pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 1 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 4 alineatul (1) poziţia III, după punctul 26 se introduc punctele 27-45 cu următorul cuprins:"27. îndeplineşte funcţiile şi atribuţiile Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD;28. coordonează programarea şi asigură monitorizarea implementării instrumentului de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD;29. contribuie la crearea şi exploatarea sistemului computerizat de monitorizare şi evaluare a implementării instrumentelor financiare de preaderare SAPARD;30. iniţiază măsuri şi participă împreună cu instituţiile de profil la elaborarea programelor menite să sprijine pregătirea profesională a funcţionarilor publici, precum şi a agenţilor economici, în domeniul programelor comunitare de preaderare SAPARD;31. propune şi organizează constituirea Comitetului de Monitorizare pentru Programul SAPARD;32. cooperează cu Comitetul de Monitorizare pentru Programul SAPARD la întocmirea regulilor de procedură internă a acestuia;33. stabileşte în cooperare cu Agenţia SAPARD indicatorii de monitorizare pe măsuri şi submăsuri;34. propune şi contribuie la constituirea sistemului informatic şi a bazei de date specifice;35. analizează şi prelucrează informaţiile necesare monitorizării şi evaluării Programului SAPARD;36. raportează informaţiile privind monitorizarea şi evaluarea Programului SAPARD către Comitetul de Monitorizare pentru Programul SAPARD şi Comisia Europeană;37. propune Comisiei Europene soluţii privind îmbunătăţirea implementării Programului SAPARD, în consultare cu Agenţia SAPARD şi cu acordul Comitetului de Monitorizare pentru Programul SAPARD;38. elaborează şi transmite Comisiei Europene raportul anual privind implementarea Programului SAPARD, în consultare cu Agenţia SAPARD şi cu aprobarea Comitetului de Monitorizare pentru Programul SAPARD;39. redactează şi transmite Comisiei Europene raportul final privind implementarea Programului SAPARD, în consultare cu Agenţia SAPARD şi cu aprobarea Comitetului de Monitorizare pentru Programul SAPARD;40. informează autorităţile relevante cu privire la necesitatea modificărilor administrative corespunzătoare, în baza deciziei Comisiei Europene privind amendarea Programului SAPARD;41. consultă şi informează anual Comisia Europeană despre iniţiativele luate şi măsurile prevăzute cu privire la informarea publicului privind rezultatele Programului SAPARD şi rolul jucat de Comunitatea Europeană;42. analizează anual, împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, rezultatele implementării Programului SAPARD;43. analizează calitatea şi implicaţiile evaluărilor efectuate;44. organizează evaluarea intermediară şi realizează evaluarea ex post în cooperare cu Comisia Europeană şi Comitetul de Monitorizare pentru Programul SAPARD;45. asigură orice alte funcţii şi atribuţii ale Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD, prevăzute în acordurile SAPARD încheiate cu Comisia Comunităţilor Europene şi în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare."2. La articolul 4 alineatul (1) poziţia IV, punctul 17 va avea următorul cuprins:"17. coordonează, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală, activitatea privind adoptarea şi implementarea Sistemului integrat de administrare şi control."3. La articolul 6, după alineatul (3) se introduc alineatele (4) şi (5) cu următorul cuprins:"(4) Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin compartimentul de specialitate, va asigura eficienţa şi corectitudinea coordonării şi raportării privind implementarea, monitorizarea şi evaluarea Programului SAPARD.(5) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având funcţia de autoritate de management pentru Programul SAPARD, preia atribuţiile Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD şi ale secretariatului Comitetului de Monitorizare pentru Programul SAPARD." … 4. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. – (1) Numărul maxim de posturi în aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este de 431, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului."5. Nota la anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" va avea următorul cuprins:"Numărul maxim de posturi (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului): 431"6. Nota la capitolul I "Instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat" al anexei nr. 2 "Unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" va avea următorul cuprins:"Numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat pentru instituţiile prevăzute la capitolul I este de 6.241." +
Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:––––Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Petre DaeaMinistrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Dan Mircea PopescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 15 iulie 2004.Nr. 1.125.–––