Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 1 noiembrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru aprobarea Programului naţional "Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2002,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se aprobă Programul naţional "Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii", bazat pe parteneriatul dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi cele ale administraţiei publice locale. … (2) Programul naţional prevăzut la alin. (1) cuprinde acţiuni privind: … a) realizarea parteneriatului culte religioase – administraţie publică, pentru derularea în comun a programelor de asistenţă socială şi combatere a sărăciei; … b) reabilitarea şi consolidarea clădirilor lăcaşurilor de cult; … c) restaurarea picturilor din lăcaşurile de cult; … d) construirea unor lăcaşuri de cult; … e) realizarea de instalaţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. … +
Articolul 2(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor elabora proiecte cuprinzând acţiuni dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (2), care vor fi aprobate de consiliile locale, judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, ca anexe la bugetele locale. … (2) Proiectele prevăzute la alin. (1) se vor finanţa de la bugetul de stat şi din bugetele locale, potrivit prevederilor legale în vigoare. … +
Articolul 3Ministerul Culturii şi Cultelor este organul administraţiei publice centrale care va coordona realizarea Programului naţional "Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii".PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul culturii şi cultelor,Adrian Iorgulescup. Ministrul administraţiei şi internelor,Anghel Andreescu,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 18 octombrie 2005.Nr. 1.273.––-