500
94 Kecsedi Vasile Bistriţa, str. Aleea Heniu nr. 2, bl. 10C, sc. C, ap. 48 Bistriţa-Năsăud 2.000
95 Mititean Gavrilă Bistriţa, str. Gen. Grigore Bălan bl. 27, sc. B, ap. 29 Bistriţa-Năsăud 800
96 Bota Grigore Bistriţa, str. Andrei Mureşanu nr. 75, sc. C, ap. 2 Bistriţa-Năsăud 1.300
97 Şiriorean Maria Bistriţa, str. Albert Berger nr. 7 Bistriţa-Năsăud 800
98 Constantin Elena Bistriţa, str. C.R. Vivu bl. 12, sc. C, ap. 44 Bistriţa-Năsăud 2.000
99 Câmpan Emilia Bistriţa, cart. Sigmir, Str. Principală nr. 9 Bistriţa-Năsăud 800
100 Lăcătuş Sabina Bistriţa, str. Vasile Alecsandri nr. 14 Bistriţa-Năsăud 1.000
101 Griga Victoria Bistriţa, str. Axente Sever nr. 12 Bistriţa-Năsăud 1.000
102 Deac Corina Daniela Bistriţa, Piaţa Centrală nr. 34 Bistriţa-Năsăud 4.500
103 Someşan Ileana comuna Galaţii Bistriţei, satul Dipşa nr. 51 Bistriţa-Năsăud 800
104 Blaga Floare comuna Şintereag, satul Cociu nr. 121B Bistriţa-Năsăud 700
105 Ilie Vasile comuna Târlişua, satul Târlişua nr. 69 Bistriţa-Năsăud 700
106 Andrei Marta comuna Parva, satul Parva nr. 308 Bistriţa-Năsăud 1.500
107 Aniculaesei Maria comuna Ibăneşti, satul Ibăneşti, fără nr. casă Botoşani 700
108 Andronic Ioan comuna Ibăneşti, satul Dumbrăviţa, fără nr. casă Botoşani 1.000
109 Rautu Mihai comuna Ibăneşti, satul Ibăneşti, fără nr. casă Botoşani 1.500
110 Lesca Reveca comuna Ibăneşti, satul Ibăneşti, fără nr. casă Botoşani 1.000
111 Isac Cheriachiţa Dorohoi, str. A.I. Cuza nr. 8, et. 1, ap. 2 Botoşani 2.000
112 Surugiu Ionela Mihaela Dorohoi, str. Lt. Olinescu nr. 3, ap. 32 Botoşani 3.000
113 Şfaiţer Mihai comuna Dingeni, satul Dingeni, fără nr. casă Botoşani 1.000
114 Mînzat Alexandrina Botoşani, str. Parcul Tineretului bl. B10, ap. 12 Botoşani 2.000
115 Suster Ioan Botoşani, bd. M. Eminescu nr. 10, sc. B, et. 3, ap. 10 Botoşani 1.200
116 Anton Lucica Botoşani, Str. Curcubeului nr. 8, sc. C, ap. 2 Botoşani 2.000
117 Salvari Cristinel Florin Botoşani, str. Scarlat Virnav nr. 36, sc. B, et. 3, ap. 9 Botoşani 1.500
118 Porumbic Gheorghina Botoşani, str. Scarlat Virnav bl. F5, sc. B, et. 4, ap. 17 Botoşani 1.000
119 Zarafan Luminiţa Botoşani, str. Piaţa 1 Decembrie nr. 67 Botoşani 800
120 Şfaiţer Gheorghe-Viorel Botoşani, str. Aleea Bucovina nr. 4, sc. B, ap. 13 Botoşani 1.500
121 Tuca Constantin Botoşani, Str. Izvoarelor nr. 5, sc. A, et. 1, ap. 7 Botoşani 1.000
122 Ciobotaru Costel Brăila, Str. Olteniei nr. 19 Brăila 3.000
123

Stoilescu Rodica Mariana

Brăila, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 56, bl. P+10, sc. 1, ap.
12
Brăila

1.000

124 Călin Gica Brăila, Bd. Dorobanţilor nr. 448 Brăila 500
125

Gavrilenco Ştefana

Brăila, str. Tecuci nr. 22 (domiciliul stabil), Brăila,
str. Tecuci nr. 21 (domiciliul în fapt)
Brăila

500

126 Mocanu Gica Brăila, Str. Şcolilor nr. 87, bl. O4, sc. 2, ap. 37 Brăila 1.000
127 Ceafalău Lenuţa comuna Cireşu, fără nr. casă Brăila 3.000
128 Ciobota Valentin Brăila, Bd. Dorobanţilor nr. 13, bl. A12, sc. 3, ap. 57 Brăila 2.000
129 Pall Florica Brăila, Str. Azurului nr. 31 Brăila 500
130 Vasai Alexandrina Brăila, str. Nicolae Titulescu nr. 79bis Brăila 500
131 Handrag Neculai comuna Chişcani, fără nr. casă Brăila 3.000
132 Cociaş Malila Brăila, str. Costache Negruzzi nr. 21 Brăila 1.500
133 Coman Giorgel Brăila, str. Hipodrom nr. 42, bl. 13, ap. 73 Brăila 500
134 Liopa Lucica Brăila, Str. Unirii nr. 129 Brăila 1.000
135 Ene Sorinel oraşul Ianca, str. Calea Brăilei nr. 4, bl. D2, sc. 1, ap. 1 Brăila 2.000
136

Mihai Lenuţa

Brăila, str. G. Coşbuc nr. 25 (domiciliul legal),
comuna Tudor Vladimirescu (domiciliul în fapt)
Brăila

1.000

137

Para Ionela

Brăila, str. Calea Călăraşilor nr. 10K, bl. 114, sc. 1, ap.
15
Brăila

500

138 Mircea Tudora Brăila, str. M Kogălniceanu nr. 9A, bl. Saturn, ap. 78 Brăila 400
139 Rădulescu Dobriţa Buzău, Str. Unirii bl. E7, ap. 26 Buzău 1.500
140 State Steliana Buzău, Str. Unirii bl. 39D, ap. 1 Buzău 2.500
141 Nica Elisabeta Buzău, Bd. Unirii bl. 137, et. 4, ap. 18 Buzău 2.000
142 Stănişor Mariana Buzău, Str. Episcopiei bl. A7, ap. 17 Buzău 2.000
143 Alexandru Cornel Buzău, cart. Episcopiei bl. A8, ap. 17 Buzău 2.000
144 Sandu Mariana Buzău, str. Vl. Maximilian bl. 2, et. 2, ap. 37 Buzău 2.500
145 Ungureanu Lenuţa Buzău, Str. Victoriei nr. 6 Buzău 1.500
146 Călin Ana Buzău, cart. Dorobanţi 1, bl. 12C, et. 2, ap. 9 Buzău 1.500
147 Dumitru Ana Buzău, str. Dorobanţi nr. 163 Buzău 3.000
148 Şerban Emil Buzău, aleea Venus, bl. 6, ap. 58 Buzău 2.000
149 Burlacu Maria Buzău, Str. Stadionului bl. 11A2, sc. A, et. 1, ap. 5 Buzău 2.000
150 Petre Steliana Buzău, str. Bazalt bl. G2, ap. 16 Buzău 1.500
151 Ploscă Maria Buzău, str. Caraiman bl. B4, ap. 12 Buzău 2.000
152 Stan Marian Buzău, str. Vulcani nr. 35 Buzău 3.000
153 Ştefan Elena Buzău, Str. Şantierului nr. 25 Buzău 2.000
154 Mihalcea Mădălin Liviu Buzău, cart. Dorobanţi 1, bl. 32L, ap. 3 Buzău 7.000
155 Ion Georgeta Buzău, cart. Broşteni bl. S1, ap. 1 Buzău 1.500
156 Perdevară Georgiana-Monalisa Buzău, cart. Broşteni bl. N10, et. 4, ap. 18 Buzău 3.000
157 Sărban Cristina-Mirela Buzău, Str. Republicii nr. 16, bl. 2 CFR, ap. 3 Buzău 4.000
158 Spânu Laura Buzău, Str. Stadionului bl. B1, et. 2, ap. 11 Buzău 2.000
159 Rîmniceanu Nicoleta Buzău, Str. Piersicului nr. 58 Buzău 2.000
160 Răfăilă Maria Buzău, Aleea Plopilor nr. 5 Buzău 1.000
161 Durlai Laura Buzău, Str. Almaşului nr. 23 Buzău 3.000
162 Ionescu Maria Buzău, bd. Nicolae Bălcescu, bl. 14, ap. 73 Buzău 1.500
163 Ilie C. Ilie Buzău, Str. Transilvaniei nr. 282 Buzău 2.000
164

Pahone Ioana

Buzău, Str. Agriculturii nr. 17 (domiciliul legal), Buzău,
Aleea Industriei nr. 1, bl. 1, ap. 3 (domiciliul în fapt)
Buzău

2.500

165

Lalu Mirela

Buzău, Str. Transilvaniei nr. 294 (domiciliul legal), Buzău,
Str. Muncii nr. 12 (domiciliul în fapt)
Buzău

