HOTĂRÂRE nr. 1.240 din 21 octombrie 2009

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 2 noiembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 3REFERIRE LALEGE 86 18/03/2003
ART. 3REFERIRE LAOUG 159 20/11/2002
ART. 3REFERIRE LACONTRACT 08/03/2002
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 56 A Maglavit-Şimian, între km 0+000 şi km 79+140, din cadrul etapei a V-a de reabilitare a drumurilor naţionale, pe teritoriul judeţelor Dolj şi Mehedinţi"



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 56 A Maglavit-Şimian, între km 0+000 şi km 79+140, din cadrul etapei a V-a de reabilitare a drumurilor naţionale, pe teritoriul judeţelor Dolj şi Mehedinţi", potrivit hărţii topografice prevăzute în anexa nr. 1*).––––Notă *) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.
 + 
Articolul 2(1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării prevăzut la art. 1, expropriator fiind statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.(2) Imobilele supuse exproprierii sunt menţionate în tabelul prevăzut în anexa nr. 2.
 + 
Articolul 3Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 27 mii lei, alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din contribuţia Guvernului României la împrumutul acordat de Banca Europeană de Investiţii prin Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţională a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002, ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2002, aprobată prin Legea nr. 86/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 4Suma prevăzută la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la solicitarea acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. pentru lucrarea prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
 + 
Articolul 5(1) Planul cu amplasamentul lucrării, delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor supuse exproprierii, precum şi tabelul prevăzut în anexa nr. 2 se aduc la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliilor locale implicate şi vor rămâne afişate până la finalizarea procedurii de despăgubire.(2) Planul cu amplasamentul lucrării va fi publicat şi într-un ziar local, potrivit legii.
 + 
Articolul 6Regularizarea documentaţiilor cadastrale se va efectua de către expropriator, pe baza proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, fără a afecta dispoziţiile prezentei hotărâri, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
 + 
Articolul 7Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul transporturilorşi infrastructurii,Radu Mircea BerceanuMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 21 octombrie 2009.Nr. 1.240.
 + 
Anexa 2TABELcuprinzând imobilele proprietate privată situatepe amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 56A Maglavit-Şimian",între km 0+000 şi km 79+140, din cadrul etapei a V-ade reabilitare a drumurilor naţionale, pe teritoriuljudeţelor Dolj şi Mehedinţi"

Nr. Judeţul Unitatea Nr. Suprafaţa Su- Numele proprietarului,
crt. adminis- ca- terenului pra- conform
trativ- das- faţa documentaţiilor
terito- tral Supra- Suprafaţa con- tehnico-economice
rială faţa rezultată struc
rezul- din măsu- ţii-
tată rători, lor
din necesară
acte de expro-
(mp) priat(mp)
1 2 3 4 5 6 7 8
1 Dolj Maglavit 660/1 2142 1 Pleniceanu N. Opriţa
2 Dolj Maglavit 674/1 3510 13 Colă – Mic A. Gheorghe
3 Dolj Maglavit 707/1 1932 21 Lazăr F. Ion
4 Dolj Maglavit 713/1 2002 28 Colă – Mic I. Ion
5 Dolj Maglavit 657/1 2027 29 Ionescu P. Florea
6 Dolj Maglavit 688/1 2188 32 Colă C. Vasile
7

Dolj

Maglavit

676/1

1975

33

Sîrbu Cecilia,
Predoi Maria
8 Dolj Maglavit 714/1 2025 46 Băbău N. Ion
9 Dolj Maglavit 691/1 2093 50 Stanciu Silvia
10 Dolj Maglavit 637/1 1920 49 Fîntînă N. Constantin
11 Dolj Maglavit 636/1 2147 58 Curteanu Constanţa
12 Dolj Maglavit 658/1 1896 54 Curteanu Mihai
13 Dolj Maglavit 694/1 1884 53 Zăvălaş Petre,
Zăvălaş Constanţa,
Coca Lucia
14 Dolj Maglavit 695/1 1404 39 Marinescu Nicolae
15 Dolj Maglavit 685/1 2170 57 Mitrănescu N. Ştefan
16 Dolj Maglavit 686/1 1700 47 Cîrstea Aurel
17 Dolj Maglavit 687/1 3182 81 Betiu Eliza
18 Dolj Maglavit 690/1 3244 66 Palea Pascu
19 Dolj Maglavit 693/1 3000 47 Tomiţa Marin
20 Dolj Maglavit 659/1 2952 41 Colă Florea
21 Dolj Maglavit 677/1 3090 36 Radu Petre
22 Dolj Maglavit 720/1 2736 35 Sârbu Lucica
23

Dolj

Maglavit

641/1

2436

27

Boiangiu T. Domnica,
Marinescu T. Mihai,
Marinescu T. Doru
24 Dolj Maglavit 711/1 2478 26 Popa Gheorghe
25 Dolj Maglavit 650/1 2340 24 Cioană Gh. Vasile
26 Dolj Maglavit 678/1 2653 24 Ispar P. Ciciron
27 Dolj Maglavit 721/1 2232 10 Nătăvală Constantin
28 Dolj Maglavit 672/1 2646 6 Ionescu Ilie
29 Dolj Maglavit 718/1 2400 7 Bicoiu Ilie
30 Dolj Maglavit 643/1 2716 15 Ionete D. Marin
31 Dolj Maglavit 682/1 2352 14 Mitrănescu Ion
32 Dolj Maglavit 635/1 2352 14 Mitrănescu Petre
33 Dolj Maglavit 671/1 2060 12 Nică Petre
34 Dolj Maglavit 710/1 2110 11 Voicu Constantin
35 Dolj Maglavit 679/1 2160 10 Dascălu Ştefan
36

Dolj

Maglavit

649/1

1989

8

Ioţovici Victor,
Ioţovici Ştefan
37 Dolj Maglavit 717/1 2034 8 Ghiţă Ecaterina
38 Dolj Maglavit 703/1 2079 10 Orăşel Maria
39 Dolj Maglavit 722/1 2124 11 Betiu Ion
40 Dolj Maglavit 704/1 2000 9 Colă Gheorghe
41 Dolj Maglavit 639/1 2000 7 Drăgan Veronica
42 Dolj Maglavit 675/1 2040 6 Stănuică Eugenia
43 Dolj Maglavit 647/1 2080 7 Drăgan Marin
44 Dolj Maglavit 681/1 2160 8 Şchiopu Ioana
45 Dolj Maglavit 689/1 10000 34 Mitrănescu Vergil
46 Dolj Maglavit 684/1 10000 30 Ocneanu Georgeta
47 Dolj Maglavit 702/1 12180 88 Cristel Preda Marioara
48 Dolj Maglavit 651/1 10000 61 Lazăr Maria
49 Dolj Maglavit 719/1 1700 7 Lăpădat Petre
50 Dolj Maglavit 645/1 8300 36 Lăpădat Gheorghiţa
51 Dolj Maglavit 673/1 11000 87 Tomiţa Maria
52 Dolj Maglavit 648/1 10000 91 Nisipaşu Gheorghe
53

Dolj

Maglavit

712/1

20000

94

Lăpădat Petre,
Preoteasa Adriana
54 Dolj Maglavit 708/1 13255 81 Grozăvescu Atilo
55 Dolj Maglavit 697/1 12300 73 Moraru I. Ghiţă
56 Dolj Maglavit 642/1 9860 89 Ghiţă I. Gheorghe
57 Dolj Maglavit 683/1 5332 52 Orasel F. Gheorghe
58 Dolj Maglavit 638/1 10000 89 Predoi P. Elena
59 Dolj Maglavit 646/1 4936 41 Palea Constantin
60 Dolj Maglavit 709/1 5000 42 Palea Constantin
61

Dolj

Maglavit

644/1

19000

185

Dobre Eugen,
Dobre Elena
62

Dolj

Maglavit

706/1

10000

90

Stoica Floarea,
Cotoveanu Ion,
Cazac Maria
63 Dolj Maglavit 634/1 21200 166 Predoi A. Petre
64 Dolj Maglavit 715/1 3322 23 Zăvălaş Marieta
65 Dolj Maglavit 705/1 5000 32 Burtea Gh. Marin
66 Dolj Maglavit 716/1 20037 92 Stănică I. Pătru
67 Dolj Maglavit 640/1 9383 39 Combei Ioan
68

Dolj

Maglavit

691/1

9000

41

Orăşel V. Petre,
Orăşel V. Eliodor
69 Dolj Maglavit 729/1 10000 44 Mirea Ghe. Constantin
70 Dolj Maglavit 680/1 22300 112 Mitu Cornelia
71 Dolj Maglavit 633/1 2080 10 Dumitru I. Constanţa
72 Dolj Maglavit 629/1 6472 4 Cioară C. Ion
73 Dolj Maglavit 627/1 5000 25 Nicolăescu Gheorghe
74 Dolj Maglavit 701/1 5000 24 Preda V. Ion
75 Dolj Maglavit 655/1 4200 14 Mirea P. Elena
76 Dolj Maglavit 665/1 3700 10 Grozăvescu Gh. Eugenia
77 Dolj Maglavit 630/1 7500 21 Colă N. Stana
78 Dolj Maglavit 654/1 1000 3 Ionete I. Vasile
79

Dolj

Maglavit

724/1

3996

12

Primăria Comunei
Maglavit
80 Dolj Maglavit 652/1 2144 107 Ghiţă P. Petru
81 Dolj Maglavit 664/1 2324 12 Zăvălaş Maria
82 Dolj Maglavit 726/1 2418 50 Pătra I. Constantin
83 Dolj Maglavit 666/1 4030 132 Radu Petre
84 Dolj Maglavit 668/1 1328 76 Croitoru Gh. Elena
85 Dolj Maglavit 631/1 560 18 Cioană C. Ion
86 Dolj Maglavit 699/1 738 21 Ionescu St. Gheorghiţa
87 Dolj Maglavit 698/1 1708 20 Ionescu Şt. Ilie
88 Dolj Maglavit 723/1 2888 342 Cioară C. Ion
89 Dolj Maglavit 667/1 3000 1 Colă Mic A. Gheorghe
90 Dolj Maglavit 628/1 1330 30 Enache Vasile
91 Dolj Maglavit 656/1 3560 12 Costache Gh. Ion
92 Dolj Maglavit 725/1 1260 17 Filipescu I. Ana
93 Dolj Maglavit 663/1 1200 2 Voinea I. Constantin
94

Dolj

Maglavit

571/1

1500

2

Niţu V. Anişoara,
Mituletu V. Eugen,
Mituketu V. Dorel
95 Dolj Maglavit 570/1 1200 3 Negreţ Gh. Ion
96 Dolj Maglavit 605/1 2000 14 Nica C. Gheorghe
97 Dolj Maglavit 583/1 2000 18 Mituletu P. Ion
98 Dolj Maglavit 597/1 2000 20 Rudăreanu Gh. Tudor
99 Dolj Maglavit 590/1 2000 22 Mituleţu C. Florea
100 Dolj Maglavit 606/1 2000 23 Ciulu A. Gheorghe
101

Dolj

Maglavit

653/1

2000

16

Cioană M. Petre,
Cioană M. Victor
102 Dolj Maglavit 562/1 2000 10 Nistor A. Ioana
103 Dolj Maglavit 565/1 2000 2 Stănculescu Vasile
104 Dolj Maglavit 567/1 1000 5 Sandu Gh. Elefterie
105 Dolj Maglavit 592/1 500 2 Stanciu Ion
106

Dolj

Maglavit

557/1

1500

2

Stanciu V. Elena,
Coca I. Constantin,
Coca I. Nicolae
107 Dolj Maglavit 603/1 2500 4 Ţucunel I. Adelina
108 Dolj Maglavit 610/1 2000 4 Ţucunel I. Gheorghe
109 Dolj Maglavit 563/1 2000 4 Colţan P. Gheorghe
110 Dolj Maglavit 599/1 2000 15 Baba Şt. Ion
111 Dolj Maglavit 602/1 3200 22 Toncea V. Tudor
112 Dolj Maglavit 556/1 2000 12 Smocu C. Traian
113 Dolj Maglavit 566/1 2400 13 Ciulu A. Gheorghe
114 Dolj Maglavit 593/1 2800 17 Icălas A. Victor
115

Dolj

Maglavit

598/1

2200

13

Tortolea V. Angela,
Dobre A. Maria
116 Dolj Maglavit 700/1 2600 8 Jugănaru N. Traian
117 Dolj Maglavit 591/1 2000 9 Mituleţu C. Constantin
118

Dolj

Maglavit

560/1

8315

15

Primăria
Comunei Maglavit
119 Dolj Maglavit 559/1 2700 11 Colcea M. Marin
120 Dolj Maglavit 727/1 1000 5 Minca Şt. Nicolae
121 Dolj Maglavit 575/1 3600 9 Cîrstoiu Gh. Mircea
122 Dolj Maglavit 582/1 2200 11 Coca A. Petre
123 Dolj Maglavit 608/1 3200 24 Bobin M. Elefterie
124 Dolj Maglavit 586/1 1500 14 Badea Ghe. Ana
125 Dolj Maglavit 581/1 1500 16 Brănişteanu C. Elena
126

Dolj

Maglavit

613/1

1500

17

Brănişteanu
Gh. Gheorghe
127 Dolj Maglavit 612/1 1400 15 Toma Gh. Petre
128 Dolj Maglavit 618/1 1400 13 Badea V. Petre
129 Dolj Maglavit 611/1 1400 14 Matei G. Alexandru
130 Dolj Maglavit 578/1 1400 15 Ignat I. Petre
131 Dolj Maglavit 632/1 1400 16 Ciulu Gh. Constantin
132

Dolj

Maglavit

692/1

2745

33

Primăria
Comunei Maglavit
133 Dolj Maglavit 561/1 1400 18 Zglimbea D. Vasile
134 Dolj Maglavit 595/1 1100 14 Coşoveanu I. Ion
135

Dolj

Maglavit

662/1

1122

11

Primăria
Comunei Maglavit
136

Dolj

Maglavit

661/1

1122

7

Primăria
Comunei Maglavit
137 Dolj Maglavit 588/1 1100 1 Badea V. Vasile
138 Dolj Maglavit 609/1 500 1 Drăghici P. Maria
139 Dolj Maglavit 579/1 1000 1 Voinea D. Maria
140 Dolj Maglavit 573/1 1100 5 Cipu C. Georgeta
141 Dolj Maglavit 607/1 1100 10 Minca I. Alexandru
142 Dolj Maglavit 580/1 1100 14 Bînă D. Gheorghe
143

Dolj

Maglavit

569/1

1100

19

Moţăţăianu
I. Elefterie
144

Dolj

Maglavit

596/1

1100

23

Zglimbea Petre,
Badea Maria,
Cipu Georgeta
145 Dolj Maglavit 617/1 1100 24 Lupu St. Maria
146 Dolj Maglavit 614/1 2600 59 Câşu C. Ion
147 Dolj Maglavit 670/1 1300 23 Demian Gheorghe
148 Dolj Maglavit 577/1 1000 14 Bîcu I. Octavian
149 Dolj Maglavit 615/1 2100 24 Plăviciosu A. Elvira
150 Dolj Maglavit 585/1 1100 10 Voinea D. Ion
151 Dolj Maglavit 616/1 1000 8 Badea A. Alexandru
152 Dolj Maglavit 587/1 800 5 Badea C. Ioan
153 Dolj Maglavit 572/1 400 2 Damian I. Olimpia
154 Dolj Maglavit 589/1 600 4 Voinea D. Constantin
155 Dolj Maglavit 568/1 700 5 Bădoiu I. Ion
156 Dolj Maglavit 576/1 2000 26 Damian V. Elisabeta
157 Dolj Maglavit 574/1 3200 3 Dumitru V. Constantin
158 Dolj Maglavit 669/1 3200 14 Negreţ Gh. Ion
159 Dolj Maglavit 600/1 2500 15 Toma V. Alexandru
160 Dolj Maglavit 584/1 2700 14 Toma D. Maria
161 Dolj Maglavit 564/1 1500 7 Zglimbea Gh. Ecaterina
162 Dolj Maglavit 594/1 1800 8 Cioc T. Maria
163 Dolj Maglavit 558/1 800 2 Mincă St. Lucreţia
164 Dolj Maglavit 604/1 2500 2 Percea N. Ştefan
165

