HOTĂRÂRE nr. 1.144 din 15 noiembrie 2000

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 20 noiembrie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 118 30/06/1999 ART. 5
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare



În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 5 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă acordarea unor ajutoare în sumele şi pentru persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Plata ajutoarelor se asigura din Fondul naţional de solidaritate, fond special administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––p. Ministrul munciişi protecţiei sociale,Simona Marinescu,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes
 + 
Anexă                        LISTA        cuprinzând beneficiarii unor ajutoare din bugetul                Fondului naţional de solidaritate

         
  Nr. crt. Beneficiarul Adresa Suma acordată (milioane lei)
  1. Băran Maria Municipiul Bucureşti, Drumul Sării nr. 136, sectorul 6 20,0
  2. Bilan Maria Municipiul Vaslui, Str. Libertăţii nr. 99, judeţul Vaslui 1,1
  3. Dica Coriolan Cristian Municipiul Bucureşti, str. Peroni nr. 52, bl. 9, ap. 7, sectorul 4 10,0
  4. Dobre Constantin Comuna Vidra, judeţul Ilfov 10,0
  5. Dinu Aurel Municipiul Bucureşti, aleea Barajul Bicaz nr. 9, bl. M31, sc. C, ap. 382, sectorul 3 3,3
  6. Ghimpu Vasilica Str. Şcolii nr. 192, judeţul Ilfov 10,0
  7. Iamandei Georgeta Municipiul Bucureşti, bd Theodor Pallady nr. 22, bl. PM25, sc. B, et. 3, ap. 51, sectorul 3 10,0
  8. Manu Traian Municipiul Reşiţa, str. Horea bl. 7, sc. 1, ap. 17, judeţul Caraş-Severin 3,0
  9. Nartea Ştefana Municipiul Bucureşti, str. Valea Sadului nr. 20, sectorul 3 5,0
  10. Sipos Ioan Municipiul Bucureşti, şos. Pantelimon nr. 93, bl. 403A, sc. 1, et. IV, ap. 14, sectorul 2 10,0
  11. Sohoreanu Vladimir Municipiul Mediaş, Str. Trandafirilor nr. 8, judeţul Sibiu 20,0
  12. Soricu Constantin Municipiul Focşani, str. Caraiman nr. 1, bl. 1, ap. 4, judeţul Vrancea 5,0
  13. Slusar Ioana oraşul Titu, satul Plop, judeţul Dâmboviţa 20,0
  14. Tache Gherghina Municipiul Bucureşti, str. Anton Bacalbaşa nr. 19, bl. 172, ap. 9, sectorul 4 13,2
  15. Balaban Florica Municipiul Bucureşti, Şos. Viilor nr. 92, bl. 4, sc. 6, et. IV, ap. 51, sectorul 5 30,0
  16. Sarbu Sarmiza Municipiul Bucureşti, şos. Mihai Bravu nr. 311-313, bl. SB1, ap. 50, sectorul 3 10,0
  17. Streche Constantin Municipiul Bucureşti, aleea Calatis nr. 7, bl. A9, sc. B, et. IV, ap. 30, sectorul 6 6,0
  18. Szonea Elvira Municipiul Bucureşti, Calea Giuleşti nr. 24, bl. 2, sc. A, ap. 33, sectorul 6 16,0
    TOTAL:   202,6

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x