HOTĂRÂRE nr. 1.206 din 6 decembrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 935 din 29 decembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Bursa de Peşte" Tulcea



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Bursa de Peşte" Tulcea, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Finanţarea obiectivului de investiţii menţionat la art. 1 se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul european pentru pescuit, prin Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
 + 
Articolul 3Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Valeriu TabărăMinistrul dezvoltării regionale şi turismului,Elena Gabriela UdreaMinistrul afacerilor europene,Leonard Orbanp. Ministrul finanţelor publice,Bogdan Alexandru Drăgoi,secretar de statBucureşti, 6 decembrie 2011.Nr. 1.206.
 + 
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Bursa de Peşte" TulceaTitular: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării RuraleBeneficiar: Agenţia Naţională pentru Pescuit şi AcvaculturăAmplasament:– Sediul central: judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, str. Ing. Dumitru Ivanov FN– puncte de colectare peşte – anexe la Bursa de Peşte:● puncte de colectare fixe: Jurilovca, Sarichioi, Dunavăţu de Jos, Somova (Parcheş), Chilia Veche● puncte de colectare plutitoare: Tulcea, Mahmudia, Murighiol, Sfântu Gheorghe, Crişan, Caraorman, Sulina, Mila 23, Gorgova    Indicatorii tehnico-economici:

  – Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA mii lei 77.066*)
  (în preţuri la 22 iunie 2011; 1 euro = 4,2517 lei),
  din care:
  – construcţii+montaj mii lei 38.635
  – Eşalonarea investiţiei (INV/C+M)
  – Anul I INV  C+M mii lei mii lei 50.000 22.300
  – Anul II INV  C+M mii lei mii lei 27.066 16.335
  Capacităţi:
  Sediul central – clădirea Bursei de Peşte Tulcea:
  – suprafaţa construită desfăşurată mp 2.473
  – suprafaţa construită mp 1.854
  – suprafaţă totală teren ha 0,9053
  – regim de înălţime   P+E
  Puncte de colectare fixe:
  – suprafaţa construită desfăşurată mp 370
  – suprafaţa construită mp 300
  – suprafaţă totală teren (fiecare punct de colectare fix) ha 0,10
  – regim de înălţime P+M (parţial)
  Durata de realizare a investiţiei: luni 18

––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul european pentru pescuit, prin Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x