Dolj

Cetate

434/1

10000

26

Ştefan D. Ion,
Ştefan D. Gheorghe,
Ştefan D. Ecaterina,
Spînu D. Aurica,
Spătaru I. Elena
166 Dolj Cetate 384/1 4500 49 Răduţ Ioana
167 Dolj Cetate 466/1 19725 149 Marinescu Ecaterina
168 Dolj Cetate 354/1 5000 26 Arnăutu Ecaterina
169 Dolj Cetate 353/1 5000 18 Beţiu Elena
170 Dolj Cetate 370/1 13900 45 Brebenel M. Gheorghe
171 Dolj Cetate 377/1 7500 50 Dumitru D. Marin
172 Dolj Cetate 363/1 12700 69 Modoalcă C. Elena
173 Dolj Cetate 371/1 7500 51 Tomiţă V. Vasile
174 Dolj Cetate 383/1 10000 65 Iancu M. Alexandru
175 Dolj Cetate 364/1 7818 46 Lican I. Constantin
176 Dolj Cetate 382/1 5000 30 Vlăduţ R. Ion
177 Dolj Cetate 406/1 8049 44 Bărăgan A. Anica,
178 Dolj Cetate 373/1 10200 44 Ghiorghişor
A. Constanţa
Vlăduţ R. Constantin
179 Dolj Cetate 404/1 5000 20 Vlăduţ R. Ecaterina
180 Dolj Cetate 376/1 19700 81 Simion N. Ion
181 Dolj Cetate 372/1 1900 5 Mogoi D. Maria
182 Dolj Cetate 369/1 10000 26 Chisăr G. Ecaterina
183 Dolj Cetate 405/1 4270 12 Marina Maria
184 Dolj Cetate 379/1 6267 18 Sbîrneci G. Ştefan
185 Dolj Cetate 432/1 8426 27 Sbîrneci L. Constantin
186 Dolj Cetate 356/1 15084 45 Brebenel G. Vasile
187 Dolj Cetate 374/1 19343 88 Vancea S. Aurel
188 Dolj Cetate 378/1 25706 115 Iancu M. Petre
189 Dolj Cetate 433/1 18094 75 Iancu I. Ştefan
190 Dolj Cetate 403/1 11881 15 Burdubuş I. Gheorghe
191 Dolj Cetate 381/1 5000 6 Tomiţa E. Ion
192 Dolj Cetate 390/1 5000 11 Ghilă Eftemia
193 Dolj Cetate 402/1 5000 20 Lican V. Ilie
194 Dolj Cetate 362/1 2827 16 Beţiu C. Constantin
195 Dolj Cetate 467/1 5000 34 Arnăutu M. Maria
196 Dolj Cetate 436/1 2500 20 Arnăutu C. Marin
197 Dolj Cetate 386/1 2200 19 Cojoacă I. Rozeta
198 Dolj Cetate 388/1 5000 48 Ciovică Ileana
199 Dolj Cetate 360/1 4400 43 Cherchelan I. Maria
200 Dolj Cetate 361/1 5000 44 Grigoroiu I. Şerbana
201 Dolj Cetate 375/1 5000 36 Stoica D. Ion
202 Dolj Cetate 394/1 5000 34 Vintilă D. Paula
203 Dolj Cetate 366/1 5000 36 Niţurică I. Gheorghe
204 Dolj Cetate 393/1 5736 45 Niţurică A. Ion
205

Dolj

Cetate

407/1

664

6

Primăria
Comunei Cetate
206 Dolj Cetate 355/1 5000 53 Surdu I. Geta
207 Dolj Cetate 465/1 5000 64 Surdu M. Elena
208 Dolj Cetate 367/1 5000 66 Spaitu I. Aurelia
209 Dolj Cetate 395/1 5000 60 Sandu I. Sofia
210 Dolj Cetate 401/1 3700 37 Florea C. Marin
211 Dolj Cetate 389/1 2500 24 Sbîrneci Şt. Ilie
212 Dolj Cetate 352/2 5000 46 Sbîrneci C. Elisabeta
213 Dolj Cetate 368/1 5000 44 Găluţ F. Ioana
214 Dolj Cetate 380/1 5000 37 Mitriţă N. Ion
215 Dolj Cetate 396/1 4540 25 Ghilă A. Maria
216

Dolj

Cetate

408/1

1077

5

Primăria
Comunei Cetate
217 Dolj Cetate 391/1 5000 20 Iovan C. Ştefan
218 Dolj Cetate 397/1 5000 13 Iovan Ghe. Constandina
219 Dolj Cetate 385/1 5000 18 Lican Şt. Marian
220 Dolj Cetate 392/1 2036 29 Lican I. Vergiliu
221 Dolj Cetate 387/1 5000 66 Lican C. Marin
222 Dolj Cetate 398/1 5000 44 Lican N. Emilia
223 Dolj Cetate 351/2 1820 10 Marinaş Ghe. Aneta
224 Dolj Cetate 359/1 5000 22 Modoalcă C. Florea
225 Dolj Cetate 399/1 2500 13 Niţurică I. Floarea
226 Dolj Cetate 365/1 2500 15 Niţurică I. Ileana
227 Dolj Cetate 358/1 5000 38 Vlad M. Ioana
228

Dolj

Cetate

357/1

3000

30

Vlăduţ C.
Petre-Leontin
229 Dolj Cetate 400/1 20000 539 Grigoroiu I. Şerbana
230

Dolj

Cetate

457/1

7550

32

Primăria
Comunei Cetate
231 Dolj Cetate 453/1 1404 7 Iordache Gheorghe
232 Dolj Cetate 416/1 2284 14 Dobre P. Constantin
233 Dolj Cetate 440/1 2200 16 Dărac Ion
234 Dolj Cetate 446/1 4916 33 Cismaru I. Victor
235 Dolj Cetate 415/1 5000 27 Neagoe Marin
236 Dolj Cetate 419/1 2637 11 Neagoe C. Stelian
237 Dolj Cetate 456/1 2800 6 Cojoacă I. Rozeta
238

Dolj

Cetate

458/1

2500

2

Surdu Maria,
Cerăceanu M. Ioana,
Iancu M. Elena
239

Dolj

Cetate

448/1

3384

19

Primăria
Comunei Cetate
240

Dolj

Cetate

424/1

2400

18

Ureche Ioana,
Surugiu Pelagia
241 Dolj Cetate 427/1 1200 10 Stoica C. Dumitru
242 Dolj Cetate 437/1 2380 25 Lupitu Ioana
243

Dolj

Cetate

420/1

8656

56

Primăria
Comunei Cetate
244

Dolj

Cetate

454/1

1888

13

Surdu Maria,
Cerăceanu M. Ioana,
Iancu M. Elena
245 Dolj Cetate 438/1 1800 11 Tuţă Şt. Constantin
246 Dolj Cetate 426/1 1800 11 Florea I. Constantina
247

Dolj

Cetate

455/1

1800

12

Bădescu Ghe. Ion,
Modoalcă Ghe. Floarea
248 Dolj Cetate 450/1 5000 24 Vasile C. Elena
249 Dolj Cetate 418/1 5000 21 Mogoi Ioana
250 Dolj Cetate 447/1 2035 13 Ghilă P. Ştefan
251 Dolj Cetate 451/1 2062 14 Tuţă Şt. Constantin
252 Dolj Cetate 439/1 2167 15 Neagoe Florica
253 Dolj Cetate 449/1 4900 35 Voican Alexandru
254

Dolj

Cetate

452/1

3174

25

Primăria
Comunei Cetate
255 Dolj Cetate 441/1 1400 9 Găluţ M. Ştefan
256 Dolj Cetate 417/1 920 6 Vlad T. Vasile
257 Dolj Cetate 435/1 1500 11 Găluţ M. Ion
258 Dolj Cetate 444/1 1420 11 Neagoe Florica
259 Dolj Cetate 459/1 2786 18 Tomiţa Şt. Gheorghe
260

Dolj

Cetate

460/1

2900

16

Ghiorghişor
A. Constantin
261 Dolj Cetate 425/1 4686 21 Modoalcă C. Elena
262 Dolj Cetate 442/1 4300 17 Barbu D. Marin
263 Dolj Cetate 429/1 3200 14 Ureche M. Marin
264 Dolj Cetate 461/1 3838 19 Ureche O. Marin
265

Dolj

Cetate

431/1

10000

69

Constantinescu
P. Silvia,
Ionescu P. Matilda,
Zdrafcovici P. Elena
266 Dolj Cetate 423/1 6047 49 Ghilă S. Petre
267 Dolj Cetate 462/1 4082 32 Iordache I. Alexandru
268 Dolj Cetate 428/1 4401 33 Moraru I. Elena
269

Dolj

Cetate

422/1

3800

28

Primăria
Comunei Cetate
270 Dolj Cetate 443/1 5311 39 Niţurică M. Elena
271 Dolj Cetate 421/1 2700 20 Ghiorghişor I. Maria
272 Dolj Cetate 430/1 6000 43 Cristel P. Marin
273 Dolj Cetate 464/1 11300 65 Porumbelu N. Nicolae
274 Dolj Cetate 463/1 15000 81 Neagoe N. Maria
275

Dolj

Cetate

445/1

18270

5

Primăria
Comunei Cetate
276

Mehedinţi

Salcia

459

500

2

Chisărescu Gogu,
Chisărescu Polina,
Chisărescu Constantin,
Chisărescu Marin,
Chisărescu Mircea,
Chisărescu Floarea
277

Mehedinţi

Salcia

483

4500

86

Mîtca Gheorghiţa,
Biban Şt. Elena
278

Mehedinţi

Salcia

474

1000

2

Ciurea Ana,
Ciurea Maria,
Constantinescu
D. Elena,
Morariu D. Ecaterina,
Manea D. Constanţa
279 Mehedinţi Salcia 549 1000 4 Tunsoiu Ruxandra
280

Mehedinţi

Salcia

566

500

2

Diamandi
Îl. Constantin,
Sandu Îl. Maria,
Neagra Îl. Floarea,
Diamandi Îl. Luba,
Diamandi Îl. Elena,
Diamandi Îl. Ştefan
281 Mehedinţi Salcia 369/1 3500 66 Drinceanu Lăpăduţa
282

Mehedinţi

Salcia

392/1

1000

32

Şeicaru P. Constantin,
Căluşeru I. Ioana
283 Mehedinţi Salcia 175/1 1000 65 Gâscă Marin
284 Mehedinţi Salcia 254/1 1000 65 Scârlete I. Lăpădat
285

Mehedinţi

Salcia

353/1

2000

121

Barză I. Floarea,
Barză Vasilica,
Marica Gh. Elena
286 Mehedinţi Salcia 238/1 500 28 Odor Ioana
287 Mehedinţi Salcia 282/1 2500 131 Cunete C. Nicolae
288 Mehedinţi Salcia 325/1 1000 8 Vladea C. Ilie
289 Mehedinţi Salcia 232/1 5000 34 Neamţu D. Constantin
290 Mehedinţi Salcia 601 2500 16 Bădiţa D. Ion
291

Mehedinţi

Salcia

326/1

500

2

Manea D. Ioana,
Odor I. Stanca,
Manea I. Ion
292

Mehedinţi

Salcia

370/1

500

2

Ruican D. Dumitru,
Ruican D. Ilie
293 Mehedinţi Salcia 327/1 500 2 Bădiţă A. Ion
294 Mehedinţi Salcia 169/1 500 1 Sgardan I. Constantin
295 Mehedinţi Salcia 197/1 500 1 Leca Maria
296 Mehedinţi Salcia 328/1 500 2 Ungureanu D. Nicolae
297

Mehedinţi

Salcia

368/1

2500

7

Cârciumaru Aneta,
Pescaru Miţa
298

Mehedinţi

Salcia

367/1

4000

13

Cîrciumaru M. Marin,
Cîrciumaru Îl. Marin,
Boiangiu Elena
299

Mehedinţi

Salcia

298/1

500

2

Tudoran Ioana,
Tudoran Ion,
Tudoran Florea,
Tudoran Radu
300

Mehedinţi

Salcia

188/1

500

2

Cunete Nicolae,
Cunete G. Ana,
Cunete Florea
301 Mehedinţi Salcia 372/1 3500 16 Dinte G. Oprea
302

Mehedinţi

Salcia

240/1

1000

4

Tămbăluţă
I. Constantin,
Tămbăluţă Gheorghiţa,
Tămbăluţă Marin
303

Mehedinţi

Salcia

239/1

5000

22

Deliu N. Florea,
Deliu N. Gheorghe,
Ruican N. Gheorghiţa,
Sitaru Maria
304

Mehedinţi

Salcia

345/1

500

3

Bădiţă I. Ion,
Bădiţă Ana,
Deliu Elena,
Pădureanu Maria,
Barză Ioana
305

Mehedinţi

Salcia

171/1

500

3

Pădureanu Marin,
Pădureanu P. Ilie,
Pădureanu Pătru
306

Mehedinţi

Salcia

170/1

1500

8

Cebuc Gheorghe,
Cebuc Elena
307

Mehedinţi

Salcia

292/1

2500

12

Cebuc G. Florea,
Irimia Tinca
308

Mehedinţi

Salcia

205/1

1000

5

Cruceru Maria,
Cruceru Constantin,
Crăciunoiu Nicoleta,
Dinte Elena
309

Mehedinţi

Salcia

168/1

2000

10

Biban Vasilica,
Biban Florel,
Biban Emil,
Biban C. Ion,
Pantelimon Aristică,
Dobrică Ecaterina,
Cunete Mircea
310

Mehedinţi

Salcia

271/1

1000

5

Cotoi V. Paul,
Cotoi Natalia
311

Mehedinţi

Salcia

273/1

500

2

Cotoi Elena,
Cotoi Marin,
Cotoi Ion
312 Mehedinţi Salcia 223/1 1000 4 Pădureanu P. Ilie
313

Mehedinţi

Salcia

212/1

500

2

Udrea M. Ion,
Pîrvulescu M. Miţa
314

Mehedinţi

Salcia

234/1

500

2

Rustea I. Petrache,
Bali I. Gheorghiţa,
Grecu I. Elena,
Rustea I. Opriţa
315 Mehedinţi Salcia 204/1 500 2 Grecu D. Aristică
316 Mehedinţi Salcia 344/1 1000 4 Udrea M. Dumitru
317 Mehedinţi Salcia 213/1 1500 6 Cotoi I. Nicolae
318 Mehedinţi Salcia 222/1 500 2 Spiridon O. Nicolae
319 Mehedinţi Salcia 300/1 1000 4 Cotoi D. Ilie
320

Mehedinţi

Salcia

173/1

1000

2

Adam C. Gheorghe,
Adam Ana
321

Mehedinţi

Salcia

236/1

1000

1

Morariu D. Dumitru,
Morariu D. Ion
322

Mehedinţi

Salcia

245/1

3000

9

Mihai C. Ion,
Mihai C. Mitra,
Mihai Constantin,
Mihai C. Nicolae,
Mihai C. Elena
323 Mehedinţi Salcia 287/1 1000 4 Udrea Constantin
324 Mehedinţi Salcia 391/1 500 2 Spiridon I. Stanca
325

Mehedinţi

Salcia

285/1

500

2

Martin C. Ştefan,
Martin M. Maria,
Martin C. Lăpădat
326

Mehedinţi

Salcia

299/1

500

2

Dinte G. Ilie,
Dinte Ana,
Dinte G. Marin
327

Mehedinţi

Salcia

195/1

500

1

Pîrjol C. Nicolae,
Pîrjol C. Floarea
328 Mehedinţi Salcia 329/1 500 1 Dinte C. Constanţa
329 Mehedinţi Salcia 331/1 1000 2 Ungureanu D. Marin
330 Mehedinţi Salcia 270/1 1000 2 Porojan Dumitru
331

Mehedinţi

Salcia

286/1

1000

3

Măgăreaţă Constantin,
Rapcea Floarea,
Tunsoiu C. Elena,
Măgăreaţă Dumitru,
Măgăreaţă C. Ion
332

Mehedinţi

Salcia

316/1

1000

3

Drinceanu I. Nicolae,
Drinceanu I. Ion
333 Mehedinţi Salcia 321/1 500 1 Neagoe I. Gheorghe
334 Mehedinţi Salcia 196/1 1000 3 Tudoran I. Gheorghe
335 Mehedinţi Salcia 341/1 1000 2 Neagoe I. Ion
336 Mehedinţi Salcia 362/1 1000 15 Sfâru Gheorghe
337 Mehedinţi Salcia 317/1 500 7 Sălcianu St. Ilie
338 Mehedinţi Salcia 225/1 500 7 Sălcianu Viorica
339

