HOTĂRÂRE nr. 1.266 din 7 noiembrie 2002

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 15 noiembrie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 416 18/07/2001 ART. 28
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare de urgenta



În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare de urgenta în valoare totală de 2.148 milioane lei, din creditele bugetare aprobate cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe anul 2002, familiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru refacerea locuinţelor distruse de incendii, inundaţii şi alunecări de teren, precum şi pentru ajutorarea familiei unui miner decedat într-un accident de muncă produs la Exploatarea Miniera Campulung, judeţul Arges.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul munciişi solidarităţii sociale,Petre Ciotlos,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 7 noiembrie 2002.Nr. 1.266.
 + 
Anexă

         
  Nr. crt. Beneficiarul Adresa Suma acordată (milioane lei)
  1. Buta Vasile Comuna Râmeţ, satul Cotorăşti nr. 7, judeţul Alba 40
  2. Klepp Elena Comuna Dorgoş, satul Ususău nr. 83, judeţul Arad 35
  3. Spiţeru Elena Comuna Godeni, satul Coteşti, judeţul Argeş 100
  4. Ciobanu Constantin Comuna Buhoci, judeţul Bacău 30
  5. Laslău Iojă Comuna Pârjol, satul Pustiana, judeţul Bacău 40
  6. Roşu Ştefan Comuna Pârjol, satul Pustiana, judeţul Bacău 40
  7. Bucătaru Eugenia Comuna Horgeşti, satul Recea, judeţul Bacău 8
  8. Cristea Ileana Municipiul Bacău, str. Alba Iulia nr. 27, judeţul Bacău 15
  9. Dădălică Constantin Comuna Lipova, judeţul Bacău 20
  10. Năstase Jănică Comuna Parincea, judeţul Bacău 50
  11. Panţîru Ioan Comuna Pârjol, satul Băsăşti, judeţul Bacău 50
  12. Ichim Aneta Comuna Podu Turcului, judeţul Bacău 8
  13. Anghelina Iordache Comuna Podu Turcului, str. Tudor Vladimirescu nr. 147, judeţul Bacău 30
  14. Rusu Toader Comuna Podu Turcului, str. Tudor Vladimirescu nr. 141, judeţul Bacău 10
  15. Buruiană Gabriela Comuna Podu Turcului, judeţul Bacău 50
  16. Renţa Neculai Comuna Podu Turcului, str. Tudor Vladimirescu nr. 143, judeţul Bacău 20
  17. Balcan Maria Comuna Podu Turcului, judeţul Bacău 15
  18. Kis Ştefan Comuna Sânmihaiu de Câmpie nr. 123, judeţul Bistriţa-Năsăud 50
  19. Ciobanu Ioan Comuna Santa Mare, satul Rânghileşti, judeţul Botoşani 30
  20. Petruţ Antuţa Comuna Eftimie Murgu nr. 342, judeţul Caraş-Severin 20
  21. Cerbănescu Nicolae Comuna Grădiştea, satul Rasa, judeţul Călăraşi 35
  22. Niculae Ion Comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi 25
  23. Costache Dumitru Comuna Curcani, judeţul Călăraşi 6
  24. Costache Tudora Comuna Curcani, judeţul Călăraşi 5
  25. Pavel Elena Comuna Grădiştea, satul Grădiştea, judeţul Călăraşi 10
  26. Florea Anda Comuna Grădiştea, satul Cuneşti, judeţul Călăraşi 15
  27. Nedelcu Dumitra Comuna Grădiştea, satul Cuneşti, judeţul Călăraşi 10
  28. Marin Alexandru Comuna Grădiştea, satul Rasa, judeţul Călăraşi 15
  29. Petcu Anişoara Comuna Grădiştea, satul Grădiştea, judeţul Călăraşi 15
  30. Ursaru Floarea Comuna Independenţa, satul Potcoava, judeţul Călăraşi 10
  31. Petre Draguţa Municipiul Călăraşi, Str. Muşeţelului bl. J53, ap. 1, judeţul Călăraşi 5
  32. Arsenoiu Stan-Gheorghe Comuna Bezdead, str. Valea Morii nr. 200, judeţul Dâmboviţa 10
  33. Ioniţă Constantin Oraşul Titu, str. Cuza Vodă nr. 117, judeţul Dâmboviţa 5
  34. Săndoiu Gheorghe Comuna Fărcaş, satul Plopu, judeţul Dolj 20
  35. Biră Domnica Comuna Dioşti, judeţul Dolj 15
  36. Constantin Silvia Municipiul Târgu Jiu, str. Măgura nr. 47, judeţul Gorj 16
  37. Stoica Marin Comuna Singureni, satul Crânguri, judeţul Giurgiu 20
  38. Preda Nina Comuna Singureni, satul Crânguri, judeţul Giurgiu 12
  39. Căldare Dumitru Comuna Prundu, judeţul Giurgiu 17
  40. Dragne Marin Comuna Singureni, judeţul Giurgiu 16
  41. Birou Constantin Oraşul Lupeni, str. 30 Decembrie nr. 2, judeţul Hunedoara 20
  42. Gabor Eva Municipiul Deva, str. Zăvoi nr. 1, judeţul Hunedoara 15
  43. Rotea Silvia Municipiul Deva, Str. Viilor nr. 7, judeţul Hunedoara 20
  44. Manole Gheorghe Florian Comuna Fierbinţi-Târg, satul Greci, judeţul Ialomiţa 92
  45. Dumitrache Aurelia Comuna Ciochina, judeţul Ialomiţa 10
