pentru aprobarea Programului naţional de securitate aeronautică
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 79 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă Programul naţional de securitate aeronautică, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ale cărui prevederi se vor realiza în conformitate cu legislaţia în vigoare aplicabilă.––––Notă … *) Anexa are caracter secret de serviciu şi se pune la dispoziţia operatorilor aeroportuari, transportatorilor aerieni, entităţilor care potrivit Programului naţional de securitate aeronautică trebuie să aplice standarde de securitate aeronautică şi instituţiilor cu responsabilităţi şi/sau obligaţii în domeniul securităţii aeronautice, la cerere, de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. + Articolul 2În aplicarea Programului naţional de securitate aeronautică, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii emite reglementări specifice care sunt obligatorii pentru toţi operatorii aeroportuari, transportatorii aerieni, entităţile care potrivit Programului naţional de securitate aeronautică trebuie să aplice standarde de securitate aeronautică şi instituţiile cu responsabilităţi şi/sau obligaţii rezultate din programul prevăzut la art. 1. + Articolul 3Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 443/2005 privind aprobarea Programului naţional de securitate aeronautică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 31 mai 2005.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––p. Ministrultransporturilor şi infrastructurii,Septimiu Buzaşu,secretar de statDirectorulServiciului de Informaţii Externe,Teodor MeleşcanuDirectorulServiciului Român de Informaţii,George Cristian MaiorDirectorulServiciului de Protecţie şi Pază,Lucian-Silvan Pahonţup. Ministrul apărării naţionale,Sebastian Huluban,secretar de statMinistrul afacerilor europene,Leonard OrbanMinistrul administraţiei şi internelor,Mircea Duşap. Ministrul afacerilor externe,George Ceamba,secretar de statViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 4 decembrie 2012.Nr. 1.193.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.