Mehedinţi

Salcia

231/1

1000

14

Iliescu N. Vasile,
Iliescu Nicolae,
Catrinoiu
Iliescu Floarea,
Iliescu N. Constanţa,
Iliescu N. Constantin,
Iliescu N. Floarea
340

Mehedinţi

Salcia

214/1

2500

32

Pistol Pavel,
Mitran Joiţa
341 Mehedinţi Salcia 184/1 2500 25 Mitran T. Joiţa
342

Mehedinţi

Salcia

323/1

1000

9

Dovlete P. Nicolae,
Ispir P. Ioana
343

Mehedinţi

Salcia

342/1

3900

35

Ceobanu I. Marin,
Dovlete Elena,
Boată I. Floarea,
Ciobanu I. Constantin
344 Mehedinţi Salcia 283/1 2500 23 Iacob Elena
345 Mehedinţi Salcia 294/1 1200 17 Ilea C. Traian
346 Mehedinţi Salcia 221/1 1200 37 Iacob Dumitru
347 Mehedinţi Salcia 355/1 1800 49 Barză Constantin
348 Mehedinţi Salcia 265/1 2500 28 Matei Toma
349 Mehedinţi Salcia 320/1 2500 35 Ciurea Iulică
350 Mehedinţi Salcia 489 1800 25 Barza Ion
351 Mehedinţi Salcia 468 1200 29 Neagoe M. Toma
352 Mehedinţi Salcia 504 3500 1 Vlădulescu A. Ion
353 Mehedinţi Salcia 552 1200 40 Cunete Elena
354 Mehedinţi Salcia 522 2500 28 Matei P. Gheorghe
355 Mehedinţi Salcia 322/1 1000 12 Cotoi I. Ion
356 Mehedinţi Salcia 208/1 1000 11 Spiridon Marin
357

Mehedinţi

Salcia

264/1

1000

12

Ilea Ion,
Borldea Maria,
Boagiu M. Anita,
Cotoi I. Ioana
358 Mehedinţi Salcia 191/1 1000 15 Sgărdan D. Vasile
359 Mehedinţi Salcia 343/1 1000 10 Mitran I. Tănase
360 Mehedinţi Salcia 564 1000 13 Morariu Constanţa
361

Mehedinţi

Salcia

495

1000

17

Caluseru Polina,
Caluseru Gheorghe,
Caluseru C. Ion
362

Mehedinţi

Salcia

441

500

4

Cocoană M. Constantin,
Biban M. Marghioala,
Cojocaru Oprina
363

Mehedinţi

Salcia

456

500

4

Trandafir Vasile,
Trandafir Marin,
Trandafir Dina,
Trandafir Constantin,
Trandafir Maria
364

Mehedinţi

Salcia

519

2000

26

Deliu Gh. Ioana,
Zara Eugenia,
Radoi N. Nicoliţa
365

Mehedinţi

Salcia

462

1000

13

Ionaşcu Constanţa,
Ionaşcu Constantin,
Ionaşcu Dumitru,
Ionaşcu Ion,
Paraschivu Maria
366

Mehedinţi

Salcia

492

1000

8

Olea I. Maria,
Sava Maria,
Sava I. Marin,
Sava I. Ion
367

Mehedinţi

Salcia

429

1000

12

Iacob Şt. Petria,
Iacob Romulus
368

Mehedinţi

Salcia

498

1000

9

Mitran I. Elena,
Mitran I. Ion,
Mitran Îl. Tanasa,
Mihai Îl. Constanţa
369 Mehedinţi Salcia 555 1000 14 Moraru P. Constantin
370 Mehedinţi Salcia 501 1000 15 Moraru I. Constantin
371

Mehedinţi

Salcia

438

500

9

Sandu F. Marin,
Sandu F. Ştefan
372

Mehedinţi

Salcia

513

1000

8

Sava Maria,
Sava I. Marin,
Sava I. Ion,
Olea I. Maria
373 Mehedinţi Salcia 507 1000 14 Spiridon Maria
374 Mehedinţi Salcia 558 5500 44 Stancioi I. Ion
375 Mehedinţi Salcia 435 1000 13 Ciobanu N. Dumitru
376 Mehedinţi Salcia 516 1000 8 Moraru I. Ion
377 Mehedinţi Salcia 561 1000 6 Cismaru G. Constantin
378

Mehedinţi

Salcia

486

5000

42

Pantelimon Ion,
Pantelimon Camelia
379 Mehedinţi Salcia 607 2000 53 Sava I. Marin
380

Mehedinţi

Salcia

613

2000

20

Lungu C. Ion,
Siminică Ecaterina,
Lungu M. Florea,
Lungu M. Bojin
381 Mehedinţi Salcia 616 2000 32 Cocoană St. Ion
382 Mehedinţi Salcia 235/1 2000 28 Hoţoiu Ion
383 Mehedinţi Salcia 293/1 2000 26 Sălcianu Emil
384 Mehedinţi Salcia 295/1 1000 11 Odor Romu
385 Mehedinţi Salcia 389/1 1000 10 Odor Aurel
386 Mehedinţi Salcia 510 1000 10 Cocoană I. Marin
387

Mehedinţi

Salcia

351/1

1000

11

Iliescu Gheorghe,
Iliescu Matei
388 Mehedinţi Salcia 284/1 1000 12 Cotoi Ilie
389 Mehedinţi Salcia 288/1 1000 12 Popa Florea
390

Mehedinţi

Salcia

272/1

1000

12

Boldea Ion,
Boldea Alexandra,
Boldea Marin,
Spiridon Floarea,
Marcu Maria
391 Mehedinţi Salcia 207/1 1000 13 Chiriţoiu Mihai
392 Mehedinţi Salcia 259/1 800 11 Cîrciumaru Oprea
393 Mehedinţi Salcia 183/1 700 10 Păun Ion
394

Mehedinţi

Salcia

177/1

1000

15

Guriţă Ion,
Guriţă Ana,
Spiridon Floarea
395 Mehedinţi Salcia 373/1 1000 16 Binuţ Gheorghe
396

Mehedinţi

Salcia

174/1

1000

18

Pantelimon Dumitru,
Pantelimon Gheorghe
397

Mehedinţi

Salcia

193/1

1000

20

Căluşeru Gheorghe,
Bădiţă Ana,
Căluşeru Marin
398

Mehedinţi

Salcia

206/1

1000

24

Sîrbu Georgeta,
Guriţă Alexandru,
Guriţă Ronu
399 Mehedinţi Salcia 258/1 500 12 Ică Gheorghe
400 Mehedinţi Salcia 312/1 1000 23 Pantelir Marin
401 Mehedinţi Salcia 313/1 1000 22 Pădureanu Victoria
402

Mehedinţi

Salcia

319/1

1000

20

Cunete Maria,
Cunete Marin
403 Mehedinţi Salcia 166/1 500 9 Luţu C. Dumitru
404 Mehedinţi Salcia 172/1 1000 18 Radut N. Constanda
405

Mehedinţi

Salcia

395/1

1000

17

Sălcianu Romu,
Sălcianu Elena,
Liciu
Gheorghe Alexandra
406

Mehedinţi

Salcia

289/1

1000

16

Liciu Florea,
Liciu Oprea,
Liciu Constantin
407

Mehedinţi

Salcia

365/1

1000

15

Arbazanovici Ana,
Arbazanovici D. Dusan
408 Mehedinţi Salcia 219/1 1000 13 Ionaşcu I. Dumitru
409

Mehedinţi

Salcia

215/1

500

6

Ionaşcu P. Ion,
Popa L. Maria,
Ionaşcu Ilie
410 Mehedinţi Salcia 216/1 500 6 Pantelimon Dumitru
411 Mehedinţi Salcia 350/1 1000 11 Mitrică Constantin
412 Mehedinţi Salcia 218/1 1000 11 Mitran Joiţa
413

Mehedinţi

Salcia

192/1

2000

18

Cebuc F. Nicolae,
Cebuc F. Dumitru
414 Mehedinţi Salcia 187/1 1000 8 Pădureanu I. Gheorghe
415 Mehedinţi Salcia 262/1 1000 7 Boldea Elena
416

Mehedinţi

Salcia

255/1

700

4

Cebuc Gheorghe,
Cebuc Elena
417

Mehedinţi

Salcia

393/1

1000

7

Ceobanu St. Dumitru,
Leca Constantin
418 Mehedinţi Salcia 182/1 1000 8 Robu Ion
419 Mehedinţi Salcia 275/1 1000 8 Andănuţă Ion
420 Mehedinţi Salcia 334/1 1000 8 Moraru I. Gheorghiţa
421

Mehedinţi

Salcia

201/1

500

4

Rîciu Eugenia,
Sîrbu Leanca,
Cunete Ioana,
Broască I. Florica,
Godea I. Elena
422

Mehedinţi

Salcia

274/1

500

4

Râciu I. Nicolae,
Rîciu N. Ion,
Rîciu I. Dumitru,
Cubete Marin
423 Mehedinţi Salcia 199/1 500 4 Tudorică C. Dumitru
424 Mehedinţi Salcia 324/1 1000 7 Bădiţă Op. Gheorghe
425 Mehedinţi Salcia 311/1 1000 6 Sgârdan Iulian
426 Mehedinţi Salcia 309/1 1000 5 Mincu N. Floarea
427

Mehedinţi

Salcia

359/1

1000

5

Cebuc C. Constantin,
Cojoacă C. Elena
428 Mehedinţi Salcia 337/1 1000 7 Ciucă Ioana
429 Mehedinţi Salcia 340/1 1000 8 Boagiu Ana
430

Mehedinţi

Salcia

610

1000

8

Tunsoiu Şt. Floarea,
Tunsoiu T. Romu
431

Mehedinţi

Salcia

374/1

1000

8

Porojan D. Elena,
Porojan I. Dumitru
432

Mehedinţi

Salcia

330/1

3700

26

Drinceanu I. Nicolae,
Drinceanu I. Ion
433

Mehedinţi

Salcia

210/1

6800

54

Spiridon C. Dumitru,
Spiridon C. Ioana,
Spiridon C. Maria
434

Mehedinţi

Salcia

306/1

1000

86

Pantelimon G. Ion,
Pantelimon G. Elena
435 Mehedinţi Salcia 165/1 5500 43 Meleancă Gheorghe
436

Mehedinţi

Salcia

233/1

8700

52

Luţu Ch. Nicolae,
Luţu Ch. Marin
437

Mehedinţi

Salcia

336/1

6900

37

Luţu Cătălina,
Luţu D. Ion
438 Mehedinţi Salcia 229/1 6000 47 Luţu D. Ion
439

Mehedinţi

Salcia

277/1

5800

78

Dinte T. Constantin,
Păun Angela,
Opran Ioana
440 Mehedinţi Salcia 180/1 5600 77 Guriţă Dumitru
441 Mehedinţi Salcia 348/1 1900 25 Sălcianu I. Alexandra
442 Mehedinţi Salcia 220/1 2700 21 Nicolae C. Florea
443 Mehedinţi Salcia 318/1 2500 19 Trandafir Vasile
444 Mehedinţi Salcia 335/1 2500 29 Sava I. Chircu
445 Mehedinţi Salcia 278/1 5000 808 Mitran Ion Petre
446 Mehedinţi Salcia 209/1 9400 914 Boagiu Ana
447 Mehedinţi Salcia 198/1 1000 28 Biban Constantin
448

Mehedinţi

Salcia

178/1

1000

13

Deliu Oprea,
Ionaşcu Ana
449

Mehedinţi

Salcia

200/1

1000

6

Văduva Constantin,
Manea St. Ioana,
Pătruţ Elena,
Tunsoiu St. Stelica
450

Mehedinţi

Salcia

267/1

1000

6

Floricel D. Stelică,
Floricel D. Dumitru
451

Mehedinţi

Salcia

357/1

1000

4

Bădiţă Maria,
Dinte Gheorghiţa
452

Mehedinţi

Salcia

361/1

1000

4

Neagoe Angela,
Neagoe Veronica,
Neagoe Ion
453

Mehedinţi

Salcia

356/1

1000

4

Hoţoiu C. Oprea,
Pupu D. Elena,
Boagiu Sofica,
Odor Ioana
454 Mehedinţi Salcia 194/1 1000 5 Novac D. Constantin
455

Mehedinţi

Salcia

338/1

1000

5

Cebuc I. Elena,
Cebuc I. Marin
456 Mehedinţi Salcia 186/1 800 5 Tismănaru D. Petria
457

Mehedinţi

Salcia

230/1

800

5

Spiridon Dina,
Spiridon Îl. Ion
458 Mehedinţi Salcia 352/1 800 5 Spiridon Ghiorghiţa
459 Mehedinţi Salcia 268/1 1000 8 Boldea C. Ion
460 Mehedinţi Salcia 260/1 1000 8 Luţu Tomel
461

Mehedinţi

Salcia

347/1

1000

8

Pleniceanu
Adrian Vasile
462 Mehedinţi Salcia 366/1 1000 8 Ticuran P. Elena
463 Mehedinţi Salcia 290/1 1000 8 Sîrbu Ion
464 Mehedinţi Salcia 242/1 1000 8 Guţulescu M. Dumitru
465 Mehedinţi Salcia 246/1 1000 8 Boldea D. Dumitru
466 Mehedinţi Salcia 189/1 1000 9 Boldea Ilinca
467

Mehedinţi

Salcia

224/1

1000

10

Spiridon N. Florea,
Spiridon A. Natalia
468

Mehedinţi

Salcia

176/1

1000

11

Spiridon N. Ion,
Spiridon N. Dumitru
469

Mehedinţi

Salcia

247/1

1000

12

Stanoi I. Ion,
Moraru Elena,
Bărzoi N. Constantin
470 Mehedinţi Salcia 228/1 1000 15 Spiridon N. Ioan
471 Mehedinţi Salcia 310/1 1000 14 Tunsoiu D. Florea
472 Mehedinţi Salcia 314/1 1000 12 Stelea D. Ion
473

Mehedinţi

Salcia

167/1

1000

12

Moraru Ion,
Moraru Maria,
Moraru Marin,
Zana Maria
474

Mehedinţi

Salcia

217/1

1000

14

Leca Nicolae,
Popojan Maria
475 Mehedinţi Salcia 371/1 2000 26 Siminică N. Marin
476 Mehedinţi Salcia 291/1 1000 16 Scîrlete N. Alexandru
477

Mehedinţi

Salcia

360/1

900

12

Belu I. Domnica,
Belu Dumitru,
Cebuc I. Maria
478

Mehedinţi

Salcia

453

1000

14

Baraitaru Şt. Ion,
Baraitaru Şt. Iulian,
Spiridon Elena
479 Mehedinţi Salcia 528 1000 9 Chisar M. Nicolae
480

Mehedinţi

Salcia

480

1000

7

Ionaşcu Constanţa,
Ionaşcu Constantin,
Ionaşcu Dumitru,
Ionaşcu Ion,
Paraschivu Maria
481

Mehedinţi

Salcia

444

1000

4

Biban Ioana,
Biban I. Floarea,
Biban I. Maria,
Biban I. Elena,
Biban Ion,
Biban Petre,
Biban I. Marin
482 Mehedinţi Salcia 450 1000 6 Tunsoiu Gh. Constantin
483 Mehedinţi Salcia 525 1000 8 Boagiu D. Gheorghe
484

Mehedinţi

Salcia

546

1000

12

Ispir Lapaduta,
Ispir St. Elena,
Sandu N. Maria
485 Mehedinţi Salcia 471 2000 15 Ciulpan N. Florea
486 Mehedinţi Salcia 477 1000 12 Cebuc C. Florea
487 Mehedinţi Salcia 543 1400 55 Iacob St. Iovan
488

Mehedinţi

Salcia

426

1000

8

Badita Constanta,
Popescu Elena,
Cosma Ghita,
Tunsoiu Cornel
489

Mehedinţi

Salcia

432

500

23

Popa Floarea,
Ciobanu Ioana
490 Mehedinţi Salcia 534 1400 69 Siminică M. Marin
491

Mehedinţi

Salcia

465

1600

68

Hotoiu C. Oprea,
Pupu D. Elena,
Boagiu Sofica,
Odor Ioana
492 Mehedinţi Salcia 531 700 28 Boagiu D. Gheorghe
493 Mehedinţi Salcia 540 1000 8 Siminica D. Floarea
494 Mehedinţi Salcia 537 1400 69 Şeicaru Şt. Constantin
495 Mehedinţi Salcia 447 800 12 Nicolae Ghe. Ion
496 Mehedinţi Salcia 339/1 1000 31 Mîţu Ghe. Elena
497 Mehedinţi Salcia 269/1 1000 29 Grecu Ghe. Gheorghe
498 Mehedinţi Salcia 251/1 1000 20 Broască C. Nicolae
499 Mehedinţi Salcia 349/1 1000 19 Popa D. Cristache
500