7.000

166 Gîlmeanu Cornelia Buzău, Str. Transilvaniei nr. 163, bl. 2, et. 3, ap. 29 Buzău 2.000
167 Tudorache Maria Buzău, cart. Broşteni bl. P01, ap. 8 Buzău 2.000
168 Iordache A. Constantin Buzău, Str. Primăverii nr. 20 Buzău 1.500
169 Ioniţă Elena Buzău, str. Aleea Şcolilor bl. 19, sc. B, et. 1, ap. 26 Buzău 2.000
170 Bocolea Sanda Buzău, cart. Broşteni bl. J4, ap. 37 Buzău 3.000
171 Ştefan Elisabeta Buzău, str. Gheorghe Asachi nr. 31 Buzău 2.000
172 Raţă Constantin Buzău, Str. Transilvaniei bl. 3, et. 4, ap. 24 Buzău 1.500
173 Horhocea Ilinca Buzău, aleea Venus bl. 6, ap. 45 Buzău 2.000
174 Marin Aurica Buzău, str. Frăsinet bl. U3, et. 6, ap. 25 Buzău 2.000
175 Anghel Constanda Buzău, cart. Dorobanţi 2, bl. F26, ap. 1 Buzău 3.000
176 Furtună Eugenia Buzău, str. Pietroasele bl. 14, ap. 29 Buzău 2.000
177 Apostol Ileana Buzău, cart. Micro 5, bl. 15, ap. 59 Buzău 3.000
178 Manolache Tudor Buzău, Str. Episcopiei bl. B30, ap. 11 Buzău 2.000
179 Matei Mariana Buzău, Bd. Stadionului bl. 109C, et. 4, ap. 10 Buzău 1.500
180 Mirică Elena Buzău, str. Gheorghe Asachi nr. 8 Buzău 2.000
181 Ţigău Ioana Buzău, Str. Unirii bl. E5, et. 5, ap. 25 Buzău 1.500
182 Ghiorghinoiu Silvia Buzău, aleea Jupiter bl. 13, ap. 86 Buzău 1.500
183 Tudor Eleonora Buzău, cart. Broşteni, bl. C7, et. 2, ap. 5 Buzău 1.500
184 Tudor Daniela Buzău, Str. Orizontului nr. 132 Buzău 2.000
185 Logoş Maria Buzău, str. Măghiran nr. 20 Buzău 2.000
186 Căldăraru Ionel Râmnicu Sărat, str. Focşani nr. 7 Buzău 1.000
187 Serafim Vişa Râmnicu Sărat, str. Jitia nr. 50A Buzău 2.500
188 Panait Nicoleta Ştefania Râmnicu Sărat, str. Costieni bl. 29A, ap. 15 Buzău 5.000
189 Nicoară Ionelia Constanţa Râmnicu Sărat, Str. Micşunelelor nr. 30 Buzău 5.000
190 Stancu Maria Râmnicu Sărat, str. Topliceni bl. 19A, ap. 3 Buzău 1.500
191 Miriţă Maria oraşul Nehoiu, Str. Şcolii bl. 4, et. 4, ap. 20 Buzău 7.000
192 Vasile Costel oraşul Pogoanele, str. Aurel Vlaicu nr. 9 Buzău 3.000
193 Radu Elena comuna Berca, satul Valea Nucului, fără nr. casă Buzău 1.500
194 Tescaru Anica comuna Berca, satul Valea Nucului, fără nr. casă Buzău 1.500
195 Badea Maria comuna Berca, Str. Braşovului nr. 5 Buzău 1.000
196 Năstase Ecaterina comuna Berca, satul Berca, bl. B1, ap. 8 Buzău 2.000
197 Lupu Liliana comuna Berca, satul Sătuc, fără nr. casă Buzău 2.500
198 Iordache D. Nicolae comuna Costeşti, satul Costeşti, fără nr. casă Buzău 1.000
199 Anghel Aurel comuna Gherăseni, satul Sudiţi, fără nr. casă Buzău 1.500
200 Constantin Onica comuna Ghergheasa, satul Sălcioara, fără nr. casă Buzău 5.000
201 Grancea Anişoara comuna Grebănu, satul Livada, fără nr. casă Buzău 1.500
202 Banu Ligia comuna Pârscov, satul Pârscov nr. 793 Buzău 1.500
203 Bîrîilă Ion comuna Pârscov, satul Pârscov, fără nr. casă Buzău 2.500
204 Antonescu Violeta Elena comuna Săgeata, satul Găvăneşti, fără nr. casă Buzău 2.000
205 Mustăţea Elena comuna Săhăteni, satul Săhăteni nr. 42 Buzău 1.500
206 Matache Mihaela comuna Săhăteni, satul Săhăteni nr. 338 Buzău 2.000
207 Vlădoiu Gheorghe comuna Săhăteni, satul Săhăteni, fără nr. casă Buzău 1.500
208 Tudorie Viorica comuna Săpoca, satul Săpoca, fără nr. casă Buzău 4.000
209 Tudorie Ioana comuna Săpoca, satul Săpoca, fără nr. casă Buzău 1.500
210 Brezeanu Zahiu comuna Săpoca, satul Măteşti, fără nr. casă Buzău 2.000
211 Dinu Doru comuna Scutelnici nr. 100 Buzău 1.000
212 Dobre Maria comuna Vadu Paşii, satul Scurteşti, fără nr. casă Buzău 1.000
213 Tudor Ion comuna Vadu Paşii, satul Scurteşti, fără nr. casă Buzău 2.000
214 Mateaş Valentina comuna Verneşti, satul Cândeşti, fără nr. casă Buzău 1.000
215 Marin Vasile comuna Verneşti, satul Cândeşti, fără nr. casă Buzău 1.500
216 Marin Ionuţ comuna Verneşti, satul Cândeşti, fără nr. casă Buzău 1.500
217 Negoiţă Paraschiva comuna Verneşti, satul Cândeşti, fără nr. casă Buzău 1.000
218 Băcanu Alexandrina comuna Verneşti, satul Cândeşti, fără nr. casă Buzău 1.000
219 Covaci Claudiu comuna Verneşti, satul Cândeşti nr. 391 Buzău 1.500
220 Zahanagiu Elena comuna Verneşti, satul Cândeşti nr. 570 Buzău 2.000
221 Chivu Ionel Liviu comuna Verneşti, satul Cândeşti, fără nr. casă Buzău 2.500
222 Barbu Cireşica comuna Verneşti, satul Cândeşti nr. 351 Buzău 2.000
223 Derzsi Loredana Amelia oraşul Anina, str. Puţul V nr. 14 Caraş-Severin 2.000
224 Tămârjan Aurica oraşul Anina, str. M. Hammer nr. 22, ap. 2 Caraş-Severin 1.500
225 Rădulescu Dan Călăraşi, Str. Muşeţelului bl. H24, sc. B, ap. 11 Călăraşi 10.000
226

Zaharia Ecaterina

Călăraşi, Str. Bărăganului nr. 28, bl. K13, sc. 1, et.
3, ap. 303
Călăraşi

2.000

227 Vlad Cristina Călăraşi, str. Dobrogeanu Gherea, nr. 41 bis Călăraşi 2.000
228

Cismasu Elena-Gabriela

Călăraşi, str. Ştirbei-Vodă nr. 14, bl. J4, sc. B, et. 3,
ap. 27
Călăraşi

1.000

229 Ţuculeasa Marina Călăraşi, Str. Luceafărului bl. E1, sc. D, ap. 9 Călăraşi 500
230 Mavru Mirela Călăraşi, Str. Nufărului nr. 4, bl. E7, sc. D, et. 2, ap. 11 Călăraşi 2.000
231 Prodan Mariana oraşul Lehliu-Gară, satul Răzvani, Str. Călăraşilor nr. 80 Călăraşi 800
232 Gheorghe Gabriela oraşul Lehliu-Gară, satul Răzvani, Str. 1 Decembrie nr. 80 Călăraşi 500
233 Cristea Constanţa oraşul Budeşti, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 16 Călăraşi 1.500
234 Mirea Singureu oraşul Budeşti, satul Aprozi nr. 524 Călăraşi 1.000
235 Frunza Petre oraşul Budeşti nr. 903 Călăraşi 1.000
236 Cristea Georgeta comuna Dragalina nr. 25 Călăraşi 1.500
237 Nica Viorica comuna Cuza Vodă nr. 873 Călăraşi 2.000
238 Costea Vasile comuna Modelu, Str. Dudului nr. 32 Călăraşi 500
239 Dobre Florica comuna Modelu, Str. Canalului nr. 49 Călăraşi 500
240 Gheorghe Marian comuna Roseţi nr. 1.043 Călăraşi 1.000
241 Piroi Ion comuna Dragoş Vodă nr. 18 Călăraşi 800
242 Popa Ion şi Popa Maria comuna Independenţa, satul Vişini nr. 75 Călăraşi 3.000
243 Ţepuşe Ioana Jeni comuna Lehliu, satul Lehliu nr. 262 Călăraşi 1.500
244 Pusta Ioana comuna Soldanu nr. 518 Călăraşi 1.000
245 Negoiţă Petra comuna Fundeni nr. 48 Călăraşi 1.000
246 Oprea Vasile şi Oprea Petra comuna Chiselet nr. 114 Călăraşi 1.000
247 Pârvu Aurelia comuna Gălbinaşi nr. 418 Călăraşi 1.500
248 Sîrbu Victor comuna Gălbinaşi nr. 718 Călăraşi 700
249 Fleican Florica comuna Soldanu, satul Negoieşti nr. 314 Călăraşi 1.000
250 Petre C. Floarea comuna Spanţov, satul Stancea nr. 485 Călăraşi 700
251 Duţă Elena Constanţa, Str. Fulgerului nr. 11bis Constanţa 3.000
252 Mănăilă Ana Mihaela Constanţa, str. Prof. Nicolae Teodoreanu nr. 8 Constanţa 3.000
253 Fătu Dorina Constanţa, Str. Dezrobirii nr. 163, bl. SR4, sc. B, ap. 51 Constanţa 1.500
254

Stângaciu Petru

Constanţa, str. I.L. Caragiale nr. 47, bl. I3, sc. B, et.
1, ap. 27
Constanţa

1.000

255 Voinea Lucica oraşul Hârşova, Str. Gropilor nr. 5 Constanţa 3.000
256

Cristia Mariana

oraşul Hârşova, str. Crişan nr. 16 (domiciliul legal),
oraşul Hârşova, Str. Plantelor nr. 33, bl. P1, sc. B, ap. 13
(domiciliul în fapt)
Constanţa

3.000

257 Buzduga Vasile Târgovişte, Str. Unirii bl. 44, sc. A, ap. 16 Dâmboviţa 5.000
258 Bocit Mihaela Târgovişte, Str. Zorilor nr. 18 Dâmboviţa 700
259 Zamfir Gheorghe Târgovişte, str. Ialomiţei nr. 7 Dâmboviţa 800
260

Badea Elena

Târgovişte, str. Cpt. Stănica Ilie nr. 9, bl. 46A, et.
II, ap. 8
Dâmboviţa

2.000

261 Simion Ioana Târgovişte, str. Boerescu Zaharia bl. N3A, ap. 2 Dâmboviţa 1.000
262 Dinca Mariana Târgovişte, Bd. Unirii bl. 69, sc. B, et. 7, ap. 31 Dâmboviţa 1.000
263 Stan Ioana Târgovişte, Str. Liliacului nr. 5 Dâmboviţa 1.000
264 Nae Steliana Târgovişte, str. Dr. Dumitru Oprescu bl. 20B, sc. A, ap. 4 Dâmboviţa 1.500
265 Topor Mariana Moreni, Str. Republicii nr. 2, et. 2, ap. 48 Dâmboviţa 1.000
266 Costache Vasilica Marilena oraşul Pucioasa, Str. Stadionului nr. 14 Dâmboviţa 1.000
267 Stoian Cornelia oraşul Pucioasa, str. Glodeni Vale nr. 71 Dâmboviţa 1.000
268 Săvulescu Ioan oraşul Fieni, Str. Runcului nr. 246 Dâmboviţa 1.000
269 Popa Maria oraşul Fieni, cart. Costeşti nr. 153 Dâmboviţa 1.000
270 Negroiu Maria oraşul Fieni, Str. Teilor nr. 6, bl. 26, et. 1, ap. 7 Dâmboviţa 1.500
271 Pîrvulescu Toma oraşul Fieni, Str. Crângului nr. 11 Dâmboviţa 1.000
272 Roman Aurelia comuna Brăneşti, satul Priboiu, nr. 6 Dâmboviţa 800
273 Popescu Elena comuna Bărbuleţu, satul Bărbuleţu nr. 471 Dâmboviţa 1.500
274 Dincă Vasillica comuna Cojasca, satul Iazu nr. 346 Dâmboviţa 1.500
275 Ştefan Maria comuna Dragomireşti, satul Dragomireşti nr. 92 Dâmboviţa 800
276 Dinu Valeria comuna Dărmaneşti, satul Mărginenii de Sus nr. 3 Dâmboviţa 1.000
277 Florea Gh. Dumitra comuna Mogoşani, satul Zăvoiu nr. 81 Dâmboviţa 1.000
278 Zamfir Constantin comuna Nucet, satul Nucet nr. 281 Dâmboviţa 700
279 Dumitru Elena Violeta comuna Nucet, satul Cazaci nr. 681 Dâmboviţa 1.000
280 Panait Constanţa comuna Produleşti, satul Broşteni nr. 108 Dâmboviţa 1.500
281 Bita Nela comuna Produleşti, satul Produleşti nr. 203 Dâmboviţa 1.000
282

Setreanu Cornelia

comuna Vulcana Băi, satul Vulcana de Sus,
str. Mihai Viteazu nr. 6
Dâmboviţa

2.000

283

Bucuroiu C. Ion

comuna Vulcana Băi, satul Vulcana Băi,
str. Costin Murgescu nr. 11
Dâmboviţa

2.000

284

Savu Margareta

comuna Vulcana Băi, satul Vulcana de Sus,
Str. Cerbului nr. 3
Dâmboviţa

1.000

285

Birligeanu Georgiana Cornelia

comuna Vulcana Băi, satul Vulcana de Sus,
str. M. Eminescu nr. 112
Dâmboviţa

1.000

286

Stoica Izabela

comuna Vulcana Băi, satul Vulcana de Sus,
str. Spătăreşti nr. 33
Dâmboviţa

2.000

287 Necşoiu Eugenia comuna Vulcana Băi, satul Vulcana de Sus nr. 3 Dâmboviţa 1.500
288 Crăciun Serafim comuna Vulcana Pandele, satul Vulcana Pandele nr. 128 Dâmboviţa 1.000
289 Stângaciu Ilie comuna Şotânga, satul Şotânga, str. Calea Pucioasei nr. 146 Dâmboviţa 1.000
290 Zlate Nicolae comuna Sălcioara, satul Băneşti nr. 88 Dâmboviţa 1.000
291 Mortici Maria Alina comuna Şotânga, satul Şotânga nr. 180 Dâmboviţa 1.000
292 Repedemi Ana Târgovişte, Str. Zorilor nr. 5 Dâmboviţa 1.000
293 Economu Geta Târgovişte, Str. Unirii bl.60, sc. A, et. 2, ap. 7 Dâmboviţa 1.000
294 Munteanu Maria Târgovişte, Str. Ciocârliei nr. 5 Dâmboviţa 1.000
295 Băcanu Elena Luminiţa Târgovişte, str. Dr. Dumitru Oprescu bl. 21B, et.1, ap.9 Dâmboviţa 1.000
296

