pentru modificarea şi completarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică, către operatorii economici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IRegulamentul de vânzare a masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică, către operatorii economici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 10 februarie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. – (1) Au dreptul să participe la licitaţie sau la negociere directă pentru masa lemnoasă pe picior numai operatorii economici atestaţi pentru activitatea de exploatări forestiere, care fac dovada că dispun de mijloacele materiale şi financiare necesare, precum şi de forţă de muncă specializată.(2) Atestarea operatorilor economici se realizează de comisia de atestare a operatorilor economici pentru exploatări forestiere." … 2. La articolul 7 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:"d) actele de punere în valoare pentru partizile din listă, în copie."3. Alineatul (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins:"(2) Licitaţiile principale pentru masa lemnoasă pe picior se organizează după cum urmează:a) în perioada 1-31 octombrie, pentru 60-80% din cota de masă lemnoasă a anului următor; … b) în perioada 1-31 martie, pentru cantitatea ce constituie diferenţa până la 80% din cota de masă lemnoasă a anului în curs, dacă la licitaţia prevăzută la lit. a) nu s-a scos la licitaţie 80% din cotă; … c) în luna august, pentru volumul de masă lemnoasă din rezerva de 20%, rămasă după efectuarea precomptării." … 4. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – (1) Nivelul preţului pe specii pentru calculul preţului de pornire la licitaţie, pentru masa lemnoasă pe picior, în cazul licitaţiilor organizate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, se aprobă prin decizie a directorului general al acesteia.(2) Preţul de începere al licitaţiei pentru ceilalţi organizatori se stabileşte de către aceştia. … (3) Preţul de începere al licitaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se exprimă astfel: … a) pentru masa lemnoasă pe picior – în lei/mc, volum fără coaja lemnului de lucru; … b) pentru masa lemnoasă fasonată, sortimente de lemn rotund – în lei/mc, volum fără coajă; … c) pentru celelalte sortimente de lemn, care nu sunt prevăzute la lit. b) – în lei/U.M. convenţională." … 5. Alineatul (8) al articolului 12 va avea următorul cuprins:"(8) Pentru participarea la licitaţie, operatorii economici depun, cu cel puţin 5 zile înainte de data licitaţiei, pentru licitaţiile principale, şi cu cel puţin 3 zile înainte de data licitaţiei, pentru licitaţiile intermediare, documentaţia de preselecţie, care cuprinde:a) datele de identificare a operatorului economic: denumire, sediu, număr de înmatriculare în registrul comerţului sau în registrul persoanelor juridice, codul fiscal, telefon, fax, e-mail; … b) numărul de înregistrare al solicitării de participare la preselecţie din registrul de corespondenţă al operatorului economic; … c) numele conducătorului operatorului economic, semnătura şi ştampila acestuia; … d) documentele de existenţă legală a firmei şi certificatul de bonitate financiară, atât pentru societăţile de prelucrare a lemnului, cât şi pentru cele de exploatare; … e) atestatul de exploatare emis de comisia împuternicită în acest scop, numai pentru societăţile de exploatare; … f) cazierul tehnic de exploatare a masei lemnoase al operatorului economic, numai pentru societăţile de exploatare; … g) documente care atestă că operatorul economic nu înregistrează datorii la bugetul general consolidat; … h) documente care atestă că operatorul economic nu are datorii pentru masa lemnoasă achiziţionată de la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, pentru licitaţiile organizate de aceasta." … 6. După alineatul (2) al articolului 22 se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:"(3) Contractele de exploatări în prestări servicii ale masei lemnoase pe picior destinate exploatării în prestaţii cu operatori economici atestaţi se atribuie în urma organizării de licitaţii.(4) Contractele de exploatări în prestări servicii ale masei lemnoase pe picior destinate exploatării în prestaţii cu operatori economici atestaţi se atribuie prin negociere directă numai dacă nu au putut fi atribuite prin licitaţie." … 7. Alineatul (2) al articolului 24 va avea următorul cuprins:"(2) La negocierea directă se poate accepta şi un preţ mai mic decât cel de începere al licitaţiei."8. Articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26. – (1) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva valorifică, prin licitaţie sau negociere directă, sortimente de material lemnos, stabilite pe baza prevederilor actelor de punere în valoare, urmând ca livrarea să se facă în cadrul graficelor de fasonare.(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) sortimentele de furnire estetice din toate speciile şi toate sortimentele industriale din speciile valoroase de cireş, nuc, paltin şi sorb." … +
Articolul IIRegulamentul, criteriile de atestare şi componenţa comisiei prevăzute la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de vânzare a masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică, către operatorii economici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului economiei şi comerţului, la propunerea asociaţiilor patronale şi profesionale din acest domeniu de activitate, reprezentative la nivel naţional, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. +
Articolul IIIHotărârea Guvernului nr. 85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică, către operatorii economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 10 februarie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Nicolae Flaviu Lazin,secretar de statp. Ministrul administraţiei şi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statp. Ministrul economiei şi comerţului,Darius Meşca,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 6 septembrie 2006.Nr. 1.174.––––