Mehedinţi

Salcia

261/1

1000

17

Siminică Floarea,
Andanuta Elena
501 Mehedinţi Salcia 237/1 500 8 Neagoe Op. Ion
502 Mehedinţi Salcia 248/1 500 8 Guriţă C. Ioana
503

Mehedinţi

Salcia

244/1

1000

13

Căluşeru Floarea,
Căluşeru M. Emil
504 Mehedinţi Salcia 375/1 1000 14 Căluşeru Miţa
505

Mehedinţi

Salcia

354/1

1000

14

Neagoie Îl. Alexandru,
Neagoe Romu
506 Mehedinţi Salcia 281/1 1000 12 Guriţă Marin
507 Mehedinţi Salcia 308/1 1000 12 Enea I. Tudor
508 Mehedinţi Salcia 279/1 1000 11 Siminică Gr. Nicolae
509 Mehedinţi Salcia 243/1 700 8 Manoliţă Constanţa
510 Mehedinţi Salcia 257/1 700 7 Pădureanu Vergea
511

Mehedinţi

Salcia

256/1

1000

10

Godea Alexandru,
Godea Marin,
Godea Petra,
Chilom Elena
512 Mehedinţi Salcia 241/1 1000 9 Cunete C. Alexandru
513

Mehedinţi

Salcia

249/1

1000

8

Badi St. Oprea,
Novac St. Floarea
514

Mehedinţi

Salcia

263/1

1000

8

Pupan D. Elena, Mincu
St. Maria,
Leca St. Georgeta
515 Mehedinţi Salcia 253/1 1000 9 Şeicaru Ioana
516 Mehedinţi Salcia 250/1 1000 9 Sfâru Nicolae
517 Mehedinţi Salcia 266/1 1000 10 Leca I. Constantin
518 Mehedinţi Salcia 276/1 1000 8 Barză C. D. Constantin
519

Mehedinţi

Salcia

181/1

1000

8

Martin Constanţa,
Mirea Ioana,
Baroga Leanca
520 Mehedinţi Salcia 304/1 1000 8 Martin St. Ştefan
521 Mehedinţi Salcia 307/1 5000 48 Biban Ştefana
522 Mehedinţi Salcia 315/1 5000 170 Pripu Gheorghe
523 Mehedinţi Salcia 604 1400 70 Sfâru Nicolae
524

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
138/1

3099

16

Baroga Dumitra

525

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
157/1

2655

19

Năstase Maria

526

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
124/1

4891

40

Tudor Ioana

527

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
103/1

4891

45

Ghilea G. Constantina

528

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
145/1

1482

15

Manolache Constantin

529

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
122/1

2519

27

Dumitru N. Ioana,
Negru N. Elena
530

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
151/1

2519

14

Barbu Sever

531

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
155/1

650

7

Barbu Dan

532

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
156/1

630

9

Barbu Constantin

533

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
142/1 2519 29 Nistor Ghe. Ana
534

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
161/1 2519 26 Mladin M. Gheorghe,
Mladin G. Ioana
535

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
146/1 2692 23 Catîru I. Ioana
536

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
153/1 4864 41 Ruican D. Ion
537

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
115/1 3420 30 Ruican I.H. Dumitru
538

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
154/1 4866 33 Daogaru C. Nicolae
539

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
140/1 7400 51 Barbu C. Nicolae
540

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
113/1 5001 14 Rădoi T. Ion
541

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
160/1 5001 13 Cocoana Gheorghiţa
542

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
101/1 7504 24 Gavrilă Maria,
Popescu Constantin
543

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
107/1 5577 23 Nistor C. Dimitrie
544

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
126/1 5577 26 Buzatu Silvestru
545

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
132/1 5538 23 Gârleanu Gheorghe
546

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
118/1 5069 19 Mîţu D. Elena
547

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
105/1 5148 19 Mîndreci Ana
548

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
137/1 4301 11 Ruican Ion
549

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
172/1 6722 3 Ruican Alexandru
550

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
167/1 6373 7 Zară N. Ion
551

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
108/1 10000 37 Boru Dumitru
552

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp

106/1

3245

20

Ghilea Mihai,
Mladin Ioana,
Stoenescu Cornelia
553

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
168/1 2179 15 Mitran M. Vasile,
Duduveche Constanţa
554

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
152/1 2245 16 Boru Mariea
555

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
149/1 4140 31 Gîrleanu I. Constantin
556

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
158/1 4161 33 Meleancă Petre
557

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
111/1 5904 50 Stoean Cornel
558

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
104/1

2483

21

Vărzaru Dumitru,
Crasoveanu Gheorghiţa
559

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp

164/1

571

5

Vărzaru Mihai,
Vărzaru Constantin,
Căluşeru Maria,
Bunda Stana
560

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
134/1 2255 18 Vărzaru C. Vasile
561

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
159/1 2181 17 Barză P. Nicolae
562

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
169/1 2593 21 Barză P. Nicolae
563

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
166/1 5566 50 Dina I. Ana
564

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
120/1 5770 62 Rădoi Ion
565

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
110/1 2563 22 Baroga Marin
566

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
117/1 2563 27 Moangă I. Mihai
567

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
112/1 2061 30 Giurcă Dumitru
568

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
129/1 2062 32 Buzatu C. Ion,
Dobre Ecaterina
569

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
133/1 3039 57 Alradului I. Dumitru
570

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
125/1 4200 78 Munteanu M. Maria
571

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
128/1 3884 71 Calciu I. Constantin
572

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
116/1 3884 77 Calciu Ana
573

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
136/1 4553 55 Tudor D. Ioachim
574

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
186/1 5000 40 Barbu Sever,
Barbu Elena
575

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
163/1

5000

41

Mladin M. Gheorghe,
Mladin G. Ioana
576

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp

135/1

2500

17

Gavrilă Constantin,
Gavrilă Dumitru,
Taraleşca Eugenia
577

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
109/1 2500 16 Stochiţa C. Gheorghe
578

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
119/1 5000 29 Mladin Marta
579

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
150/1 5000 29 Mladin Simion
580

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
171/1 4739 34 Al-ştefani Corniţa
581

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
131/1 4994 32 Soşea Iulica
582

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp

170/1

5234

39

Crăciunoiu Gheorghiţa,
Moraru Constanţa,
Panciulescu Vasilica,
Rădoi Constantin
583

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
139/1 5000 52 Barbu C. Nicolae
584

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
147/1 5000 34 Ruican D. Ion
585

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
165/1 5000 33 Barbu B. Constantin
586

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
162/1 5000 20 Barză P. Nicolae
587

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
130/1 5000 21 Zară M. Gheorghe
588

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
121/1 5000 32 Robu A. Marin
589

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
123/1 5000 40 Alfloari Ioana
590

Mehedinţi

Obârşia de
Câmp
114/1 5000 41 Poenaru Olga
591 Mehedinţi Punghina 708 7500 98 Catană Constantin
592 Mehedinţi Punghina 621 7500 59 Cioacă Maria
593

Mehedinţi

Punghina

753

10000

60

Gogoloiu Alexandru,
Gogoloiu Emil,
Gogoloiu Ion
594 Mehedinţi Punghina 651 5000 19 Văduva I. Ecaterina
595

Mehedinţi

Punghina

711

2500

8

Ţigănaşu Vasile,
Popi Maria,
Tarniţă Ioana
596 Mehedinţi Punghina 609 5000 13 Tarniţă Paraschiva
597 Mehedinţi Punghina 612 7500 13 Sipanu Şt. Constantin
598 Mehedinţi Punghina 696 6200 8 Guină V. Iulie
599 Mehedinţi Punghina 654 7500 21 Coandă I. Elena
600 Mehedinţi Punghina 714 6200 21 Dănilă Nicu
601 Mehedinţi Punghina 615 4800 16 Bucă Nicolae
602

Mehedinţi

Punghina

675

7500

16

Bătanu Sidia,
Roşoga Nicoliţa
603 Mehedinţi Punghina 657 3000 6 Hondor Gheorghiţa
604

Mehedinţi

Punghina

717

7500

17

Toporan Tinca,
Toporan I. Constantin
605 Mehedinţi Punghina 624 5000 13 Gligă Elena
606 Mehedinţi Punghina 756 1800 5 Georgescu Petre
607 Mehedinţi Punghina 681 31800 105 Pătuleanu G. Ion
608

Mehedinţi

Punghina

663

9400

26

Primăria Comunei
Punghina
609

Mehedinţi

Punghina

720

1300

4

Epure Tudor,
Epure Alexandru
610 Mehedinţi Punghina 627 2500 8 Cioacă Maria
611

Mehedinţi

Punghina

759

15000

58

Primăria Comunei
Punghina
612 Mehedinţi Punghina 645 1200 4 Văduva I. Ecaterina
613 Mehedinţi Punghina 723 1600 5 Tarniţă Paraschiva
614 Mehedinţi Punghina 606 1900 6 Sipanu Şt. Constantin
615 Mehedinţi Punghina 603 5000 9 Guină V. Iulie
616 Mehedinţi Punghina 699 2500 7 Mihart I. Nicolae
617

Mehedinţi

Punghina

648

900

2

Bătanu Sidia,
Roşoga Nicoliţa
618 Mehedinţi Punghina 726 2000 4 Gligă Elena
619 Mehedinţi Punghina 576 5000 13 Cioacă Maria
620

Mehedinţi

Punghina

573

2500

9

Medie Petre,
Medie Constantin,
Gheorghe Elena
621 Mehedinţi Punghina 684 3000 12 Răducan Ghe. Anastasie
622

Mehedinţi

Punghina

630

2500

11

Becheanu I. Dumitru,
Zaharia Floarea
623

Mehedinţi

Punghina

729

4300

14

Primăria Comunei
Punghina
624 Mehedinţi Punghina 582 3800 10 Toporan I. Nicolae
625

Mehedinţi

Punghina

579

2000

6

Popi Ion,
Zaharia Ioana
626 Mehedinţi Punghina 687 5000 11 Popescu F. Petre
627

Mehedinţi

Punghina

633

4400

7

Drinceanu Elena,
Drinceanu Nicolae
628 Mehedinţi Punghina 585 7200 23 Georgescu A. Ion
629 Mehedinţi Punghina 588 1700 5 Sgîncă Alexandru
630 Mehedinţi Punghina 732 3000 12 Guină C. Ion
631

Mehedinţi

Punghina

690

4500

15

Guină Ilarie,
Frumosu Grazela
632 Mehedinţi Punghina 636 2800 11 Gogoloiu Lăpăduţă
633

Mehedinţi

Punghina

591

1600

7

Oană Marin,
Oană Ioana
634

Mehedinţi

Punghina

735

5000

23

Rochian Elena,
Roşoga Nicolae,
Bilava Constanţa,
Bulata M. Anastasia
635

Mehedinţi

Punghina

672

8000

31

Oţet Tinca,
Firu Ecaterina,
Şereanu Ioana
636 Mehedinţi Punghina 594 4000 26 Cojocaru Romulus
637 Mehedinţi Punghina 738 5000 34 Tudor D. Alexandru
638 Mehedinţi Punghina 669 5000 31 Găianu C. Gheorghe
639 Mehedinţi Punghina 639 3000 16 Goiceanu I. Marin
640 Mehedinţi Punghina 678 7500 42 Gogoloiu Nicolae
641

Mehedinţi

Punghina

747

7700

21

Bucă N. Elena,
Bucă G. Mircea
642 Mehedinţi Punghina 693 5000 17 Frîncu Victor
643

Mehedinţi

Punghina

316/1

7900

233

Giura Alexandru,
Giura Mocanu Lavinia
644 Mehedinţi Punghina 347/1 14000 707 Bălăceanu I. Dumitru
645 Mehedinţi Punghina 279/1 7500 135 Cioboiu M. Nicolae
646 Mehedinţi Punghina 260/1 5000 82 Oană L. Alexandru
647 Mehedinţi Punghina 192/1 7500 113 Ungureanu Ştefan
648 Mehedinţi Punghina 191/1 5000 74 Păsat T. Nicolae
649 Mehedinţi Punghina 346/1 12300 177 Hondor I. Nicolae
650

Mehedinţi

Punghina

230/1

10000

152

Guină Anica,
Popi Constantin,
Ghiţulescu I. Nicolae
651 Mehedinţi Punghina 339/1 10000 143 Oprea Elena
652 Mehedinţi Punghina 231/1 7500 100 Popescu Niţă
653 Mehedinţi Punghina 345/1 7500 94 Căpraru Alexandru
654 Mehedinţi Punghina 394/1 10000 117 Popescu Ioana
655

Mehedinţi

Punghina

227/1

7500

85

Coandă Ion,
Coandă Mariţa
656 Mehedinţi Punghina 387/1 2500 32 Boiaşu Elena
657 Mehedinţi Punghina 340/1 5000 58 Drăghici A. Constantin
658

Mehedinţi

Punghina

389/1

5000

68

Drăghici Elena,
Drinceanu C. C-ţin
659 Mehedinţi Punghina 341/1 7500 104 Vişan Sabina
660 Mehedinţi Punghina 344/1 10000 116 Stanciu Constantin
661 Mehedinţi Punghina 343/1 4000 34 Tănase Elisabeta
662

Mehedinţi

Punghina

336/1

2500

22

Sgîncă Constantin,
Dănilă Aglaia,
Tănase Constanţa
663 Mehedinţi Punghina 227/1 10000 89 Vasile C. Ion
664 Mehedinţi Punghina 334/1 8000 76 Vasile Marin
665 Mehedinţi Punghina 553 5000 49 Napu P. Constantin
666 Mehedinţi Punghina 250/1 5000 49 Frîncu Victor
667 Mehedinţi Punghina 247/1 7500 70 Vladu Elena
668 Mehedinţi Punghina 332/1 3800 34 Popi I. Olimpia
669 Mehedinţi Punghina 196/1 10000 79 Ghenciu A. Elena
670 Mehedinţi Punghina 208/1 4000 31 Bobâlcă Nicolae
671 Mehedinţi Punghina 415/1 4000 31 Ceauşanu Ion
672

Mehedinţi

Punghina

251/1

5000

39

Napu Alexandru,
Napu Vladimir,
Napu Floarea
673 Mehedinţi Punghina 235/1 2500 21 Răducan G. Nicolae
674 Mehedinţi Punghina 280/1 12500 119 Vladu C. Ion
675 Mehedinţi Punghina 331/1 7500 85 Popa Gavrilă
676

Mehedinţi

Punghina

225/1

2500

25

Hondor Atena,
Marcu Constantin,
Marcu Teodor
677 Mehedinţi Punghina 239/1 5000 37 Popi N.M. Maria
678 Mehedinţi Punghina 889 5800 40 Marcu T. Constantin
679 Mehedinţi Punghina 817 12500 97 Guină C. Nicolae
680 Mehedinţi Punghina 784 10000 43 Goiceanu I. Marin
681 Mehedinţi Punghina 919 6800 13 Marcu Ana, Gliga Elena
682 Mehedinţi Punghina 925 3200 25 Marcu C. Nicolina
683

Mehedinţi

Punghina

328/1

10000

6

Popi Constantin,
Popi Tudor,
Popi C. Alexandru
684 Mehedinţi Punghina 327/1 10000 20 Tarniţă I. Nicolae
685 Mehedinţi Punghina 326/1 4700 11 Burduf D. Nicolae
686 Mehedinţi Punghina 325/1 10000 32 Tarniţă Olimpia
687 Mehedinţi Punghina 324/1 5000 14 Guină Gheorghe
688 Mehedinţi Punghina 323/1 15000 68 Toporan I. Nicolae
689

Mehedinţi

Punghina

322/1

10000

152

Toporan Tinca,
Toporan I. Constantin
690 Mehedinţi Punghina 642 5000 16 Balaş P. Aristotel
691

Mehedinţi

Punghina

321/1

12500

102

Gherghe Anica,
Vijulie Nicolina
692 Mehedinţi Punghina 254/1 12500 54 Abagiu Aneta
693 Mehedinţi Punghina 348/1 13500 53 Popi P. Nicolae
694 Mehedinţi Punghina 229/1 3000 18 Şipanu M. Ion
695 Mehedinţi Punghina 236/1 5500 4 Răducan G. Nicolae
696 Mehedinţi Punghina 194/1 3500 1 Maria Mitra
697 Mehedinţi Punghina 395/1 5500 2 Mogoşanu I. Ana
698