Găvănescu Adela

Târgovişte, str. Virgil Drăghiceanu nr. 3, bl. 5, sc. C,
ap. 47
Dâmboviţa

1.000

297 Matei Veronica Târgovişte, Str. Zorilor nr. 22 Dâmboviţa 1.000
298 Popa Daniela Târgovişte, Bd. Unirii bl. 39A, sc. B, et. 1, ap. 38 Dâmboviţa 1.000
299 Teodorine Mihaela Târgovişte, str. Avram Iancu bl. 35, ap. 80 Dâmboviţa 1.000
300 Străulescu Elena oraşul Titu, str. I.C. Visarion bl. 16, sc. D, ap. 3 Dâmboviţa 1.000
301 Voicu Marina oraşul Titu, str. I.C. Visarion nr. 69, bl. 17, et.4, ap. 18 Dâmboviţa 1.000
302 Pătraşcu Maria oraşul Titu, satul Sălcuţa nr. 92 Dâmboviţa 800
303 Leanca Elena Eugenia oraşul Răcari, satul Răcari, Str. Republicii nr. 45 Dâmboviţa 1.500
304 Rotaru Dumitra comuna Brăneşti, satul Brăneşti, Str. Principală nr. 266 Dâmboviţa 1.000
305 Despa Gabriel comuna Bucşani, satul Bucşani nr. 32 Dâmboviţa 1.000
306 Sandu Maria comuna Conţeşti, satul Boteni nr. 88 Dâmboviţa 1.000
307 Niculae Cristache comuna Corneşti, satul Cătunu nr. 75 Dâmboviţa 1.000
308 Stan Marian comuna Dobra, satul Mărceşti nr. 557 Dâmboviţa 1.000
309 Mihalache Elena comuna Dărmăneşti, satul Mărginenii de Sus nr. 427 Dâmboviţa 1.000
310 Cristea Maria comuna Gura Şuţii, satul Gura Şuţii nr. 497 Dâmboviţa 1.000
311

Ghica Constantin

comuna Gura Ocniţei, satul Gura Ocniţei,
str. Capul Plaiului nr. 27
Dâmboviţa

3.000

312 Murineanu Maria Mihaela comuna Ludeşti, satul Scheiu de Jos nr. 441 Dâmboviţa 1.000
313 Cîrstoaia Aura comuna I.L. Caragiale, satul Ghirdoveni nr. 531 Dâmboviţa 2.500
314 Ion Andrei comuna Mogoşani, satul Cojocaru nr. 208 Dâmboviţa 1.000
315 Năstase Constantin comuna Mătăsaru, satul Tetcoiu nr. 258 Dâmboviţa 800
316 Dolănescu Mariana comuna Perşinari, satul Perşinari nr. 310 Dâmboviţa 1.000
317 Mărculescu Lavinia comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 515 Dâmboviţa 1.000
318 Bunica Paraschiva Ionela comuna Şotânga, satul Şotânga nr. 178 Dâmboviţa 1.000
319 Toader Ecaterina comuna Slobozia Moara, satul Slobozia Moară nr. 210 Dâmboviţa 1.000
320 Gere Răzvan comuna Şotânga, satul Teiş, Str. Vânătorilor nr. 66 Dâmboviţa 1.000
321 Băncilă Mihaela comuna Vişineşti, satul Vişineşti nr. 403 Dâmboviţa 1.500
322 Matei Ioana comuna Vlădeni, satul Vlădeni nr. 92 Dâmboviţa 2.000
323 Pîrşa Costel comuna Vlădeni, satul Vlădeni nr. 615 Dâmboviţa 4.000
324 Belet Romică comuna Vlădeni, satul Vlădeni nr. 591 Dâmboviţa 2.000
325 Băilă Aneta comuna Catane, satul Catane nr. 192 Dolj 1.000
326 Geantă Florian comuna Bratovoieşti, satul Bratovoieşti nr. 261 Dolj 1.000
327 Jidovin Monica Craiova, al. Arh. Duiliu Marcu bl. 13, sc. 1, ap. 6 Dolj 1.000
328 Sărdaru Anghel Craiova, str. Elena Farago nr. 12, bl. 130A, sc. 1, ap. 3 Dolj 1.000
329 Kovacs Ioan Craiova, str. Matei Basarab nr. 6 Dolj 2.000
330 Fugaru Maria comuna Terpeziţa, satul Căciulatu nr. 7 Dolj 500
331 Troacă Ionel comuna Melineşti, satul Godeni nr. 25 Dolj 1.500
332 Cismaru Ion comuna Gighera, satul Zăval nr. 65 Dolj 1.500
333 Olteanu Lilioara comuna Sadova, satul Sadova nr. 1.044 Dolj 500
334 Puică Bujor oraşul Băileşti, Str. Viilor nr. 66 Dolj 1.500
335 Puică Elena oraşul Băileşti, str. Meseriaşi nr. 224 Dolj 1.000
336

Cicea Nuşa Andruşa

Craiova, Str. Revoluţiei bl. 6 NOU, sc. 1, ap. 19
(domiciliu legal), Craiova, cart. Valea Roşie bl. 7,
ap. 14 (domiciliul în fapt)
Dolj

1.000

337 Ioniţă Rodica Craiova, cart. Craioviţa Nouă nr. 39 Dolj 1.000
338 Trifan Nataliţa Galaţi, Str. Stadionului nr. 10, bl. C3, sc. 1, ap. 21 Galaţi 800
339 Rotaru Tudora Galaţi, Str. Domnească nr. 121, bl. ORIF, ap. 3 Galaţi 800
340 Velicu Constantin Tecuci, str. Ocheşeşti nr. 3 Galaţi 1.000
341 Antohi Neculai comuna Piscu, satul Piscu, fără nr. casă Galaţi 800
342 Velniciuc Maria Galaţi, str. Gen. E. Grigorescu nr. 1, bl. D5E, sc. 1, ap. 2 Galaţi 800
343 Sicue Constanţa Galaţi, str. Saturn nr. 20, bl. C6, sc. 1, et. 4, ap. 20 Galaţi 800
344 Lengher Paraschiv Galaţi, str. Traian nr. 4, bl. W12, sc. 1, ap. 1 Galaţi 1.000
345 Mihai Ioan Galaţi, Str. Laminoriştilor nr. 1, bl. T5, sc. 1, ap. 20 Galaţi 1.000
346 Hahuie Maria Galaţi, Str. Oţelarilor nr. 23B, bl. D9, sc. 3, ap. 76 Galaţi 700
347 Dascălu Niţă Galaţi, str. Vădeni nr. 36 Galaţi 700
348 Foltozan Agripina Galaţi, str. Dunărea nr. 17, bl. H2, sc. 2, et. 4, ap. 38 Galaţi 800
349 Balasoglu Maricica Galaţi, str. Călugăreni nr. 20, bl. U4, sc. 1, et. 4, ap. 16 Galaţi 800
350 Buzic Constanţa Galaţi, Str. Română nr. 81 Galaţi 800
351 Condrea Ionel comuna Rădeşti, satul Cruceanu, fără nr. casă Galaţi 800
352 Ghidarcă Carmen Galaţi, str. Castrul Roman nr. 31 Galaţi 1.000
353 Caracaţeanu Nicoleta Galaţi, str. Barboşi nr. 57, bl. N1, sc. 2, et. 3, ap. 53 Galaţi 1.000
354 Artimencu Elena Galaţi, bd. Milcov nr. 46, bl. M2, sc. 4, et. 2, ap. 72 Galaţi 1.500
355 Ioniţă Dumitru Galaţi, Str. Domnească nr. 2, bl. P12, sc. 1, et. 3, ap. 15 Galaţi 1.500
356 Andrei Neculai comuna Costache Negri, fără nr. casă Galaţi 600
357 Dumitru Valeria comuna Brăhăşeşti, satul Toflea, fără nr. casă Galaţi 1.000
358

