Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 23 noiembrie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia“ – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar,
Ionel Scrioșteanu,
secretar de stat
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
Ministrul finanțelor,
Dan VîlceanuBucurești, 17 noiembrie 2021.Nr. 1.225. +
ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURIISocietatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia“ - S.A.Ghiroda, str. Aeroport nr. 2, județul TimișCUI: 11178217
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2021