Mehedinţi

Punghina

241/1

8000

11

Ungureanu Lenuţa,
Ungureanu Alexandru
699 Mehedinţi Punghina 393/1 7000 16 Petrovici Alexandru
700 Mehedinţi Punghina 276/1 11500 26 Goiceanu A. Dinu
701 Mehedinţi Punghina 386/1 8000 18 Dună G. Alexandru
702 Mehedinţi Punghina 212/1 10000 21 Lichi I. Nicolae
703

Mehedinţi

Punghina

388/1

7500

15

Drinceanu Nicolina,
Văduva Constantin
704 Mehedinţi Punghina 390/1 7500 14 Marcu M. Gheorghe
705

Mehedinţi

Punghina

259/1

7500

23

Alexandrescu Maria,
Vasile Marin
706

Mehedinţi

Punghina

313/1

14000

45

Ghenciu Vladimir,
Apetrei Maria,
Ghenciu Marin
707 Mehedinţi Punghina 217/1 4000 22 Răducan Lena
708 Mehedinţi Punghina 383/1 8000 60 Oană Marin, Oană Ioana
709 Mehedinţi Punghina 384/1 5000 27 Văduva N. Constantin
710

Mehedinţi

Punghina

385/1

2500

9

Peca Ion,
Peca I. Dumitru
711

Mehedinţi

Punghina

317/1

10000

25

Ghenciu Vladimir,
Apetrei Maria,
Ghenciu Marin
712 Mehedinţi Punghina 391/1 5000 17 Burnigea Ion
713 Mehedinţi Punghina 396/1 2500 11 Şipanu Elisabeta
714 Mehedinţi Punghina 397/1 10000 59 Georgescu Nicolina
715 Mehedinţi Punghina 398/1 8000 50 Bucă Nicolae
716

Mehedinţi

Punghina

399/1

13000

119

Beşliu Nicolae,
Beşliu Alexandru,
Beşliu Vladimir
717

Mehedinţi

Punghina

392/1

15000

130

Beşliu Alexandru,
Beşliu Elena,
Beşliu Aneta
718 Mehedinţi Punghina 201/1 4000 19 Vasile D. Nicolae
719

Mehedinţi

Punghina

295/1

7500

17

Popescu I. Constantin,
Popescu Alexandru
720 Mehedinţi Punghina 510 10600 31 Dobrică Ioana
721 Mehedinţi Punghina 516 10000 35 Popa Gavrilă
722 Mehedinţi Punghina 498 7500 21 Radoslavici Alexandru
723 Mehedinţi Punghina 501 7500 10 Frumosu M. Ion
724 Mehedinţi Punghina 519 10000 9 Popi A. Constantin
725 Mehedinţi Punghina 525 5000 3 Zaharia F. Mircea
726 Mehedinţi Punghina 507 10000 10 Drăghici A. Constantin
727

Mehedinţi

Punghina

504

10000

20

Drăghici Elena,
Drinceanu C.Constantin
728 Mehedinţi Punghina 907 13600 51 Ungureanu Nicolae
729

Mehedinţi

Punghina

895

6400

7

Popi Şt. Olimpia,
Ungureanu Nicolae,
Radoslavici I. Maria,
Caianu Elena,
Vladu C. Ioana
730 Mehedinţi Punghina 771 20000 14 Abagiu Aneta
731 Mehedinţi Punghina 772 20000 5 Abagiu Aneta
732 Mehedinţi Punghina 522 22500 98 Popi P. Nicolae
733 Mehedinţi Punghina 922 17500 85 Georgescu Nicolina
734 Mehedinţi Punghina 811 7500 32 Sipanu I. Nicolina
735 Mehedinţi Punghina 787 10000 40 Răducan G. Nicolae
736 Mehedinţi Punghina 808 4000 15 Maria Mitra
737

Mehedinţi

Punghina

942

10000

38

Maria Olimpia,
Nicolae Ioana
738 Mehedinţi Punghina 916 10000 37 Mogoşanu I. Ana
739

Mehedinţi

Punghina

820

10000

43

Ungureanu Lenuţa,
Ungureanu Alexandru
740 Mehedinţi Punghina 805 10000 34 Văduva F. Nicolae
741 Mehedinţi Punghina 892 10000 13 Petrovici Alexandru
742

Mehedinţi

Punghina

814

22500

78

Colţoiu Ştefan,
Colţoiu Alexandru
743

Mehedinţi

Punghina

793

20000

192

Goiu Dumitru,
Goiu Olimpia
744

Mehedinţi

Punghina

898

10000

2

Cojocaru A. Ion,
Cojocaru Romulus,
Tarniţă Elena
745 Mehedinţi Punghina 781 10500 12 Guină I. Nicolae
746 Mehedinţi Punghina 886 15000 6 Colţoiu Dumitru
747 Mehedinţi Punghina 790 2700 3 Iancu Ion
748

Mehedinţi

Punghina

910

10000

20

Becheanu Anastasia,
Bîrdeanu Florica,
Gligă Nicolae
749 Mehedinţi Punghina 778 5000 15 Dinică A. Elena
750 Mehedinţi Punghina 775 8000 30 Prună Elena
751 Mehedinţi Punghina 796 12500 55 Popi N.M. Maria
752 Mehedinţi Punghina 799 7000 23 Drinceanu Maria
753 Mehedinţi Punghina 913 7500 18 Coandă C. Ion
754 Mehedinţi Punghina 823 8400 16 Văduva I. Alexandru
755

Mehedinţi

Punghina

513

15000

69

Dobrică Anica,
Dobrică Nicuşor
756 Mehedinţi Punghina 901 7500 48 Popa C. Elena
757 Mehedinţi Punghina 802 14000 429 Bărbulescu Elena
758 Mehedinţi Punghina 429/1 9400 22 Dobrică Ioana
759 Mehedinţi Punghina 428/1 10000 12 Popa Gavrilă
760 Mehedinţi Punghina 246/1 5000 15 Frumosu M. Aurel
761

Mehedinţi

Punghina

427/1

2500

8

Gherghe Anica,
Vijulie Nicolina
762 Mehedinţi Punghina 375/1 10000 38 Popi A. Constantin
763

Mehedinţi

Punghina

529

10000

10

Popi Constantin,
Guină Anica,
Ghiţulescu I. Nicolae
764 Mehedinţi Punghina 374/1 5000 25 Guină Gheorghe
765 Mehedinţi Punghina 544 10000 28 Toporan I. Nicolae
766

Mehedinţi

Punghina

538

7500

10

Toporan Tinca,
Toporan I. Constantin
767 Mehedinţi Punghina 205/1 5000 11 Balaşi P. Aristotel
768

Mehedinţi

Punghina

547

15000

82

Şerbu Elena,
Peca M. Ion
769 Mehedinţi Punghina 253/1 5000 47 Frumosu M. Aurel
770

Mehedinţi

Punghina

243/1

5000

45

Drinceanu N. Costel-
Gelu
771 Mehedinţi Punghina 559 10000 65 Frumosu M. Ion
772 Mehedinţi Punghina 277/1 11000 66 Roşoga Petre
773 Mehedinţi Punghina 197/1 10000 30 Roşoga Nicolae
774 Mehedinţi Punghina 195/1 5000 2 Peca Ghe. Emilia
775 Mehedinţi Punghina 223/1 25000 29 Iancu Ion
776 Mehedinţi Punghina 224/1 20000 13 Toporan I. Marin
777 Mehedinţi Punghina 224/2 20000 6 Toporan I. Marin
778 Mehedinţi Punghina 232/1 15100 19 Sereanu N. Constantin
779 Mehedinţi Punghina 373/1 5000 13 Sereanu Ioana
780

Mehedinţi

Punghina

372/1

15000

47

Drinceanu Nicolina,
Văduva Constantin
781 Mehedinţi Punghina 222/1 20000 66 Văduva Niculina
782 Mehedinţi Punghina 202/1 7500 24 Peca A. Ion
783

Mehedinţi

Punghina

371/1

12500

54

Zaharia M. Constantin,
Călăfăteanu Olimpia
784 Mehedinţi Punghina 264/1 17500 82 Becheanu G. Ion
785

Mehedinţi

Punghina

198/1

10000

46

Dobrică Nicolae,
Rouă Iulica
786 Mehedinţi Punghina 269/1 10000 68 Dobrică Margareta
787 Mehedinţi Punghina 369/1 5000 43 Beşliu Cornel
788 Mehedinţi Punghina 370/1 7500 79 Vlad Lidia
789 Mehedinţi Punghina 238/1 5000 61 Bobîlcă C. Ion
790 Mehedinţi Punghina 541 10000 135 Radu Elena
791

Mehedinţi

Punghina

600

2800

35

Maria Olimpia,
Nicolae Ioana
792

Mehedinţi

Punghina

744

3272

94

Primăria Comunei
Punghina
793

Mehedinţi

Punghina

556

100000

240

Rapcea D. Teodor,
Rapcea D. Constantin
794

Mehedinţi

Punghina

562

20750

469

Popescu N. Dumitru,
Percea N. Ana,
Costea N. Rodica
Cornelia,
Popescu C. Timotei,
Popescu N. Constantin
795

Mehedinţi

Punghina

535

167200

566

S.C. Laura Gioia –
S.R.L.
796

Mehedinţi

Punghina

261/1

18700

118

Sgîncă Ioana,
Bojin Ioana
797 Mehedinţi Punghina 134/1 11000 39 Cioacă Mariea
798 Mehedinţi Punghina 135/1 9900 34 Moraru Florea
799 Mehedinţi Punghina 377/1 6600 23 Mechenici T. C-ţin
800 Mehedinţi Punghina 154/1 3900 13 Rusu Remus
801

Mehedinţi

Punghina

171/1

8600

30

Budu Ştefan,
Budu Matei
802 Mehedinţi Punghina 376/1 11000 38 Sgînca A. Floarea
803 Mehedinţi Punghina 153/1 3600 13 Lugoj Natalia
804

Mehedinţi

Punghina

214/1

7100

23

Giura Alexandru,
Giura Axente
805 Mehedinţi Punghina 145/1 7600 18 Nicolae Ana
806

Mehedinţi

Punghina

378/1

13600

24

Nedu Vasile,
Seitaru Elena
807 Mehedinţi Punghina 379/1 1700 3 Portaru Matei
808

Mehedinţi

Punghina

380/1

6500

17

Piţigoi Eugenia,
Sgîncă M. Constantin,
Băloi Emilia
809

Mehedinţi

Punghina

298/1

1600

3

Curteanu Eurofrosina,
Păsat Ana, Deliş Maria
810

Mehedinţi

Punghina

381/1

7600

34

Bălăceanu Constantin,
Protopopescu Iulie
811 Mehedinţi Punghina 406/1 28100 122 Firi I. Elena
812

813

Mehedinţi

Mehedinţi

Punghina

Punghina

187/1

174/1

13200

15700

56

64

Kitaigorod Paul,
Portaru Ion
Firi Şt. Ion
814 Mehedinţi Punghina 131/1 14800 44 Firi Pătru
815 Mehedinţi Punghina 272/1 2100 8 Bulată A. Elena
816 Mehedinţi Punghina 404/1 3300 7 Nicolae I. Victoria
817 Mehedinţi Punghina 173/1 17700 17 Puiu M. Tinca
818 Mehedinţi Punghina 128/1 10000 10 Cuteanu Jenica
819 Mehedinţi Punghina 182/1 1000 1 Nicu Savu
820 Mehedinţi Punghina 255/1 14500 18 Bîrdac Florea
821 Mehedinţi Punghina 152/1 7800 15 Păsat P. Ion
822 Mehedinţi Punghina 132/1 2800 6 Nicu D. Emil
823

Mehedinţi

Punghina

226/1

7400

18

Sermer Floarea,
Nicolae Gheorghe
824 Mehedinţi Punghina 136/1 1900 4 Nicolae Ştefan
825

Mehedinţi

Punghina

213/1

5100

12

Puiu Tănasie,
Puiu Aspasia
826 Mehedinţi Punghina 237/1 11300 23 Păsat Gheorghe
827 Mehedinţi Punghina 133/1 10800 25 Bălăceanu Nicolae
828 Mehedinţi Punghina 210/1 1800 9 Micşon M. Jean
829 Mehedinţi Punghina 297/1 11300 63 Călina Şt. Ion
830

Mehedinţi

Punghina

403/1

8900

45

Mardale Şt. Constantin
Mardale Şt. Emil
831 Mehedinţi Punghina 178/1 10200 53 Praja Maria
832 Mehedinţi Punghina 275/1 13800 38 Sgîncă T. Lina
833 Mehedinţi Punghina 129/1 7300 13 Crăciun Ştefan
834 Mehedinţi Punghina 143/1 7500 10 Portariu Matei
835

Mehedinţi

Punghina

409/1

2500

3

Păsat Tudor,
Păsat Constantin,
Păsat Alexandra
836 Mehedinţi Punghina 127/1 24500 71 Stoichiţoiu Alexandru
837

Mehedinţi

Punghina

203/1

9500

30

Florea Petre,
Florea Maria
838 Mehedinţi Punghina 144/1 7500 35 Portariu Matei
839 Mehedinţi Punghina 141/1 28500 127 Munteanu Elena
840 Mehedinţi Punghina 139/1 5200 8 Sgîncă Alexandru
841

Mehedinţi

Punghina

181/1

20000

92

Cojocaru Irina,
Toth Ana
842

Mehedinţi

Punghina

430/1

9000

50

Păsat Tudor,
Păsat Constantin,
Păsat Alexandra
843

Mehedinţi

Punghina

424/1

8800

52

Păsat N. Constantin,
Păsat N. Alexandra,
Bologa Ariada
844 Mehedinţi Punghina 148/1 6500 34 Dumitrescu I. Gheorghe
845 Mehedinţi Punghina 137/1 11100 35 Dudă Dumitru
846

Mehedinţi

Punghina

207/1

8300

26

Ionaşcu I. Constantin,
Ionaşcu Remi
847

Mehedinţi

Punghina

423/1

15600

43

Florescu C. Adrian,
Stanei Gabriela
848 Mehedinţi Punghina 206/1 5000 14 Blendea Elena
849 Mehedinţi Punghina 160/1 2000 5 Blendea Ion
850 Mehedinţi Punghina 199/1 3300 10 Firi Ion, Firi Elena
851 Mehedinţi Punghina 248/1 12000 36 Socol Gheorghe
852 Mehedinţi Punghina 268/1 12500 45 Stancu Ana
853

Mehedinţi

Punghina

420/1

11400

44

Drinceanu Vergilia,
Mechenici Ana
854

Mehedinţi

Punghina

400/1

13200

30

Rapcea P. Teodora,
Talabă Alexandra
855 Mehedinţi Punghina 408/1 19600 36 Petria L. Ana
856

Mehedinţi

Punghina

184/1

18300

18

Ciuciu Vasile,
Ciuciu Fineta,
Ciuciu Ion
857 Mehedinţi Punghina 566 30700 63 Zamfirescu Ariada
858

Mehedinţi

Punghina

570

86700

278

Rebegilă Dumitru,
Rebegilă Anica,
Rebegilă Vlad,
Rebegilă Ştefan
859 Mehedinţi Punghina 550 121400 206 Matei Nicolina
860 Mehedinţi Punghina 532 47800 74 Toma I. Dumitru
861 Mehedinţi Punghina 762 70000 1 Novac Şt. Lidia
862 Mehedinţi Punghina 763 70000 25 Novac Şt. Lidia
863 Mehedinţi Punghina 764 70000 42 Novac Şt. Lidia
864 Mehedinţi Punghina 179/1 17900 63 Firi C. Ion
865 Mehedinţi Punghina 190/1 6300 22 Epure Iulie
866 Mehedinţi Punghina 138/1 5700 13 Iordache Elena
867

Mehedinţi

Punghina

216/1

7400

21

Petria Octavian,
Petria Nicolina
868 Mehedinţi Punghina 142/1 3200 5 Portariu Matei
869 Mehedinţi Punghina 193/1 6000 18 Sgînca I. Mihai
870 Mehedinţi Punghina 140/1 13700 45 Iosim Dumitru
871 Mehedinţi Punghina 411/1 12700 61 Şerbănescu Dumitru
872