Irimia Ionel

Galaţi Str. Laminoriştilor nr. 11, bl. G6, sc.1, et. 2,
ap. 71
Galaţi

600

359 Dumitraşcu Costache Galaţi, Str. Pinului nr. 19, bl. Z1, sc. 1, ap. 12 Galaţi 700
360 Stroia-Ban Rodica Codruţa Galaţi, str. Grigore Ventura nr. 1, bl. K9, sc. 1, ap. 1 Galaţi 1.000
361 Dănilă Mihaela Galaţi, str. Av. Vasile Craiu nr. 2, bl. O1, sc. 3, ap. 60 Galaţi 1.000
362 Ştirbu Cristina Galaţi, Str. Textiliştilor nr. 1, bl. Z1, ap. 22 Galaţi 1.000
363 Croitoru Constantin Galaţi, Str. Aviatorilor nr. 2, bl. Z4, sc. 4, ap. 70 Galaţi 700
364 Misir Săndica Galaţi, str. Drumul Viilor nr. 22 Galaţi 1.000
365 Totolici Georgeta Galaţi, str. Neajlov nr. 5, bl. PS1C, sc. 5, et. 3, ap. 91 Galaţi 800
366 Tuluc Carolina Galaţi, str. Gh. Asache nr. 11, bl. A16, sc. 3, ap. 58 Galaţi 600
367 Ghenea Constanţa Galaţi str. Victor Vîlcovici nr. 1, bl. G13, sc. 1, ap. 3 Galaţi 600
368 Dănăilă Geta Galaţi, str. Av. Vasile Craiu nr. 2, bl. O1, sc. 5, ap. 93 Galaţi 800
369 Miron Rodica Galaţi, str. Alba Iulia nr. 1bis, bl. K2B, sc. 1, ap. 5 Galaţi 800
370 Mihalache Mihaela comuna Lieşti, satul Lieşti nr. 2.601 Galaţi 1.000
371 Nacu Mirela comuna Băleni, sat Băleni, fără nr. casă Galaţi 800
372 Necula Paula comuna Pechea, Str. Gerului nr. 17 Galaţi 800
373 Botez Maria oraşul Târgu Bujor, Str. Păcii nr. 3, bl. D5, ap. 2 Galaţi 800
374 Ciuraru Aurica Giurgiu, Str. Dudului nr. 17C Giurgiu 800
375 Pitulice Maria Giurgiu, Şos. Sloboziei bl. B1, ap. 90 Giurgiu 1.500
376 Şerban Maria Giurgiu, Str. Tineretului bl. 80G, ap. 27 Giurgiu 1.000
377 Raportaru Angela comuna Frăţeşti, fără nr. casă Giurgiu 800
378 Mihai Florian comuna Frăţeşti, fără nr. casă Giurgiu 1.000
379 Mihai Ştefan comuna Frăţeşti, fără nr. casă Giurgiu 800
380 Mareş Maria comuna Răsuceni, fără nr. casă Giurgiu 1.000
381 Vlădescu Marian comuna Mârşa, fără nr. casă Giurgiu 1.000
382 Văduva Ion comuna Prundu, fără nr. casă Giurgiu 800
383 Stancu Steluţa comuna Prundu, fără nr. casă Giurgiu 1.500
384 Costache Elena Giurgiu, Str. Tineretului bl. 210, ap. 35 Giurgiu 1.000
385 Lucaci Finica Giurgiu, Şos. Sloboziei cămin D, ap. 47 Giurgiu 1.000
386 Ioniţă Tudor Giurgiu, Str. Gării nr. 30 Giurgiu 1.000
387 Şerban Elena Giurgiu, str. Negru Vodă bl. 32/511, ap. 19 Giurgiu 1.000
388 Stan Maria Mirela Giurgiu, str. Bucureşti bl. B1/1S, ap. 35 Giurgiu 1.500
389 Lache Idia Giurgiu, Str. Dâmboviţei nr. 5 Giurgiu 1.000
390 Petre Lucia comuna Frăţeşti, fără nr. casă Giurgiu 800
391 Ardei Ana Maria comuna Gostinu, fără nr. casă Giurgiu 1.000
392 Burghilă Vasilica comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
393 Gheorghe Florea comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
394 Toma Ilie comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
395 Tudor Doina comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
396 Fărămiţa Rodica comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
397 Fărămiţa Georgeta comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
398 Tudor Vasilica comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 600
399 Pădure Mariana comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
400 Pădure Ana comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
401 Ciolan Iulia comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 600
402 Şugubeaţă Petrica comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără nr. casă Giurgiu 800
403 Paraschiv Voica oraşul Bolintin Vale, fără nr. casă Giurgiu 600
404 Trancă Lucreţia comuna Roata de Jos, satul Cartojani, fără nr. casă Giurgiu 1.000
405 Badea Rodica comuna Letca Nouă, satul Letca Veche, fără nr. casă Giurgiu 1.000
406 Breazu Dumitru comuna Găiseni, fără nr. casă Giurgiu 1.000
407 Pantazi Nicoleta comuna Floreşti-Stoeneşti, fără nr. casă Giurgiu 5.000
408 Necşel Florentina comuna Floreşti-Stoeneşti, fără nr. casă Giurgiu 3.000
409 Mihalache Emil comuna Berleşti, satul Scrada, fără nr. casă Gorj 500
410 Diaconescu Cristian comuna Crasna, satul Crasna, fără nr. casă Gorj 1.000
411 Buşan Grigore comuna Drăguţeşti, satul Urecheşti, fără nr. casă Gorj 700
412 Cruceru Romulus comuna Hurezani, satul Hurezani, fără nr. casă Gorj 1.000
413 Prejoianu Nicoliţa Motru, Str. Macului nr. 15, bl. H11, sc. 1, ap. 16 Gorj 500
414 Penescu Georgică Rovinari, Str. 22 Decembrie 1989, bl. G13, ap. 26 Gorj 500
415 Marina Ioan comuna Săcelu, satul Săcelu, fără nr. casă Gorj 400
416 Cindea Nuşa Târgu-Jiu, Str. Agriculturii bl. 4, sc. 2, et. 1, ap. 7 Gorj 400
417 Păducel Victoria comuna Turcineşti, satul Turcineşti, fără nr. casă Gorj 800
418 Duţescu Viorica comuna Padeş, satul Motru-Sec, fără nr. casă Gorj 500
419 Popescu Simion comuna Săcelu, satul Săcelu, fără nr. casă Gorj 500
420 Banfi Vilhelm comuna Sânsimion, satul Cetăţuia nr. 268 Harghita 1.000
421 Ferencz Zita Odorheiu-Secuiesc, Str. Breslelor nr. 6, ap. 13 Harghita 2.000
422 Ficzus Annamaria Gheorgheni, str. Kossuth Lajos nr. 188 Harghita 1.500
423 Kajtar Tibor comuna Dăneşti nr. 582 Harghita 3.000
424 Keresztely Ibolya Gheorgheni, Bd. Frăţiei bl. IMG, sc. C, ap. 115 Harghita 800
425 Kiraly Ana comuna Gălăuţaş, satul Tolăşeni nr. 449 Harghita 1.000
426 Marton Martin Gheorgheni, cart. Bucin bl. 25, sc. E, ap. 88 Harghita 1.500
427 Micloş Maria comuna Tulgheş nr. 940 Harghita 1.000
428 Morar Paraschiva comuna Gălăuţaş, satul Zăpode nr. 374 Harghita 800
429 Piţa Ioan oraşul Bălan, bl. 57, sc. 2, ap. 9 Harghita 1.000
430 Portik Margareta Gheorgheni, cart. Florilor bl. 46A, ap. 18 Harghita 1.000
431 Szoke Regina Miercurea-Ciuc, Aleea Narciselor nr. 4, sc. A, ap. 1 Harghita 2.000
432 Antal Anna-Maria oraşul Bălan, Str. Florilor bl. 50, sc. 2, ap. 4 Harghita 1.500
433 Berki Anna comuna Gălăuţaş, satul Gălăuţaş nr. 482, ap. 2 Harghita 800
434 Doboş Elisabeta Miercurea-Ciuc, str. Muler Laszlo nr. 29, ap. 20 Harghita 5.000
435 Kovacs Ildiko oraşul Bălan, Str. Florilor bl. 50, sc. 1, ap. 10 Harghita 1.000
436 Lukacs Maria comuna Suseni, satul Suseni nr. 116A Harghita 1.000
437 Sinka Izabella comuna Suseni, satul Suseni nr. 26 Harghita 1.000
438 Turcaţă Codruţ-Andrei comuna Gălăuţaş, satul Gălăuţaş nr. 493, ap. 8 Harghita 1.500
439 Căldăraş Mirela Deva, Str. Hărăului nr. 40 Hunedoara 500
440 Lăcătuş Margareta Deva, str. C. A. Rosetti nr. 14 Hunedoara 400
441 Lăcătuş Stela Deva, str. V. Şuiaga nr. 16 Hunedoara 400
442 Muntean Alina Violeta Deva, Aleea Muncii bl. E21, sc. 4, ap. 70 Hunedoara 2.500
443 Chereji Irina Mioara Hunedoara, Str. Prutului nr. 9, bl. C1-3, ap. 27 Hunedoara 500
444 Frunză Salvina Hunedoara, Str. Trandafirilor nr. 29, bl. 31, ap. 36 Hunedoara 300
445 Lăpuşneanu Elena Oana Hunedoara, Str. Eroilor nr. 1, bl. 24, ap. 32 Hunedoara 1.000
446 Lincar Sanda Hunedoara, str. Viorele nr. 3, bl. 5, ap. 64 Hunedoara 300
447 Manole Mihaela Hunedoara, bd. Traian nr. 10, bl. U1, ap. 3 Hunedoara 500
448 Pricop Vasile Hunedoara, Str. Mureşului nr. 2A, bl. A, ap. 34 Hunedoara 300
449 Ştef Maria Daniela Orăştie, Str. Pricazului bl. 28, sc. E, ap. 59 Hunedoara 1.000
450 Muntean Elena comuna Sântămăria Orlea, satul Ciopeia nr. 92A Hunedoara 400
451 Novac Cornelia Aninoasa, str. Costeni nr. 303 Hunedoara 600
452 Pocs Ion Aninoasa, Str. Libertăţii nr. 16 Hunedoara 600
453 Bogdan Ileana Lupeni, Str. Tineretului nr. 11 Hunedoara 300
454 Mitroi Ioana Lupeni, str. T. Vladimirescu bl. 74, ap. 25 Hunedoara 300
455 Rezmuves Maria Ecaterina Lupeni, Str. Tineretului bl. B10, sc. 1, ap. 29 Hunedoara 400
456 Tamaşi Margareta Lupeni, Str. Crinilor nr. 1, bl. 42, ap. 40 Hunedoara 300
457 Cioban Ioan Nelu Petrila, Str. Muncii bl. B14, ap. 2 Hunedoara 500
458 Muntean Maria Petrila, Str. 8 Martie bl. 33, ap. 48 Hunedoara 400
459 Chivu Margareta Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 34, sc. 2, ap. 67 Hunedoara 300
460 Kapas Irena Petroşani, str. Saturn nr. 9, bl. 9, ap. 36 Hunedoara 300
461 Şerban Elena Sivana Petroşani, str. Livezeni nr. 138 Hunedoara 1.500
462 Tudose Daniela Petroşani, str. Gheorghe Doja nr. 6, ap. 1 Hunedoara 300
463 Moldovan Floarea Uricani, Aleea Brazilor bl. D2, sc. 1, ap. 12 Hunedoara 300
464 Şuko Ramona Iuliana Vulcan, str. Caraiman nr. 1, ap. 4 Hunedoara 1.000
465 Bărbulescu Mihai Slobozia, str. Gen. Magheru nr. 68 Ialomiţa 300
466 Dorobanţu Lucreţia Slobozia, str. Matei Basarab bl. MB11, sc. D, ap. 11 Ialomiţa 1.500
467 Gheorghe Rodica Slobozia, str. Maxim Gorki nr. 16 Ialomiţa 700
468 Iordache Nedelea oraşul Urziceni, str. Dobrogeanu Gherea nr. 6 Ialomiţa 1.000
469 Dumitru Ştefan comuna Bărbuleşti, fără nr. casă Ialomiţa 1.000
470 Lungu Florica comuna Bueşti, fără nr. casă Ialomiţa 1.000
471 Filcu Vasile comuna Bueşti, fără nr. casă Ialomiţa 300
472 Vasile Mariana comuna Munteni-Buzău, fără nr. casă Ialomiţa 3.000
473 Damian Mariana comuna Săveni, satul Frătileşti, fără nr. casă Ialomiţa 700
474 Badici Sandu Slobozia, str. Aleea Ronda bl. 45, sc. A, ap. 1 Ialomiţa 400
475 Cojocaru Cătălin Slobozia, str. Mihai Eminescu bl.1 5, sc. B, ap. 1 Ialomiţa 3.000
476 Gheorghe Georgeta Slobozia, Str. Ialomiţei bl. B23, sc. B, ap. 40 Ialomiţa 1.000
477 Coca Ionescu Ion Feteşti, str. Bucegi nr. 4 Ialomiţa 700
478 Grozea Despina Elena Feteşti, str. Călăraşi nr. 293 Ialomiţa 1.000
479 Gheorghe Elena Urziceni, Str. Ialomiţei nr. 14 Ialomiţa 500
480 Apostol Mita- Marioara comuna Borduşani, fără nr. casă Ialomiţa 1.000
481 Nicolae Ştefana comuna Brazii, fără nr. casă Ialomiţa 1.000
482 Radu Iuliana comuna Brazii, fără nr. casă Ialomiţa 1.000
483 Ion Gheorghe comuna Făcăeni, fără nr. casă Ialomiţa 700
484 Licu Elena comuna Gheorghe Lazăr, str. Constantin Caloianu nr. 1.053 Ialomiţa 700
485 Chiriţă Mariana comuna Manasia, Str. 31 nr. 1.565 Ialomiţa 1.000
486 Băltiţă Gh. Marioara comuna Erbiceni, satul Erbiceni, fără nr. casă Iaşi 1.400
487 Dobria P. Valeriu Iaşi, str. Hlincea nr. 23, bl. 1.050, sc. B, ap. 1 Iaşi 1.400
488 Steclari Angela Iaşi, Str. Păcii nr. 8 A Iaşi 3.000
489 Tăbăcaru Maria comuna Dolheşti, satul Dolheşti, fără nr. casă Iaşi 1.500
490 Zară Irina-Vasilica Iaşi, bd. Poitiers nr. 71, bl. C 6, camera 6 Iaşi 4.000
491 Buzdugan Lică comuna Mironeasa, satul Mironeasa, fără nr. casă Iaşi 1.200
492 Ciobanu V. Maria comuna Belceşti, satul Belceşti, fără nr. casă Iaşi 1.200
493 Cojocariu N. Daniel Paşcani, Aleea Izvoarelor nr. 1, et. IV, ap. 68 Iaşi 1.800
494 Iacob Lidia Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 26 Iaşi 3.000
495 Macovei Constantin Iaşi, str. Ciric nr. 40 A, bl. V 2-2, et. IV, ap. 14 Iaşi 2.000
496 Micu Mărioara comuna Al. I. Cuza, satul Al. I. Cuza, fără nr. casă Iaşi 1.000
497 Mihăeş Veroana comuna Răchiteni, satul Răchiteni, fără nr. casă Iaşi 1.000
498 Minciună T. Gheorghe comuna Lespezi, satul Buda, fără nr. casă Iaşi 1.000
499

Oniche Virginia

Iaşi, str. Profesor Ioan Inculeţ nr. 4, bl. 934, sc. B,
et. II, ap. 9
Iaşi

2.500

500 Sandu N. Oana-Maria comuna Lespezi, satul Dumbrava, fără nr. casă Iaşi 1.800
501 Stănescu Tasia comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, fără nr. casă Iaşi 500
502 Sturza C. Margareta comuna Gropniţa, satul Mălăeşti, fără nr. casă Iaşi 2.400
503 Tănăsescu Mariana Iaşi, str. Ciric nr. 52, bl. L5, sc. E, et. 4, ap. 3 Iaşi 700
504 Vasile C. Anica comuna Sireţel, satul Sireţel, fără nr. casă Iaşi 1.400
505

Zaharia P. Milica

comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, bl. 77, sc. A, et. I,
ap. 2
Iaşi

1.200

506 Goţea Maria comuna Gruiu, satul Lipia, fără nr. casă Ilfov 1.000
507 Andrei Doru comuna Nuci, satul Micşuneştii-Moară nr. 192 Ilfov 1.000
508 Ion Paul comuna Găneasa, satul Piteasca, fără nr. casă Ilfov 800
509 Ghiţă Mariana comuna Găneasa, satul Cozieni, fără nr. casă Ilfov 1.000
510 Bratu Paul oraşul Buftea, str. Mărăşeşti nr. 12 Ilfov 1.000
511 Cristea Marin oraşul Bragadiru, Str. Drăganului nr. 40 Ilfov 1.000
512

Pîrvu Georgiana

oraşul Bragadiru, Şos. Alexandriei nr. 5 (domiciliul în
fapt), oraşul Bragadiru, str. Intrarea Liliacului nr. 6
(domiciliul în fapt)
Ilfov

