Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 21 septembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 942/2002 privind punerea în circulaţie a noilor tipuri de colante de viză
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICArticolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 942/2002 privind punerea în circulaţie a noilor tipuri de colante de viză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 20 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. – (1) Vizele vor fi acordate solicitanţilor cu achitarea costului acestora, a costurilor operaţiunilor de emitere, precum şi a taxelor consulare şi a tarifelor stabilite potrivit reglementărilor în vigoare, cu excepţia vizelor acordate în regim de gratuitate în baza legii române sau a tratatelor internaţionale la care România este parte.(2) Pentru vizele acordate în regim de gratuitate, în condiţiile prevăzute la alin. (1), toate costurile de emitere a acestora se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe. … (3) Regimul de gratuitate acordat în condiţiile alin. (1) şi (2) încetează la data intrării României în spaţiul Schengen." … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul afacerilor externe,Mihai Răzvan UngureanuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 13 septembrie 2006.Nr. 1.260.–––-