Mehedinţi

Punghina

185/1

4800

29

Mechenici Nicolae,
Pătri Alexandra
873 Mehedinţi Punghina 930 10000 62 Moraru Emilia
874

Mehedinţi

Punghina

933

12100

77

Iovan Dumitru,
Iovan Paul
875

Mehedinţi

Punghina

252/1

11300

75

Dîlă Ion, Dîlă Nicolae
Dîlă Ecaterina,
Vărzaru Floarea
876

Mehedinţi

Punghina

176/1

12900

72

Baran Mihai,
Baran Constantin,
Baran Nicolae,
Baran Ion
877

Mehedinţi

Punghina

418/1

20000

91

Dan Floarea,
Dan Gheorghe,
Puiu Sevastiţa,
Bărbăţelu Mihai
878 Mehedinţi Punghina 274/1 23100 82 Calin Ioana
879 Mehedinţi Punghina 416/1 12800 35 Sermer Gheorghiţa
880 Mehedinţi Punghina 149/1 22700 41 Gogoloiu Ecaterina
881 Mehedinţi Punghina 177/1 10600 4 Iosim Tudor
882 Mehedinţi Punghina 936 4300 11 Bulată I. Ion
883 Mehedinţi Punghina 200/1 19200 124 Mardale Nicolae
884 Mehedinţi Punghina 147/1 11100 94 Păsat M. Ştefan
885 Mehedinţi Punghina 150/1 7300 25 Firi P. Constantin
886 Mehedinţi Punghina 130/1 4600 13 Al-Stani Gheorghiţa
887

Mehedinţi

Punghina

180/1

5000

16

Şerbănescu Nicolae,
Roşca Elena
888 Mehedinţi Punghina 266/1 10000 30 Băloi Ecaterina
889

Mehedinţi

Punghina

186/1

6900

21

Sgîncă Dumitru,
Sgîncă Constantin
890

Mehedinţi

Punghina

188/1

12700

55

Istodorescu Ana,
Firi Marin
891

Mehedinţi

Punghina

181/1

10500

39

Păsat Ştefan,
Păsat Matei
892 Mehedinţi Punghina 425/1 4200 14 Bătaru Adriana
893 Mehedinţi Punghina 939 18500 14 Niţu Floarea, Niţu Ana
894 Mehedinţi Punghina 172/1 13500 39 Nicolae D. Ştefan
895

Mehedinţi

Punghina

175/1

20000

55

Constantin Lache,
Constantin Dinu,
Constantin Maria,
Constantin Pătra
896 Mehedinţi Punghina 215/1 6000 21 Cuteanu Jenica
897 Mehedinţi Punghina 263/1 11400 35 Călinoiu Gheorghe
898 Mehedinţi Punghina 262/1 7900 16 Petria I.D. Constantin
899 Mehedinţi Punghina 151/1 7000 15 Mechenici Olimpia
900 Mehedinţi Punghina 146/1 26200 80 Nicolăescu Pantelie
901 Mehedinţi Punghina 431/1 6200 26 Dobrică Nicolae
902

Mehedinţi

Punghina

189/1

20000

91

Florea Petre,
Florea Maria
903 Mehedinţi Punghina 302/1 10000 33 Mechenici Olimpia
904 Mehedinţi Punghina 183/1 11400 36 Şcoala generală
905

Mehedinţi

Punghina

904

53919

158

Primăria Comunei
Punghina
906 Mehedinţi Punghina 618 6800 249 Şermer Gheorghe
907 Mehedinţi Punghina 702 1500 17 Pasat D. Ion
908

Mehedinţi

Punghina

705

21000

117

Duroiu Maria,
Sandu Didina,
Stoica Matei,
Sandu Bebe,
Stoica Alexandru
909

Mehedinţi

Punghina

750

8000

24

Nicolae I. Ana,
Nicolae Victoria,
Maican Anica,
Bătoancă Maria
910

Mehedinţi

Punghina

660

10000

42

Şerbănescu N. Nicolae,
Roşca Elena
911

Mehedinţi

Punghina

597

7900

119

Mechenici I. Nicolae,
Nedu Ecaterina
912 Mehedinţi Punghina 741 14600 284 Băloi A. Pătru
913 Mehedinţi Punghina 666 5000 76 Sgîngă Şt. Constantin
914 Mehedinţi Corlăţel 235/1 21700 278 Tătaru Minodora
915 Mehedinţi Corlăţel 215/1 1500 9 Tătaru Minodora
916

Mehedinţi

Corlăţel

304/1

22864

191

Cojocaru Ion,
Cojocaru Constantin
917 Mehedinţi Corlăţel 305/1 16700 52 Buştean Ghe. Nicolina
918 Mehedinţi Corlăţel 313/1 29400 62 Căciulă Alexandru
919 Mehedinţi Corlăţel 223/1 11200 17 Popa Maria
920 Mehedinţi Corlăţel 209/1 6805 10 Popa Gheorghe
921 Mehedinţi Corlăţel 230/1 10000 19 Lăcătuşu Ştefan
922 Mehedinţi Corlăţel 219/1 10075 15 Lăcătuşu Ştefan
923 Mehedinţi Corlăţel 306/1 10000 4 Roşca Grigore
924

Mehedinţi

Corlăţel

217/1

10000

4

Dragavei Armand,
Mateescu Ion,
Caian Floarea
925 Mehedinţi Corlăţel 312/1 13600 13 Almăjanu Nicolina
926 Mehedinţi Corlăţel 307/1 17686 16 Praja Ana
927 Mehedinţi Corlăţel 210/1 7500 4 Marcu Genică
928 Mehedinţi Corlăţel 249/1 21564 25 Marin Constantina
929

Mehedinţi

Corlăţel

231/1

24418

70

Marin Irina,
Marin Gheorghiţa,
Gîscan Aurica,
Gîscan Traian,
Gîscan Constantin
930

Mehedinţi

Corlăţel

220/1

17300

49

Vlaicu Constantin,
Vlaicu Eugenia
931 Mehedinţi Corlăţel 310/1 3400 9 Anghel Sabina
932 Mehedinţi Corlăţel 205/1 20800 86 Verdeş Petre
933

Mehedinţi

Corlăţel

214/1

25500

44

Tulba N. Ion,
Tulba Elena
934

Mehedinţi

Corlăţel

233/1

14700

19

Pîrjan Iulica,
Olaru Emil
935 Mehedinţi Corlăţel 374 21500 4 Ioniţă Ştefan
936

Mehedinţi

Corlăţel

207/1

20000

4

Pîrjan Maria,
Bărbulescu Elena,
Pistolea Nicolina
937 Mehedinţi Corlăţel 234/1 5200 1 Verdeşi Pătru
938 Mehedinţi Corlăţel 266/1 22343 81 Mârcu Ioana
939 Mehedinţi Corlăţel 248/1 4608 20 Corduş Efrosina
940

Mehedinţi

Corlăţel

378

5100

1

Boşog Maria,
Vasile Angela
941

Mehedinţi

Corlăţel

379

5100

1

Boşog Maria,
Vasile Angela
942 Mehedinţi Corlăţel 216/1 17500 51 Predoi Gheorghe
943 Mehedinţi Corlăţel 218/1 20000 60 Cimpoca Dumitru
944 Mehedinţi Corlăţel 308/1 10000 27 Cinteză Ana
945 Mehedinţi Corlăţel 309/1 15000 22 Stoianovici Constantin
946 Mehedinţi Corlăţel 325/1 45000 24 Tîrîşescu Victoria
947

Mehedinţi

Corlăţel

251/1

7618

1

Marin Ghe. Sanda,
Cacalete Valentina
948 Mehedinţi Corlăţel 332/1 5000 1 Verdeş Ghe. Constantin
949 Mehedinţi Corlăţel 333/1 21000 6 Caian Elena
950 Mehedinţi Corlăţel 331/1 5000 4 Caian D. Eleodor
951 Mehedinţi Corlăţel 232/1 5000 5 Filip Dan, Filip Elena
952 Mehedinţi Corlăţel 225/1 10000 11 Istodor Didina
953 Mehedinţi Corlăţel 321/1 9835 7 Buştean Ghe.Constantin
954 Mehedinţi Corlăţel 226/1 14400 4 Păun Victor
955 Mehedinţi Corlăţel 322/1 9000 1 Constantin Mircea
956 Mehedinţi Corlăţel 222/1 20000 21 Foamete I. Florea
957

Mehedinţi

Corlăţel

391

3000

3

Florescu Alexandra,
Istodor Elena,
Mitroi Gheorghe
958

Mehedinţi

Corlăţel

252/1

22500

4

Anghel Gheorghe,
Anghel Constantin
959

Mehedinţi

Corlăţel

252/2

22500

2

Anghel Gheorghe,
Anghel Constantin
960 Mehedinţi Corlăţel 250/1 10000 14 Corduş Efrosina
961 Mehedinţi Corlăţel 399 15500 17 Olaru Grigore
962 Mehedinţi Corlăţel 236/1 4706 20 Tătaru Nicolae
963

Mehedinţi

Corlăţel

211/1

20000

57

Cornea Dumitru,
Cornea Gheorghe
964

Mehedinţi

Corlăţel

315/1

10000

29

Cornea Mihai,
Cornea Ion
965 Mehedinţi Corlăţel 319/1 12500 20 Ciocan I. Traian
966 Mehedinţi Corlăţel 206/1 18600 17 Păun Nicolae
967 Mehedinţi Corlăţel 213/1 21112 58 Păun Ion
968 Mehedinţi Corlăţel 224/1 15760 42 Giuică Teodora
969 Mehedinţi Corlăţel 317/1 10000 27 Ţurlac Tudora
970

Mehedinţi

Corlăţel

320/1

14887

13

Corduş Anica,
Corduş Dumitra,
Matei Ion
971 Mehedinţi Corlăţel 286/1 9784 25 Cornea I. Dumitru
972 Mehedinţi Corlăţel 212/1 10300 29 Daia Emil
973

Mehedinţi

Vânju Mare

1196

9261

34

Iftimie Stela,
Coricovac C. C-ţin
974 Mehedinţi Vânju Mare 649/1 4576 43 Căpăţînă M. Dumitru
975 Mehedinţi Vânju Mare 628/1 4577 42 Gogoloiu I. Eustate
976 Mehedinţi Vânju Mare 653/1 4500 35 Bucur C. Liviu
977 Mehedinţi Vânju Mare 627/1 6664 55 Duducea Ghe. Gheorghe
978 Mehedinţi Vânju Mare 1339 8683 74 Dobroiu Gheorghe
979 Mehedinţi Vânju Mare 646/1 7028 53 Biţă Victor
980 Mehedinţi Vânju Mare 643/1 9171 68 Biţă Maria
981 Mehedinţi Vânju Mare 616/1 8479 53 Stoican Leontina
982 Mehedinţi Vânju Mare 615/1 10551 62 Toader Ana
983 Mehedinţi Vânju Mare 611/2 17500 102 Toader Domnica
984 Mehedinţi Vânju Mare 651/1 8184 41 Perianu Zamfira
985 Mehedinţi Vânju Mare 612/1 12341 48 Gomoiu Octavian
986 Mehedinţi Vânju Mare 613/1 9819 41 Toader N. Nicolae
987 Mehedinţi Vânju Mare 624/1 8336 36 Ciochină C. Constantin
988 Mehedinţi Vânju Mare 614/1 12541 51 Ciochină C. Alexandru
989 Mehedinţi Vânju Mare 620/1 4972 22 Ciochină C. Alexandru
990 Mehedinţi Vânju Mare 618/1 9116 34 Cameniţă I. Iulian
991 Mehedinţi Vânju Mare 619/1 4863 21 Negovan I. Ion
992 Mehedinţi Vânju Mare 605/1 2113 9 Negovan D. Ion
993 Mehedinţi Vânju Mare 606/1 2397 10 Negovan Gheorghe
994

Mehedinţi

Vânju Mare

645/1

5000

23

Simionescu Maria,
Ganţolea Şt. Ştefan,
Ganţolea Eugenia
995 Mehedinţi Vânju Mare 1175 8986 38 Beşcheret D. Gheorghe
996 Mehedinţi Vânju Mare 522/1 7133 31 Beşcheret Ion
997 Mehedinţi Vânju Mare 607/1 9407 42 Ianoşi Şt. Iulian
998 Mehedinţi Vânju Mare 625/1 3738 13 Dobroiu Gr. Constantin
999 Mehedinţi Vânju Mare 604/1 9831 52 Crăcea D.I.V. Dumitru
1000

Mehedinţi

Vânju Mare

1309

5128

24

Aldea Ioana,
Strinoiu Rafail,
Ungureanu Constanţa,
Bucheanu Ecaterina
1001 Mehedinţi Vânju Mare 626/1 5127 23 Gogea I. Ion
1002 Mehedinţi Vânju Mare 599/1 5955 28 Ioniţoiu P. Alexandru
1003

Mehedinţi

Vânju Mare

598/1

5000

21

Ganţolea I. Vasile,
Ganţolea Liţă
1004 Mehedinţi Vânju Mare 1202 5000 22 Balaure Ioana
1005 Mehedinţi Vânju Mare 1238 9895 43 Albulescu Ghe. C-ţin
1006 Mehedinţi Vânju Mare 608/1 11530 51 Toma Dumitru
1007 Mehedinţi Vânju Mare 603/1 5692 21 Stănciulescu S. Ion
1008 Mehedinţi Vânju Mare 609/1 9180 33 Mutu Vasile
1009 Mehedinţi Vânju Mare 602/1 9180 35 Popescu I. Maria
1010 Mehedinţi Vânju Mare 1297 14393 51 Drăghici Rodica
1011 Mehedinţi Vânju Mare 503/1 5200 22 Gîntaru Iulian
1012

Mehedinţi

Vânju Mare

1282

6529

29

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1013 Mehedinţi Vânju Mare 601/1 4554 28 Păsat I. Constantin
1014 Mehedinţi Vânju Mare 1249 8460 51 Cismaru Dumitru
1015 Mehedinţi Vânju Mare 600/1 7081 48 Gianau Dumitru
1016 Mehedinţi Vânju Mare 630/1 8966 94 Ioniţoiu P. Alexandru
1017 Mehedinţi Vânju Mare 629/1 8912 125 Crăcea Iulian
1018

Mehedinţi

Vânju Mare

1270

592

39

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1019 Mehedinţi Vânju Mare 1446 10000 342 Vladimirescu Mircea
1020 Mehedinţi Vânju Mare 1489 5000 159 Bobia P. Dumitru
1021

Mehedinţi

Vânju Mare

1440

5000

165

Alfiri Alexandru,
Alfiri Floarea,
Alfiri I. Ion
1022 Mehedinţi Vânju Mare 1449 4978 162 Iculescu C. Radu
1023 Mehedinţi Vânju Mare 1413 3017 94 Rădoiescu Floarea
1024

Mehedinţi

Vânju Mare

1355

900

28

Rădoiescu Tudor,
Rădoiescu Sever
1025

Mehedinţi

Vânju Mare

1367

1530

51

Strinoiu Maria,
Abagiu Paula,
Rădoiescu Cornelia
1026

Mehedinţi

Vânju Mare

1483

5000

58

Crăcea Cornelia,
Enache I. Nicolina
1027

Mehedinţi

Vânju Mare

1416

2500

91

Şentia Constantin,
Şentia Gheorghiţa
1028

Mehedinţi

Vânju Mare

1422

2422

102

Păsat C. Ana,
Bratu Ioana
1029 Mehedinţi Vânju Mare 1410 1265 67 Ică Constantin
1030

Mehedinţi

Vânju Mare

1470

1000

55

Achim Eugenia,
Slatcu Constanţa
1031

Mehedinţi

Vânju Mare

1166

1039

69

Stoia Angela,
Stoia C. Ion,
Stoia C. Emil,
Grecu Floarea
1032 Mehedinţi Vânju Mare 1081 1000 84 Stoia Ghe. Dumitru
1033 Mehedinţi Vânju Mare 1226 7500 107 Iculescu Dumitru
1034 Mehedinţi Vânju Mare 59/1 3700 43 Puţan R. Ion
1035 Mehedinţi Vânju Mare 536/1 4300 47 Popescu Anica
1036 Mehedinţi Vânju Mare 513/1 3700 39 Stoia Emil
1037 Mehedinţi Vânju Mare 499/1 3700 40 Bratu Eugeniu
1038