1.000

513 Iordache Ion oraşul Bragadiru, Şos. Alexandriei bl. P18, sc. 2, ap. 21 Ilfov 1.000
514 Sandu Florica comuna Glina, Str. Fântânii nr. 13 Ilfov 1.000
515 Răducanu Ecaterina oraşul Pantelimon, str. Intrarea Fagurilor nr. 7 Ilfov 800
516 Ristea Liliana oraşul Buftea, Str. Fermei nr. 31 Ilfov 1.000
517 Ionescu Georgeta comuna Ciolpani, satul Ciolpani, Str. Covrigului nr. 6 Ilfov 1.000
518 Silistru Mirela Corina oraşul Buftea, Str. Vlăsiei nr. 26, bl. B1, et. 1, ap. 7 Ilfov 800
519

Maco Estera

oraşul Bragadiru, Str. Povernei nr. 46, bl. D3-2, sc. 3,
et. 3, ap. 34 (domiciliul legal), oraşul Bragadiru, Str.
Viorelelor nr. 1 (domiciliul în fapt)
Ilfov

1.000

520

Mocanu Valerica

oraşul Bragadiru, Str. Florilor nr. 1, bl. G2, sc. 1,
et. 1, ap. 5
Ilfov

1.000

521 Cristea Elena comuna 1 Decembrie, fără nr. casă Ilfov 1.000
522 Iancu Mirela comuna Cernica, str. M. Viteazul nr. 40 Ilfov 1.000
523 Mohamed Abdel Rakim Mariana oraşul Voluntari, Str. Ardealului nr. 9C Ilfov 1.000
524 Iordache Maria oraşul Voluntari, str. Bucegi nr. 9A Ilfov 1.000
525 Stan Daniela Elena comuna Dragomireşti Vale, Str. Micşunelelor nr. 72 Ilfov 2.000
526 Matiaş Ionuţ Tudor Baia Mare, str. G. Coşbuc, bl. 14, ap. 14 Maramureş 5.000
527 Timiş Ioan oraşul Borşa, str. Negoiescu nr. 7 Maramureş 3.000
528 Filimon Ana oraşul Borşa, Str. Repezii nr. 55B Maramureş 1.500
529 Mihali Valerica oraşul Borşa, Str. Văilor nr. 9 Maramureş 1.500
530 Roşca Ioana comuna Rozavlea nr. 731 Maramureş 2.000
531 Petrovan Ana comuna Rozavlea nr. 282 Maramureş 1.300
532 Brumar Gheorghe comuna Rozavlea nr. 1.070 Maramureş 2.000
533 Pătruşi Aurica comuna Cujmir, satul Cujmirul Mic, fără nr. casă Mehedinţi 500
534 Bocea Constanţa Simona comuna Vânjuleţ, fără nr. casă Mehedinţi 1.500
535 Michi Vasile Târnăveni, cart. Livezi nr. 10 Mureş 700
536 Fodor Anişoara oraşul Ungheni, satul Vidraşu nr. 142 Mureş 500
537 Ciobanu Olivia Târgu Mureş, Aleea Constructorilor nr. 7, ap. 13 Mureş 1.000
538 Czapo Anna comuna Sântana de Mureş, Str. Cimitirului nr. 512 Mureş 700
539 Catană Aurelia Reghin, Str. Pomilor bl. 9, ap. 40 Mureş 1.500
540 Feraru Ana Niculina Piatra-Neamţ, str. Izvoare bl. H1, ap. 13 Neamţ 1.500
541 Manole Teodora Piatra-Neamţ, Str. Aurorei bl. B, ap. 1 Neamţ 2.000
542 Maxim Ilie Piatra-Neamţ, Str. Cetinei nr. 11 Neamţ 3.500
543 Luca Elisabeta comuna Răuceşti, satul Oglinzi, fără nr. casă Neamţ 2.500
544 Băluţ Ioan comuna Petricani, satul Ţolici, fără nr. casă Neamţ 2.000
545 Frâncu Bernaveta comuna Săbăoani, Str. Ciocârliei nr. 163 Neamţ 500
546 Farcaş Teodora comuna Săbăoani, Str. Arcului nr. 25 Neamţ 2.000
547 Bostan Profira comuna Ţibucani, fără nr. casă Neamţ 1.500
548 Simionescu Paraschiva Piatra-Neamţ, Aleea Ulmilor bl. 29, sc. B1, ap. 21 Neamţ 1.500
549 Iliev Ana Piatra-Neamţ, str. Izvoare bl. H1, ap. 7 Neamţ 800
550 Căldăraru Elena comuna Horia nr. 35 Neamţ 1.500
551 Ioniţă Niculiţă Daniel comuna Stăniţa, satul Poienile Oancei, fără nr. casă Neamţ 2.000
552 Călăraşu Eugenia Piatra-Neamţ, str. Izvoare bl. F1, ap. 22 Neamţ 700
553 Brocea V. Mihaela Piatra-Neamţ, str. Aleea Brazilor nr. 43 Neamţ 3.000
554

Irimia N. Neculai

Piatra-Neamţ, str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 31, bl. B5,
ap. 30
Neamţ

3.000

555 Teodorescu I. Rodica Piatra-Neamţ, str. Mihai Viteazu nr. 26, bl. G12, ap. 29 Neamţ 2.500
556 Sârbu Fănică Mihai comuna Ştefan cel Mare, fără nr. casă Neamţ 2.500
557 Tifui Niculina comuna Ceahlău, fără nr. casă Neamţ 700
558 Vîrlan V. Mihai comuna Păstrăveni, fără nr. casă Neamţ 1.500
559 Pascu Gh. Dumitru comuna Petricani, satul Ţolici, fără nr. casă Neamţ 700
560 David D. Valeria comuna Petricani, satul Ţolici, fără nr. casă Neamţ 1.000
561 Burdulea Gh. Vasile comuna Petricani, satul Ţolici, fără nr. casă Neamţ 1.500
562 Radu Loghin V. Liliana Angela comuna Negreşti, fără nr. casă Neamţ 6.000
563 Ciucanu I. Victor comuna Bicazu Ardelean, satul Telec, fără nr. casă Neamţ 1.500
564 Pascaru D. Elisabeta Elena Roznov, Str. Viitorului nr. 1.033 Neamţ 1.000
565 Băluţ I. Aurica comuna Ţibucani, fără nr. casă Neamţ 1.500
566 Muraru N. Ioan comuna Podoleni, fără nr. casă Neamţ 1.000
567 Cosoană Gh. Verginia comuna Dochia, fără nr. casă Neamţ 1.500
568 Boieriu G. Toader Bicaz, str. Păltiniş bl. 11, ap. 43 Neamţ 800
569 Bistriceanu Gh. Lucreţia comuna Poiana Teiului, satul Petru Vodă, fără nr. casă Neamţ 700
570 Costache Maria oraşul Piatra Olt, Str. Parcului nr. 23 Olt 500
571 Cuprian Maria comuna Spineni, satul Profa, fără nr. casă Olt 500
572 Streche Adrian comuna Bobiceşti, satul Mirila, fără nr. casă Olt 500
573 Lepădatu Marius Valentin oraşul Potcoava, satul Potcoava, fără nr. casă Olt 1.000
574 Mihai Mariţa comuna Valea Mare Studina, satul Bârca, fără nr. casă Olt 1.000
575 Constantinoiu Georgeta comuna Măgureni, fără nr. casă Prahova 2.000
576 Rădoi Mariana-Simona Ploieşti, str. Aleea Porumbiţei nr. 1, bl. 35, sc. H, ap. 11 Prahova 8.000
577 Czika Camelia Azuga, str. Valea Azugii nr. 3, bl. 28, ap. 5 Prahova 2.000
578 Tilimpea Constanţa Ploieşti, Str. Cătinei nr. 5, bl. 27A, ap. 29 Prahova 500
579

Zamfir Violeta

oraşul Buşteni, str. Aleea Silva nr. 52, bl. I, ap. 11
(domiciliul legal), oraşul Buşteni, Bd. Libertăţii nr.
100 (domiciliul în fapt)
Prahova

3.000

580 Simache Mihail oraşul Plopeni, Str. Armoniei nr. 6, bl. C12, ap. 25 Prahova 2.000
581 Grindei Cristina Câmpina, bd. N. Bălcescu nr. 45, ap. 108 Prahova 2.000
582 Constantinescu Maria comuna Măneciu, satul Costeni nr. 46 Prahova 1.000
583 Munteanu Vasile comuna Lipăneşti, satul Şipot nr. 73 Prahova 500
584 Stoica Aurelia comuna Starchiojd, satul Starchiojd nr. 579 Prahova 3.000
585 Radu Niculina oraşul Breaza, Aleea Parcului bl. 20, sc. A, ap. 18 Prahova 2.000
586 Chiorean Ioan Zalău, str. Dumbrava nr. 48, bl. C4, sc. A, ap. 6 Sălaj 3.500
587 Dalnoki Victoria Zalău, str. Dumbrava nr. 48, bl. C3, sc. A, ap. 53 Sălaj 2.000
588 Faur Doina Zalău, str. Avram Iancu nr. 30, bl. G3, sc. A, ap. 1 Sălaj 1.500
589 Onuţan Gavril Zalău, str. Pictor Ioan Sima bl. P39, ap. 7 Sălaj 3.500
590 Diaconu Linu Sibiu, str. Călan nr. 31 Sibiu 1.500
591 Maria Ciufudean Sibiu, Str. Uzinei nr. 5, ap. 11 Sibiu 1.000
592 Brîncovean Diana Florenţa Sibiu, str. Ecaterina Varga nr. 6 Sibiu 4.500
593 Mincă Maria Sibiu, str. Timotei Popovici nr. 2 Sibiu 2.000
594 Lazăr Emanuel Marian Sibiu, Str. Maramureşului nr. 9, sc. A, ap. 1 Sibiu 2.000
595 Marinică Constantin Sibiu, Str. Crişanei nr. 5 Sibiu 1.200
596 Andrei Sofia oraşul Agnita, satul Coveş nr. 182 Sibiu 300
597 Andrei Traian oraşul Agnita, satul Coveş nr. 198 Sibiu 500
598 Varga Violeta oraşul Agnita, satul Coveş nr. 143 Sibiu 300
599 Mărunţel Maria comuna Poplaca nr. 593 Sibiu 1.500
600 Todea Sofia comuna Hoghilag, satul Prod nr. 159 Sibiu 1.000
601 Dîrjan Vasile comuna Hoghilag nr. 323 Sibiu 1.000
602 Burcea Maria Margareta comuna Merghindeal, satul Merghindeal nr. 233 Sibiu 1.500
603 Grancea Vasile comuna Merghindeal, satul Merghindeal nr. 208 Sibiu 1.000
604 Maierean Olga comuna Comăneşti, satul Comăneşti, fără nr. casă Suceava 900
605 Stoleru Cornelia Fălticeni, str. Magazia Gării nr. 14 Suceava 1.000
606 Cernuşcă Ioan comuna Brodina, satul Brodina de Jos nr. 684 Suceava 1.200
607 Pauliuc Iosif comuna Cacica, satul Soloneţul Nou, fără nr. casă Suceava 1.000
608 Flora Harasemiuc comuna Grămeşti, satul Grămeşti, fără nr. casă Suceava 400
609 Zamfirachi Catinca oraşul Dolhasca, satul Budeni, fără nr. casă Suceava 500
610 Gavrilei Viorel comuna Fundu Moldovei, satul Colacu, fără nr. casă Suceava 3.000
611 Surugiu Ioana Vatra Dornei, str. Bârnărel bl. 2, ap. 3 Suceava 1.000
612 Săvoiu Gh. Mihai oraşul Broşteni, satul Holda, fără nr. casă Suceava 1.200
613 Ungureanu N. Elena comuna Vama, satul Vama, fără nr. casă Suceava 300
614 Olăraşu Veronica Rădăuţi, str. M.Viteazu nr. 3, bl. 12, sc. B, ap. 24 Suceava 1.500
615