  46. Ciobanu Florica Comuna Belceşti, satul Tansa, judeţul Iaşi 30
  47. Toma Ştefan Comuna Dolheşti, satul Brădiceşti, judeţul Iaşi 20
  48. Ursache Ioan Comuna Miroslava, satul Ciurbeşti, judeţul Iaşi 15
  49. Sandu Elena Comuna Gruiu, satul Şanţu-Floreşti, judeţul Ilfov 12
  50. Petre Vasilica Comuna Dumbrăveşti, satul Găvănel, judeţul Prahova 50
  51. Rădoi Floarea Comuna Telega, satul Buştenari, judeţul Prahova 50
  52. Constantinescu Florin Comuna Ceptura, satul Ceptura de Jos nr. 582, judeţul Prahova 50
  53. Neculae Aurelia Comuna Şotrile, satul Plaiu Câmpinei, judeţul Prahova 50
  54. Onuc Petre Comuna Tarna Mare, satul Bocicău nr. 268, judeţul Satu Mare 20
  55. Ursan Gheorghe Comuna Socond, satul Stâna nr. 317, judeţul Satu Mare 15
  56. Şerban Catiţa Comuna Socond, satul Stâna nr. 305, judeţul Satu Mare 15
  57. Ţichindelean Viorica Comuna Alţina nr. 186, judeţul Sibiu 70
  58. Tomuţ Dumitru Comuna Arbore nr. 39, judeţul Suceava 20
  59. Alexe Valentin Oraşul Babadag, str. Vidin nr. 10, judeţul Tulcea 5
  60. Stoian Ion Ştefan Comuna Casimcea, judeţul Tulcea 30
  61. Tălpău Vasile Comuna Casimcea, judeţul Tulcea 30
  62. Arhire Gelea Comuna Stănileşti, satul Gura Văii, judeţul Vaslui 50
  63. Arhire Gheorghe Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. D, et. 4, ap. 17, judeţul Vaslui 15
  64. David Ghiorghi Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. C, et. 4, ap. 17, judeţul Vaslui 15
  65. Grigoriu Neculai Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. D, et. 4, ap. 19, judeţul Vaslui 15
  66. Pantaze Ştefan Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. C, et. 4, ap. 19, judeţul Vaslui 15
  67. Papuc Costică Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. C, et. 4, ap. 18, judeţul Vaslui 15
  68. Savin Genoveva Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. C, et. 4, ap. 20, judeţul Vaslui 15
  69. Scutariu Dorin Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. D, et. 4, ap. 18, judeţul Vaslui 15
  70. Stanciuc Ioan Municipiul Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 139, sc. D, et. 4, ap. 20, judeţul Vaslui 15
  71. Grigoraş Maria Comuna Muntenii de Jos, judeţul Vaslui 50
  72. Baboi Constantin Comuna Alexandru Vlahuţă, satul Mânzaţi, judeţul Vaslui 25
  73. Jugănariu Ioan Comuna Dăneşti, satul Bereasa, judeţul Vaslui 50
  74. Lepădatu Lucica Comuna Alexandru Vlahuţă, satul Floreşti, judeţul Vaslui 15
  75. Radu Costel Comuna Oşeşti, satul Vâlcele, judeţul Vaslui 15
  76. Asoltanei Dumitru Comuna Oşeşti, satul Buda, judeţul Vaslui 15
  77. Lupu D. Mihai Comuna Oşeşti, satul Buda, judeţul Vaslui 5
  78. Alexandroae Vasile Comuna Oşeşti, satul Buda, judeţul Vaslui 5
  79. Dexamir Hristache Comuna Hoceni, satul Hoceni, judeţul Vaslui 15
  80. Ganciu Dănuţ Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  81. Bontea Vasile Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  82. Popa Cornel Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  83. Halapciug Elena Comuna Băcani, satul Drujeşti, judeţul Vaslui 5
  84. Duţu Maria Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  85. Caltea Ionel Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  86. Lupu Viorel Comuna Băcani, satul Bălţăteni, judeţul Vaslui 5
  87. Ganciu Lăcrămioara Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  88. Profir Neculai Comuna Băcani, satul Drujeşti, judeţul Vaslui 5
  89. Carp Marcel Comuna Băcani, judeţul Vaslui 15
  90. Păsărică Mitică Comuna Băcani, satul Bălţăteni, judeţul Vaslui 15
  91. Păsărică Irina Comuna Băcani, judeţul Vaslui 8
  92. Păsărică Costel Comuna Băcani, judeţul Vaslui 8
  93. Păsărică Ioan Comuna Băcani, satul Bălţăteni, judeţul Vaslui 50
  94. Iacomi Ernest Comuna Băcani, judeţul Vaslui 5
  95. Dumitru Maria Municipiul Bucureşti, Str. Alunului nr. 41, sectorul 1 20
  96. Chitaigoroschi Ioana Municipiul Bucureşti, str. Av. Peneş Dumitru nr. 24, sectorul 5 20
  97. Kovanesian Timurlen-Eduard Municipiul Bucureşti, şos. Colentina nr. 85, bl. 86, ap. 59, sectorul 2 10
  98. Pîrneci Aurel Municipiul Bucureşti, Str. Limanului nr. 49, sectorul 1 5
    TOTAL:   2.148

–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x