Mehedinţi

Vânju Mare

527/1

3700

38

Rădoi C. Elefterie,
Rădoi Gheorghe,
Rădoi Maria,
Mutu Ghe. Constantin,
Vlăsceanu Victoria
1039 Mehedinţi Vânju Mare 622/1 4500 44 Beşliu Petre
1040

Mehedinţi

Vânju Mare

524/1

3700

39

Crăcea Cornelia,
Enache I. Nicolina
1041 Mehedinţi Vânju Mare 551/1 7134 69 Ică C. Florea
1042 Mehedinţi Vânju Mare 487/1 7500 58 Bobia P. George
1043 Mehedinţi Vânju Mare 506/1 6000 49 Boncu D. Rafail
1044 Mehedinţi Vânju Mare 631/1 6200 45 Boncu Victoria
1045 Mehedinţi Vânju Mare 494/1 7500 55 Iculescu C. Radu
1046 Mehedinţi Vânju Mare 652/1 4227 23 Arbănaş Maria
1047 Mehedinţi Vânju Mare 644/1 7500 23 Boncu Ion
1048

Mehedinţi

Vânju Mare

632/1

2500

5

Strinoiu Maria,
Abagiu Paula,
Rădoiescu Cornelia
1049 Mehedinţi Vânju Mare 638/1 2500 5 Pîrvan Ecaterina
1050 Mehedinţi Vânju Mare 523/1 2500 4 Portaru Constanţa
1051 Mehedinţi Vânju Mare 497/1 2500 4 Toader Gheorghiţa
1052 Mehedinţi Vânju Mare 1163 4200 6 Bobia I. Victor
1053 Mehedinţi Vânju Mare 1229 2612 6 Protopopescu Ion
1054

Mehedinţi

Vânju Mare

1318

2388

9

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1055 Mehedinţi Vânju Mare 540/1 5000 22 Puţan Silvia
1056

Mehedinţi

Vânju Mare

545/1

3700

19

Bratu I. Constantin,
Bratu Ana
1057 Mehedinţi Vânju Mare 1178 3700 19 Tiviş Ghe. Rafail
1058 Mehedinţi Vânju Mare 1486 3700 25 Alfiri Ana
1059 Mehedinţi Vânju Mare 1223 10000 74 Parohia Bucura
1060 Mehedinţi Vânju Mare 1172 2500 21 Ciof M. Ion
1061

Mehedinţi

Vânju Mare

1184

6200

57

Ciof Nicolae,
Popovici Titica,
Bucureanu Liţa
1062

Mehedinţi

Vânju Mare

1169

5517

23

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1063 Mehedinţi Vânju Mare 508/1 3700 9 Bobia Grigore
1064

Mehedinţi

Vânju Mare

1232

5000

8

Osman Elena,
Horuş Dorina Rodica
1065

Mehedinţi

Vânju Mare

1220

5000

21

Rădoiescu Tudor,
Rădoiescu Sever
1066 Mehedinţi Vânju Mare 500/1 2500 15 Ică Constantin
1067 Mehedinţi Vânju Mare 641/1 5000 43 Drăguţ P. Ioana
1068 Mehedinţi Vânju Mare 509/1 2500 17 Bratu A. Marius
1069 Mehedinţi Vânju Mare 514/1 2500 20 Roşoga Elena
1070 Mehedinţi Vânju Mare 639/1 10000 85 Beşliu Petre
1071 Mehedinţi Vânju Mare 773/1 2500 14 Osăin Ion Iulian
1072 Mehedinţi Vânju Mare 1327 2500 13 Bratu I. Ion
1073 Mehedinţi Vânju Mare 496/1 5000 20 Al-Firi Alexandru
1074 Mehedinţi Vânju Mare 515/1 5000 11 Stoia Emil
1075 Mehedinţi Vânju Mare 1235 3300 6 Dumbravă Jenica
1076 Mehedinţi Vânju Mare 1190 2500 4 Puţan Dumitru
1077 Mehedinţi Vânju Mare 498/1 4700 9 Budulan Ion
1078 Mehedinţi Vânju Mare 511/1 4200 10 Ică Constantin
1079 Mehedinţi Vânju Mare 546/1 3700 14 Bobia Grigore
1080 Mehedinţi Vânju Mare 1217 3700 18 Ică Iulian
1081 Mehedinţi Vânju Mare 486/1 5500 24 Stana Rafael
1082

Mehedinţi

Vânju Mare

554/1

8200

26

Şchiopescu Eugen,
Şchiopescu Emil
1083 Mehedinţi Vânju Mare 1187 3700 6 Bobia Ecaterina
1084

Mehedinţi

Vânju Mare

634/1

10000

7

Bobia Alexandrina,
Cioruţ Ioana
1085 Mehedinţi Vânju Mare 635/1 5000 12 Bîldescu Florica
1086 Mehedinţi Vânju Mare 482/1 5840 81 Săcărin Vergina
1087 Mehedinţi Vânju Mare 489/1 4300 72 Cucu Maria
1088

Mehedinţi

Vânju Mare

1312

2200

38

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1089

Mehedinţi

Vânju Mare

1208

6200

108

Ştefănescu Ioana,
Tiviş Rafail
1090

Mehedinţi

Vânju Mare

543/1

3700

52

Al-Firii Ana,
Jifcu I. Elena
1091 Mehedinţi Vânju Mare 485/1 3700 52 Bratu Eugeniu
1092 Mehedinţi Vânju Mare 466/1 2500 38 Ioncea Dumitru
1093 Mehedinţi Vânju Mare 475/1 3800 52 Budulan Ion
1094

Mehedinţi

Vânju Mare

530/1

3700

68

Al-Firii Ana,
Jifcu I. Elena
1095 Mehedinţi Vânju Mare 1492 2100 50 Rădoi Ecaterina
1096 Mehedinţi Vânju Mare 1244 1900 24 Stoia Mihail
1097 Mehedinţi Vânju Mare 633/1 3620 48 Andrei Vergina
1098 Mehedinţi Vânju Mare 464/1 7500 107 Popescu R. Mihail
1099 Mehedinţi Vânju Mare 516/1 2500 33 Popescu Eugen
1100

Mehedinţi

Vânju Mare

1321

6200

83

Pleniceanu Pănescu
Chitina
1101 Mehedinţi Vânju Mare 1211 3700 46 Anghel Elena
1102 Mehedinţi Vânju Mare 493/1 3700 45 Bobia Grigore
1103 Mehedinţi Vânju Mare 636/1 5000 61 Osăin Ion Iulian
1104 Mehedinţi Vânju Mare 535/1 3700 45 Bratu Eugeniu
1105 Mehedinţi Vânju Mare 544/1 5000 57 Roşoga Elena
1106

Mehedinţi

Vânju Mare

477/1

5000

53

Bobia Aurelia,
Vucec Lucia
1107 Mehedinţi Vânju Mare 502/1 5700 67 Puţan R. Ion
1108 Mehedinţi Vânju Mare 1285 5000 75 Parohia Bucura
1109 Mehedinţi Vânju Mare 491/1 3700 61 Alfiri Ion
1110 Mehedinţi Vânju Mare 517/1 3700 60 Bratu D. Gheorghe
1111 Mehedinţi Vânju Mare 473/1 2200 23 Bratu A. Marius
1112

Mehedinţi

Vânju Mare

484/1

3700

55

Pănescu Gheorghiţa,
Pănescu Iulian
1113

Mehedinţi

Vânju Mare

555/1

2500

56

Şchiopescu Eugen,
Şchiopescu Emil
1114 Mehedinţi Vânju Mare 468/1 3000 75 Budulan Ion
1115 Mehedinţi Vânju Mare 1247 2500 75 Puţan Dumitru
1116 Mehedinţi Vânju Mare 542/1 2500 73 Roşoga Elena
1117

Mehedinţi

Vânju Mare

637/1

6400

154

Tobă Ghe. Vasile,
Cioruţ Ion,
Chivu I. Elisabeta
1118 Mehedinţi Vânju Mare 640/1 1000 24 Boncu Ion
1119 Mehedinţi Vânju Mare 1303 2500 53 Bobia I. Victor
1120 Mehedinţi Vânju Mare 642/1 2500 49 Tobă Ioan
1121 Mehedinţi Vânju Mare 470/1 2500 46 Ică C. Florea
1122

Mehedinţi

Vânju Mare

476/1

1900

34

Al-Firii Ana,
Jifcu I. Elena
1123

Mehedinţi

Vânju Mare

1214

1500

29

Ciof Nicolae,
Popovici Titica,
Bucureanu Liţa
1124 Mehedinţi Vânju Mare 474/1 2500 53 Stana Rafael
1125 Mehedinţi Vânju Mare 1288 2500 63 Ţucă Maria
1126 Mehedinţi Vânju Mare 647/1 5000 205 Bîldescu Florica
1127

Mehedinţi

Vânju Mare

479/1

2500

248

Ciocoteală Marin,
Ciocoteală Ion
1128 Mehedinţi Vânju Mare 1333 2500 288 Bratu Ioana
1129 Mehedinţi Vânju Mare 1435 3051 44 Bratu D.M. Ion
1130 Mehedinţi Vânju Mare 1091 5000 82 Stoia Ghe. Dumitru
1131 Mehedinţi Vânju Mare 1252 5000 73 Iordache Ion
1132

Mehedinţi

Vânju Mare

1145

5000

79

Bobia P. Victor,
Bobia P. Petre,
Bobia Sabin
1133

Mehedinţi

Vânju Mare

1279

5000

67

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1134 Mehedinţi Vânju Mare 1419 5000 65 Portaru Constanţa
1135 Mehedinţi Vânju Mare 1467 7200 118 Stoia Constanţa
1136 Mehedinţi Vânju Mare 1476 5000 61 Anghel P. Elena
1137 Mehedinţi Vânju Mare 1473 3682 41 Ică Iulian
1138 Mehedinţi Vânju Mare 1429 3700 39 Strinoiu Maria
1139

Mehedinţi

Vânju Mare

1463

7500

68

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1140 Mehedinţi Vânju Mare 1456 3700 34 Stoia Ghe. Dumitru
1141

Mehedinţi

Vânju Mare

1498

3700

34

Popescu Iuliana,
Popescu Gheorghe
1142 Mehedinţi Vânju Mare 1479 3700 31 Cărăboi Constantin
1143 Mehedinţi Vânju Mare 1460 12500 105 Strinoiu Maria
1144

Mehedinţi

Vânju Mare

1450

2500

21

Ciocîltan Floarea,
Panescu Ilie,
Panescu Constantin,
Iculescu Aneta,
Panescu Marian,
Dinca Florentina,
Stoleru Rodica
1145 Mehedinţi Vânju Mare 1495 3700 28 Alfiri Ana
1146 Mehedinţi Vânju Mare 1088 1275 9 Rădoiescu M. Nicolae
1147 Mehedinţi Vânju Mare 1425 2528 13 Rădoiescu Grigore
1148 Mehedinţi Vânju Mare 1432 3714 20 Bran A. Nicolae
1149

Mehedinţi

Vânju Mare

937

5578

33

Crăcea Cornelia,
Enache I. Nicolina
1150

Mehedinţi

Vânju Mare

922

3700

25

Strinoiu Maria,
Abagiu Paula,
Rădoiescu Cornelia
1151

Mehedinţi

Vânju Mare

1034

5000

40

Boceanu Severica,
Anghel I. Dumitru
1152 Mehedinţi Vânju Mare 1267 10000 205 Creţan C. Nicolae
1153 Mehedinţi Vânju Mare 1336 2700 38 Paraschiv Gheorghe
1154 Mehedinţi Vânju Mare 1205 5900 86 Mătuşanu Gh. Alexandru
1155

Mehedinţi

Vânju Mare

526/1

3800

46

Andronie M. Constantin
Andronie Aurel
1156 Mehedinţi Vânju Mare 1306 7300 81 Manoaica Silviu
1157 Mehedinţi Vânju Mare 1264 3400 17 Poponete Maria
1158 Mehedinţi Vânju Mare 537/1 4000 80 Stoean I. Ştefan
1159 Mehedinţi Vânju Mare 534/1 2700 179 Peşchir I. Iulian
1160 Mehedinţi Vânju Mare 1241 8000 332 Zamfir Emanoil
1161

Mehedinţi

Vânju Mare

532/1

1000

14

Amza Maria,
Amza M. Ilie
1162

Mehedinţi

Vânju Mare

533/1

3400

51

Peşchir Constantin,
Peşchir Ion
1163 Mehedinţi Vânju Mare 1503 5600 219 Popescu M. Gică
1164 Mehedinţi Vânju Mare 1506 2940 90 Viaşu Constantin
1165 Mehedinţi Vânju Mare 525/1 2494 117 Moţatu Vasile
1166

Mehedinţi

Vânju Mare

1324

443

62

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1167 Mehedinţi Vânju Mare 1100 154 77 Murgu Gheorghe
1168 Mehedinţi Vânju Mare 1054 255 260 Gogoloiu C. Ana
1169 Mehedinţi Vânju Mare 987 160 163 Rădoi Şt. Gheorghe
1170 Mehedinţi Vânju Mare 1061 150 152 Ciovică N.N. Nicolae
1171

Mehedinţi

Vânju Mare

1103

153

105

Toader Ecaterina,
Cojocaru Cecilia
1172 Mehedinţi Vânju Mare 1118 187 37 Petculescu Ion
1173 Mehedinţi Vânju Mare 1052 471 53 Murgu Angela
1174

Mehedinţi

Vânju Mare

1064

314

40

Burcă Şt. Ioana,
Burcă Şt. Ion
1175 Mehedinţi Vânju Mare 967 410 39 Bucur A. Victor
1176 Mehedinţi Vânju Mare 1121 409 30 Bucur Milania
1177 Mehedinţi Vânju Mare 1049 463 42 Popescu Elena
1178

Mehedinţi

Vânju Mare

1067

428

36

Dobroiu Ghe. C-ţin,
Dobroiu Sever
1179 Mehedinţi Vânju Mare 961 236 28 Mavlea A. Ion
1180 Mehedinţi Vânju Mare 1073 223 24 Mavlea A. Nicolae
1181 Mehedinţi Vânju Mare 1127 465 24 Curuescu Constantin
1182

Mehedinţi

Vânju Mare

1046

870

79

Carapencea Constantin,
Carapencea Viorel
Adrian,
Chipurici Violeta
1183 Mehedinţi Vânju Mare 1070 288 23 Homeag I. Iulian
1184

Mehedinţi

Vânju Mare

1300

276

21

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1185 Mehedinţi Vânju Mare 934 268 21 Bouroşu Elvira
1186 Mehedinţi Vânju Mare 1076 300 21 Curuiescu Constanţa
1187

Mehedinţi

Vânju Mare

998

830

67

Enache Ana,
Giuroiu Anişoara
1188 Mehedinţi Vânju Mare 958 498 46 Gogoloiu I. Victor
1189

Mehedinţi

Vânju Mare

1261

568

50

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1190 Mehedinţi Vânju Mare 1142 205 27 Păsat A. Dumitru
1191 Mehedinţi Vânju Mare 1079 481 53 Drăghia D. Mariţa
1192 Mehedinţi Vânju Mare 1001 670 61 Marcosanu Emilia
1193 Mehedinţi Vânju Mare 1043 572 47 Toader F. Dumitru
1194 Mehedinţi Vânju Mare 989 568 47 Drăghia Ecaterina
1195

Mehedinţi

Vânju Mare

1040

1116

100

Dobroiu Ghe. C-ţin,
Dobroiu Sever
1196 Mehedinţi Vânju Mare 1082 2584 211 Popescu C. Ştefan
1197 Mehedinţi Vânju Mare 992 1414 105 Ciovică Anica
1198 Mehedinţi Vânju Mare 1352 875 62 Carapencea Anca-Maria
1199 Mehedinţi Vânju Mare 995 409 26 Toader C.H. Constantin
1200

Mehedinţi

Vânju Mare

1276

425

27

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1201

Mehedinţi

Vânju Mare

982

1692

99

Mărgărit Gheorghe,
Mărgărit Vasile,
Negrea Camelia,
Sîrbu Nicolina
1202

Mehedinţi

Vânju Mare

1037

528

28

Vlădăşel N.N. Octavian
Vlădăşel Octavian,
Ioniţoiu Georgeta
1203 Mehedinţi Vânju Mare 1106 1676 80 Ureche Maria
1204 Mehedinţi Vânju Mare 1199 724 32 Lăţea Gheorghe
1205 Mehedinţi Vânju Mare 1085 286 12 Murgulescu Alexandra
1206 Mehedinţi Vânju Mare 976 221 10 Capăţînă Ion
1207 Mehedinţi Vânju Mare 1294 240 11 Căpăţînă M. Dumitru
1208 Mehedinţi Vânju Mare 1258 1082 132 Negovan N. Dumitru
1209