Muntean Livia Adriana

comuna Dorna Areni (bl. Coca-Cola Vatra Dornei),
fără nr. casă
Suceava

2.500

616

Savu Elena

comuna Ciprian Porumbescu, satul Ciprian Porumbescu,
fără nr. casă
Suceava

7.500

617 Curmei Magdalena Mihaela Vatra Dornei, Str. 22 Decembrie nr. 10 Suceava 5.000
618 Sandu Constantin Cătălin oraşul Gura Humorului, str. 1.967 nr. 5bis Suceava 1.200
619 Pîndaru Florea comuna Frumoasa, satul Frumoasa, fără nr. casă Teleorman 1.000
620 Săileanu Anghilina Alexandria, Str. Libertăţii nr. 493 Teleorman 1.000
621 Andrei Valeria comuna Vedea, satul Albeşti, fără nr. casă Teleorman 1.000
622 Cîrjaliu Lina comuna Islaz, satul Islaz, fără nr. casă Teleorman 1.000
623 Câmpeanu Ioana comuna Tătărăştii de Jos, satul Lada, fără nr. casă Teleorman 1.000
624 Burcea Florica comuna Călineşti, satul Copăceanca, fără nr. casă Teleorman 1.000
625

Pandelică Marin

comuna Tătărăştii de Jos, satul Negrenii de Sus,
fără nr. casă
Teleorman

800

626

Burcică Florica

Alexandria, Str. Libertăţii nr. 275, bl. K2, sc. A, et. 7,
ap. 28
Teleorman

1.000

627 Barbu Angelica Timişoara, str. Dr. Grigore T. Popa nr. 32, ap. 6 Timiş 2.000
628 Ciobotaru Dorina Vaslui, str. Racova nr. 95 Vaslui 800
629

Bălan Mariana

Vaslui, str. Mareşal Constantin Prezan bl. 112, sc. D, ap.
37
Vaslui

800

630 Nistor Vasile Vaslui, Str. Huşului bl. 157, sc. A, ap. 15 Vaslui 1.000
631 Neagu Monica-Cerasela Vaslui, str. Nicolae Bălcescu bl. 86, sc. E, ap. 9 Vaslui 1.500
632 Patraş Eugen Huşi, str. Schit bl. H2, sc. C, ap. 39 Vaslui 1.000
633 Mantu Culina Huşi, str. Episcopiei nr. 44 Vaslui 700
634 Slabu Ioan comuna Deleşti, satul Albeşti nr. 12 Vaslui 800
635 Micu Costel Bârlad, str. Sf. Voievozi nr. 1A Vaslui 2.000
636 Popa Valeria comuna Cozmeşti, satul Băleşti nr. 128 Vaslui 900
637 Nechita Aurica comuna Muntenii de Jos, satul Băcăoani nr. 49 Vaslui 800
638 Burghelea Gabriela Vaslui, Str. Viitorului nr. 25 Vaslui 700
639 Axiniei Violeta Vaslui, str. Zidari nr. 4, suburbia Rediu Vaslui 800
640 Gheorghiu Ioan-Daniel Vaslui, str. Călugăreni nr. 68 Vaslui 800
641 Negrescu Elena Vaslui, str. Mihail Kogălniceanu bl. 32, sc. A, ap. 71 Vaslui 700
642 Buhai Nicoleta Vaslui, suburbia Rediu, str. Mihail Kogălniceanu nr. 17 Vaslui 800
643 Axiniei Eleonora Vaslui, str. Mihail Sadoveanu nr. 80 Vaslui 900
644 Negrescu Florica Vaslui, Str. Nisipăriei nr. 5, suburbia Rediu Vaslui 800
645 Cojocaru Doru Vaslui, str. Călugăreni nr. 71 Vaslui 900
646 Creţu Carmen Vaslui, str. Mihail Sadoveanu nr. 35 Vaslui 800
647 Guţu Vasile Vaslui, str. Zidari nr. 12, suburbia Rediu Vaslui 900
648 Zamfir Floarea comuna Ibăneşti, satul Mânzaţi nr. 111 Vaslui 800
649 Istrati Petrachi Vaslui, Str. Dorobanţilor bl. 335, sc. D, ap. 7 Vaslui 800
650 Moroşanu Maria Vaslui, Str. Zorilor nr. 23, suburbia Brodoc Vaslui 700
651 Dănilă Elena Vaslui, str. Mihail Kogălniceanu bl. 33, sc. A, ap. 1 Vaslui 800
652 Mutu Elena comuna Oşeşti, satul Oşeşti nr. 92 Vaslui 1.000
653 Hordilă Paulina comuna Oşeşti, satul Oşeşti nr. 69 Vaslui 800
654 Cobzaru Maria comuna Lipovăţ, satul Fundu Văii nr. 24 Vaslui 500
655 Tataru Petru comuna Micleşti, satul Micleşti nr. 47 Vaslui 800
656 Anghel Lucica Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 41, sc. A, ap. 14 Vaslui 800
657 Cristian Coculeana Vaslui, str. Feroviari bl. 356, sc. F, ap. 7 Vaslui 800
658 Cobzaru Catinca Vaslui, str. Nicolae Grigorescu nr. 18 Vaslui 800
659 Sava Ion Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 41, sc. B, ap. 19 Vaslui 800
660 Bălan Maria comuna Drânceni, satul Râşeşti nr. 31 Vaslui 1.500
661 Manolea Vasilica-Manuela Vaslui, Str. Filaturii bl. 422, sc. A, ap. 3 Vaslui 1.000
662 Furcoi Loredana-Mirela Vaslui, Str. Pompelor nr. 20 Vaslui 800
663 Fîră Nadia-Daniela Vaslui, str. Mihail Sadoveanu nr. 42 Vaslui 800
664 Bangău Iulian Vaslui, str. Mihail Sadoveanu nr. 12 Vaslui 1.000
665 Marin Antoneta comuna Măluşteni, satul Ţuţcani nr. 44 Vaslui 1.500
666 Mandache Iulian comuna Cozmeşti, satul Fîstîci nr. 57 Vaslui 800
667 Vacaru Liliana comuna Cozmeşti, satul Băleşti nr. 128 Vaslui 800
668 Răducanu Gheorghe Huşi, str. General Poenaru nr. 3 Vaslui 1.000
669 Bosnea Mihaela comuna Cozmeşti, satul Fîstîci nr. 72 Vaslui 900
670

Jianu Vicenţiu Gabriel

Râmnicu Vâlcea, Str. Republicii nr. 16, bl. S9, sc. A,
ap. 20
Vâlcea

300

671 Bou Sebastian Marcel comuna Zătreni, satul Zătreni nr. 81 Vâlcea 500
672 Ianoş Georgeta Drăgăşani, str. Tudor Vladimirescu nr. 333 Vâlcea 1.000
673 Simidreanu Damian Drăgăşani, Str. Primăverii nr. 105 Vâlcea 1.000
674 Bărbuţ I. Maria comuna Ioneşti nr. 15 Vâlcea 1.000
675 Moşteanu Maria comuna Şuteşti, satul Şuteşti nr. 237 Vâlcea 500
676 Scarlat Ion comuna Ioneşti, satul Foteşti nr. 27 Vâlcea 500
677 Chera I. Constantin comuna Păuşeşti-Măglaşi nr. 9 Vâlcea 1.000
678 Păunoiu Denisa-Maria Râmnicu Vâlcea, str. Someş nr. 14 Vâlcea 500
679

Cristescu Maria-Liliana

Râmnicu Vâlcea, str. M. Eminescu nr. 4, bl. B13,
sc. C, ap. 20
Vâlcea

1.000

680 Sprînceană Ghiţă comuna Gologanu, satul Gologanu, fără nr. casă Vrancea 4.000
681 Rarinca Lenuţa Focşani, str. Lupeni nr. 6, bl. 6, sc. 3, ap. 52 Vrancea 4.000
682 Curcumeliş Ecaterina Focşani, Str. Dornei nr. 10, ap. 11 Vrancea 3.000
683 Stancu Daniela-Liliana comuna Străoane, satul Muncelu, fără nr. casă Vrancea 4.000
684 Brăescu Antoana comuna Străoane, satul Muncelu, fără nr. casă Vrancea 1.000
685 Balcu Dumitra comuna Poiana Cristei, satul Podul Lacului, fără nr. casă Vrancea 500
686 Panţuş Daniel Focşani, Bd. Unirii bl. 13, sc. 1, ap. 31 Vrancea 15.000
687

Căneru Teodora

str. Valea Cascadelor nr. 2, bl. A3, sc. 1, et. 2, ap. 5,
sectorul 6
Bucureşti

700

688 Juncănariu Smaranda Calea Giuleşti nr. 22, bl. OD5, sc. 1, ap. 4, sectorul 6 Bucureşti 600
689

Logofătu Leana

str. Valea Ialomiţei nr. 7, bl. D20, sc. E, ap. 41, sectorul
6
Bucureşti

600

690

Cociş Mihaela

str. Grigore Moisil nr. 10, bl. 8, sc. 1, et. 8, ap. 45,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

691

Anghel Maria

şos. Pantelimon nr. 251, bl. 45, sc. 1, et. 5, ap. 24,
sectorul 2
Bucureşti

700

692 Pletosu Valerica Str. Latină nr. 3, sectorul 2 Bucureşti 600
693

Tudorache Gina

str. Despot Vodă nr. 48, bl. 36, sc. B, et. 7, ap. 71,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

694 Dumitru Elena str. Heliade între Vii nr. 45, sectorul 2 Bucureşti 800
695

Ozoreanu Maricica

Şos. Vergului nr. 11, bl. H1, sc. A, et. 4, ap. 19,
sectorul 2
Bucureşti

1.500

696 Burdulea Fănica str. Curtişoara nr. 40, sectorul 1 Bucureşti 700
697 Artene Doru Ioana Str. Dirijorului nr. 20, sectorul 1 Bucureşti 1.000
698 Răducanu Dumitra str. Aiud nr. 40, sectorul 1 Bucureşti 700
699 Matei Niculina str. Curtişoara nr. 38, sectorul 1 Bucureşti 1.000
700 Papiţa Roxana Gabriela str. Someşul Rece nr. 4, et. 1, ap. 4, sectorul 1 Bucureşti 700
701 Vasile Olguţa str. Vetrişoara nr. 4A, sectorul 1 Bucureşti 1.500
702 Vasile Virgil str. Vetrişoara nr. 4A, sectorul 1 Bucureşti 1.500
703 Giurea Flischi Frusina Str. Olteniei nr. 29, sectorul 1 Bucureşti 600
704 Fieraru Maria str. Radu Dudescu nr. 1, sectorul 5 Bucureşti 800
705 Gheorghe Ion str. Dăicăreanu nr. 4, sectorul 5 Bucureşti 1.000
706

Barbu Gabriela

str. Nada Florilor nr. 44, bl. 17, sc. A, et. 2, ap. 16,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

707 Panait Lucreţia şos. Dobroieşti nr. 23C, sectorul 2 Bucureşti 500
708

Scânteie Mariţa

al. Lunca Florilor nr. 3, bl. 15, sc. 1, et. 3, ap. 56,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

709 Ispas Ion Str. 19 Noiembrie nr. 57B, sectorul 3 Bucureşti 800
710

Tănase Cornelia

al. Râmnicu Vâlcea nr. 3, bl. S16, sc. A, et. 8, ap. 41,
sectorul 3
Bucureşti

800

711 Turcitu Elena bd. Hristo Botev nr. 6, et. 1, ap. 2, sectorul 3 Bucureşti 900
712 Preda Valentin str. Ion Minulescu nr. 36, sectorul 3 Bucureşti 800
713

Dumitrescu Ana

intr. Bădeni nr. 12, bl. G2, sc. 1, et. 7, ap. 80, sectorul
3
Bucureşti

1.000

714 Negruţ Romiţa str. Breaza nr. 5, bl. V22B, sc. 1, et. 1, ap. 5, sectorul 3 Bucureşti 1.000
715 Ilie Barbu Str. Anestinelor nr. 19, sectorul 3 Bucureşti 700
716

Burcea Gheorghiţa

str. Gheorghe Petraşcu nr. 12, bl. B8, sc. D, et. 7, ap.
148, sectorul 3
Bucureşti

1.000

717 Făgădaru Monica Carmen str. Smîrdan nr. 18, et. 7, ap. 84, sectorul 3 Bucureşti 1.000
718

Tebeică Filofteia

str. Reşiţa nr. 25, bl. 51, sc. 2, et. 6, ap. 102,
sectorul 4
Bucureşti

600

719 Ciocea Nicolae şos. Berceni nr. 5, bl. 3, sc. 1, et. 4, ap. 29, sectorul 4 Bucureşti 1.000
720

Oprea Dumitru

str. Coştila nr. 12, bl. P9, sc. 2, et. 2, ap. 118,
sectorul 4
Bucureşti

800

721

Manea Zoe

str. Coştila nr. 12, bl. P9, sc. 2, et. 2, ap. 117,
sectorul 4
Bucureşti

800

722

Constantinescu Gaborina

bd. Dimitrie Cantemir nr. 8, bl. B3, sc. 2, et. 3, ap. 47,
sectorul 4
Bucureşti

800

723

Ionescu Maria

Str. Piscului nr. 5, bl. 81, sc. A, et. 9, ap. 68,
sectorul 4
Bucureşti

500

724 Ionescu Constanţa al. Borcea nr. 8, bl. 14, sc. 2, et. 7, ap. 65, sectorul 4 Bucureşti 700
725

Dobre Ana

str. Sg. Niţu Vasile nr. 38-40, bl. 1, sc. 1, et. 3, ap. 18,
sectorul 4
Bucureşti

700

726 Lungu Ioana Str. Gazelei nr. 74, sectorul 4 Bucureşti 1.000
727 Mirea Vasile Str. Orăştiei nr. 25A, sectorul 4 Bucureşti 800
728

Peceată Ştefan

Str. Stânjeneilor nr. 4, bl. 62, sc. 1, et. 8, ap. 50,
sectorul 4
Bucureşti

800

729

Mirea Ioana

Drumul Creţeştilor nr. 17, bl. C1, sc. A, et. 1, ap. 102,
sectorul 4
Bucureşti

500

730 Ungureanu Ioana al. Potaisa nr. 2, bl. M4, sc. 1, et. 6, ap. 37, sectorul 6 Bucureşti 1.000
731 Voinov Marin al. Râmnicel nr. 2, bl. M6, sc. B, et. 2, ap. 81, sectorul 6 Bucureşti 1.000
732 Dobrică Tudora str. Nicolae Filimon nr. 47, sectorul 6 Bucureşti 600
733 Buricea Vasilica str. Gen. Petre Popovăţ nr. 20, sectorul 6 Bucureşti 800
734

Burciu Lucia

str. Braşov nr. 11A, bl. Z27, sc. 1, et. 1, ap. 8,
sectorul 6
Bucureşti

600

735

Diaconescu Constantin

str. Braşov nr. 17, bl. P12, sc. 7, et.3, ap. 133,
sectorul 6
Bucureşti

800

736 Vatamaniuc Maria str. Grigore Grandea nr. 38, sectorul 6 Bucureşti 600
737 Ionescu Dumitru şos. Cotroceni nr. 21, et. 1, ap. 7, sectorul 6 Bucureşti 1.000
738

Rădulescu Ileana

Drumul Timonierului nr. 11-13, bl. 109, sc. 1, et. 3,
ap. 12, sectorul 6
Bucureşti

600

739

Giurgiu Nicolae

str. Vintilă Mihăilescu nr. 19, bl. G62, sc. 2, ap. 60,
sectorul 6
Bucureşti

500

740

Gheorghe Ana

bd. Iuliu Maniu nr. 59, bl. 10A, sc. 6, et. 3, ap. 256,
sectorul 6
Bucureşti

700

741 Frasin Floarea al. Parva nr. 7, bl. D17, sc. C, et. 4, ap. 30, sectorul 6 Bucureşti 700
742

Iordache Coman

Str. Cărăbuşului nr. 41-45, bl. 1, sc. 1, et. 6, ap. 37,
sectorul 6
Bucureşti

600

743

Anghel Maria

bd. Iuliu Maniu nr. 158A, bl. J, sc. 2, et. 9, ap. 69,
sectorul 6
Bucureşti

600

744 Soare Cristina str. Ţincani nr. 8, bl. Z18, et. 10, ap. 65, sectorul 6 Bucureşti 700
745

Truşcan Maria

bd. Timişoara nr. 11, bl. B3, sc. 1, et. 3, ap. 16,
sectorul 6
Bucureşti

800

746

Andrei Elena

bd. Timişoara nr. 39, bl. P15, sc. 7, et. 2, ap. 131,
sectorul 6
Bucureşti

700

747

Dobrescu Maria

Calea Moşilor nr. 274, bl. 18, sc. 1, et. 6, ap. 23,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

748 Murat Tatar Gevdet str. Precupeţii Vechi nr. 2A, sectorul 2 Bucureşti 500
749 Năstase Florian Str. Puiandrului nr. 11, sectorul 2 Bucureşti 1.000
750

Iacob Georgeta

str. Lăptari Tei nr. 3, bl. 25, sc. A, et. 1, ap. 6,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

751

Olteanu Ioana

str. Maşina de Pâine nr. 22, bl. 50, sc.1, et. 2, ap. 32,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

752

Romenci Floarea

str. Maşina de Pâine nr. 22, bl. 50, sc. 1, et. 2, ap. 28,
sectorul 2
Bucureşti

1.500

753

Neacşu Anica

str. Petre Păun nr. 3, bl. 69D, sc. 4, et. 8, ap. 181,
sectorul 5
Bucureşti

500

754

Borhan Calipsa

str. Sld. Tunsu Petre nr. 11, bl. A11, sc. 3, ap. 63,
sectorul 5
Bucureşti

1.000

755

Ciobanu Ştefania

şos. Alexandria nr. 17, bl. 27, sc. 2, et. 2, ap. 16,
sectorul 5
Bucureşti

1.000

756

Buchert Liliana

str. Petre Păun nr. 3, bl. 69D, sc. 4, et. 8, ap. 181,
sectorul 5
Bucureşti

800

757

Miron Floarea

Str. Baciului nr. 4, bl. 9, sc. 4, et. 3, ap. 131,
sectorul 5
Bucureşti

600

758

Mărgean Marin

str. Iacob Andrei nr. 21, bl. 3, sc. 1, et. 1, ap. 5,
sectorul 5
Bucureşti

600

759

Tiţă Maria

str. Valdemar Lăscărescu nr. 3, bl. 1, sc. B, et. 1, ap. 27,
sectorul 5
Bucureşti

800

760 Platon Felicia Eugenia str. Teliţa nr. 8, bl. 66A, sc. 2, et. 1, ap. 22, sectorul 5 Bucureşti 1.000
761 Modrişan Silviu Marian str. Bîrcă nr. 21, bl. M10, sc. 2, et. 2, ap. 45, sectorul 5 Bucureşti 600
762

Mureşan Gina

calea Ferentari nr. 12, bl. 119D, sc. A, et. 8, ap. 47,
sectorul 5
Bucureşti

1.000

763 Pipera Maria Str. Zimbrului nr. 16, sectorul 5 Bucureşti 800
764

Cobzaru Miţa Andreiana

Str. Amurgului nr. 8, bl. 4, sc. 1, et. 2, ap. 51,
sectorul 5
Bucureşti

700

765 Vasile Petre str. Uranus nr. 109, ap. 2, sectorul 5 Bucureşti 1.000
766 Florea Daniela Aleea Livezilor nr. 39, bl. 33, sc. 1, ap. 100, sectorul 5 Bucureşti 800
767 Dan Mihaela Str. Codrului nr. 30, sectorul 5 Bucureşti 700
768 Popescu Victor Intr. Ogradei nr. 18B, sectorul 5 Bucureşti 1.000
769

Ioniţă Constantina

str. Cap. Ilina nr. 6, bl. 14, sc. 3, et. 8, ap. 154,
sectorul 5
Bucureşti

600

770

Ispas Mariana

Str. Amurgului nr. 8, bl. 4, sc. 1, et. 2, ap. 49,
sectorul 5
Bucureşti

500

771

Radu Gheorghe

str. Sld. Ene Modoran nr. 6, bl. M94, sc. 3, et. 3, ap. 122,
sectorul 5
Bucureşti

600

772

Constantin Constantina

Str. Prundului nr. 27, bl. 2, sc. 2, et. 2, ap. 12,
sectorul 5
Bucureşti

700

773 Straţi Ioana str. Iacob Andrei nr. 44, bl. 11, sc. 1, ap. 2, sectorul 5 Bucureşti 800
774 Dana Aurelia Str. Baciului nr. 33, sectorul 5 Bucureşti 800
775

Guşă Angela

str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 5, sc. A, et. 4, ap. 65,
sectorul 5
Bucureşti

500

776 Alexandru Maria str. Acvila nr. 45, et. 1, ap. 7, sectorul 5 Bucureşti 500
777 Popescu Constanţa Str. Ogradei nr. 18B, sectorul 5 Bucureşti 800
778 Constantin Elena al. Imaşului nr. 4, bl. 50, sc. 2, ap. 22, sectorul 5 Bucureşti 800
779 Ghiţă Paulina str. Focşani nr. 5, bl. 181, sc. 1, et. 1, ap. 9, sectorul 5 Bucureşti 700
780

Munteanu Alexandra

Calea Rahovei nr. 326, bl. 59, sc. A, et. 1, ap. 9,
sectorul 5
Bucureşti

800

781

Neagu Carmen

str. Iacob Andrei nr. 40, bl. 6, sc. 3, et. 3, ap. 54,
sectorul 5
Bucureşti

800

782 Alexandru Virginica Str. Buturugilor nr. 45, sectorul 5 Bucureşti 600
783

Pavel Marioara

str. Păun Petre nr. 3, bl. 69D, sc. 2, et. 4, ap. 66,
sectorul 5
Bucureşti

700

784

Vasile Victoriţa Gina

Str. Zăbrăuţiului nr. 5, bl. P3, sc. 1, et. 1, ap. 33,
sectorul 5
Bucureşti

1.000

785 Dumitraşcu Floarea str. Giuseppe Garibaldi nr. 2, sc. B, ap. 15, sectorul 2 Bucureşti 700
786

Florian Maria

şos. Mihai Bravu nr. 64-88, bl. P7, sc. 3, et. 8, ap. 121,
sectorul 2
Bucureşti

600

787

Rădulescu Maria

str. Maşina de Pâine nr. 22, bl. 50, sc. 1, et. 2, ap. 30,
sectorul 2
Bucureşti

1.000

788

Lache Gabriela

bd. Lacul Tei nr. 79, bl. 15A, sc. 2, et. 8, ap. 78,
sectorul 2
Bucureşti

500

789

Budeanu Marioara

Str. Socului nr. 9, bl. A5bis, sc. 2, et. 4, ap. 104,
sectorul 2
Bucureşti

800

790

Popescu Dumitru

str. Cremeniţa nr. 8, bl. D, sc. A, et. 8, ap. 59,
sectorul 2
Bucureşti

2.000

791 Janosi Erzsebet şos. Colentina nr. 9, bl. OD56, et. 4, ap. 16, sectorul 2 Bucureşti 500
792

Popa Napoleon

şos. Pantelimon nr. 311A, bl. 7A-B, sc. B, et. 6, ap. 40,
sectorul 2
Bucureşti

500

793 Plăpumaru Aneta str. Bordeşti nr. 12, sectorul 4 Bucureşti 1.000
794

Lighean Angela

Drumul Găzarului nr. 18, bl. 18, sc. 4, et. 1, ap. 66,
sectorul 4
Bucureşti

800

795

Heidel Sigfrid

str. Rădulescu Motru nr. 22, bl. 46, sc. 1, et. 7, ap. 29,
sectorul 4
Bucureşti

500

796

Lungeanu Maria

str. Coştila nr. 12, bl. P9, sc. 1, et. 1, ap. 17, sectorul
4
Bucureşti

600

797

Goncearova Raisa

bd. C-ţin Brâncoveanu nr. 118, bl. M2/4, sc. 5, et. 9, ap.
423, sectorul 4
Bucureşti

600

798

Deloreanu Arghira

str. Păduroiu nr. 2, bl. B23, sc. 4, et. 2, ap. 99,
sectorul 4
Bucureşti

800

799 Kocsor Ana Calea Griviţei nr. 123, sectorul 1 Bucureşti 800
800 Nistor Carmen str. Orlando nr. 6A, sectorul 1 Bucureşti 1.000
801 Băjenaru Ioana Str. Apusului nr. 96, bl. F, sc. 1, et. 1, ap. 8, sectorul 6 Bucureşti 600
802