Mehedinţi

Vânju Mare

1112

824

27

Ibrion I. Gheorghe,
Ibrion I.I. Gheorghe
1210 Mehedinţi Vânju Mare 973 1307 14 Cărăboi A. Iulian
1211 Mehedinţi Vânju Mare 931 2497 22 Cărăboi R. Iulian
1212 Mehedinţi Vânju Mare 1010 2523 11 Ciochină Gh. Maria
1213 Mehedinţi Vânju Mare 1115 1337 3 Nuhaiu Dumitru
1214 Mehedinţi Vânju Mare 970 1048 6 Pilan I. Nicolae
1215 Mehedinţi Vânju Mare 985 1339 9 Dumbravă Gheorghe
1216

Mehedinţi

Vânju Mare

1004

1667

17

Botea F. Gheorghe,
Botea Ana
1217 Mehedinţi Vânju Mare 1133 2184 21 Boşog D. Rafail
1218 Mehedinţi Vânju Mare 964 4467 2 Murgu Gheorghe
1219 Mehedinţi Vânju Mare 925 2753 67 Moldoveanu Constanţa
1220 Mehedinţi Vânju Mare 1007 4396 85 Căpăţînă M. Dumitru
1221 Mehedinţi Vânju Mare 1124 5329 85 Enache I. Constantin
1222

Mehedinţi

Vânju Mare

955

4385

36

Iovici Maria,
Enache I. Constantin
1223

Mehedinţi

Vânju Mare

1274

1119

13

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1224

Mehedinţi

Vânju Mare

928

4482

32

Crăcea D. Gheorghe,
Crăcea D. Ion
1225 Mehedinţi Vânju Mare 1016 7787 1 Ciocan Elena
1226

Mehedinţi

Vânju Mare

1373

2379

18

Bouroşu Victoria,
Bouroşu Gheorghe
1227 Mehedinţi Vânju Mare 1383 2312 19 Curuiescu Constanţa
1228 Mehedinţi Vânju Mare 1358 1007 8 Căpăţînă Ion
1229 Mehedinţi Vânju Mare 1349 1126 9 Căpăţînă I. Constantin
1230 Mehedinţi Vânju Mare 1376 3440 28 Căpăţînă M. Dumitru
1231 Mehedinţi Vânju Mare 1361 4559 36 Gintaru I. Dumitru
1232 Mehedinţi Vânju Mare 1370 7018 43 Toader Gr. Elena
1233 Mehedinţi Vânju Mare 1380 3250 23 Dăneasa I. Dumitru
1234 Mehedinţi Vânju Mare 1364 3383 21 Negovan N. Dumitru
1235 Mehedinţi Vânju Mare 1346 3400 17 Drondu N. Doina-Gia
1236 Mehedinţi Vânju Mare 1013 4129 28 Murgu Gheorghe
1237 Mehedinţi Vânju Mare 1109 1421 26 Gogoloiu C. Ana
1238 Mehedinţi Vânju Mare 916 1472 34 Rădoi Şt. Gheorghe
1239 Mehedinţi Vânju Mare 918 2501 59 Ciovică N.N. Nicolae
1240

Mehedinţi

Vânju Mare

901

1568

39

Toader Ecaterina,
Cojocaru Cecilia
1241 Mehedinţi Vânju Mare 943 1568 40 Petculescu Ion
1242 Mehedinţi Vânju Mare 1025 5742 126 Murgu Angela
1243

Mehedinţi

Vânju Mare

1097

1660

29

Burcă Şt. Ioana,
Burcă Şt. Ion
1244 Mehedinţi Vânju Mare 1058 2086 35 Bucur A. Victor
1245 Mehedinţi Vânju Mare 1255 1900 46 Bucur Milania
1246 Mehedinţi Vânju Mare 979 1750 46 Popescu Elena
1247

Mehedinţi

Vânju Mare

907

1458

41

Dobroiu Ghe. C-ţin,
Dobroiu Sever
1248 Mehedinţi Vânju Mare 1031 884 28 Mavlea A. Ion
1249 Mehedinţi Vânju Mare 904 885 29 Mavlea A. Nicolae
1250 Mehedinţi Vânju Mare 1028 1705 52 Curuescu Constantin
1251

Mehedinţi

Vânju Mare

940

2897

88

Carapencea Constantin,
Carapencea Viorel
Adrian,
Chipurici Violeta
1252

Mehedinţi

Vânju Mare

1315

666

24

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1253 Mehedinţi Vânju Mare 1139 495 20 Bouroşu Elvira
1254 Mehedinţi Vânju Mare 910 495 21 Curuiescu Constanţa
1255 Mehedinţi Vânju Mare 1022 1340 69 Drăguţ I. Constantin
1256

Mehedinţi

Vânju Mare

946

1093

60

Enache Ana,
Giuroiu Anişoara
1257 Mehedinţi Vânju Mare 1094 825 41 Gogoloiu I. Victor
1258

Mehedinţi

Vânju Mare

1291

451

26

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1259 Mehedinţi Vânju Mare 1136 706 60 Păsat A. Dumitru
1260

Mehedinţi

Vânju Mare

1330

976

145

Primăria Oraşului
Vânju Mare
1261 Mehedinţi Vânju Mare 952 147 23 Drăghia D. Mariţa
1262 Mehedinţi Vânju Mare 913 342 44 Marcosanu Emilia
1263 Mehedinţi Vânju Mare 1019 262 30 Toader F. Dumitru
1264 Mehedinţi Vânju Mare 1130 499 74 Drăghia Ecaterina
1265

Mehedinţi

Vânju Mare

949

552

86

Dobroiu Ghe. C-ţin,
Dobroiu Sever
1266 Mehedinţi Vânju Mare 1193 239 40 Popescu Ştefan
1267 Mehedinţi Vânju Mare 1160 130 77 Ciovică Anica
1268 Mehedinţi Rogova 688 5000 68 Ionescu Sebastian
1269 Mehedinţi Rogova 691 5000 61 Vasilan I. Ion
1270

Mehedinţi

Rogova

694

2500

35

Şerban I. Constantin,
Şerban I. Ion
1271 Mehedinţi Rogova 758 1200 10 Corboveanu C. Dumitru
1272 Mehedinţi Rogova 725 2500 27 Drăgulescu Ştefan
1273 Mehedinţi Rogova 791 7500 44 Iova Ion
1274

Mehedinţi

Rogova

658

12500

63

Iordache Gh. Petre,
Iordache Gh. Gheorghe,
Hornoiu Gh. Maria,
Lăcătuşu Silvia
1275 Mehedinţi Rogova 749 7200 39 Bagrinovschi I. Ana
1276 Mehedinţi Rogova 685 2500 10 Diaconu Constantin
1277 Mehedinţi Rogova 661 9200 83 Filip C. Maria
1278

Mehedinţi

Rogova

704

5000

34

Vladu Gh. Corneliu
Florian,
Nedela D. Daniel,
Nedela D. Constantin,
Stuparu Toma
1279 Mehedinţi Rogova 646 5000 60 Roşianu P. Petre
1280

Mehedinţi

Rogova

788

6200

101

Porcărin Floarea,
Papa I. Aurica,
Filip Gheorghiţa
1281 Mehedinţi Rogova 697 2500 50 Gangiu A. Ion
1282

Mehedinţi

Rogova

616

3000

53

Huza I. Ion,
Huza P. Gheorghe,
Huza Cristina
1283 Mehedinţi Rogova 613 2500 42 Busu I. Ion
1284 Mehedinţi Rogova 670 5200 73 Stuparu Eugen
1285

Mehedinţi

Rogova

673

2000

22

Iova I. Ion,
Tudor I. Florentina
1286

Mehedinţi

Rogova

746

2500

27

Dulamă I. Ion,
Gheghe I. Georgeta
1287 Mehedinţi Rogova 707 2400 25 Huza V. Gheorghe
1288 Mehedinţi Rogova 785 2500 24 Huza P. Mihai
1289 Mehedinţi Rogova 743 1200 11 Balaure Şt. Ecaterina
1290 Mehedinţi Rogova 625 1200 12 Calafir P. Constantin
1291 Mehedinţi Rogova 619 3700 44 Răduţă Elena
1292 Mehedinţi Rogova 643 5000 66 Răduţu P. Dumitru
1293 Mehedinţi Rogova 631 2500 36 Liţă Ioana
1294

Mehedinţi

Rogova

649

2000

32

Tucă I. Ion,
Popi I. Viorica,
Stănescu I. Eugenia,
Ruscuir I. Ana
1295 Mehedinţi Rogova 604 2500 41 Tîrcol I. Ion
1296 Mehedinţi Rogova 640 3800 59 Cioară Lili
1297 Mehedinţi Rogova 722 1200 17 Mărgărit Constanţa
1298 Mehedinţi Rogova 610 1200 15 Boroancă G. Lina
1299 Mehedinţi Rogova 761 2500 32 Păunescu C. Constantin
1300 Mehedinţi Rogova 782 5000 70 Boceanu C. Dinu
1301

Mehedinţi

Rogova

655

2500

42

Bălan Elena,
Bălan Camelia
1302

Mehedinţi

Rogova

700

5000

88

Brătia C. Petre,
Brătia Ionel
1303

Mehedinţi

Rogova

740

1200

21

Calau Gh. Elisabeta,
Rîcu Gh. Eugenia,
Firu Gh. Ileana
1304 Mehedinţi Rogova 737 800 14 Popi C. Nicolae
1305 Mehedinţi Rogova 607 2000 35 Murgan P. Ion
1306 Mehedinţi Rogova 637 2500 44 Popa D. Petre
1307

Mehedinţi

Rogova

764

7500

161

Păsărică Adriana,
Brebenariu Maria
1308 Mehedinţi Rogova 679 2500 79 Nistor Alexandrina
1309

Mehedinţi

Rogova

779

11300

234

Cuţitoiu Gheorghiţa,
Dumitrana Iulian
1310

Mehedinţi

Rogova

752

2500

49

Chiritoiu C. C-ţin,
Nuhaiu C. Gheorghiţa
1311

Mehedinţi

Rogova

767

2200

48

Luchici Eugenia,
Luchici Ghiţă,
Luchici Gh. Ion
1312 Mehedinţi Rogova 719 5000 179 Badea Ion
1313

Mehedinţi

Rogova

797

4800

68

Osăin Virgiliu,
Osăin Elena
1314

Mehedinţi

Rogova

728

8600

451

Porcărin Floarea,
Papa I. Aurica,
Filip Gheorghiţa,
Cristina Maria
1315

Mehedinţi

Rogova

760

5500

243

Slăina Eugen,
Popescu Victor
1316 Mehedinţi Rogova 710 2000 154 Andronie Ilie
1317

Mehedinţi

Rogova

667

1700

117

Pîrnău O. Ion,
Pîrnău Victoria
1318 Mehedinţi Rogova 601 1700 125 Motoi Grigore
1319 Mehedinţi Rogova 776 1000 96 Vlăduţi C. Dumitru
1320 Mehedinţi Rogova 598 1000 119 Crăpatu Ion
1321 Mehedinţi Rogova 755 1000 109 Modoacă I. Mihai
1322

Mehedinţi

Rogova

731

1000

36

Ionescu Niculina,
Cîmpeanu Constanţa
1323 Mehedinţi Rogova 716 700 52 Daia Eugenia
1324

Mehedinţi

Rogova

664

600

87

Gorun Maria,
Gorun Constantin
1325 Mehedinţi Rogova 794 500 55 Stuparu Farcaş Anica
1326 Mehedinţi Rogova 734 500 67 Huza I.I.O. Ion
1327 Mehedinţi Rogova 773 400 92 Stuparu I. Nicolae
1328 Mehedinţi Rogova 628 300 28 Busu Dumitru
1329

Mehedinţi

Rogova

676

300

79

Popi P. Ion,
Popi P. Mircea
1330 Mehedinţi Rogova 682 300 79 Balaure Vasile
1331

Mehedinţi

Rogova

622

600

151

Ciobotea Gh.Constanţa,
Răduţu Gh. Floarea,
Poenaru P. Lucreţia
1332 Mehedinţi Rogova 713 200 46 Ghiura Maria
1333 Mehedinţi Rogova 634 200 44 Bălan Maria
1334 Mehedinţi Rogova 652 200 39 Iova C. Vasile
1335

Mehedinţi

Rogova

591

91000

528

Dumitrescu Dan,
Dumitrescu Cristian,
Dumitrescu Livia
1336 Mehedinţi Rogova 479/1 20000 59 Jianu Raluca Sanda
1337 Mehedinţi Rogova 800 70000 235 Moisescu Mariana Delia
1338

Mehedinţi

Rogova

803

90000

270

Calotă Gheorghiţa,
Calotă Ion
1339

Mehedinţi

Rogova

806

73400

227

Croitoru I. Ştefania,
Gîrtan I. Maria,
Drugă I. Florica,
Croitoru I. Elena
1340

Mehedinţi

Rogova

477/1

40000

83

Simicic Lina,
Florean Aurora
1341 Mehedinţi Rogova 480/1 22500 40 Păunescu Titu
1342 Mehedinţi Rogova 514/1 25000 42 Tudor Codruţa Mihaela
1343 Mehedinţi Rogova 515/1 10000 15 Gogoloiu Alexandrina
1344 Mehedinţi Rogova 510/1 25000 37 Nedela Dumitru
1345 Mehedinţi Rogova 512/1 30000 49 Broancă D. Dumitru
1346

Mehedinţi

Rogova

573

17000

30

Ugrai Ecaterina,
Fometescu Virginia
1347 Mehedinţi Rogova 513/1 16700 35 Traicu V. Maria
1348 Mehedinţi Rogova 564 16600 34 Gană V. Eugenia
1349 Mehedinţi Rogova 508/1 16700 36 Stuparu Petre
1350 Mehedinţi Rogova 505/1 10000 20 Ghiura Maria
1351 Mehedinţi Rogova 507/1 25000 49 Corboveanu Ion
1352 Mehedinţi Rogova 570 50000 93 Turturea I. Veronica
1353 Mehedinţi Rogova 585 40000 85 Zmeu Ion
1354 Mehedinţi Rogova 579 20500 32 Oglindoiu Ileana
1355 Mehedinţi Rogova 567 14900 23 Lică Tinca
1356 Mehedinţi Rogova 576 14800 21 Văduva Gheorghe
1357 Mehedinţi Rogova 582 7500 4 Lăcătuşu Elisabeta
1358 Mehedinţi Rogova 588 1400 41 Miroşu D. Ion
1359

Mehedinţi

Rogova

368/1

2300

124

Şerban Veta,
Istodor Ghe. Ion
1360 Mehedinţi Rogova 369/1 2500 60 Tîrcol D. Constantin
1361 Mehedinţi Rogova 371/1 3800 2 Vladu Corneliu Florian
1362 Mehedinţi Rogova 377/1 2500 6 Gorun I.I. Ion
1363 Mehedinţi Rogova 459/1 800 3 Zorilă I. Petre
1364

Mehedinţi

Rogova

462/1

2500

13

Nedela D. Constantin,
Nedela D. Daniel,
Nedela I. Gheorghe
1365 Mehedinţi Rogova 470/1 5000 60 Pătraşcu I. Constanţa
1366 Mehedinţi Rogova 353/1 1200 9 Calafir Vasile
1367 Mehedinţi Rogova 469/1 1200 8 Huza G. Maria
1368 Mehedinţi Rogova 357/1 4000 7 Răduţu Dumitru
1369 Mehedinţi Rogova 506/1 1300 2 Tîrcol N. Ion
1370 Mehedinţi Rogova 378/1 2500 2 Tîrcol I. Ion
1371 Mehedinţi Rogova 350/1 1300 1 Tîrcol I. Elena
1372 Mehedinţi Rogova 454/1 6800 6 Surdu Elena
1373 Mehedinţi Rogova 460/1 10000 9 Răcoceanu D. Gheorghe
1374 Mehedinţi Rogova 460/2 10000 1 Răcoceanu D. Gheorghe
1375 Mehedinţi Rogova 449/1 6200 26 Stuparu V. Maria
1376

Mehedinţi

Rogova

463/1

2700

15

Croitoru Olimpia,
Croitoru T. Constantin
8422409 57224
Total suprafaţă expropriată (mp): 57.224

–––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x