Simion Lina

Str. Dreptăţii nr. 16, bl. A6, sc. 1, et. 4, ap. 44,
sectorul 6
Bucureşti

800

803 Grancea Marioara Str. Ierbei nr. 2, bl. 158, sc. 2, et. 8, ap. 93, sectorul 6 Bucureşti 800
804

Sandu Florian

Bd. Constructorilor nr. 24A, bl. 44, sc. 2, et. 7, ap. 100,
sectorul 6
Bucureşti

2.000

805

Piciorlung Vasile

al. Dumbrăviţa nr. 3, bl. T8, sc. 1, et. 9, ap. 115,
sectorul 6
Bucureşti

500

806 Borş Ioan al. Agigea nr. 4, bl. 102A, sc. 2, et. 4, ap. 79, sectorul 6 Bucureşti 700
807

Neacşu Biga

Bd. Uverturii nr. 10, bl. B1, sc. 1, et. 4, ap. 46,
sectorul 6
Bucureşti

2.000

808 Marin Gheorghe calea Giuleşti nr. 385, sectorul 6 Bucureşti 700
809 Măslină Mariana intr. Drumul la Roşu nr. 8, sectorul 6 Bucureşti 500
810

Munteanu Florica

Str. Mărgelelor nr. 117, bl. RADET, sc. A, et. 2, ap. 46,
sectorul 6
Bucureşti

1.000

811

Dinu Livia

Bd. Preciziei nr. 14, bl. F bis, sc. 1, et. 4, ap. 68,
sectorul 1
Bucureşti

800

812

Sandu Niculina

str. Valea Călugărească nr. 12, bl. 3, sc. 2, ap. 17,
sectorul 6
Bucureşti

800

813

Călin Marian Romeo

str. Bucovina nr. 1bis, bl. L10A, sc. 1, et. 9, ap. 120,
sectorul 3
Bucureşti

2.000

814

Dumitrache Maria

calea Vitan nr. 211, bl. 30, sc. 1, et. 5, ap. 64,
sectorul 3
Bucureşti

600

815 Gheorghe Didina calea Vitan nr. 211, bl. 30, sc. 1, ap. 63, sectorul 3 Bucureşti 800
816

Clenciu Eleonora

str. Zemeş nr. 4, bl. PM19, sc. 2, et. 6, ap. 101,
sectorul 3
Bucureşti

600

817 Tambac Victoria Ionela str. Lăzăreni nr. 3, sectorul 3 Bucureşti 600
818

Mihai Maria

bd. Camil Ressu nr. 19, bl. 56, sc. 4, et. 2, ap. 143,
sectorul 3
Bucureşti

1.500

819 Nicuţă Joiţa str. Lăzăreni nr. 2, sectorul 3 Bucureşti 600
820 Marin Angela şi Marin Nicolae Str. Gologanului nr. 12, sectorul 3 Bucureşti 800
821

Marin Florica

str. Nicolae Pascu nr. 1A, bl. 8, sc. B, et. 5, ap. 61,
sectorul 3
Bucureşti

800

822

Bozga Marian

al. Barajul Lotru nr. 10, bl. N10, sc. B, et. 8, ap. 96,
sectorul 3
Bucureşti

700

823 Buriaş Adriana str. Smârdan nr. 29, sectorul 3 Bucureşti 1.000
824

Magheru Ioana

Aleea Fuiorului nr. 2, bl. Y3, sc. 1, et. 1, ap. 8,
sectorul 3
Bucureşti

500

825

Butica Angela Mihaela

Str. Dristorului nr. 97-119, bl. 63, sc. 2, et. 4, ap. 132,
sectorul 3
Bucureşti

1.000

826 Dobre Florica str. Bucovina nr. 11, bl. G3, sc. A, ap. 2, sectorul 3 Bucureşti 2.000
827

Andronescu Zoia

str. Sld. Ghiţă Şerban nr. 2, bl. X11, sc. 1, ap. 14,
sectorul 3
Bucureşti

1.000

828

Dănescu Valeriu Gheorghe

calea Vitan nr. 211, bl. 30, sc. 1, et. 7, ap. 93,
sectorul 3
Bucureşti

1.000

829

Buzatu Valeria

str. Jean Steriadi nr. 42-44, bl. M12, sc.6, ap.54,
sectorul 3
Bucureşti

1.000

830

Tarnovschi Teodosia

bd. Theodor Pallady nr. 19, bl. P4, sc. 1, et. 10, ap. 35,
sectorul 3
Bucureşti

1.500

831 Duţu Elena intr. Nadeş nr. 2, sectorul 1 Bucureşti 700
832 Gheba Vasilica Str. Peluzei nr. 13, sectorul 1 Bucureşti 800
833 Artene Maria bd. Petrila nr. 4, sectorul 1 Bucureşti 700
834 Puiu Profira str. Copşa Mică nr. 22, sectorul 1 Bucureşti 700
835 Solescu Costel Calea Griviţei nr. 127, sectorul 1 Bucureşti 700
836 Răducanu Elena Str. Grăuntelui nr. 1, sectorul 1 Bucureşti 600
837 Bădilă Stanca str. Stanislav Cihoschi nr. 11, sectorul 1 Bucureşti 600
838

Croitoru Victoria

str. Făurei nr. 1, bl. P11, sc. 1, et. 3, ap. 108,
sectorul 1
Bucureşti

1.000

839 Nicolau Niculina Intr. Tribunei nr. 26, sectorul 1 Bucureşti 700
840 Ionescu Elena Str. Aviaţiei nr. 1, bl. 4C, sc. 1, et. 2, ap. 9, sectorul 1 Bucureşti 700
841 Iordăchescu Constanţa Camelia Str. Liniştei nr. 13, sectorul 1 Bucureşti 1.000
842

Chivu Emilia

Str. Panselelor nr. 12, bl. 134, sc. 1, et. 2, ap. 11,
sectorul 4
Bucureşti

600

843

Dumitru Niculina

bd. Alexandru Obregia nr. 35, bl. 35, sc. 3, et. 7, ap. 134,
sectorul 4
Bucureşti

700

844

Ilie Niculina

str. Almaşul Mic nr. 10, bl. B17, sc. 2, et.2, ap. 22,
sectorul 4
Bucureşti

5.000

845 Petrescu Smarand Nicolae al. Urucu Adrian Dan nr. 2, bl. 31, sc. 1, ap. 2, sectorul 4 Bucureşti 600
846

Scurtu Nicolae

str. Reşiţa nr. 37, bl. A5, sc. G, et. 4, ap. 105, sectorul
4
Bucureşti

600

847

Dimcea Roxana Corina

Aleea Stupilor nr. 1, bl. E8, sc. 1, et. 2, ap. 12,
sectorul 4
Bucureşti

3.000

848 Paşcalău Mariana Valentina Str. Salcâmilor nr. 13, et. 2, ap. 4, sectorul 2 Bucureşti 5.000
849

Ivan Emilia

al. Ciceu nr. 8-10, bl. R10, sc. 4, et. 1, ap. 127,
sectorul 4
Bucureşti

900

850

Oprea Luiza

Str. Abatorului nr. 4, bl. 95, sc. A, et. 6, ap. 28,
sectorul 4
Bucureşti

600

851 Dobre Ioana Şos. Olteniţei nr. 8, bl. 2B, sc. 1, ap. 28, sectorul 4 Bucureşti 800
852 Divlan Viorica str. Nicolae Timuş nr. 14, sectorul 4 Bucureşti 1.000
853 Burza Ana str. Luică nr. 21, bl. 7, sc. 2, et. 3, ap. 86, sectorul 4 Bucureşti 800
854

Doculescu Andreea

str. Baba Novac nr. 15, bl. G15, sc. 2, et. 10, ap. 86,
sectorul 3
Bucureşti

3.000

855

Velicu Mihaela – Cristina

Şos. Olteniţei nr. 8, bl. 2 A, sc. 1, et. 8, ap. 51,
sectorul 4
Bucureşti

3.000

856

Popescu Maria

str. Soldat Şerban Ghiţă nr. 14, bl. 8 C, sc. 2, et. 1,
ap. 154, sectorul 3
Bucureşti

3.000

857

Dumitru Victoria

str. Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu nr. 22, bl. 16 A, sc. 1,
et. 3, ap. 11, sectorul 1
Bucureşti

3.000

858 Plugariu Florenţa str. Camil Ressu nr. 28, bl. A8, sc. 1, ap. 23, sectorul 3 Bucureşti 2.000
859

Dan Gheorghe

str. Burdujeni nr. 5, bl. A14, sc. 3, et. 2, ap. 30,
sectorul 3
Bucureşti

4.000

860

Marin Felicia

str. Dumbrava Nouă nr. 6, bl. M80, sc. 1, et. 6, ap.38,
sectorul 5
Bucureşti

900

861 Alexandru Aurica str. Merişani nr. 6, sectorul 5 Bucureşti 1.000
862 Radu Didina şos. Sălaj nr. 134, bl. 50, sc. 5, ap. 74, sectorul 5 Bucureşti 600
863 Ionescu Valeria şos. Sălaj nr. 134, bl. 50, sc. 5, ap. 82, sectorul 5 Bucureşti 700
864

Iancu Maria

Aleea Livezilor nr. 43, bl. 36, sc. 1, et. 2, ap. 49,
sectorul 5
Bucureşti

700

865

Nuţu Constantin

str. Sld. Tunsu Petre nr. 20, bl. E, sc. 1, et. 3, ap. 19,
sectorul 5
Bucureşti

600

866

Sasu Iuliana

str. Sld. Tunsu Petre nr. 20, bl. E, sc. 1, et. 3, ap. 19,
sectorul 5
Bucureşti

600

867 Floricică Pena Şos. Giurgiului nr. 124, bl. 6, sc. 5, ap. 130, sectorul 5 Bucureşti 1.000
868 Dumitru Traian str. Rhea Silvia nr. 9, sectorul 5 Bucureşti 1.000
869 Mirea Ion str. Toboşari nr. 22, sectorul 5 Bucureşti 800
870 Dicu Constanţa Str. Pichetului nr. 4, sectorul 5 Bucureşti 500
871

Chiriac Maria

Str. Amurgului nr. 12, bl. C6, sc. 1, et. 2, ap. 49,
sectorul 5
Bucureşti

500

872

Alexandru Bogdan

Str. Amurgului nr. 12, bl. C6, sc. 1, et. 1, ap. 12,
sectorul 5
Bucureşti

500

873

Cojan Ana

Aleea Livezilor nr. 22,bl. 32, sc. 1, et. 4, ap. 73,
sectorul 5
Bucureşti

800

874 Dobre Niculina Str. Amurgului nr. 6, bl. 2, sc. 1, et. 1, ap. 6, sectorul 5 Bucureşti 600
875

Mantu Dumitra

Şos. Alexandria nr. 88, bl. PC10, sc. A, et. 5, ap. 18,
sectorul 5
Bucureşti

800

876

Petre Eleonora

Aleea Livezilor nr. 22, bl. 32, sc. 1, et. 4, ap. 81,
sectorul 5
Bucureşti

700

877

Pavel Neculai

Str. Amurgului nr. 18, bl. P1, sc. A, et. 3, ap. 66,
sectorul 5
Bucureşti

900

878

Răducanu Ioana

Aleea Livezilor nr. 39, bl. 33, sc. 2, et. 1, ap. 111,
sectorul 5
Bucureşti

1.000

879 Marin Clara intr. Pîngăraţi nr. 24, sectorul 5 Bucureşti 600
880

Oică Maria

str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 9, sc. 1, et. 3, ap. 61,
sectorul 5
Bucureşti

800

881 Gheorghe Gheorghiţa str. Durbac Dumitru Răducu nr. 101A, sectorul 1 Bucureşti 800
882

Gogolan Paula Cleopatra

str. Smaranda Brăescu nr. 55, bl. 22D, sc. 1, ap. 2,
sectorul 1
Bucureşti

900

883 Mihalcea Gheorghe str. Ion Câmpineanu nr. 21, sc. A, et. 2, ap. 16, sectorul 1 Bucureşti 3.000
884 Durbală Iulia str. Slt. p.m. Teodor Neagoe nr. 2, sectorul 1 Bucureşti 1.000
885 Constantin Florica str. Invalid Suligă nr. 35, sectorul 2 Bucureşti 1.000
886

Mihai Maria

calea Vitan nr. 211, bl. 30, sc. 1, et. 5, ap. 65,
sectorul 3
Bucureşti

1.000

887

Solomon Ion

Str. Căluşarilor nr. 4, bl. 43A, sc. 1, et. 5, ap. 27,
sectorul 3
Bucureşti

800

888

Gavrilă Angela

Calea Călăraşilor nr. 321, bl. 202, sc. 1, et. 7, ap.32,
sectorul 3
Bucureşti

900

889 Costache Elena str. Lacul Greaca nr. 19, sectorul 3 Bucureşti 700
TOTAL: 1.264.000

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x